Mircea Cărtărescu, laitmotiv Nobel

0

Pe filieră spaniolă se confirmă ceea ce nimeni până aici nu negase. Poetul şi prozatorul Mircea Cărtărescu se află în atenţia Comitetului Nobel pentru literatură pe 2020 (anunţul în 20 octombrie). În treacăt fie spus, comitetul respectiv are în componenţă cinci membri ai Academiei suedeze şi alţi cinci – doi scriitori, doi critici şi un traducător – , tot suedezi, din afara forului tutelar. Aceasta, după scandalul sexual care a afectat instituţia în 2018. Prin urmare, niciun scriitor, niciun critic şi niciun traducător spaniol de la care să fi parvenit ştirea, oricum greu de obţinut, cu atât mai preţioasă în condiţiile date. Conform publicaţiei El Pais, dintre 200 de aspiranţi la premiu aflaţi pe lista iniţială, cinci au fost promovaţi pe lista scurtă, între ei, şi Mircea Cărtărescu. Tot El Pais detaliază că pe lista de 200 n-au pătruns dintre europeni decât Mircea Cărtărescu (România), Laszlo Krasznahorkai (Ungaria), Nina Bouraoui (Franţa), Sofi Oksanen (Finlanda), Jon Fosse (Norvegia) şi Liudmila Ulitskaya (Rusia). Din afara Europei, între candidaţi figurează Ngugi wa Thiong’o (Kenya), Maryse Conde (Guatemala), David Grossman (Israel). De subliniat că prozatorul român, autorul lui „Orbitor” şi „Solenoid”, este tradus intens în Spania, în Franţa şi în ţări ale Americii Latine, unde a stârnit şi stârneşte un interes enorm prin tiraje ameţitoare. Confluent cu aprecierile din El Pais, Enrique Redel, fondatorul editurii spaniole Impedimenta, cea care a tradus de curând „Solenoid”, nu s-a ferit în interviurile acordate presei din România să se plaseze pe aceleaşi coordonate. Ceea ce nu face din Mircea Cărtărescu un despot infatuat. „M-am dezobişnuit, în ultima vreme, să comentez deciziile Comitetului Nobel – mărturisea el în 2017. Nici nu mai găsesc un punct de interes în aceste decizii. Ele sunt întotdeauna stranii. Ai un sentiment ca în Kafka. Fiecare decizie este ciudată pentru că nu poţi găsi un fundament fiecăreia. Dacă ar da cu banul ca să aleagă un candidat în fiecare an, distribuţia câştigătorilor ar fi cam aceeaşi. Nu este un reproş, Comitetul îşi face datoria”. De-o fi una, de-o fi alta! Iată şi părerea scriitorului Norman Manea, care trăieşte la New York, despre aşa-zisa „frustrare românească”: „E momentul ca lumea literară de aici să se vindece de această frustrare. Ce facem că n-avem un premiu Nobel? Faceţi-vă o ţară fericită, care să funcţioneze, lăsaţi premiul Nobel hazardului – dacă o să-l aveţi, dacă n-o să-l aveţi. Principalul e dacă rafturile cu cărţi româneşti sunt bune. Şi eu cred că sunt bune”. Acuma, nu ştim cât de fericită e Kenya. Dar uite că speră şi ea la Nobel prin Ngugi. Iar China comunistă l-a obţinut în 2012 prin Mo Yan (vă sfătuiesc să citiţi „Sorgul roşu”!).

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ