O adresă a conducerii Liceului Tehnologic Băile Govora înaintată viceprimarului Radu Bărăscu arată că anul școlar 2024-2025 va găsi sălile de clasă pustii, iar cadrele didactice vor intra în restrângere de activitate. Potrivit acestei adrese, la ciclul primar au mai rămas două clase unde se învață în regim simultan: clasa pregătitoare cu clasa a II-a și clasa a III-a cu clasa a IV-a. La ciclul gimnazial este și mai rău: elevii din clasele a V-a, a VI-a și a VIII-a învață la simultan, iar clasa a VII-a nu există.
În adresa citată se mai arată că cei șapte copii înscriși acum în grupa mare la Grădinița cu program normal din oraș nu vor putea forma anul viitor Clasa pregătitoare, deoarece Legea învățământului prevede o normă de zece elevi pentru mediul urban.

Cât privește învățământul liceal, aceeași poveste dramatică. Doar 11 elevi au ales să învețe la Liceul Tehnologic, și aceia cu medii forte mici. În anul 2022, promovabilitatea la bacalaureat a fost de 20%, iar în 2023 nu a existat clasa a XII-a. La bacalaureatul din acest an a participat un singur elev din anii anteriori, care nu a promovat examenul.

Directoarea liceului, Camelia Pavelescu Gheorghe, explică această stare de fapt prin declinul demografic și prin problemele familiale ale copiilor. Dar ar mai fi ceva: administrația locală, condusă de peste de peste 20 de ani de un primar care este cadru didactic, nu a fost în stare să le creeze localnicilor condiții care să îi țină în stațiune. O stațiune cu un potențial uriaș, dar în care copilăria și tinerețea s-au mutat pe alte meleaguri. Ce paradox!


