„Evenimentul a reunit pe simeze lucrări ale elevilor Școlii populare de arte și meserii din Râmnicu Vâlcea si ale Maicii Ioanichia de la Sfânta Mănăstire Mărcuș.
În deschiderea expoziției au luat cuvântul domnul primar Florinel Constantinescu, delegatul Arhiepiscopiei Râmnicului, Consilier cultural Vasile Chima și dna Mioara Comănescu Plop, consultant artistic al CJCPCT Vâlcea.
Organizată de Primăria orașului Călimănești pentru al șaptelea an consecutiv, expoziția aduce în prim-plan lucrări artistice care explorează teme legate de suferință, speranță, iertare și redescoperire, conectând publicul cu semnificația profundă a Săptămânii Patimilor prin intermediul artei sacre.
Evenimentul a continuat cu un concert de pricesne în interpretarea îndrăgitei artiste Paula Seling.”, potrivit aceluiași anunț.


