miercuri, octombrie 21, 2026

Deputatul Buican: „Realizarea drumului expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani-Găneasa, spre autostrada Piteşti-Sibiu, a intrat în linie dreaptă”

Deputatul PNL de Vâlcea, Cristian Buican, a anunţat prin intermediul unui comunicat remis presei că realizarea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Piteşti-Sibiu a intrat în linie dreaptă.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

„După mai mulţi ani de eforturi din partea PNL Vâlcea,  în special a mea, precum  şi a celorlalţi parlamentari, dar  şi a aleşilor locali,  realizarea unui drum expres care să lege municipiul Râmnicu Vâlcea de autostrada Piteşti-Sibiu a intrat în linie dreaptă. Această legătură de mare viteză, care este deosebit de importantă pentru dezvoltarea municipiului Râmnicu Vâlcea şi a judeţului, şi de asemenea pentru creşterea calităţii vieţii cetăţenilor, constituie una dintre politicile publice de maximă importanţă inclusă în programul electoral al PNL Vâlcea.
Pe data de de 03.11.2022, CNAIR S.A., ca autoritate de resort, a transmis către SICAP documentaţia pe baza căreia se va încredinţa, în urma licitaţiei publice, realizarea studiului de prefezabilitate pentru drumul expres (A1) Tigveni-Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani-Găneasa (DX12). Realizarea studiului de  prefezabilitate, inclusiv procedura de atribuire, se va întinde pe o perioadă de 8 luni, din care 7 luni pentru întocmirea propriu-zisă a studiului. După validarea proiectului de prefezabilitate, CNAIR S.A. va încredinţa SICAP documentaţia pentru atribuire prin licitaţie publică a proiectului de fezabilitate.

Demararea acestui proiect vine la doar câteva zile după ce, la insistenţele mele,   premierul Nicolae Ciucă, preşedinte al PNL, aflat în vizită de lucru la Craiova,  a dat asigurări că în cel mai scurt timp va începe realizarea proiectului drumului expres Tigveni-Râmnicu Vâlcea-Drăgăşani-Găneasa.
Constatăm astăzi că perseverenţa reprezentanţilor liberali ai judeţului a dat roade şi îi asigurăm pe cetăţenii judeţului nu numai că vom urmări realizarea acestui proiect, ci şi vom lucra în continuare cu determinare în folosul comunităţii noastre”, a precizat Cristian Buican (foto).

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Râmnicu Vâlcea: Primăria anunță o piață volantă în zona Nord.

Până la reabilitarea Pieței Nord, locuitorii cartierului vor putea cumpăra fructe, legume și flori dintr-o piață volantă deschisă trei...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI