Pensiile speciale și sinecurile în companiile de stat costă România 1,7 miliarde de euro  

România se află într-un moment critic în ceea ce privește accesarea fondurilor europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a avertizat recent că, în absența îndeplinirii anumitor jaloane esențiale din Cererea de plată 3, țara noastră riscă să piardă 1,76 miliarde de euro din cele 2 miliarde alocate.

0

„Dacă aceste jaloane nu sunt îndeplinite, avem 1,1 miliarde, dacă mai adăugăm şi jalonul cu pensiile speciale, 660 de milioane de euro, discutăm de 1,76 miliarde. Vă daţi seama că valoarea întregii cereri de plată netă este de două miliarde de euro. Rămânem cu o brumă de bani, care e total nedreaptă pentru ceea ce înseamnă șansa de dezvoltare a României“, a declarat Marcel Boloș.
Unul dintre cele mai sensibile jaloane este reforma pensiilor speciale. Deși eliminarea acestora reprezintă o condiție clară impusă de Comisia Europeană, actuala coaliție de guvernare, formată din PSD și PNL, manifestă o reticență evidentă în a aborda această problemă. Atât Partidul Social Democrat, cât și Partidul Național Liberal au evitat în mod constant să ia măsuri decisive pentru eliminarea acestor privilegii, menținând astfel un sistem inechitabil care favorizează anumite categorii profesionale.

În plus, întârzierile în implementarea altor reforme structurale, precum guvernanța corporativă a companiilor de stat și selectarea conducerii Agenției pentru Monitorizarea și Evaluarea Performanțelor Întreprinderilor Publice (AMEPIP), contribuie la creșterea riscului de a pierde sume considerabile din PNRR.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ