Din informațiile pe care le-am adunat și bazându-mă și pe instinct, prezum că la această întrunire nu se va întâmpla mai mult decât că părțile își vor face doar niște bezele. De ce?
– Mircia Gutău, care este președinte interimar al Partidului Ecologist Român (PER), nu poate pleca în acest moment la altă formațiune politică, altfel își pierde mandatul. Apoi, în declarațiile publice nu a afirmat explicit că se va înfrăți cu PSD, deși a nuanțat că aceasta ar fi pentru el prima opțiune, în principiu.
– Nu cred că Ciolacu va risca acum să îl asimileze pe Gutău, fie și în mod simbolic. Până la scrutinul din 2014 e mult, iar politica pripei nu pare să-i fie familiară, altfel n-ar fi ajuns aici.
– Nu este exclus ca PSD și PNL să aibă o strategie comună pentru alegerile din 2024. În această situație, PSD nu poate să vină cu doi candidați: Constantin Rădulescu la Consiliul Județean și Mircia Gutău la Primăria Râmnicu Vâlcea, pentru că liberalii nu ar mai primi nimic. Or, „aiasta nu se poate”, vorba lui Lascăr Catargiu. A, dacă Gutău se duce la PNL, ar mai merge!
– Deși încă nu există informații publice, au apărut speculații în privința unei fuziuni sau alianțe PNL-PER. Și în această variantă, Gutău ar ajunge la liberali pe ușa din față, iar candidatura lui din partea PNL devine mult mai facilă; fie și într-o alianță electorală PNL- PSD.
– Dacă are cineva curiozități în privința autointitulatului candidat PNL la Primăria Râmnicu Vâlcea, Virgil Pîrvulescu: în această lună, Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) judecă procesul său de incompatibilitate. Luând în calcul deciziile instanțelor anterioare, există premise ca Pîrvulescu să fie scos pentru patru ani din viața politică. Și chiar dacă ÎCCJ va desființa decizia ANI care l-a declarat incompatibil, se prea poate ca VIP cum își spune, să nu își mai găsească loc în PNL din cel puțin două motive: a făcut enclavă din PNL Râmnicu Vâlcea, creând acolo un pol de putere și a comis imprudența de a anunța că vrea să îi ia locul lui Cristian Buican. Iată încă un argument pentru care Gutău la PNL ar mai convenabil pentru liberalii decidenți. Și, în pofida câtorva declarații ușor beligerante în care nu cred nici copiii de la grupa pregătitoare, Buican și Gutău sunt amici.
– Însă, mai presus de orice, este foarte, foarte posibil, ca în perioada de până la venirea lui Ciolacu la Vâlcea să aibă loc la Stephany, de exemplu, o discuție în care lui Mircia Gutău să i se reîmprospăteze memoria cu argumentul dezarmant că PNL conduce instituțiile de forță din țară, începând cu Ministerul Justiției, Ministerul de Interne; și că bine-ar fi să își țină în geantă bezelele pentru PSD, pentru AUR, et cetera. Căci nimic nu e mai dulce ca libertatea.


