Reforma şi modernizarea statului român trebuie să fie un demers profund, care să atingă şi să modifice sub aproape toate aspectele societăţii româneşti, pentru că altfel, folosind, ca de multe ori până acum, jumătăţi de măsură, cu siguranţă vom pierde şi această ocazie, ca multe altele dealtfel. România merită şi poate mult mai mult, este însă ţinută pe loc, pe de o parte, de o clasă politică fricoasă, limitată şi ranchiunoasă, iar pe de altă parte de un context internaţional nu tocmai favorabil.

Monarhie sau Republică?

Prima şi cea mai importantă reformă care trebuie demarată în cel mai scurt timp este reforma constituţională. Avem o constituţie interpretabilă din multe puncte de vedere, vagă în ceea ce priveşte anumite mecanisme inerente unei democraţii moderne şi proastă de-a dreptul când vine vorba despre protejarea unor drepturi fundamentale ale omului. Acest lucru nu este deloc de mirare având în vedere condiţiile socio-administrative ale României atunci când ea a fost promovată. Însă, ca orice haină învechită şi ruptă pe la cusături, aceasta lege fundamentală a statului român trebuie „recroită“ de la un capăt la altul, regândită în profumzime şi transpusă în fraze simple, fără echivoc. Trebuie ca poporul să decidă dacă vom merge înainte ca republică sau dacă ne întoarcem la un sistem monarhist ilegal abrogat după cel de-Al Doilea Război Mondial. Dacă, totuşi, alegem sistemul republican, atunci este necesar să clarificăm dacă va fi o republică prezidenţială sau una parlamentară pentru că „struţo-cămila“ din prezent pur şi simplu nu se pliază pe felul de a fi al poporului român. Apoi, trebuie să vedem dacă este bine cu un parlament bicameral sau unul unicameral şi să ne uităm atent la numărul de parlamentari pe care îi avem în prezent. Unii zic că-s mulţi, alţii că nu. O discuţie corectă şi cinstită trebuie purtată şi pe această temă!

O reformă administrativă reală

A doua reformă obligatoriu a fi înfăptuită este reforma administrativă sub toate aspectele sale. Aici a mai fost o încercare eşuată lamentabil când a ajuns pe masa judecătorilor de la Curtea Constituţională. Totuşi, un cod administrativ modern, suplu şi inovator este imperios necesar societăţii româneşti. Trebuie, iar această chestiune este imperativă, redesenată harta localităţilor din România, desfiinţate comunele „fantomă“ cu o mie şi ceva de suflete sau oraşele-comune cu trei-patru mii de locuitori. Trebuie desfiinţate o parte din municipiile făcute „la apelul bocancilor“. Este fundamental să realizăm o regionalizare justă la nivelul întregii ţări, o regionalizare realizată pe criterii obiective din punct de vedere socio-economic. Regionalizarea nu trebuie să se oprească numai în trasarea unor graniţe pe harta ţării, ci trebuie să meargă până la ultimul birou din fiecare instituţie publică. Va trebui creat un nou tip de instituţie publică, cu o schemă redusă de personal, însă digitalizată profund. Va trebui, în mod clar, legiferat care sunt funcţiile ce urmează a fi ocupate de oameni politici şi care sunt cele ce trebuie ocupate de specialişti. A venit momentul să scăpăm de ipocrizia din prezent, când fiecare partid care accede la guvernare mimează nişte concursuri pentru a-şi promova oamenii, iar aceştia, odată ajunşi la „butoane“, refuză să mai plece din funcţie pentru că se visează nişte competenţi de neînlocuit. Acelaşi lucru trebuie făcut şi la nivelul prefecturilor! Prefectul trebuie să fie un om politic asumat făţiş de partidul (partidele) aflate la guvernare, nu trebuie să mai existe ipocrizia din prezent, când fiecare partid ajuns la guvernare trebuie să îşi transforme peste noapte un membru în înalt funcţionar public, să-l instaleze în Palatul Prefectural şi să îl „vopsească“ în culorile independenţei.

Depolitizarea Justiţiei şi răspunderea magistraţilor

Următorul pas trebuie să fie acela al reformării sistemului judiciar, dincolo de orice fel de prejudecăţi. Este necesară o „redesenare“ a instituţiilor judiciare pe criiterii obiective de competenţe materiale, iar codurile trebuie evaluate şi armonizate în profunzime cu ceea ce înseamnă justiţie în ţările avansate ale Uniunii Europene. Trebuie întărit Consiliul Superior al Magistraturii şi eliminată orice fel de ingerinţă politică în ceea ce priveşte promovările în funcţii de conducere ale instanţelor şi parchetelor. Nu miniştrii Justiţiei trebuie să propună, aşa cum nu preşedintele Republicii trebuie să numească. Totul trebuie făcut la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii! În plus, aşa cum inginerul răspunde pentru activitatea sa, medicul pentru viaţa pacientului său, şi magistraţii trebuie să răspundă atunci când greşesc cu sau fără intenţie!

Educaţie modernă, nu fabrici de diplome

În final, sistemul educaţional din România trebuie reformat din temelii. Ceea ce astăzi se numeşte educaţie reprezintă, de fapt, un mod falimentar de a produce pe bandă rulantă cetăţeni cu diplomă de liceu sau facultate, doctori cu doctorate trase la xeroxul de la colţul facultăţii. Ne furăm singuri căciula că suntem un popor educat! Trebuie regândit rolul Inspectoratelor Şcolare Judeţene şi, de asemenea, regândit sistemul de angajări în sistemul public. Trebuie sprijinit sistemul de învăţământ privat în egală măsură cu cel de stat, iar participările la olimpiade să nu mai reprezinte unicul etalon de valoare al unei instituţii de învăţământ. Degeabă producem câteva elite dacă restul produşilor sistemului educaţional românesc sunt nişte analfabeţi funcţional, incapabili să îşi decidă un viitor corect din cauza lipsei unei culturi generale solide. Acele elite nu ne folosesc la nimic pentru că, în marea lor majoritate, ele vor părăsi România cu prima ocazie şi doar puţini dintre ei se vor întoarce. La nivel universitar, trebuie realizată o profundă asanare a corpului didactic pe criterii de competenţe. Toate tezele de doctorat din ultimii treizeci de ani trebuie făcute publice, iar profesorii care au girat plagiate pur şi simplu eliminaţi de la catedră.

Schimbarea este posibilă

Vă veţi întreba, poate, dacă toate aceste lucruri sunt realizabile… Ei bine, cu voinţă politică de la stânga la dreapta eşicherului politic românesc, chiar sunt posibile aceste lucruri. Aşa cum posibilă a fost aderarea la NATO şi Uniunea Europeană, două realizări ale clasei politice româneşti de o covârşitoare importanţă pentru viitorul acestei ţări. Cu înţelepciune, tact şi viziune, actualii lideri politici pot lăsa la o parte orgoliile şi interesele personale mărunte şi se pot aşeza la o masă pentru a negocia viitorul acestei naţiuni. Încă mai există competenţe în actuala clasa politică, chiar dacă mai puţină decât în urmă cu cinsprezece-douăzeci de ani. Iar societatea civilă românească este, în prezent, mai puternică decât oricând ceea ce creează premisele unui compromis politic judicios arbitrat de către aceasta.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ