Indiscret Editorial
Fotbalul care ne doare
Voteaza Articolul

Fotbalul care ne doare


de Virgil Dumitrescu

În aerul stătut al fotbalului condus de veşnicul Mircea Sandu, s-a făcut în fine simţită o pală de vânt. Bucuria naturii pitice! Răzvan Lucescu l-a înlocuit pe Victor Piţurcă la  cârma echipei naţionale şi, odată cu asta, s-a intrat în împărăţia reacţiilor adverse. Lui Victor Piţurcă, selecţioner cu trei calificări la activ, numai că nu i s-a tăiat capul. De partea cealaltă, efuziunile au curs gârlă, de parcă, dintr-odată, ne-am fi mutat în altă ţară, cu alt fotbal, de alt calibru. Cel mai mult m-a distrat întrebarea, printre alte întrebări puse noului selecţioner, dacă acesta va fi în stare să-i califice pe "tricolori" la Campionatul European din 2012, în situaţia în care suntem departe de a şti cu ce echipe ne vom bate în grupă.
Pala de vânt de care vorbeam n-a întors pe dos Câmpia Română şi din niciun stufăriş n-a sărit peştişorul de aur; aceleaşi broaşte şi acelaşi orăcăit care spintecă văzduhul. Râia arbitrajului din fotbalul românesc s-a mai prelins pe cătuşe, dar nici de-a dracului nu se şterge. Ce am văzut la partida CFR Cluj-FC Vaslui, din Cupa României – Timişoreana, întrece orice limită a bunului simţ. Maestru de ceremonii – Ionică Serea, „bă, oameni buni, bă“, arbitru celebru deja prin partidele făcute praf în cariera sa, atunci când, pentru mitocăniile exersate pe gazon, până şi ai lui din casă i-au dat cu piciorul în fund, rostogolindu-l pe scări.
Mărturisesc, am avut o revelaţie ascultându-l pe Adrian Porumboiu: în fotbalul românesc, două echipe sunt mereu împinse din spate – Dinamo şi CFR Cluj. Păi taman acum v-aţi prins, fraţilor? Aduceţi-vă aminte cum a câştigat campionatul CFR  Cluj, cum s-a rupt Rapidul în două, iar Gloria Bistriţa a mimat deplasarea, ce au declarat jucătorii de la "U" Cluj, concitadina pe care ceferiştii au întâlnit-o în ultima etapă de campionat. Şi cum, imediat, s-a virat totul în direcţia cazului "Valiza", ajuns şi el de pomină. Aceeaşi echipă cu "nume şi renume" s-a calificat în semifinala Cupei cu arbitri, iar din semifinală în finală tot cu arbitri. Aş fi în stare să pariez că bravissima CFR Cluj va câştiga şi trofeul, de n-ar fi în joc echipa finanţatorului Marian Iancu, omul faţă de care cine glumeşte, îngălbeneşte. Câtă vreme în Comitetul Executiv al FRF taie şi spânzură fraţii gemeni Cristian Borcea şi Iuliu Mureşan, fiţi siguri că Dinamo şi CFR Cluj îşi asigură mălaiul european.
Iată ce se întâmplă în tribunele din "Ştefan cel Mare". Acte de vandalism, bannere şi scandări rasiste, pe care UEFA le sancţionează cu măsuri mergând până la suspendări şi retrogradări de echipe. Numai domnul Garabet, observator federal (!?), n-aude, n-a vede. În loc să fie trimis la clinica de specialitate, e delegat să supervizeze pe Dinamo, iubirea lui Borcea. Aşa s-a născut un arbitru ca Ionică Serea sau ca Sorin Corpodean, iar lista cavalerilor de casă ai "câinilor" poate continua. Oameni care să ţină javrele în lesă, am văzut. Invers, niciodată. Cu excepţiile de mai sus, demne de a intra, pentru ciudăţenia lor, în Guinness Book!

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Surprize, surprize, la nominalizările pentru deconcentrate

Surprize, surprize, la nominalizările pentru deconcentrate

După lecturarea cu atenţie a trocului, o concluzie se desprinde: social-democraţii s-au axat pe instituţiile publice care le vor furniza muniţie pentru...
Top de gura parlamentarului

Top de gura parlamentarului

Ne-au promis că îşi vor petrece zilele şi nopţile în sala de şedinţe pentru a ne rezolva problemele, că vor fi cei mai activi la şedinţe şi...
Viitorii europarlamentari şi mâinile lor drepte

Viitorii europarlamentari şi mâinile lor drepte

Parcă ieri era mare zarvă pentru prima tură de alegeri europarlamentare din România. Numai că atunci evenimentul era alăturat cu unul mai puţin...
Primarul Guţă dă startul la sărbătoare

Primarul Guţă dă startul la sărbătoare

Zilele municipiului Calafat“, ajunse anul acesta la cea de XVIII – a ediţie, vor fi organizate în perioada 8-10 mai. Conform programului, în prima...
Raportul „Moldova“, în viziunea lui Marian-Jean Marinescu

Raportul „Moldova“, în viziunea lui Marian-Jean Marinescu

În urmă cu zece zile, în cadrul conferinţei preşedinţilor, la Parlamentul European s-a hotărât ca o delegaţie „ad-hoc“, din care să facă...
„Trebuie lucrat la mentalitate. Poliţiştii trebuie să-şi recapete încrederea în ei!“

„Trebuie lucrat la mentalitate. Poliţiştii trebuie să-şi recapete încrederea în ei!“

Reporter: Este Craiova din realitate mai periculoasă decât cea de la televizor?Cms.-şef Constantin Nicolescu: Imaginea este cea creată de presă. Voi,...
„Şcoala de popi” din Vâlcea  resimte criza

„Şcoala de popi” din Vâlcea resimte criza

Părintele Proteasa (nume predestinat) are puţin peste 35 de ani şi este doxă de carte. Evită totuşi să discute despre problemele absolut  lumeşti...
 
Un volum cât o viaţă

Un volum cât o viaţă

În introducere, autorul critică diferite teorii asupra caracterului dreptului, reliefând caracterul nociv, uneori, al definirii exclusiv din punct...
Grup transpartinic împotriva traficului cu carne vie

Grup transpartinic împotriva traficului cu carne vie

Iniţiativa aparţine unor parlamentari britaniciPotrivit acestuia, dintre membrii marcanţi ai Parlamentului britanic, Anthony Steen i-a adresat deputatului...
Pe când şi “botezul” la Naţionalul craiovean?

Pe când şi “botezul” la Naţionalul craiovean?

Savuroasa premieră, comedia “Nunta lui Puiu”, de Puşi Dinulescu, devenită în final o dramă, care a avut loc recent la Teatrul Naţional “Marin...
Liricul craiovean  venerează muzica italiană

Liricul craiovean venerează muzica italiană

Teatrul Liric „Elena Teodorini”Craiova organizează, în perioada 5 – 10 mai, a şasea ediţie a Săptămâniii muzicii italiene. Ca urmare, marţi,...

Un program pe gustul tuturor

Pe agenda Filarmonicii “Oltenia” Craiova sunt înscrise în această săptămână două programe cu totul aparte. Astfel, marţi, 5 mai, solista de muzică uşoară Analia Selis va interpreta cântece din vastul repertoriu de muzică latino-americană tradiţională. Interpreta va fi acompaniată de artiştii instrumentişti Gabi Broşteanu (chitară...

Portul Cetate (Dolj), punte de legătură româno-bulgară

Federaţia Patronatelor din Oltenia, împreună cu Camera de Comerţ şi Industrie Vraţa (Bulgaria) şi Asociaţia Artizanilor fără Frontiere Oltenia, a organizat un vast proiect intitulat “Meşteşugurile şi agroturismul – între tradiţie şi cooperare în afaceri în zona transfrontalieră româno-bulgară (regiunea Sud-Vest Oltenia, România,...
Delta ACM, ilegalităţi pe bandă rulantă

Delta ACM, ilegalităţi pe bandă rulantă

Delta ACM ’93 a învins celelalte 16 firme prezente la licitaţie, angajându-se că va asfalta străzile urbei la preţul de 242,88 lei pe metru pătrat....
Olteni şmecheri la Finanţe

Olteni şmecheri la Finanţe

Activitatea angajaţilor uneia dintre cele mai importante instituţii ale statului este ţinută departe de „ochii indiscreţi ai presei”. Asta, chiar...
Gunoaiele “agaţă” de nas Primăria Brezoi

Gunoaiele “agaţă” de nas Primăria Brezoi

După multiplele nereguli în administraţie şi transparenţă publică, primarul oraşului Brezoi, liberalul Robert Schell, mai oferă o mostră de incompetenţă....
 
Doctori examinaţi de pacienţi

Doctori examinaţi de pacienţi

„Ai fost tratat cu multă atenţie sau cu indiferenţă? Aici îl poţi «răsplăti» pe doctorul care s-a ocupat de tine. Evaluaţi performanţele...
Vocaţia sacrului în vârful pensulei

Vocaţia sacrului în vârful pensulei

Leoveanul Marius Liviu Băran ne explică pe îndelete că pentru el desenul a reprezentat la început o pasiune şi că în timp a simţit că poate face...
Apicultorii din Roeşti, în mare pericol

Apicultorii din Roeşti, în mare pericol

A fost o vreme când comuna Roeşti era renumită pentru producţia de miere, ceară, venin sau de alte produse apicole scoase pe piaţă de  cei...
Vâlcea are cel mai înalt inspector guvernamental

Vâlcea are cel mai înalt inspector guvernamental

Constantin Scripăt, fost subprefect de Bacău, fost viceprimar liberal  al municipiului Bacău,  este  primul inspector guvernamental din...
Cucereşte-l în funcţie de zodie!

Cucereşte-l în funcţie de zodie!

Bărbatul CapricornPentru bărbatul Capricorn, puterea, poziţia socială şi respectul reprezintă trăsăturile definitorii. Pragmatic din fire, Capricornul...
 
7 Sport
Bătuţi de fraţii gorjeni

Bătuţi de fraţii gorjeni

Universitatea nu mai joacă nimic de la meciul cu Unirea Urziceni. Părerea nu este doar a specialiştilor, ci şi a fanilor şi chiar a patronului Adrian...
L-a făcut ţigan pe Bornescu

L-a făcut ţigan pe Bornescu

Cunoscut ca un tehnician vulcanic, Sorin Cârţu i-a înjurat în ultimul hal duminică seara pe jucătorii Universităţii Craiova, în pauza jocului,...
Totul sau nimic pentru Artimon!

Totul sau nimic pentru Artimon!

Echipa de fotbal-fanion a judeţului Vâlcea, CS Municipal, încearcă pentru a patra oară consecutiv să promoveze în primul eşalon. Răbdarea autorităţilor...
 
Coborâţi, direcţie greşită

Coborâţi, direcţie greşită

Încet şi pe nesimţite, deşi tămbălăul e îngrozitor, România translează spre Vest. Prima staţie care îi trece prin faţă ar fi Ungaria. Sau...
Fotbalul care ne doare

Fotbalul care ne doare

În aerul stătut al fotbalului condus de veşnicul Mircea Sandu, s-a făcut în fine simţită o pală de vânt. Bucuria naturii pitice! Răzvan Lucescu...

Indiscreţii de Dolj

Comunitarii craioveni compensează lipsa de respect cu excesul de zelMitul olteanului adunat de pe glie sau al poliţistului care nu are mai multe circumvoluţiuni decât o găină se dovedeşte uneori adevărat. Săptămâna trecută, un suc concentrat din toate aceste „fructe“ s-a revărsat asupra unei echipe de poliţişti comunitari. Era ora...

Indiscreţii de Vâcea

Trei Doamne, şi niciunul!În campania electorală dinaintea alegerilor locale, la Călimăneşti, în parohia Satul Nou, preotul paroh şi-a reabilitat biserica şi gardul de pe lângă ea pe bază de promisiuni de susţinere a candidaţilor pentru funcţia de primar. Trei dintre aceştia au primit “lista cu priorităţi” pe care au şi rezolvat-o,...

Indiscreţii de Olt

 Cu toţii la caşcaval!Partidele parlamentare cu reprezentare în judeţul Olt sunt cu toate la putere de acum încolo. După ce în vara anului trecut s-a semnat un protocol între PSD şi PNL privind colaborarea în CJ Olt, acum a venit vremea să se parafeze o înţelegere între PSD şi PD-L. Înţelegerea presupune sprijinirea reciprocă...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva