Pentru uitucii de la PSD, cu care îşi împarte dispreţul suveran, Iohannis a răcnit din fundul Moldovei: ”Eu sunt preşedintele României şi eu răspund de politica externă”. Prin excelenţă, am adăuga, nu şi prin integralitate. Guvernul României nu e absolvit pe de-a întregul de răspundere, câtă vreme Ministerul Afacerilor Externe funcţionează în Palatul Victoria şi nu la Cotroceni. Tot din fundul Moldovei, unde s-a întâlnit, electoral, cu elevi şi studenţi băcăuani, preşedintele ţării, de care sper să-şi fi reamintit şi Dragnea şi Viorica Dăncilă, s-a şters de-o lacrimă băsesciană cu batista de împrumut a Guvernului României: ”E jenant pentru o societate de secol 21 să-şi lase dascălii în stare de semisărăcie”. Coroborată cu plecarea intempestivă în Israel atât a premierului Dăncilă, cât şi a lui Dragnea, pentru cine ştie ce ”înţelegeri secrete cu evreii”, raportarea la învăţământul ”jalnic” se voia o palmă pe obrazul puterii. Observ că preşedintele nostru citeşte România ca pe-un atlas turistic din care alege smerit ce-i convine: politica externă, munţii patriei, românii mei, guvernul meu. El e sfântul care desparte apele. Iată cu ce se angaja în cap de listă fostul primar al Sibiului la învestirea sa ca preşedinte ales pe facebook: ”Jur să-mi dăruiesc toată puterea şi priceperea pentru propăşirea spirituală şi materială a poporului român”. Dacă astăzi poporul român nu e şcolit şi cultivat, dacă nu se bucură de condiţii materiale demne de secolul 21, vina o poartă şi preşedintele. Prin exercitarea celei mai înalte funcţii în stat, care îi dă dreptul să ştie (ca şi Băsescu) tot ce mişcă, râul, ramul, şi în consecinţă să-şi folosească prerogativele prezidenţiale, energiile, abilităţile intelectuale, e prea meschin pentru Iohannis să arate cu degetul. E şi obositor, ar trebui să-şi utilizeze degetele de la ambele mâini şi încă n-ar fi de ajuns pentru cât popor se zbate în sărăcie, pentru câte spitale au devenit anticamera morţii, pentru câte şcoli arată ca la 1907, pentru ce drumuri şi căi ferate avem, pentru câţi de-ai noştri migrează. În toamnă, se vor împlini doi ani de când, cu largul aport al preşedintelui, o fantomă cutreieră România: Proiectul de ţară! Scopul fantomei: ”de a dezbate şi a trasa direcţii de dezvoltare a României şi de a elabora un document politic, programatic, care să întrunească consensul partidelor şi formaţiunilor politice parlamentare”. Aţi înţeles ceva? Aţi văzut ceva? Protocoale, stat paralel? Nein! Singura direcţie sigură este cea pe două roţi tăind, flancat, Bucureştiul, ca şi ţara, pe patru roţi. Avem cel mai decorativ preşedinte postdecembrist şi cel mai telegenic rânjet prezidenţial, care supervizează politicile visând la consens şi aplauze cu fălcile în exerciţiu.
