Indiscret Dezvaluiri
Popa bătăuş din Sf. Mănăstire Bistriţa Olteană
Voteaza Articolul

Fapte reprobabile într-un lăcaş de cult din Vâlcea

Popa bătăuş din Sf. Mănăstire Bistriţa Olteană

Un grup de credincioşi de la Sf. Mănăstire Bistriţa Olteană, judeţul Vâlcea, ne-a trimis la redacţie o scrisoare prin care ne roagă să dăm în vileag faptele unuia dintre preoţii slujitori de acolo. Este vorba despre preotul Grigore, a cărui activitate este departe de-a fi una creştină, spun oamenii. Faptele care depăşesc limita omeniei şi a canoanelor au fost prezentate, pe linie ierarhică bisericească, tuturor factorilor de decizie din Eparhia Râmnicului. Zadarnic. De la maica stareţă Mihaela Tamaş (al cărei protejat se pare că este) la vicarul administrativ al Arhiepiscopiei, Emilian Groşenoiu, şi chiar la PS Gherasim, nimeni nu a luat nicio măsură. Mai mult decât atât, acest preot este acuzat de enoriaşi că ar fi sectant şi că se dedă la fapte reprobabile: ameninţări, jigniri, loviri. Două dintre enoriaşe îl reclamă că, pe fondul consumului de alcool, face prăpăd în timpul liturghiei şi nu numai.

de Crişu Popescu

În rândurile de mai jos, prezentăm textul primit prin corespondenţă de la enoriaşii nemulţumiţi.

“Noi, un grup de credincioşi îndureraţi, din satul Bistriţa, venim cu plângerea noastră către ziarul dumneavoastră, care vedem că ia atitudine împotriva ticăloşilor şi abuzurilor practicate în Arhiepiscopia din Vâlcea, de unii care nu Îl au pe Dumnezeu în suflet. Suntem ortodocşi de la facerea lumii. Acum ne vine să trecem la alte secte din cauza necazurilor pe care le îndurăm din partea mănăstirii Bistriţa. La această mănăstire este adăpostit un individ foarte dubios, cu barbă roşie, numit Grigore. Noi ştim că oamenii cu barbă roşie sunt stăpâni răi. Este un ţăran din Moldova şi zice că e preot. După felul cum citeşte şi nu pronunţă bine cuvintele bisericeşti – lumea nu înţelege aproape nimic – se pare că nu este preot adevărat. Lumea râde şi se cruceşte când apare el să citească. Nu citeşte din cartea aurită de pe masa din altar. Are o carte mare, neagră, sub un scaun. Pe aceea o scoate, citeşte ceva din ea şi o pune iarăşi sub scaun. La spovedit nu ştie să întrebe despre păcatele oamenilor, dar are o hârtie cu întrebări pe care o dă celui ce se spovedeşte”, se arată în scrisoare.  

„Ne dă şuturi în fund, ne înjură de toţi dumnezeii”
Sesizarea enoriaşilor din Bistriţa continuă astfel: „Într-o zi de vineri am fost la slujba maslurilor, şi acolo mai era un preot căruia i se zice Benedict. Amândoi s-au bătut în faţa lumii şi noi ne-am speriat, pentru că nu am mai văzut ca doi popi să se bată în biserică. Grigore avea ciudă pe popa Benedict că îl reclamase la exarhul acela cu barbă mare de la Cozia (n.r. Vartolomeu Androni), cum că Grigore este din secta Turma Sfântului Ilie din Moldova. Noi credem că este sectar din turma aceea şi trebuie luate măsuri. Ştim că îl apără stareţa de la Bistriţa, Mihaela Tamaş, care are mare putere asupra Episcopului Gherasim. La popa Grigore vin multe persoane dubioase din Moldova, cu barbă roşie, care nu seamănă cu ortodocşi ca noi. Noi nu avem curajul să mergem la mănăstire că Grigore stă tupilat după copaci şi tăbărăşte pe noi, ne loveşte cu pumnii şi picioarele în cap, cu şutul în fund, ne înjură de toţi dumnezeii, iar pe noi femeile ne face vrăjitoare.
Acest Grigore nu se poartă ca toţi călugării, bate copiii şi îi înjură de mamă cum fac birjarii. Umblă mereu cu o bâtă mare în mână sau cu o secure, iar copiii când îl văd zic: «vine Popa Dracu». Aruncă cu bolovani şi cu bucăţi de fiare după oameni, iar pe o femeie era s-o taie cu coasa. Noi am făcut mai multe plângeri, la maica stareţă Mihaela, la protoereul din Hurezi, la exarh şi la Episcopul Gherasim, dar nu ne-au trimis nici un răspuns. Se ştie că popa Grigore este protejatul maicii Mihaela, despre care nu ştim ce hram poartă, dar este foarte dubioasă. Nu am văzut-o niciodată rugându-se în biserică cu alte maici. Stă tot timpul la o masă de la uşa bisericii, de unde vinde lucruri şi ia banii de pe acatiste. Adună tot şi bagă în buzunar. Dacă cere cineva vreun ban pentru ajutor, nu primeşte, iar ea spune că dă toţi banii Episcopului Gherasim. Episcopia nu ia nici o măsură, din cauza stareţei Mihaela, în faţa căreia Gherasim nu are nici un cuvânt. Se spune că din cauza banilor pe care ea îi dă. Noi dorim să publicaţi plângerea noastră. Dacă aveţi timp să faceţi o anchetă la faţa locului şi să aflaţi mai multe lucruri pe care le face popa Grigore, pentru că în şefii lui nu mai avem încredere. Vă rugăm să acceptaţi plângerea noastră anonimă, că ne este teamă de acest popă. (Un grup de credincioşi de la Bistriţa)”.

O enoriaşă: „Preotul m-a bătut la tămâiat!”
În sat, ne sunt confirmate acuzaţiile din scrisoare. Eufrosina Şontrop (foto dreapta), femeie trecută de şaptezeci de ani, este una din „ţintele” preferate ale lui Grigore. „Se îmbată şi înjură mereu, face scandal şi nu ne lasă să intrăm în biserică. Pe mine m-a bătut de câteva ori când m-am dus să tămâiez. Odată, a aruncat cu coasa după mine. Dacă nu mă feream…”, explică aproape plângând femeia. O altă săteancă ne-a povestit un alt episod: „Eram odată în biserică şi a ieşit primul părintele Veniamin cu Sfintele Daruri. În urma lui a venit Grigore cu Crucea. După ce a trecut părintele Veniamin de noi, Grigore a venit şi ne-a dat cu crucea în cap”, a declarat femeia. Nu este singurul gest reprobabil la care se dedă „popa Dracu”. Când în urmă cu câţiva ani s-a bătut în faţa enoriaşilor cu preotul Benedict (sătenii susţin că Grigore a fost vinovat), preotul refractar a fost salvat de maica Mihaela. Alungat din sânul mănăstirii a fost tocmai Benedict. Modul în care popa Grigore slujeşte în altar şi strană este destul de dubios, adică apropiat mai mult de vreo sectă decât de canoanele BOR. Conform statutului, în astfel de cazuri, Consistoriul Eparhial ar trebui să ia măsuri dure împotriva acestui preot, restabilind ordinea la Sf. Mănăstire Bistriţa Olteană. Sesizaţi de nenumărate ori, nici vicarul Arhiepiscopiei, Emilian Groşenoiu, nici PS Gherasim Cristea, nu au luat vreo măsură.

Stareţa- „aghiotanta” sorei lui Ceauşescu
Înţelegând să slujească acum pe Domnul Dumnezeu, după ce înainte de 1989 a slujit-o pe Elena Bărbulescu (sora lui Nicolae Ceauşescu şi soţia lui Lică Bărbulescu, fost ministru în Guvernul dictatorial), Mihaela Tamaş a ajuns la începutul anilor 90 stareţă la Sf. Mănăstire Bistriţa Olteană. Venită de undeva din judeţul Olt, de unde era „aghiotanta” surorii liderului comunist, ea a fost „depusă” de nomenclaturişti, după 1989, în mediul monahal, cu sprijinul conducerii Episcopiei Râmnicului. Surse cu sutană, dar şi cu „ochi albaştri”, afirmă despre maica Mihaela că ar fi avut gradul de general la Secu şi că PS Gherasim Cristea (despre care aceleaşi surse afirmă că ar fi doar…colonel), nu are cuvânt decisiv în faţa măicuţei „general” . De asemenea, fiind obişnuită în mediul aghiotanţilor, maica Mihaela a cerut şi ea unul. Din Moldova i-a fost adus preotul Grigore, poreclit „popa Dracu”. Hirotonisit de Pimen Zainea, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor (care îşi semna notele informative cu numele „Sidorovici” sau „Petru”), preotul Grigore pare şi el desprins din renumita „şcoală de cadre” a BOR. Numai că, din nu se ştie ce considerente, Grigore arată o atitudine ostilă faţă de ÎPS Pimen, pe care îl acuză că ar fi mason.

Cu „evlavie”, o măicuţă ne-a smuls aparatul foto
Am încercat să stăm de vorbă cu maica stareţă şi cu preotul Grigore. Imposibil. După ce am fost „luaţi la ochi” de mai multe măicuţe, ni s-a răspuns că avem nevoie de aprobare de la Arhiepiscopia Râmnicului, de la PS Gherasim personal. Evident că nu am fi obţinut-o, date fiind articolele noastre din numerele anterioare. Una din măicuţe, profitând de neatenţia de moment a noastră, ne-a smuls aparatul foto din mână, dorind să facă personal verificări. Ne-am recuperat aparatul, explicându-i tinerei măicuţe că la nici zece paşi de noi alţi turişti filmau şi fotografiau în voie. Atitudinea maicii Mihaela şi bănuiala cu iz sectant care cade asupra preotului Grigore încep să îndepărteze enoriaşii de la Sf. Mănăstire Bistriţa Olteană. Care, până una-alta, îşi menţine renumele de pozitiv dobândit în timp.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
ComentariuCRETU I.DANIELA--------------------A OBTINUT LA BACALAUREAT 2011-LA LIMBA SI LITERATURA ROMANA-SEMINARUL TEOLOGIC SF.FILOFTEEA BRANESTI------------NOTA 3,50.HALAL DE MIACA!!!NU A AVUT TIMP DE INVATAT-DE DESFRAU -DA!!!!!!MAICA PAISIA--------NEPOATA STARETEI TEOCTISTA ------------MAICA LA MANASTIREA TIGANESTI.....
Scris de DOMETIANA
ComentariuMAICA STEFANA–MIHAELA CRETU,a invatat desfraul de la matusele ei,monahia TEOCTISTA si monahia MACARIA,care a facut un copil cat timp era in manastire,dupa care s– a aflat si a fost data afara din manastire.Monahia STEFANA–de la MANASTIREA TIGANESTI traieste in desfrau cu SICA de la grajduri.Monahia–Teoctista cat timp a fost vietuitoare la MANASTIREA–TIGANESTI,a trait in desfrau cu paznicul–MITU,a facut si avort.A venit la casa unde locuia si sotia unuia din Ciolpani si i–a atras atentia sa–i lase sotul in pace.Doar pe desfrau a putut sa–si aranjeze casa de la MANASTIREA–TIGANESTI.Oricum daca nu pleca de la MANASTIREA–TIGANESTI,cu noua Stareta numai avea cum sa faca asa desfrau!
Scris de NINA
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum poate tolera situatia de la–SCHITUL PELISOR si nu ia nicio masura???Ce exemplu da,STARETA TEOCTISTA,la obste si la crestinii care vin la Schit?
Scris de SILVIAN
ComentariuSchitul Pelisor=PENSIUNEA ABABEI–CALUGARULUI IULIAN si a MONAHIEI TEOCTISTA.DONATI–NE BANI SA PUTEM SA NE MODERNIZAM CASA DIN COMUNA ONICENI JUD.NEAMT,NE FACEM SI NOI CA,FACEM CEVA SLUJBE SI CA,DUCEM O VIATA MONHALA–CU MULT DESFRAU.aceasta este viata in SCHITUL PELISOR,PROPRIETATEA PERSONALA A CALUGARULUI IULIAN ABABEI!
Scris de ANONIM
ComentariuSTARETA TEOCTISTA –UMBLA BAUTA,NU VINE LA SLUJBE,TRAIESTE IN DESFRAUDANUT,STEFAN,CONSTANTIN–ETC–CU CARE A PICAT IN DESFRAU,NU STIE LA SLUJBE,A FACUT AVORT LA NEAMT.PREOTUL IULIAN NU FACE SLUJBE PLEACA PRIN TARA SA FACA SLUJBE PE BANI SI SI–A FACUT CASA PARTICULARA PE NUMELE LUI.CINE ARE CURAJ SI DEMNITATE DE OM SI NU ESTE LAS SI FARISEU SA SPUNA CE NU ESTE ADEVARAT SI SA NUMAI LAUDE DEGEABA–SAU ESTE NEVOIT SA LAUDE–SERVICIU CONTRA SERVICIU!!!STARETA TEOCTISTA NU STIE LA SLUJBE!Stareta teoctista face scandaluri,tipa,urla,a dat maicile afara si si–a adus sora de sange–monahia partenia ababei–care a fost nevoita sa plece de la CATEDRALA PATRIARHALA.Stareta teoctista nu duce o viata monahala si a incalcat cele trei voturi monahale!La SCHITUL–PELIOSRU–Asa zice stareta teoctista–CORECT–PELISOR–NU ESTE VIATA MONAHALA–ESTE PENSIUNEA ABABEI UNDE SI–AU GASIT ADAPOST CEI CARE LAUDA SI SPUN CA,NU AR FI ASA!DOAR AU FUGIT SI AU VENIT AICI!!!
Scris de BUCUR

ComentariuStareta Teoctista–nu stie la strana, umbla bauta,nu poarta–PERIMANUL, traieste in desfraunepotul DANUT CRETU si cumnatul CONSTANTIN–de la Bacau,Bogan–muncitorul,Duca,etc tipa,urla,face mai mereu scandal, a dat maicile afara,iar altele au plecat singure. Nu vine la Slujbe,decat duminica! Fura din ce aduc oamenii si duce la MANASTIREA–TIGANESTI!? Mananca carne in sat,unde sta cu orele,se uita la televizor si cleveteste–barfeste. Se cearta mereu cu Preotul–Iulian,pe care la fel il barfeste de tot ce face Aceasta este viata–monahala la MANASTIREA–PELISORUasa zice cuvioasa Monahie Teoctista Ababei,care a facut avorturi.
Scris de Anonim
ComentariuDar ce cauta un baiat tanar,care s–a drogat intr–o manastire de maici?!Trebuie sa stea pitit!Nu asa se duce o viata monahala!SCHITUL–PELISOR,un loc unde se intampla de toate!
Scris de Anonim
ComentariuSCHITUL–PELISOR:Sfanta–Liturghie nu se savarseste decat duminica/Nu este viata monahala si randuiala/Nu este obste/Stareta Teoctista nu stie randuiala la strana–nu stie sa cante,nu vine la slujbe decat duminica si atunci iese de mai multe ori din Biserica/Stareta Teoctista umbla bauta,traieste in desfrau si nu poarta perimanul.
Scris de ANONIM
Comentariumonahia teoctista este un om rau, vipera,biciusca,cravasa,perfida,este de moravuri usoare si betiva.RUSINE!!!!
Scris de ANONIM
Comentariusi un alt film cu monahia teoctista cand bea si se destainuie ca a picat in desfrau.
Scris de Anonim
ComentariuPe youtube o sa apara un film cu preotul iulian cand nu vorbeste frumos si civilizat si nu se comporta demn,ca un adevarat preot si calugar ce este.
Scris de Anonim
ComentariuMAICA STEFANA–MIHAELA CRETU,a invatat desfraul de la matusele ei,monahia TEOCTISTA si monahia MACARIA,care a facut un copil cat timp era in manastire,dupa care s– a aflat si a fost data afara din manastire.Monahia STEFANA–de la MANASTIREA TIGANESTI traieste in desfrau cu SICA de la grajduri.Monahia–Teoctista cat timp a fost vietuitoare la MANASTIREA–TIGANESTI,a trait in desfrau cu paznicul–MITU,a facut si avort.A venit la casa unde locuia si sotia unuia din Ciolpani si i–a atras atentia sa–i lase sotul in pace.Doar pe desfrau a putut sa–si aranjeze casa de la MANASTIREA–TIGANESTI.Oricum daca nu pleca de la MANASTIREA–TIGANESTI,cu noua Stareta numai avea cum sa faca asa desfrau!
Scris de NINA
ComentariuBine ca sta pitit si ascuns,drogatul de Victor la Schitul–Pelisor sa poata sa vina in sat si sa–i cumpere bere–Staretei Teoctista.Victor,este foarte arogant si il ia Stareta Teoctista peste tot,zici ca si–a luat sot–zilele trecute a fost cu el la Sibiu–trebuie sa–l plimbe sau a fost sa–si mai cumpere o doza de droguri.
Scris de Anonim
ComentariuSCHITUL–PELISOR=INSUFICIENTE,DEVIERI SI CADERI!SCHITUL–PELISOR=ASOCIATIA FAMILIALA–ABABEI.Stareta teoctista si ieromonahul iulian–ar trebuie sa fie pilde de urmat!!!dar ei cultiva–ura,dezbinarea,tulburarea,sminteala,cearta,dispretul,mania,invidia,iubirea de arginti,desfraul,bautura,furtul,bataile.Stareta teoctista face ce vrea la schitul pelisor,nu ce trebuie,nu are experienta si nu a dus o viata monahala!
Scris de Anonim
Comentariucei de schitul pelisor sunt niste loaze de oameni,la ce se fapte au facut si se continua tot in pacate. daca au furat banii schitului si si–au facut casa particulara?!!!! ce cauta un drogat,tatuat si care fumeaza sa stea la schit????? trebuie pitit si unde putea la–"MAICUTA" MITROPOLIA ARDEALULUI–acorda prea multa clementa!!
Scris de ANONIM
ComentariuPREOTUL IULIAN ABABEI de SCHITUL PELISOR–crede in puterea banului.Nu are nimic a face cu BISERICA LUI HRISTOS.A furat banii si si–a construit casa personala.Este rusine pentru–MITROPOLIA ARDEALULUI!!!
Scris de Anonim
ComentariuMONAHIA PARTENIA ABABEI sora de sange a STARETEI TEOCTISTA,traia in desfrau cu CALUGARUL PROTOSINGHEL JUSTIN,de la CATEDRALA PATRIRHALA!Stareta Teoctista este o mesalina,munfa si stioala!Evitati sa mai mergeti la acest SCHIT!STARETA TEOCTISTA sa consulte un dictionar daca nu intelege!SCHITUL–PELISOR–DESFRAU,BAUTURA,LIPSA DE LA SLUJBE!STARETA TEOCTISTA–URLA SI TIPA!Doar a picat in desfrau si cu muncitorul–tinerel!?
Scris de RATZ
ComentariuCititi pe internet–SCHITUL PELISOR/////STARETA TEOCTISTA/////PREOTUL EXARH VISARION//////MITROPOLIA ARDEALULUI//////MANASTIREA TIGANESTI//////EPISCOPIA SIBIULUI/////////.
Scris de RALUCA
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum poate tolera situatia de la–SCHITUL PELISOR si nu ia nicio masura???Ce exemplu da,STARETA TEOCTISTA,la obste si la crestinii care vin la Schit?
Scris de SILVIAN
ComentariuSTARETA–MONAHIA TEOCTISTA ABABEI,dadea petreceri la casa–particulara din satul–PELISOR,stropite cu multa bautura,fripturi si muzica dupa care urma–DESFRAU,DESFRAU,DESFRAU!Asta este viata monahala si sfanta pe care o duce–STARETA MONAHIA TEOCTISTA ABABEI LA SCHITUL PELISOR.CRESTINI,DONATI SI AJUTATI CUM PUTETI ACEST SARAC SCHIT,SA POATA AVEA CE CHELTUI SARACA,MAICA!!!!
Scris de BEBE
ComentariuSCHITUL–PELISOR este un schit unde STARETA TEOCTISTA,isi permite ce vrea ea.Maicile au plecat si ea si–a adus surorile de sange.A furat banii si si–a facut casa personala.Stareta TEOCTISTA–nu vine la slujbe pentru ca,nu stie la strana,umbla bauta,a picat in desfrau cu nepotul–copilul sorei de sange,cumnatul–sotul sorei de sange,a facut avorturi,are copil crescut in Moldova.La SCHITUL–PELISOR,sta amantul ei–sta ascuns pentru ca,il urmaresc recuperatorii,se drogheaza si fumeaza.
Scris de RALUCA
Comentariusa mai mergem la manastiri, sa mai platim bani ,sa ne spovedim , sa cerem un sfat cui ? lui "DRACU" mai bine decat sa–i alimentam financiar pentru a–i imbogati sau sa–si faca case cei care mai avem un gram de credinta sa ne facem rugaciunile in fata lui dumnezeu ,direct fara acesti nenorociti de intermediari ...rusine preotimii romanesti si asemenea acestui calugar iulian sant f.f.f. multi.....stareta teoctista........
Scris de ANDY
ComentariuBine ca sta pitit si ascuns,drogatul de Victor la Schitul–Pelisor sa poata sa vina in sat si sa–i cumpere bere–Staretei Teoctista.Victor,este foarte arogant si il ia Stareta Teoctista peste tot,zici ca si–a luat sot–zilele trecute a fost cu el la Sibiu–trebuie sa–l plimbe sau a fost sa–si mai cumpere o doza de droguri.
Scris de MARIANA
ComentariuIntamplator am auzit de aceste comentarii de la cineva si tot asa am avut ocazia sa ajung la schitul pelisor–datorita serviciului.Stareta teoctista foarte laudaroasa ce s–a facut si punea mare pret pe latura materiala–banii nu pe cea spirituala.In paraclisul care il au–nu poate fi numit biserica,cam mizerie la intrare.De obicei,schiturile dupa 1–2ani de functionare incep constructia bisericii,aici de 5ani nimic.Parerea mea ca,tot ce s–a scris sunt lucruri adevarate,multe vazute si de mine–dezordine,haos,galagie si agitatie la schitul pelisor.Stareta teoctista cam dezordonata imbracata pentru o stareta si foarte slab pregatita pentru ce doreste ea sa fie.Din discutiile purtate,mai obligati sau fortati ni s–a sugerat sa donam bani pentru schit.Preotul mi se pare cam bolnav cu,capul–nu a stat de vorba deloc cu noi,nici daca la chemat stareta teoctista–erau probleme pentru interesul schitului pelisor.Stareta teoctista a spus ca,asa este preotul iulian si sa nu–l bagam
Scris de Crestin
ComentariuLa SCHITUL–PELSOR,nu este o adevarata smerenie!!!??STARETA–TEOCTISTA si PREOTUL–IULIAN,urmaresc doar beneficii materiale–ATAT!!!Se ascund in spatele unor–HAINE MONAHALE,sunt niste–OAMENI DE NIMIC–pentru ca,duc o viata dezordonata!!MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL LAURENTIU–tolereaza si incurajeaza tot ce se intampla aici!!!
Scris de BUCUR
ComentariuLa schitul pelisor nu este credinta,din moment ce s–au intamplat atatea pacate.Degeaba stareta teoctiste si preotul iulian poarta haine lungi si stau in manastire pentru ca,in inima lor au numai pacate si placeri.Totul va fi descoperit si va fi cunoscut!!!
Scris de RARES
ComentariuSchitul Pelisor=PENSIUNEA ABABEI–CALUGARULUI IULIAN si a MONAHIEI TEOCTISTA.DONATI–NE BANI SA PUTEM SA NE MODERNIZAM CASA DIN COMUNA ONICENI JUD.NEAMT,NE FACEM SI NOI CA,FACEM CEVA SLUJBE SI CA,DUCEM O VIATA MONHALA–CU MULT DESFRAU.aceasta este viata in SCHITUL PELISOR,PROPRIETATEA PERSONALA A CALUGARULUI IULIAN ABABEI!
Scris de Anonim
ComentariuMulte manastiri ortodoxe au ajuns din pacate pensiuni de lux pentru niste nemernici care n–au nici o legatura cu haina monahala???!!!Este o mare rusine pentru Biserica Ortodoxa!!!! Cum este posibil sa mai poarte haine preotesti si monahale??? Patriarhia Ortodoxa Romana nu are BIBLIA ca si Carte de Capatai ?Viata de calugar presupune pe lânga dedicarea totala lui Hristos si o purtare modesta, smerenie si o fagaduire a saraciei!!!STARETA TEOCTISTA si IEROMONAHUL IULIAN ABABEI=RUSINEA MITROPOLIEI ARDEALULUI!!!!!!!!
Scris de CRISTIAN VAIDA

ComentariuCasa proprietate personala a – CALUGARULUI IULIAN–se afla in comuna ONICENI sat LUNCA si este pe numele dansului–ABABEI SANDU.Calugarul–adica monahul nu are voie sa detina proprietati!VOTUL SARACIEI!Asa ca,donati bani la SCHITUL PELISOR–cat se poate de mult sa se imbogateasca–IEROMONAHUL IULIAN!MITROPOLIA ARDEALULUI–vegheaza la buna functionare a vietii monahale!?
Scris de ANONIM
ComentariuOare de ce au plecat–sora R.,sora A.,sora M.,maica S.,maica A.,–din cauza staretei teoctista–nu este viata de manastire,nu se comporta frumos,vorbea urat cu ele si le considerea sclavele ei.Veneau neamurile si cunostintele la schit si atunci se transforma intr–o adevarata nebunie–bautura,mancare si odihna.
Scris de BUCUR
ComentariuSufletul monahiei teoctista este murdar si patat de tot ce a facut si a zis!La fel si ieromonahul iulian care a furat banii schitului si si–a facut casa. Stareta teoctista este o podoaba care a stricat imaginea Schitului–Pelisor!
Scris de Anonim
ComentariuCare este osteneala staretei teoctista?–MINCIUNA,BAUTURA,DESFRAUL,URA,DISPRETUL,CLEVETIREA,BARFA,BANUL,PLIMBATUL,LUXUL,MANDRIA,DENIGRAREA UNOR PERSOANE,INVIDIA,ZGARCENIA,NECURATIA,LACOMIA,MANIA.Pacatul este o infidelitate si o nedreptate fata de Dumnezeu si semenii nostri.Doar spune stareta teoctista mai bine zis se lauda ca si daca este adevarat tot ce s–a scris nu recunoaste!?Se simte bine si in acelas timp are impresia ca este cineva daca s–a scris despre ea–oricum numai poate ea?!Deci nu are CONSTIINTA si RESPECT!!!
Scris de LIVIU
ComentariuSTARETA TEOCTISTA –UMBLA BAUTA,NU VINE LA SLUJBE,TRAIESTE IN DESFRAUDANUT,STEFAN,CONSTANTIN–ETC–CU CARE A PICAT IN DESFRAU,NU STIE LA SLUJBE,A FACUT AVORT LA NEAMT.PREOTUL IULIAN NU FACE SLUJBE PLEACA PRIN TARA SA FACA SLUJBE PE BANI SI SI–A FACUT CASA PARTICULARA PE NUMELE LUI.CINE ARE CURAJ SI DEMNITATE DE OM SI NU ESTE LAS SI FARISEU SA SPUNA CE NU ESTE ADEVARAT SI SA NUMAI LAUDE DEGEABA–SAU ESTE NEVOIT SA LAUDE–SERVICIU CONTRA SERVICIU!!!STARETA TEOCTISTA NU STIE LA SLUJBE!Stareta teoctista face scandaluri,tipa,urla,a dat maicile afara si si–a adus sora de sange–monahia partenia ababei–care a fost nevoita sa plece de la CATEDRALA PATRIARHALA.Stareta teoctista nu duce o viata monahala si a incalcat cele trei voturi monahale!La SCHITUL–PELIOSRU–Asa zice stareta teoctista–CORECT–PELISOR–NU ESTE VIATA MONAHALA–ESTE PENSIUNEA ABABEI UNDE SI–AU GASIT ADAPOST CEI CARE LAUDA SI SPUN CA,NU AR FI ASA!DOAR AU FUGIT SI AU VENIT AICI!!!
Scris de BUCUR
Comentariustareta teoctista si preotul iulian ababei sunt doar purtatori de haine calugarestipregatirea teologica a lor este nulavoturile monahale numai conteaza pentru ei.la schitul pelisor sunt vanduta obiecte neinregistrate comercializeaza fara aprobare a unor carti,obiecte,icoane,iconite si matanii.
Scris de Anonim
ComentariuStareta Teoctista si Ieromonahul Iulian in fata oamenilor sunt veritabili farisei,sunt intruchiparea minciunii,hotiei,desfraului.Nu au caracter de oameni!!!!SCHITUL PELISOR=SCHITUL ABABEI==S.N.C.DE FACUT BANI SI DE PACALIT OAMENII.
Scris de DOMETIE
Comentariucei de schitul pelisor sunt niste loaze de oameni,la ce se fapte au facut si se continua tot in pacate. daca au furat banii schitului si si–au facut casa particulara?!!!! ce cauta un drogat,tatuat si care fumeaza sa stea la schit????? trebuie pitit si unde putea la–"MAICUTA" MITROPOLIA ARDEALULUI–acorda prea multa clementa!!
Scris de ANONIM
ComentariuSCHITUL–PELISOR=INSUFICIENTE,DEVIERI SI CADERI!SCHITUL–PELISOR=ASOCIATIA FAMILIALA–ABABEI.Stareta teoctista si ieromonahul iulian–ar trebuie sa fie pilde de urmat!!!dar ei cultiva–ura,dezbinarea,tulburarea,sminteala,cearta,dispretul,mania,invidia,iubirea de arginti,desfraul,bautura,furtul,bataile.Stareta teoctista face ce vrea la schitul pelisor,nu ce trebuie,nu are experienta si nu a dus o viata monahala!
Scris de DOMETIE
ComentariuManastirea Bistrita este un adevarat tezaur al culturii medievale romanesti. Am spus si o voi mai spune singurul lucru sfant din Bistrita este sf Grigorie. Maica Stareta alaturi de o parte din maicile soborului au atitudini total neconforme dragostei crestine. Rautate, lipsa de smerenie, de dragoste, de bunatate, de ospitalitate. Ar fi minunat daca s-ar schimba conducerea manastirii si ar veni maici care cu adevarat au constiinta vietii monahale si bunacuviint, bunul simt si smerenia vietii calugaresti. Manastirea asta e plina de intriga si de rautati asa ca sa s ia masuri!
Scris de Nastazia Balaceanu
Comentariumai aveti stiri despre ceea ce se intampla la manastire?
Scris de eu

Dorella câştigă Spitalul de Neuropsihiatrie pe mâna PSD

Pe un „praf“ financiar demn de anii Convenţiei Democratice, firmele de construcţii doljene dau din colţ în colţ pentru a mai obţine o lucrare pe bani publici. Din păcate pentru ele, atunci când totuşi se iveşte o asemenea oportunitate, ea este repede adjudecată de „rechinii“ ce sălăşluiesc prin bătătura partidelor aflate la putere,...
Ocnele Mari, sub ameninţarea saramurii controlate

Ocnele Mari, sub ameninţarea saramurii controlate

Nu vor să se muteDeşi au saramura în prag, localnicii aflaţi în pericol nu vor să îşi părăsească locuinţele. Această situaţie este determinată...

Învăţământul din Olt, pe un butoi de pulbere politică

Conducerea IŞJ numeşte directorii de şcoli după culoarea carnetului de partidDin cele trei funcţii importante din fruntea Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, două sunt deţinute, conform tragerii la sorţi a instituţiilor deconcentrate, de democrat-liberali, prin Marius Bălaşa, inspector general, şi Marin Ionică, inspector general adjunct....
„Crin Antonescu, preşedinte!“

„Crin Antonescu, preşedinte!“

Marius Vladu, născut în urmă cu 40 de ani în Turnu Măgurele, absolvent al Facultăţii de Drept din Bucureşti, este secretar general adjunct al PNL....
„Eco-groups“ aduce UE aproape de elevii din Popoveni

„Eco-groups“ aduce UE aproape de elevii din Popoveni

Banii chibzuiţi ai Comisiei Europene ajunseră la sfârşitul lunii trecute pe plaiurile olteneşti. Un grup de tineri, mai mult tinere, fie vorba între...
Olimpicii doljeni, pe plajele Greciei

Olimpicii doljeni, pe plajele Greciei

Eu sunt deosebit de mulţumit pentru că de cinci ani de zile ne întâlnim cu cei care câştigă, adică ne premiem şi ne preţuim atât cât putem...
  Medicamentul- minune, „arestat” de Ceauşeasca

Medicamentul- minune, „arestat” de Ceauşeasca

Medic şi cercetător de excepţie S-a născut pe 7 iulie 1939 şi a absolvit fiecare clasă cu diplomă de merit, pe primul loc, în fiecare an, din clasa...
Revin sătenii la vatra strămoşească

Revin sătenii la vatra strămoşească

Procesul de industrializare a României devenise la un moment dat, înainte de evenimentele din ’89, un deziderat de neconceput al politicienilor din...
Popa bătăuş din Sf. Mănăstire Bistriţa Olteană

Popa bătăuş din Sf. Mănăstire Bistriţa Olteană

În rândurile de mai jos, prezentăm textul primit prin corespondenţă de la enoriaşii nemulţumiţi.“Noi, un grup de credincioşi îndureraţi, din...
Mecanica Lelioara, de la bar la catedră

Mecanica Lelioara, de la bar la catedră

Nu mică ne-a fost mirarea să aflăm că noul inspector şcolar general are o experienţă cel puţin discutabilă la catedră. Pentru cei care privesc...
Postul Rast, visul poliţistului doljean

Postul Rast, visul poliţistului doljean

Cu siguranţă că toată lumea îşi aminteşte de inundaţiile din urmă cu trei ani care au măturat mai multe localităţi din sudul Doljului, cea...
 
Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea îşi diversifică activitatea

Exploatarea Minieră Râmnicu Vâlcea îşi diversifică activitatea

Bază de tratament prin concesionarea unor spaţii Cea dintâi slujbă care a avut loc în biserica din salină a fost oficiată de ÎPS Gherasim, arhiepiscopul...
Grădina uriaşilor

Grădina uriaşilor

Constantin, în vârstă de 65 de ani, cunoscut printre localnici sub numele de Oiţă, şi soţia sa, Lucica, în vârstă de 53 de ani, cultivă dovleci...
Disidentul lui Iuliu Maniu

Disidentul lui Iuliu Maniu

Pe mine nu reuşesc să mă intimideze, eu de la calea mea nu mă abat, eu hotărârile mele nu mi le schimb, eu ce cred că este bine pentru ţară şi...
Erou a fost, erou e încă!

Erou a fost, erou e încă!

Vergilă Cândea este unul dintre puţinii ostroveneni care au scăpat cu viaţă de pe frontul de luptă. A fost rănit, a stat prizonier în Siberia,...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Poziţia Curcubeul este mai puţin relaxantă decât celelalte. Ea cere o concentrare şi o atenţie specială, dar oferă un spectacol unic!Dacă dispuneţi...
 
7 Sport
Chimistele, vedete pe „Youtube“

Chimistele, vedete pe „Youtube“

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a devenit iubită în toată ţara după performanţele obţinute în ultimii trei ani, cele mai mari...
În „amicale“ nu le iese

În „amicale“ nu le iese

Argeşenii dispută de obicei meciurile de “acasă” la Mioveni, dar de data aceasta au jucat pe stadionul Municipal din Curtea de Argeş, unde au fost...
Avem şi noi „pintenaţii“ noştri

Avem şi noi „pintenaţii“ noştri

Sâmbăta trecută, pe Stade de France, din Paris, Franţa şi România au remizat: 1-1 (0-0). După 0-0 la Campionatul European din 2008 şi 2-2 în campania...
 
Autonomie ne mai trebuie!

Autonomie ne mai trebuie!

Sigur că infrastructura judeţului Covasna lasă de dorit. Nici în judeţul Teleorman nu e altfel. Educaţia şi cultura nu excelează în judeţul Harghita....
 
Indiscreţii de Dolj

Florian Ionescu, o bomboană de director!Studiu de caz: Şcoala Postliceală Sanitară „Christiana“. Personaj principal: director adjunct Florian Ionescu. Intrigă: până unde poate merge impostura şi care este preţul complicităţii în această instituţie de învăţământ. Concluziile, în rândurile de mai jos! Să începem cu prezentarea...

Indiscreţii de Vâcea

Deputatul Vlădoiu, un fel de MadonnaCe ar putea avea în comun Madonna şi deputatul PSD Aurel Vlădoiu? Poate pasiunea pentru case. Spre exemplu, reşedinţa Madonnei din New York, zona Manhattan, are 36 de camere, din care 13 sunt dormitoare, 14 băi, lift, o cramă şi nouă şemineuri! Dar nici Vlădoiu nu se lasă, are patru case. Cea mai recentă...

Indiscreţii de Olt

Liderul PDL Olt se pregăteşte de un nou combatPreşedintele democrat-liberalilor din Olt, Darius Vâlcov, susţin unele surse apropiate, nu prea mai poate să doarmă. Asta pentru că a venit precampania electorală, lupta se ascute prin intrarea lui Oprescu în cursă, lucrurile se complică, iar el nu ştie cum să-şi joace cartea la aceste alegeri....
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva