„Pentru modul exemplar și dedicarea cu care au acționat, cpt. Ion-Cristian Rădulescu – locțiitor comandant, plt. adj. Teodor-Alexandru Oprea – comandant echipaj, plt. adj. Mihai Tătuț – comandant echipaj și plt. adj. șef Daniel Chiriță – subofițer operativ principal, toți membri ai Gărzii de Intervenție Râmnicu Vâlcea a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență „General Magheru” al județului Vâlcea, au primit câte un premiu în valoare de 3.000 lei însoțit de o Diplomă de Excelență. Cu această ocazie, primarul Mircia Gutău a declarat că este mândru să-i felicite pe cei patru în numele comunității locale a Râmnicului, exprimându-și convingerea că oricare dintre colegii lor s-ar fi aflat în fața unei astfel de provocări, ar fi acționat la fel, cu abnegație, profesionalism și spirit civic”, a declarat Ionescu.
Intervenție promptă
În data de 12 februarie, doi adolescenţi în vârstă de 14, respectiv 16 ani, care se aflau în pericol de înec în râul Olt după ce s-a spart gheaţa, au fost salvaţi de pompieri. Cei doi, alături de alţi trei copii, s-au aflat în zona podului de cale ferată peste râul Olt de la Râmnicu Vâlcea, iar unul dintre ei a vrut să se dea pe gheaţă. Gheaţa pe care el se afla s-a rupt, iar un al doilea adolescent a intrat după el.
La sosirea pompierilor, cei doi copii erau în apă şi se ţineau de gheaţă. Pompierii au reuşit să salveze copiii aflaţi în pericol de înec şi i-au transportat cu barca la mal, unde au fost preluaţi, conştienţi, de către echipajele medicale.


