„Pentru mine, lucrurile devin din ce în ce mai clare“, deschide abrupt discuţia patronul de hotel. „Avem de-a face cu o iresponsabilitate a guvernului obligat de partidul de guvernământ să întoarcă finanţele ţării cu curu`-n sus doar pentru a bifa îndeplinirea unor promisiuni demagogice făcute în campania electorală. De unde dracu` să dăm noi banii ăştia, nu ştiu, pentru că, de fapt, aici nu este vorba doar despre mărirea salariului minim, ci despre mărirea tuturor salariilor!“. Asumându-mi rolul de avocat al diavolului, fac pe naivul: „Nu, guvernul spune că se măreşte doar salariul minim, de ce exageraţi?“ Privirile crâncene ce-mi sunt aruncate mă fac să regret pentru o clipă poziţia asumată. „Domnu` ziarist, Cosmine dragă, dacă nu înţelegi cum stă treaba cu economia reală, te rog abţine-te! Îţi explic acum simplu ca să înţelegi. La mine în hotel am angajate trei cameriste. Le plătesc cu salariul minim pentru că atât îmi permit. În ultimii ani, deşi pare de necrezut, în domeniu, afacerile s-au prăbuşit, realmente, dar asta este altă discuţie. Ei bine, de la 1 ianuarie, dacă Dragnea şi Olguţa menţin propunerea, atunci voi fi nevoit să le măresc salariile femeilor. Evident, vor afla recepţionerii şi îmi vor cere şi ei o mărire de salariu, că doar n-o să câştige cât cameristele. Apoi, vor veni la rând chelnerii, care vor spune că muncesc pe rupte şi nu pot câştiga cât o cameristă… Automat, voi fi nevoit să le măresc şi lor salariul. Iar lucrurile vor continua în acelaşi fel pe scară ierarhică. În fapt, voi fi obligat să măresc toate salariile, nu doar cele minime. În aceste condiţii, la anul am două variante: fie măresc preţurile la cazare şi restaurant, fie dau afară din personal! Şi atunci, întreb eu, unde este câştigul statului că măreşte salariul minim?“.
În acest punct al discuţiei, mă scotocesc după un argument în dorinţa de a-mi menţine rolul asumat de apărător al cabinetului Tudose. Nu găsesc suficient de rapid ceva inteligent, motiv pentru care proprietara fabricii de textile, prietenă bună a patronului de hotel, decide că e cazul să intervină: „Eu cu siguranţă voi da afară zece fete pentru că nu îmi permit să măresc costurile cu salarizarea. Dacă nu le dau afară, atunci nu voi mai fi competitivă, voi fi obligată să măresc costul produselor şi, cu siguranţă, italianul (un celebru brand în domeniu – n.red.) îşi va căuta alţi parteneri. Sincer, eu chiar nu înţeleg cum nimeni de la Bucureşti nu e capabil să înţeleagă că nu mărind birurile pe privaţi şi îndesând măriri de salarii în buzunarele bugetarilor facem iaceastă economie să dea înainte!“ Încerc să parez elegant: „Şi unde să se ducă italianul?“, dar sunt dezarmat rapid: „În Bulgaria!“ Pe acelaşi subiect, discuţia a continuat zeci de minute în şir. Nu puţine au fost vorbele „dulci” la adresa cabinetului Tudose, unele neputând fi reproduse chiar dacă presupunem că nu mulţi sunt minorii care citesc ziarul nostru.
Ascultând aceste voci revoltate, ajungi la concluzia că există două Românii: una a guvernanţilor, oricare ar fi ei, mare, frumoasă şi în plină expansiune economică, şi alta a românilor, indiferent de poziţia lor socială, care se chinuie de pe o zi pe alta să aducă un plus-valoare materială activităţii pe care o prestează. Şi te întrebi, prosteşte, când se va încheia acest balamuc…

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ