Complexul agroalimentar se întinde pe o suprafață de teren de peste 18.000 de metri pătraţi. Acesta cuprinde 16 hale de comercializare produse agroalimentare, două restaurante, carmangerie, cafenea, farmacie fitosanitară, magazin general non-stop. Acest proiect a fost gândit pentru a satisface toate nevoile atât ale vânzătorilor, cât şi ale cumpărătorilor. Astfel, au fost amenajate peste 300 de locuri de parcare destinate clienţilor. De asemenea, 82 de locuri de parcare pentru dubele producătorilor locali, dar şi 15 locuri de vânzare pentru tir-uri. Odată cu închiderea Târgului Municipal din cartierul 1 Mai, care avea şi piaţă de legume-fructe, acest complex va veni în ajutorul comercianţilor şi cumpărătorilor şi le va oferi un spaţiu foarte bine dotat, care are condiţii excelente pentru astfel de activităţi comerciale. Trebuie precizat că dezvoltatorul are în plan extinderea pieței cu încă 4 hectare de teren în următorii 2 ani.
Zonă specială pentru producătorii locali
Piaţa se adresează atât comerciaţilor en-gross, cât şi celor care vând cu amănuntul, existând spaţii dedicate pentru ambele tipuri de vânzători. De asemenea, există o zonă special amenajată pentru producătorii locali, de unde clienţii pot cumpăra legume şi fructe proaspete de sezon. Piaţa oferă comercianţilor oportunitatea de a comercializa produsele agroalimentare în spaţii special amenajate după toate normativele în vigoare. Iar consumatorii locali vor avea un complex agroalimentar modern, de unde pot cumpăra produse proaspete, gustoase şi sănătoase.

Piaţa a fost construită într-un timp record
Noul complex agroalimentar din Craiova a fost construit într-un timp record. Iniţial, în acea zonă ar fi urmat să se construiască blocuri, însă „Gloria Residence“ a vrut să răspundă nevoilor comercianţilor care sunt obligați să părăsească Târgul Municipal şi să le pună la dispoziţie un spaţiu modern în care să îşi vândă produsele. Autorizaţia de construire a fost obţinută de la Primăria Craiova în data de 3 noiembrie, iar pe 16 decembrie ea va fi inaugurată, craiovenii, precum și locuitorii din comunele limitrofe, fiind așteptați cu numeroase surprize și cadouri!
Cererea pentru închirierea spaţiilor din piaţă a fost foarte mare, acestea fiind deja în totalitate ocupate. Un mare avantaj pentru cetăţenii care vor să ajungă la această piaţă este faptul că există trei trasee de autobuz care ajung în staţia de la Făcăi, aflată în imediata apropiere a pieţei. Este vorba despre traseul 4, care pleacă de la Piaţa Centrală din Craiova, şi două trasee metropolitane spre Preajba şi spre Malu Mare, care pleacă de pe strada A.I. Cuza.






