Indiscret Reportaj
Vâlcea are cel mai înalt inspector guvernamental
Voteaza Articolul

Vâlcea are cel mai înalt inspector guvernamental


Constantin Scripăt, fost subprefect de Bacău, are 1,95 m şi se va ocupa de infrastructura judeţului

de Crişu Popescu

Constantin Scripăt, fost subprefect de Bacău, fost viceprimar liberal  al municipiului Bacău,  este  primul inspector guvernamental din judeţul Vâlcea. Şi cel mai înalt din breaslă, având 1.95 m. A crescut atât de mare datorită baschetului. După cum ne-a declarat, în timpul liceului a practicat acest sport la Asociaţia Sportivă Armata (ASA) Bacău. Îl rugăm să se ridice pentru a-i face o fotografie, dar refuză: „Nu mă avantajează”, zice.  Zilele trecute, Scripăt a primit un birou în incinta Prefecturii Vâlcea şi a început munca. Ultimii 16 ani i-a petrecut în administraţie. Ca inspector guvernamental se va ocupa la Vâlcea în special de infrastructură.  De aceea, glumeşte că a ajuns pe drumuri. Este angajat al Secretariatului de Stat al Guvernului – Ministerul Transporturilor. De asemenea, va mai superviza activitatea Registrului Auto Român (RAR), Autoritatea Rutieră Română (ARR), Poliţia Rutieră, dar şi zonele “fierbinţi” din judeţ, expuse inundaţiilor sau alunecărilor de teren.

“Noi l-am învins pe Sechelariu!”
În cei patru ani de guvernare Tăriceanu, a fost viceprimarul municipiului Bacău – trei ani, iar ultimul an a fost subprefect, ocupându-se în special de deconcentrate şi calamităţi naturale. Ne povesteşte că, în urma inundaţiilor din mai – iulie 2008, a condus Comandamentul judeţean pentru calamităţi. A coordonat construirea a 403 case, în comuna Săuceşti, într-un timp record. Lucrările au început pe 25 iulie şi pe 20 noiembrie oamenii au primit casele la cheie. “Au fost probabil cele mai grele momente ale mele de când lucrez în administraţie. Am primit vizita preşedintelui Băsescu de trei ori, a premierului de două. Ca să nu mai vorbim şi de alte înalte oficialităţi. Constantin Scripăt a făcut parte din echipa care l-a învins la alegerile locale din 2004 pe fostul primar PSD, Dumitru Sechelariu. “Eram la PUR, când în 2004 l-am învins în campanie pe Sechelariu. A fost foarte greu. El avea structurile, avea fonduri. După ce am câştigat Primăria Bacăului şi am văzut că la alegerile generale PUR-ul face alianţă cu PSD-ul, filiala din Bacău a trecut în întregime la liberali”, povesteşte Scripăt una dintre cele mai mari surprize ale alegerilor locale din 2004.

500 de kilometri de casă, distanţă mare!
Despre hotărârea Guvernului de a înfiinţa Corpul inspectorilor guvernamentali, Constantin Scripăt a declarat: “Dacă aceasta este directiva UE, trebuie să ne conformăm. Este bine că s-a creat un corp de elită al funcţionarilor publici, dar mutările sunt puţin tendenţioase. De exemplu, pe mine m-a mutat de la Bacău la Vâlcea, iar pe prefectul de aici, Radu Renga, la Vaslui. Sunt aproximativ 500 de km distanţă. Şi aşa s-a întâmplat în aproape toată ţara. Puteam să rămânem acolo, în judeţele noastre, unde cunoşteam mai bine problemele. Dar asta e…ne conformăm. Probabil că încă mai suntem asimilaţi cu guvernul Tăriceanu.”

Nostalgic după Alianţa DA
În legătură cu noua conducere a lui Crin Antonescu, Constantin Scripăt este optimist:  “Cu toate că partidul ajunsese la o cifră bună în alegeri, trebuia o schimbare. Eu însă sunt conştient de lucrurile bune ale fostului Guvern. Cel puţin la Bacău, au venit fonduri cum nu au fost niciodată în acel judeţ.” De asemenea, inspectorul guvernamental este puţin nostalgic după defuncta Alianţă Dreptate şi Adevăr (DA). Spune că s-a înţeles bine cu oamenii PD-ului din teritoriu şi că, dacă ruptura nu pleca de undeva...“de sus”, lucrurile ar fi mers mult mai bine.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Surprize, surprize, la nominalizările pentru deconcentrate

Surprize, surprize, la nominalizările pentru deconcentrate

După lecturarea cu atenţie a trocului, o concluzie se desprinde: social-democraţii s-au axat pe instituţiile publice care le vor furniza muniţie pentru...
Top de gura parlamentarului

Top de gura parlamentarului

Ne-au promis că îşi vor petrece zilele şi nopţile în sala de şedinţe pentru a ne rezolva problemele, că vor fi cei mai activi la şedinţe şi...
Viitorii europarlamentari şi mâinile lor drepte

Viitorii europarlamentari şi mâinile lor drepte

Parcă ieri era mare zarvă pentru prima tură de alegeri europarlamentare din România. Numai că atunci evenimentul era alăturat cu unul mai puţin...
Primarul Guţă dă startul la sărbătoare

Primarul Guţă dă startul la sărbătoare

Zilele municipiului Calafat“, ajunse anul acesta la cea de XVIII – a ediţie, vor fi organizate în perioada 8-10 mai. Conform programului, în prima...
Raportul „Moldova“, în viziunea lui Marian-Jean Marinescu

Raportul „Moldova“, în viziunea lui Marian-Jean Marinescu

În urmă cu zece zile, în cadrul conferinţei preşedinţilor, la Parlamentul European s-a hotărât ca o delegaţie „ad-hoc“, din care să facă...
„Trebuie lucrat la mentalitate. Poliţiştii trebuie să-şi recapete încrederea în ei!“

„Trebuie lucrat la mentalitate. Poliţiştii trebuie să-şi recapete încrederea în ei!“

Reporter: Este Craiova din realitate mai periculoasă decât cea de la televizor?Cms.-şef Constantin Nicolescu: Imaginea este cea creată de presă. Voi,...
„Şcoala de popi” din Vâlcea  resimte criza

„Şcoala de popi” din Vâlcea resimte criza

Părintele Proteasa (nume predestinat) are puţin peste 35 de ani şi este doxă de carte. Evită totuşi să discute despre problemele absolut  lumeşti...
 
Un volum cât o viaţă

Un volum cât o viaţă

În introducere, autorul critică diferite teorii asupra caracterului dreptului, reliefând caracterul nociv, uneori, al definirii exclusiv din punct...
Grup transpartinic împotriva traficului cu carne vie

Grup transpartinic împotriva traficului cu carne vie

Iniţiativa aparţine unor parlamentari britaniciPotrivit acestuia, dintre membrii marcanţi ai Parlamentului britanic, Anthony Steen i-a adresat deputatului...
Pe când şi “botezul” la Naţionalul craiovean?

Pe când şi “botezul” la Naţionalul craiovean?

Savuroasa premieră, comedia “Nunta lui Puiu”, de Puşi Dinulescu, devenită în final o dramă, care a avut loc recent la Teatrul Naţional “Marin...
Liricul craiovean  venerează muzica italiană

Liricul craiovean venerează muzica italiană

Teatrul Liric „Elena Teodorini”Craiova organizează, în perioada 5 – 10 mai, a şasea ediţie a Săptămâniii muzicii italiene. Ca urmare, marţi,...

Un program pe gustul tuturor

Pe agenda Filarmonicii “Oltenia” Craiova sunt înscrise în această săptămână două programe cu totul aparte. Astfel, marţi, 5 mai, solista de muzică uşoară Analia Selis va interpreta cântece din vastul repertoriu de muzică latino-americană tradiţională. Interpreta va fi acompaniată de artiştii instrumentişti Gabi Broşteanu (chitară...

Portul Cetate (Dolj), punte de legătură româno-bulgară

Federaţia Patronatelor din Oltenia, împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie Vraţa (Bulgaria) şi Asociaţia Artizanilor fără Frontiere Oltenia, a organizat un vast proiect intitulat “Meşteşugurile şi agroturismul – între tradiţie şi cooperare în afaceri în zona transfrontalieră româno-bulgară (regiunea Sud-Vest Oltenia, România,...
Delta ACM, ilegalităţi pe bandă rulantă

Delta ACM, ilegalităţi pe bandă rulantă

Delta ACM ’93 a învins celelalte 16 firme prezente la licitaţie, angajându-se că va asfalta străzile urbei la preţul de 242,88 lei pe metru pătrat....
Olteni şmecheri la Finanţe

Olteni şmecheri la Finanţe

Activitatea angajaţilor uneia dintre cele mai importante instituţii ale statului este ţinută departe de „ochii indiscreţi ai presei”. Asta, chiar...
Gunoaiele “agaţă” de nas Primăria Brezoi

Gunoaiele “agaţă” de nas Primăria Brezoi

După multiplele nereguli în administraţie şi transparenţă publică, primarul oraşului Brezoi, liberalul Robert Schell, mai oferă o mostră de incompetenţă....
 
Doctori examinaţi de pacienţi

Doctori examinaţi de pacienţi

„Ai fost tratat cu multă atenţie sau cu indiferenţă? Aici îl poţi «răsplăti» pe doctorul care s-a ocupat de tine. Evaluaţi performanţele...
Vocaţia sacrului în vârful pensulei

Vocaţia sacrului în vârful pensulei

Leoveanul Marius Liviu Băran ne explică pe îndelete că pentru el desenul a reprezentat la început o pasiune şi că în timp a simţit că poate face...
Apicultorii din Roeşti, în mare pericol

Apicultorii din Roeşti, în mare pericol

A fost o vreme când comuna Roeşti era renumită pentru producţia de miere, ceară, venin sau de alte produse apicole scoase pe piaţă de  cei...
Vâlcea are cel mai înalt inspector guvernamental

Vâlcea are cel mai înalt inspector guvernamental

Constantin Scripăt, fost subprefect de Bacău, fost viceprimar liberal  al municipiului Bacău,  este  primul inspector guvernamental din...
Cucereşte-l în funcţie de zodie!

Cucereşte-l în funcţie de zodie!

Bărbatul CapricornPentru bărbatul Capricorn, puterea, poziţia socială şi respectul reprezintă trăsăturile definitorii. Pragmatic din fire, Capricornul...
 
7 Sport
Bătuţi de fraţii gorjeni

Bătuţi de fraţii gorjeni

Universitatea nu mai joacă nimic de la meciul cu Unirea Urziceni. Părerea nu este doar a specialiştilor, ci şi a fanilor şi chiar a patronului Adrian...
L-a făcut ţigan pe Bornescu

L-a făcut ţigan pe Bornescu

Cunoscut ca un tehnician vulcanic, Sorin Cârţu i-a înjurat în ultimul hal duminică seara pe jucătorii Universităţii Craiova, în pauza jocului,...
Totul sau nimic pentru Artimon!

Totul sau nimic pentru Artimon!

Echipa de fotbal-fanion a judeţului Vâlcea, CS Municipal, încearcă pentru a patra oară consecutiv să promoveze în primul eşalon. Răbdarea autorităţilor...
 
Coborâţi, direcţie greşită

Coborâţi, direcţie greşită

Încet şi pe nesimţite, deşi tămbălăul e îngrozitor, România translează spre Vest. Prima staţie care îi trece prin faţă ar fi Ungaria. Sau...
Fotbalul care ne doare

Fotbalul care ne doare

În aerul stătut al fotbalului condus de veşnicul Mircea Sandu, s-a făcut în fine simţită o pală de vânt. Bucuria naturii pitice! Răzvan Lucescu...

Indiscreţii de Dolj

Comunitarii craioveni compensează lipsa de respect cu excesul de zelMitul olteanului adunat de pe glie sau al poliţistului care nu are mai multe circumvoluţiuni decât o găină se dovedeşte uneori adevărat. Săptămâna trecută, un suc concentrat din toate aceste „fructe“ s-a revărsat asupra unei echipe de poliţişti comunitari. Era ora...

Indiscreţii de Vâcea

Trei Doamne, şi niciunul!În campania electorală dinaintea alegerilor locale, la Călimăneşti, în parohia Satul Nou, preotul paroh şi-a reabilitat biserica şi gardul de pe lângă ea pe bază de promisiuni de susţinere a candidaţilor pentru funcţia de primar. Trei dintre aceştia au primit “lista cu priorităţi” pe care au şi rezolvat-o,...

Indiscreţii de Olt

 Cu toţii la caşcaval!Partidele parlamentare cu reprezentare în judeţul Olt sunt cu toate la putere de acum încolo. După ce în vara anului trecut s-a semnat un protocol între PSD şi PNL privind colaborarea în CJ Olt, acum a venit vremea să se parafeze o înţelegere între PSD şi PD-L. Înţelegerea presupune sprijinirea reciprocă...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva