sâmbătă, octombrie 24, 2026

Rm.Vâlcea: Primăria poate construi un parc pe Dealul Capela, dar guvernul impune condiţii

Guvernul României a aprobat recent transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţei de 465.552 mp, fond forestier din domeniul public al statului prin Romsilva în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea. Scopul declarat al primăriei este să construiască pe Dealul Capela un parc de agrement. Diligenţele au început în 2018, când deputatul Eugen Neaţă, care a avut un rol cheie în acest demers, a iniţiat o modificare a Legii 220 care să permită trecerea din proprietatea statului în proprietatea municipalităţii a unei zone de pe dealul Capela, în scopul amenajării unei păduri-parc. Transferul a fost aprobat săptămâna trecută. Iar în spațiul public au apărut diverse temeri.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Speculaţiile cel mai des exprimate sunt că  Dealul Capela  va cădea pradă rechinilor imobiliari, că se va umple de blocuri, de pavele şi de cârciumi, ori că va fi vândut bucată cu bucată; şi astfel, gura de oxigen a oraşului va fi obturată de interese meschine. Guvernul a impus însă  condiţii dure prin acest transfer, ca atare, Primăria  Râmnicu Vâlcea nu va putea să acţioneze aici oricum. Printre condiţii  se află respectarea cu stricteţe a regimului silvic şi  interzicerea   trecerii pădurii  din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Râmnicu Vâlcea, prin hotărâre a consiliului local.

O amenajare necesară

Lăsată de ani şi ani neîngrijită, suprafaţa de pădure dintre Statuia Libertăţii şi fostul Motel Capela a ajuns  o zonă insalubră şi  periculoasă, cu copaci putreziţi, căzuţi peste alţi copaci, şi populată de câini fără stăpân. Prin urmare, o intervenţie făcută „ca la carte”, este necesară. Momentan, nu există un proiect cert al viitorului parc, însă un lucru este clar: Capela nu va putea fi nici vândută şi nici foarte urbanizată.

Primăria Râmnicu Vâlcea a primit un termen de cinci ani pentru amenajarea parcului  

„GUVERNUL ROMÂNIEI HOTĂRÂRE privind transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţei de 465.552 mp, fond forestier din grupa I funcţională – vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie, subgrupa 1.4.a. – păduri special amenajate în scop recreativ (păduri-parc), din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea. În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 1 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) din Legea nr. 220/2018 privind transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională – vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale, art. 869 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi art. 288 şi art. 292 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotărâre:

 Art. 1. –
(1) Se aprobă transmiterea cu titlu gratuit a suprafeţei de 465.552 mp, fond forestier din grupa I funcţională – vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie, subgrupa 1.4.a. – păduri special amenajate în scop recreativ-păduri-parc, având datele de identificare în anexă, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor prin Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea, în vederea realizării amenajărilor specifice pădurii – parc, prevăzută în anexa face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 (2) Pentru suprafaţa de 465.552 mp prevăzută la alin. (1), Municipiul Râmnicu Vâlcea are următoarele obligaţii:

      -a) să încheie un contrat de administrare cu un ocol silvic, potrivit art. 10 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

     -b) să respecte regimul silvic, potrivit art. 17 alin. (1) din Legea nr. 46/2008 – Codul silvic, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

     -c) să evidenţieze preluarea suprafeţei respective în patrimoniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea;

     – d) să asigure elaborarea studiului de specialitate pentru suprafaţa de fond forestier încadrată în categoria funcţională 1.4.a – păduri special amenajate în scop recreativ – păduri-parc, care a făcut obiectul transmiterii şi să-l depună în vederea avizării la comisia tehnică de avizare pentru silvicultură, în termen de 2 ani de la data aprobării transmiterii, potrivit prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 220/2018 privind transmiterea unor suprafeţe de fond forestier din grupa I funcţională – vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie din domeniul public al statului şi din administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva în domeniul public al unor unităţi administrativ-teritoriale.

 (3) După aprobarea transmiterii, este interzisă trecerea terenurilor prevăzute la art. 1 alin.(1), din proprietatea publică în proprietatea privată a municipiului Râmnicu Vâlcea, prin hotărâre a consiliului local.

Art. 2. – Suprafaţa de fond forestier prevăzută la art. 1 asupra căreia nu sunt executate amenajările prevăzute de studiul de specialitate în termen de 5 ani de la data avizării potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) lit. d), revine în domeniul public al statului şi în administrarea Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva, prin hotărâre a Guvernului, potrivit prevederilor art. 7 alin. (2) – (3) din Legea nr. 220/2018.
Garda Forestieră Râmnicu Vâlcea are responsabilitatea de a monitoriza respectarea prevederilor alin. (1).

Art. 3. – Predarea-preluarea suprafeţei de 465.552 mp de fond forestier din grupa I funcţională – vegetaţia forestieră cu funcţii speciale de protecţie prevăzută la art. 1 se va face pe bază de protocol încheiat între Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva şi Municipiul Râmnicu Vâlcea, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, cu respectarea reglementărilor în vigoare.

Art. 4. – După intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor, împreună cu Ministerul Finanţelor vor opera în mod corespunzător datele din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, în conformitate cu anexa nr. 12 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, cu modificările şi completările ulterioare.

PRIM – MINISTRU Nicolae-Ionel CIUCĂ”, potrivit HG 50 a Guvernului României 

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Ministrul Ghigiu a semnat la Craiova primul contract de finanțare din mandat. Bani europeni pentru „Tineretului”

Șeful Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene Mihai Ghigiu a semnat astăzi la Craiova contractul de finanțare prin Planul de...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI