M-am bucurat ca și cum aș fi făcut eu The Journalist, deși nu am nicio contribuție directă. Poate doar aceea de a nu-l fi lăsat pe Silviu Popescu, artizanul acestui proiect, să cadă pradă dezamăgirilor de breaslă în timpul repetitivelor noastre șvarțuri la o terasă minusculă din Râmnicu Vâlcea. Între noi fie vorba, mă tem la fel de mult că viitorul presei ar putea deveni viitura ei. Deja s-au adunat nori negri-nu de ieri de alaltăieri- și din acest motiv cred că orice gest de solidaritate, așa cum este și această revistă, ne mai poate scăpa de înec, ne ține la mal, ne salvează libertatea de spirit.
Revenind stricto-sensu la The Journalist, mai presus de orice, EXISTĂ! Apoi, are grafică remarcabilă, primă pagină de excelentă inspirație, este glossy, are condeie bune. Titlul este curajos, chiar excentric pentru o societate încă încremenită în tipare răsăritene. Conținutul pedalează pe reportaj, un produs media aproape abandonat, din păcate. Asadar, o reparație binevenită. Dar eu, care am în ADN spiritul combativ, aș vedea-o mai diversificată, mai cu nerv.
Însă sunt sigură că pe măsură ce se mărește numărul ziariștilor vâlceni în UZPR, The Journalist va fi mai puternică.
Renăscută din speranță și durere în primele zile ale anilor 90, presa din județul Vâlcea se încăpățânează să existe, să rămână numeroasă și să producă efecte benefice publicului. Dar să recunoaștem: uneori, dacă nu e cenzură insidioasă, este autocenzură.
Asadar, succes și demnitate!
The Journalist, o revistă ca o barcă de salvare
A apărut primul număr al The Journalist, revistă editată de Filiala Vâlcea a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România. O publicație care demonstrează în premieră că oameni de presă și colaboratori care fac sau au făcut parte din redacții diferite, pot să contribuie la crearea unui produs media comun.