Apus de soare în România

0

Emile, nu ştiu cine este Emile, aşa semnează. Întâmplarea face să citez riguros din Emile ca din evanghelişti: 14 februarie 2018, 21:27. Redau frazele ultime ale comentariului său de pe un site din care deducem, cu mintea românului cea de pe urmă, cât de încurcate sunt nu căile Domnului, ci Căile Ferate Române. Se întreabă Emile, retoric: ”Unde sunt uzinele de boghiuri, de vagoane, de cisterne, Electroputere Craiova cu locomotive, transformatoare de mare putere, echipament electric pentru staţiile de înaltă tensiune, pentru linii electrificate, izolatori de la Electroceramica Turda. Ce tehnologii se stăpâneau, ce laboratoare formidabile de încercare aduse din Germania, ce metode de încercare erau procedurate şi ce tehnicieni de toate nivelurile le operau! Fuse şi se duse. Toate-s praf… Şi copiii noştri pe la porţile altora!” Se vede treaba că autorul e de-acolo, că a fost parte din cea de-a doua armată a ţării. Are accente din Ştefan cel Mare, care şi el se întreba retoric: ”Unde sunt… bătrânul Manuil şi Goian, şi Ştibor, şi Cande, şi Dobrul, şi Iuga, şi Grangur, şi Gotcă (…)”, pe oasele cărora ”s-a aşezat şi stă tot pământul Moldovei, ca pe umerii unor uriaşi”. Iată de ce ”Apus de soare”, piesa lui Delavrancea, este mereu actuală şi mereu răzuită din repertoriile teatrelor. Întreprinderea de Osii şi Boghiuri de la Balş e praf, Uzina de Vagoane de la Caracal e praf, Electroputere Craiova e praf. Căile Ferate Române sunt praf. A călători cu trenul nu ţine astăzi atât de potenţa financiară a unui salariat sau a unui pensionar, oricum cetăţeni de mâna a doua, cât de curaj. Zilele astea, măcelărite de viscol, o locomotivă de regio s-a defectat în mers. Nu în Somalia, în România. De parcă ar fi căutat-o cu ochii închişi, cinci ore a durat până s-a găsit o altă locomotivă, la Târgu Jiu, 40 de kilometri distanţă, care să preia garnitura abandonată. Astfel de întâmplări, repetate frecvent, sunt îndurate ca atâtea altele. Produc oarece zgomot de fond pe la televiziuni, în cârd cu ştirile din spitale, de prin şcoli, şi se sting. Privită din tren, România se percepe ca o ţară bombardată corespunzător, cu linii moarte şi clădiri de pe traseu părăsite, cu infrastructură depăşită. Când alegeţi trenul, luaţi-vă merinde şi apă ca pentru traversarea deşertului. Nici rugăciunea nu e de prisos într-o ţară creştină membră cu drepturi depline a Uniunii Europene. De la Bruxelles şi Strasbourg ni se trimit foi de parcurs în consens cu viteza pe care o socoate Guvernul României, până se ajunge în Staţia progresului şi civilizaţiei occidentale. Greu de precizat care din guvernele României, cel de dimineaţă sau cel de seară, ambele convieţuind egal în mintea românului cea de pe urmă. Iar cine nu are bătrâni, să-şi cumpere.