SRL-ul municipal de transport, cel care are în grijă, alături de Poliția Locală craioveană activitatea de ridicare a vehiculelor parcate ilegal pe domeniul public, a demarat o procedură de achiziție publică pentru „ACHIZIȚIE AUTOSPECIALĂ RIDICĂRI AUTO”. Prin anunțul postat în sistemul electronic de achiziții publice, societatea municipală de transport încearcă să aducă în parcul auto propriu încă o autospecială de profil, pe lângă cele două pe care le deține acum.
Achiziție de 750.000 de lei urcată-n SEAP
Procedura se va finaliza, cel mai devreme, la finalul acestei luni, data de deschidere a ofertelor fiind stabilită pentru 25 noiembrie. RAT SRL pune la bătaie o sumă consistentă pentru achiziție, valoarea estimată a acesteia depășind echivalentul a 150.000 de euro, fără TVA. „Achiziția se referă la furnizarea unei AUTOSPECIALE RIDICĂRI AUTO, conform cerințelor caietului de sarcini. Prezenta procedură este efectuată în vederea achiziționării unei autospeciale ce va fi folosită de către Serviciul Ridicări Auto, din cadrul RAT SRL Craiova, pentru activitatea de ridicare, transport și depozitare a vehiculelor staționate și parcate neregulamentar pe domeniul public sau privat al municipiului Craiova, în conformitate cu HCL nr. 219/27.05.2021. Utilizarea autospecialei de ridicări auto care face obiectul procedurii de achiziție va conduce la desfășurarea activității de ridicări, transport și depozitare a vehiculelor parcate pe domeniul public într-un mod eficient și sigur. Procedura de atribuire se va finaliza prin încheierea unui contract de furnizare pentru o perioada de 18 luni. Valoarea estimată a contractului, conform necesității și cerințelor descrise în caietul de sarcini în valoare de 750.000,00 lei fără TVA”, se arată în anunțul postat în SEAP.

RAT nu ridică mașini, ne dă posibilitatea să accesăm serviciul de ridicări
Într-un exercițiu de duioșie bugetară, angajații RAT au explicat și noima serviciului pentru care e necesară cumpărarea unei noi auto-speciale. „RAT SRL Craiova, societate cu capital integral de stat, cu acționar unic Consiliul Local Municipal Craiova, are ca obiect de activitate transport public de persoane prin curse regulate în municipiul Craiova. Începând cu luna august 2017, angajați ai RAT SRL Craiova, acționând în echipe mixte cu polițiștii locali, vin în sprijinul cetățenilor municipiului oferindu-le acestora posibilitatea accesării serviciului de ridicări auto a autovehiculelor parcate pe domeniul public. Serviciul se desfășoară pe raza municipiului Craiova, la acest moment, cu două autospeciale din dotarea RAT SRL Craiova. (…) Utilizarea autospecialei de ridicări auto care face obiectul procedurii de achiziție va conduce la desfășurarea activității de ridicare, transport și depozitare a autovehiculelor parcate pe domeniul public în mod eficient și sigur”, se arată în caietul de sarcini postat în SEAP.
Citius, Altius, Fortius…
În privința caracteristicilor tehnice pe care trebuie să le îndeplinească autospecialele ofertate către RAT, caietul de sarcini precizează că acestea trebuie să fie net superioare față de ce are acum societatea în ogradă. Semn că jeep-urile din Craiova nu numai că s-au înmulțit, dar s-au și lungit și îngreunat în același timp. „Prin prezenta procedură se dorește achiziția unei autoutilitare de ridicări auto având o suprastructură și macara cu specificații superioare în ridicarea, manevrarea și transportul vehiculelor de dimensiuni și greutăți mai mari decât ce pot admite autospecialele din parcul actual al Serviciului Ridicări Auto”, se precizează în caietul de sarcini. Spre exemplu, documentația postată în SEAP arată că autospeciala dorită de RAT trebuie să fie capabilă să ridice la minimum 2 metri înălțime vehicule de minimum 5.800 de kg, de la o distanță de până la opt metri, cât reprezintă raza minimă de lucru a utilitarei. Platforma de transport a vehiculelor ridicate ar trebui, de asemenea, să aibă o lungime de minimum 5,7 metri și o lățime de cel puțin 2,5 metri.


