miercuri, aprilie 30, 2025

Primăria Craiova dă milităria jos din pod, taman în parcarea subterană

Contravenţii noi şi amenzi în rafală în proiectul noului regulament de funcţionare a parcării subterane de la Teatru. La capitolul facilităţi, edilii vin cu promisiunea introducerii cardurilor de proximitate şi a plăţii prin intermediul aplicaţiilor mobile. În contrapartidă, utilizatorii au de-a face cu un stol de interdicţii.

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Proiectul de regulament a fost postat pe site+ul municipalităţii craiovene la începutul acestei săptămâni, contribuabilii având la dispoziţie perioada de până la 14 august pentru a formula amendamente sau sugestii, ceea ce înseamnă că, teoretic, documentul ar putea fi adoptat de consiliul local până la începutul lunii septembrie. „Prin regulamentul propus se actualizează și se stabileşte modul de utilizare, respectiv exploatare a parcării subterane din zona Teatrului Național, parcare aflată în proprietatea municipiului Craiova, întrucât față de regulamentul în vigoare au apărut noi elemente de agrementat atât din punct de vedere logistic, cât și al mijloacelor de plată. Acest regulament este conceput pentru a asigura o gestionare eficientă şi sigură a infrastructurii în domeniul circulației pe drumurile publice, cu precădere al parcării vehiculelor atât auto cât și moto, în acest mod parcarea subterană jucând un rol important privind facilitarea staționării în perimetrul central al municipiului. Regulamentul propus se bazează pe principiile generale ale accesibilităţii și transparenţei, cu scopul de a permite unui număr mare de vehicule, staționarea pentru o anumită perioadă de timp, într-un loc menit să îndeplinească toate cerințele prin stabilirea unui ansamblu de norme care vor reglementa modul de operabilitate a parcării subterane!”, susţine raportul întocmit de funcţionarii Primăriei Craiova. Documentul promite accesul în parcare pe baza tichetelor eliberate de automatele de la intrare, a cardurilor de proximitate sau a unei aplicaţii pentru dispozitivele mobile, plata urmând a fi efectuată cash, cu card bancar sau direct din aplicaţie.

Parcare fără staţionare, fără politică şi fără muzică

La capitolul interdicţii, autorii proiectului de regulament nu s-au zgârcit cu munca, stabilind zeci de fapte considerate contravenţii şi pasibile de amendă între 500 şi 2000 de lei. Printre acestea: accesul autovehiculelor cu masa totală mai mare de 3,5 tone, precum și al celor cu înălțimea mai mare de 2,1m; accesul autovehiculelor cu instalații GPL; accesul autovehiculelor cu remorci și/sau semiremorci, precum și al vehiculelor tractate; accesul autorulotelor și al rulotelor; parcarea vehiculelor în afara zonelor marcate, precum și parcarea pe mai multe locuri de parcare; ocuparea unor locuri de parcare în zonele rezervate fără a poseda abonament valabil; blocarea accesului în parcarea subterană sau în spațiile edificate în aceasta, precum și blocarea altor autoturisme; accesul vehiculelor care au mai mult de 8+1 locuri; ocuparea locurilor destinate vehiculelor aparținând persoanelor cu dizabilități fără a avea afișat cardul-legitimaţie în partea din faţă a vehiculului, astfel încât faţa cardului-legitimaţie să fie clar vizibilă pentru verificare; parcarea autovehiculelor fără numere de înmatriculare; parcarea/staționarea vehiculelor mai mult de 30 de zile în incinta parcării subterane, fără a avea abonament valid; staționarea/oprirea voluntară a autovehiculului pe culoarele de acces dintre locurile de parcare, pe fluxurile de trafic, inclusiv în scopul efectuării plății; repararea autovehiculelor, mentenanța sau alte activități de acest gen; expunerea spre vânzare a autovehiculelor, precum și spălarea, curățarea interior/exterior a acestora. Sunt interzise de asemenea „ascultarea sau difuzarea compozițiilor muzicale cu volum ridicat, precum și turarea excesivă a motoarelor sau producerea oricărui tip de zgomot, care poate perturba liniștea”, staționarea voluntară a autovehiculului, cu motorul în funcțiune, descărcarea de deșeuri de orice fel, precum și poluarea cu substanțe de orice natură, inclusiv scurgeri de combustibili, uleiuri, murdărirea, inscripționarea, pictarea voluntară etc. a elementelor din incinta Parcării Subterane, „organizarea reuniunilor de natură religioasă, politică, sportivă, artistică sau orice fel de adunare publică, fără acordul scris din partea administratorului parcării”, desfășurarea de sesiuni foto/video profesionale, precum și derularea de către persoane fizice sau juridice a oricăror activități comerciale, publicitare sau promoționale fără acordul scris al administratorului parcării, plus „fumatul și folosirea de flacără deschisă”, accesul autovehiculelor taxi sau destinate transportului public sau privat în vederea practicării taximetriei sau a transportului de persoane, dar şi nerespectarea indicațiilor operatorilor aparținând administratorului parcării.

Lista neagră a lui Resceanu

De menţionat că o bună parte dintre contravenţiile mai sus menţionate pot atrage, pe lângă aplicarea amenzilor şi măsura ridicării autovehiculelor găsite în neregulă, prin implicarea poliţiei locale şi a serviciului specializat al RAT SRL. Prevăzători, autorii proiectului de regulament au prevăzut în text că societatea comercială poate, în lipsa unor utilaje propice ridicării vehiculelor din parcarea subterană, să închirieze asemenea echipamente, costul urmând a fi achitat de contravenient, odată cu amenda şi cu taxele aferente ridicării. În plus, se introduce un soi de listă neagră pentru contravenienţii trecuţi la index de conducere. „Administratorul parcării subterane își rezervă dreptul de a interzice accesul în incinta acesteia a autovehiculelor ai căror conducători se află în oricare dintre următoarele situații: – au părăsit în trecut parcarea fără achitarea tarifului de parcare datorat; – au cauzat prejudicii fie parcării, echipamentelor sau altor utilizatori ai parcării; – au săvârșit fapte de violență în incinta sau în proximitatea parcării; – au încălcat în mod constant prevederile prezentului regulament”, se arată în proiectul de regulament.

- Advertisement -
Cea mai nouă ştire

Toți angajații Direcției Silvice Vâlcea, în grevă!

Adrian Iosif, lider sindical al Direcției Silvice Vâlcea a anunțat  că toți cei 350 de angajați ai Direcției Silvice...
- Advertisement -

ULTIMELE ȘTIRI