Indiscret Actualitate

Centru nou la Filiaşi pentru persoanele cu handicap


Consiliul Judeţean Dolj şi Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului continuă să investească în centrele de reabilitare pentru persoanele cu handicap. Proiectul început în 2006 la Filiaşi se va extinde anul acesta, iar din 2011 pacienţii vor avea primul bazin pentru recuperare la Craiova. Până acum, CJ Dolj a „livrat“ în contul DGASPC 1.600.000 de lei.

de Ramona Istrate

În 2006, DGASPC Dolj era prima direcţie care investea în centre rezidenţiale de recuperare motorie. Primul centru de acest fel a fost înfiinţat la Craiova şi se adresa persoanelor vârstnice. A urmat Centrul Dioşti, destinat tinerilor cu dizabilităţi, apoi cele trei module de la Filiaşi. Toate sunt deja cunoscute pentru dotările şi terapiile moderne pe care le folosesc. Pacienţii beneficiază, pe lângă tratamentele clasice cu fizioterapie sau kinetoterapie, de tratamente cu aromaterapie sau hidroterapie.

Dotări de 200.000 de euro
Din Centrul pentru Recuperare Filiaşi fac parte trei module, iar pentru ultimul, inaugurat de DGASPC Dolj, a fost nevoie de 1.600.000 de lei, la care s-au adăugat dotări de 200.000 de euro obţinuţi de instituţie prin programul PHARE. „Clădirea P+3, unde se află cele două centre finalizate, asigură aproximativ 80 de locuri de cazare şi peste 20 de cabinete de recuperare. Sunt cabinete de fizioterapie, hidroterapie, pshihologice şi kinetoterapie. Clădirea a însemnat o investiţie de aproximativ 1.500.000 lei, din care s-au realizat reabilitarea, utilarea cu sisteme de alarmă şi centrale termice. La acestea s-a adăugat o investiţie de încă 100.000 de lei în blocul alimentar. Acum sunt condiţii peste tot. Suntem independenţi din toate punctele de vedere. Pentru dotări, aparatură şi mobilier, s-a apelat la fonduri externe.  Au fost două proiecte PHARE, prin care au fost accesaţi aproximativ 200.000 de euro. Rezultatul este unul extraordinar. În privinţa găzduirii, toate centrele sunt similare. Ultimul centru deschis are unele facilităţi în plus faţă de celelalte. Am căpătat experienţă şi au apărut tehnologii noi, pe care le oferim pacienţilor noştri”, a declarat Florin Stancu, director al DGASPC Dolj. Totodată, acesta a menţionat că cea de-a treia clădire a modulului de la Filiaşi va fi extinsă la 50 de locuri. „În următoarea perioadă, investiţiile vor continua în cel de-al treilea centru din modulul „Sf. Dumitru”, o clădire cu 33 de locuri, care, după reabilitare, va avea 50 de locuri. Lucrările la reabilitarea noului centru sperăm să înceapă anul acesta. În iunie-iulie, vom lansa procedura de achiziţie a lucrărilor. Sursa de finanţare este tot CJ”, a mai spus Stancu.

„Asistenţa socială se face cu vorba bună“
Investiţiile continuă şi în anii următori. DGASPC se va axa însă de acum înainte pe finanţarea europeană. „Pentru 2010 încercăm să accesăm cât mai multe fonduri europene. Vor fi găsite resurse de la CJ Dolj în ce priveşte asigurarea cofinanţării pentru o extindere pe o componentă de recuperare în regim ambulatoriu. În plus, dacă până acum s-a încercat o împărţire pe grupe de vârstă a centrelor – Centrul pentru Tineri Dioşti, Centrul pentru Adulţi Filiaşi, Centrul pentru Vârstnici Craiova –, începând de anul acesta se încearcă o specializare a centrelor pe tipuri de handicap. Peste 50% din beneficiarii serviciilor noastre sunt persoane cu handicap neuropsihiatric sau asociat neuropsihic şi vom avea un astfel de centru de aproximativ un milion de euro. În plus, la anul vom avea la Craiova primul bazin de recuperare pentru persoanele cu handicap din Oltenia, cea mai eficientă metodă de recuperare a acestor persoane”, a mai spus Florin Stancu. Pe lângă echipa de medici a centrului de la Filiaşi, a fost nevoie de o întreagă armată de alţi angajaţi, care la început au dat semne de reticenţă. „Secretul activităţii manageriale este echipa. Am reuşit să creăm o echipă care să funcţioneze foarte bine, să gândească şi să acţioneze unitar. La Filiaşi, am avut deficienţe la angajarea personalului pentru că a trebuit să ne rezumăm la ceea ce am găsit. Am apelat la sistemul calificării la locul de muncă. Şi am avut succes. Au înţeles foarte bine că asistenţa socială se face cu vorba bună. Beneficiarii serviciilor noastre reacţionează şi colaborează mai bine când li se vorbeşte frumos, decât atunci când li se impune să întreprindă ceva. Aproape toţi angajaţii din 2008 sunt în continuare aici. Personalul este aproape în întregime din Filiaşi”, a declarat Stancu.


Datorită terapiilor moderne, serviciile centrelor sunt solicitate şi de persoane din afara Filiaşiului. Mai mult decât atât, directorul DGASPC susţine că au existat cerinţe pentru tratament şi din partea persoanelor fără handicap, iar agenda cu programări este plină. „La nivelul judeţului Dolj, există peste 13.000 de persoane cu handicap. Centrele pe care le-am realizat sunt neîncăpătoare. Avem solicitări foarte multe, unele dintre ele venite chiar din partea persoanelor fără handicap. Centrele rezidenţiale Filiaşi, subordonate DGASPC Dolj, sunt compuse din trei module: modulul “Sf. Dumitru”, Filiaşi, str. Racoţeanu , nr. 97, judeţul Dolj, Centrul de servicii de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu Filiaşi şi Centrul de recuperare şi reabilitare pentru persoane cu handicap Filiaşi”, a adăugat Florin Stancu.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Comentariude ce nu putem merge cu copii la centrul de recuperare de la filiasi?este pentru adulti dar ar fi bine sa fie si un kinetoterapeut specializat pt copii,ar fi mult mai bine si mai usor pentru noi,asteptam echipa mobila de 3 luni si nu a mai ajuns...........
Scris de ilinca nicoleta
Ciocan şi Băndoi – luptă-n doi pentru şefia IPJ Dolj

Ciocan şi Băndoi – luptă-n doi pentru şefia IPJ Dolj

Considerată iniţial o speculaţie de presă, menită să tulbure apele în curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, schimbarea comisarului-şef...
Soţul doamnei Oana Dincă, un fel de „primărică“

Soţul doamnei Oana Dincă, un fel de „primărică“

Din păcate pentru fiecare dintre noi, arestarea primarului Antonie Solomon nu ne aduce doar un serios deficit de imagine la nivelul ţării (oricum, la...
PDL Dolj îi mai taie lui Păloiu din mustăţi

PDL Dolj îi mai taie lui Păloiu din mustăţi

Ca în multe alte dăţi, la ultima şedinţă de consiliu judeţean, consilierul pedelist dornic de afirmare Dan Păloiu a vrut să devină fioros, sărind...
Centru nou la Filiaşi pentru persoanele cu handicap

Centru nou la Filiaşi pentru persoanele cu handicap

În 2006, DGASPC Dolj era prima direcţie care investea în centre rezidenţiale de recuperare motorie. Primul centru de acest fel a fost înfiinţat la...
Se rupe căruţa liberală!

Se rupe căruţa liberală!

Vineri a reprezentat un punct de cotitură pentru liberalii doljeni. Trei dintre cei mai importanţi primari ai filialei - Mircea Guţă, Marin Vintilă...
Specialişti în computer

Specialişti în computer

Edilii a şapte localităţi din judeţul Vâlcea constituite, în urmă cu patru ani, în Asociaţia Pro Dezvoltare Valea Oltului, au anunţat, recent,...
O constelaţie de-a pururi strălucitoare

O constelaţie de-a pururi strălucitoare

Desfăşurată timp de 12 zile, începând cu data de 23 aprilie, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Shakespeare”, intitulată „Constelaţia...

Programul manifestărilor prilejuite de „zilele municipiului Calafat“

Vineri - 07.05.201010:00 - Deschiderea oficială a festivităţilor prilejuite de Zilele Municipiului Calafat - locaţie: faţa Primăriei Municipiului Calafat:intonarea Imnului de Stat al României;discursul primarului;marşul “Ziua Europei” - Şcoala Nr. 2 - “Constantin Gerota”10:30 -“Crosul Primăverii”, care se va desfăşura cu elevii...
„Vom avea o televiziune cu identitate“

„Vom avea o televiziune cu identitate“

Reporter: Eşti vedeta presei craiovene?Laurenţiu Barbu: Nu mi-am dorit niciodată să fiu vedetă, nici nu îmi doresc. Îmi doresc să fiu foarte bun...
 
Masonul Grig, sub obedienţa prefectului de Vâlcea?

Masonul Grig, sub obedienţa prefectului de Vâlcea?

În această săptămână, mai precis joi, într-o şedinţă de partid, democrat-liberalii vâlceni ar trebui să stabilească cine îi va lua locul...
ÎPS Gherasim, acuzat de fapte reprobabile

ÎPS Gherasim, acuzat de fapte reprobabile

În rândurile de mai jos, redăm discuţia dintre un enoriaş, căruia nu îi vom dezvălui numele (îl vom denumi X), şi părintele Adrian Făgeţeanu....
Statuia de un miliard amendă

Statuia de un miliard amendă

Amplasarea monumentului ridicat în memoria muncitorului silvic din Brezoi a născut controverse şi scandaluri. După ce a căutat prin orice mijloc să...
Jaf

Jaf

Staicu a ajuns după gratii... după ce a băgat mâna până la cot în vistieria amărâţilorCristina Staicu a fost directorul instituţiei până prin...
„Prefer să avem  profesionişti în deconcentrate,decât copii şi neveste!“

„Prefer să avem profesionişti în deconcentrate,decât copii şi neveste!“

Rep.: Mai candidaţi la şefia PDL Dolj?Gelu Vişan: În cazul în care o să candidez, o să anunţ lucrul ăsta. De fiecare dată am folosit termenul...
Mănăstirea din Popânzăleşti, loc de legendă

Mănăstirea din Popânzăleşti, loc de legendă

Mulţi dintre noi am face orice efort să ajungem să vizităm măcar o dată în viaţă anumite obiective turistice din ţară sau de „aiurea“, fără...
Podul interzis din Malu-Mare

Podul interzis din Malu-Mare

Să traversez sau să nu traversez podul? Asta se întreabă fiecare localnic din Malu-Mare după ce citeşte pe un indicator montat la capăt de pod „Interzis...
Vâlceanul Vâlcea, stupar de la doi ani

Vâlceanul Vâlcea, stupar de la doi ani

”Tata m-a băgat la stupi când abia puteam vorbi ”Pentru Marian Vâlcea albinele nu mai au de mult secrete, apicultura fiind o afacere moştenită...
Poziţia indolentului

Poziţia indolentului

Câteodată, plăcerea se poate descoperi în leneveală. Mai ales când te abandonezi frumos voinţei altuia, mai zelos. În poziţia indolentului, Doamna...
 
7 Sport
Ziua judecăţii!

Ziua judecăţii!

Acum cinci sezoane, Oltchim Râmnicu Vâlcea a început un proiect interesant în sportul românesc. După trei ani de secetă, oficialii vâlceni au decis...
Patru etape pentru tot atâtea puncte!

Patru etape pentru tot atâtea puncte!

Mititelu are dreptate când spune că au nevoie de patru puncte, dar cu cine să le iei dacă nu cu Internaţional, Oţelul sau Ceahlăul? Urmează meciul...
Succes, Oltchim!

Succes, Oltchim!

La finele săptămânii, vom respira aer de Liga Campionilor. Nu în fotbal, în handbal. În handbalul feminin, acolo unde Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana...
 
Apă grea

Apă grea

Săptămâna trecută, pentru o zi şi alte câteva ore de noapte, mare parte din Craiova a rămas fără apă.N-ar fi ceva ce nu s-a mai pomenit, peste...
 

Indiscreţii de Dolj

Solomon junior, în treburile murdare ale tatălui?Săptămâna trecută, după ora 16:00, când primăria era deja golită de funcţionari, iar poliţistul comunitar cu atribuţii de portar îşi făcea turele obişnuite de plictiseală prin faţa instituţiei, am asistat la un dialog discret, dar extrem de interesant. Din senin, lângă poliţistul...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Scandal şi greva foamei la ArhiepiscopiePreotul Nicolae State Burluşi, un fel de Gică-contra în Arhiepiscopia Râmnicului, ameninţă cu greva foamei....

Indiscreţii de Olt

Poliţiştii din Olt şi-au propus să cerceteze penal şi sugariiCică poliţiştii din Olt s-au apucat să-i cerceteze penal pe minori, că de seniori s-au săturat. Nu pentru furtişaguri, ci pentru vătămări corporale din culpă. Potrivit deştepţilor cu epoleţi, copiii au făcut prostii. Cum  s-au plimbat ei cu bicicletele, fie au dat...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva