joi, octombrie 22, 2026
Liderul liberal, la prima vizită în judeţul de baştină în anul electoral 2024

Ciucă, omul care-aduce ploaia în campania PNL, pe ruta Bucureşti-Băileşti

După noaptea candidaturilor scurte a alianţei PSD-PNL, soldată cu decesul ideii de candidat unic al alianţei de guvernare la Primăria Bucureşti, şeful PNL a ales să-şi petreacă ziua de 23 aprilie, în refacere, printre ai săi: soldaţii Brigăzii Multinaţionale Sud-Est care serbau Ziua Forţelor Terestre şi oastea liberalilor doljeni pregătită să dea piept cu adversarii în alegeri.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Prima parte a turului liberal în sudul judeţului a fost dedicată aproape exclusiv  ceremoniei militare. Preşedintele Partidului Naţional Liberal, preşedintele Senatului României, Nicolae Ciucă, a participat marţi, 23 aprilie 2024, începând cu orele 11:00, la manifestarea prilejuită de Ziua Forţelor Terestre, eveniment desfăşurat în municipiul Băileşti, la Monumentul Eroilor. Ziua Forţelor Terestre, marcată la 23 aprilie, odată cu sărbătoarea creştină a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă, patronul spiritual şi ocrotitorul acestei categorii de forţe ale armatei, dar şi al municipiului Băileşti, a prilejuit o ceremonie militar-religioasă şi o prezentarea de echipament şi tehnică militară de către Brigada Multinaţionala Sud-Est Craiova. Nicolae Ciucă, însoţit de preşedintele PNL Dolj, deputatul Ştefan Stoica, preşedintele PNL Craiova, deputatul Nicolae Giugea – candidat pentru funcţia de primar al municipiului Craiova şi Nicuşor Roşca – candidatul PNL la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, a fost întâmpinat la Băileşti de primarul interimar Amalia Năstase, în acelaşi timp candidat al PNL la alegerile locale din iunie. „Domnule preşedinte al Senatului, domnule General al Brigazii Multinaţionale Sud-Est Craiova, onorată audienţă, dragi băileşteni. În fiecare an, la 23 aprilie, când Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte pe Sfântul Mucenic Gheorghe, municipiul nostru îmbracă haine de sărbătoare pentru a-şi cinsti Ocrotitorul. Tradiţia de a-l cinsti pe Sfântul Mucenic Gheorghe ca patron spiritual al municipiului Băileşti izvorăşte din însăşi vitejia, puterea şi credinţa, fiind dovada de nezdruncinat a perenităţii existenţei celor două instituţii fundamentale: Armata şi Biserica, care ocrotesc spiritual liniştea şi pacea noastră, a tuturor”, a spus Amalia Năstase, primarul municipiului Băileşti.

Ajuns şef de partid după o carieră de militar, şeful Senatului nu s-a dezis: a răbdat descoperit în ploaie ceremonialul militar-religios şi le-a urat foştilor camarazi. „Doamnă primar, domnilor deputaţi, domnule General al Brigăzii Multinaţionale de Sud-Est, Preacucernici Părinţi, dragi cetăţeni ai Băileştiului, mă bucur foarte mult să revin acasă, în judeţul meu natal şi să am oportunitatea să fiu alături de dumneavoastră într-o zi de sărbătoare, Sărbătoarea Creştinătăţii, o Sărbătoare a Forţelor Terestre şi folosesc acest prilej pentru a putea, ca alături de cei care au slujit ţara cu ani în urmă, să aducem prinosul nostru de recunoştinţă celor care s-au jertfit pentru Patrie şi să le mulţumesc celor care astăzi poartă uniforma militară, poartă emblema Forţelor Terestre şi care îşi îndeplinesc cu succes misiunile şi dau încredere că sunt la datorie oricând. De asemenea, doresc să folosesc acest prilej pentru a fi alături de cetăţenii din Băileşti, astăzi, în zi de sărbătoare, Ziua Sfântului Gheorghe, Patronul Spiritual al municipiului Băileşti, şi să le urez tuturor băileştenilor, doljenilor, oltenilor, românilor, un sincer La mulţi ani!, sănătate şi împlinirea tuturor dorinţelor”, a spus Ciucă.

Şeful PNL: Avem o resetare a alegerilor la Bucureşti

Şeful Senatului a purces apoi să treacă în revistă expoziţia de tehnică militară organizată la Băileşti. Ciucă s-a îmbrăţişat îndelung şi s-a întreţinut cu foştii colegi militari şi i-a îndemnat pe tinerii băileşteni întâlniţi să dea la liceul militar din Craiova, unul din obiectivele în care a investit statornic încă din perioada în care era ministru, respectiv premier. În intervalele în care a fost încolţit de presă, liderul PNL a încercat imposibilul: să dea cumva o notă pozitivă episodului din noaptea de luni spre marţi, când liderii PSD şi PNL şi-au retras din cursă candidatul comun şi au decis să meargă separat în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. „Domnul Cârstoiu a fost considerat un candidat viabil, dar situaţia s-a complicat după intrarea în cursă a domnului Piedone şi riscam să transformăm alegerile pentru Primăria Capitalei într-o cursă în doi. Dacă am fi ales un candidat comun din PSD sau PNL nu am fi făcut decât să creştem şansele unuia dintre aceşti primi doi candidaţi. Soluţia la care am ajuns este, cred, cea mai bună: cu doi candidaţi, pentru a da şansa şi liberalilor şi social-democraţilor să se simtă reprezentaţi. Am produs, cred eu, o resetare a alegerilor din Bucureşti şi am dat şansa unei campanii care să nu fie axată pe ură, pe negativ, ci pe proiectele competitorilor”, a spus Nicolae Ciucă.

Ciucă, mesaj pentru liberali: „Mergeţi la oameni, puneţi-vă cenuşă în cap dacă e nevoie!”

Preşedintele PNL a îmbrăcat apoi de-a binele uniforma de om politic şi şi-a continuat vizita în judeţul Dolj cu două întâlniri în comuna Poiana Mare şi în municipiul Calafat, unde s-a întâlnit cu cetăţenii din cele două localităţi şi a  participat la lansarea candidaţilor PNL pentru funcţia de primar: Dorel Mituleţu pentru Calafat şi Marin Vintilă pentru Poiana Mare. Dacă la Băileşti şeful Senatului îi îndemna pe participanţii la ceremonia militară să nu se supere pe vremea ploioasă, pentru că pământul Doljului are nevoie de apă, în a doua parte a vizitei în judeţ a dezvoltat subiectul, invitând aleşii liberali să se implice mai vârtos în programul de combatare a deşertificării. „Avem un proiect pe termen lung, pe care am încercat să-l dezvoltăm, prin cabinetul senatorial, împreună cu domnii primari şi cu ceilalţi colegi, pentru combaterea deşertificării prin împăduriri în zonele de risc din judeţul nostru. Ulterior, am intervenit şi legislativ pentru uşurarea procedurii şi avem deja primele rezultate. Dar eu vă îndemn să participaţi cu toţii. Este un program de durată, dar e un proiect de importanţă vitală pentru sudul judeţului Dolj şi e o bătălie pe care nu ne permitem să o pierdem. Am fost prin locurile pe unde umblam prin copilărie, când ajungeam mergând prin pădurile de salcâm până aproape pe malul Dunării. Acele păduri nu mai există acum şi primarii din zonă mi-au spus că dunele de nisip au crescut cu câţiva metri în ultimii ani, nu putem să abandonăm”, a spus Nicolae Ciucă.

Acesta s-a declarat convins de succesul iminent al candidaţilor liberali în alegerile locale ce bat la uşă, îndemnându-i în acelaşi timp pe liberali să nu aştepte procentele favorabile în cazemate, ci să iasă în întâmpinarea electoratului, cu riscul de a-şi asuma şi replici mai contondente. „Rugămintea mea este să mergeţi în mijlocul oamenilor, să le aflăm problemele, căci numai ei ştiu cu ce se confruntă în viaţa de zi cu zi şi ei trebuie să ne facă programul. Mergeţi la ei, aduceţi-le aminte ce le-aţi promis acum patru ani şi ce aţi rezolvat din aceste promisiuni, iar acolo unde nu aţi rezolvat, puneţi-vă cenuşă în cap şi căutaţi împreună soluţii. Dumnezeu ştie că nici eu, nici dumneavoastră nu suntem atotştiutori şi atotputernici să rezolvăm totul, dar trebuie să ne asumăm şi lucrurile pozitive şi pe cele mai puţin pozitive”, a mai spus Nicolae Ciucă.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Turul de gunoi, înapoi! Primăria din Băileşti i-a basculat deșeurile în curte unui cetățean care le depozitase aiurea

Primarul Mușuroi i-a aruncat un morman de gunoi în curte unui cetățean depistat că depozita ilegal deșțeurile pe raza...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI