Ziua marii gonflări

0

În anii care s-au scurs de la revoluţie, se poate spune cu certitudine că de iadul comunist am scăpat. Însă nu se poate spune cu certitudine, cu toată schimbarea la faţă a României, că s-a intrat în raiul capitalist. Avem şi un argument solid: preluarea în parte a puterii de către eşalonul al doilea al „foştilor” în frunte cu Iliescu. Iar reacţia publică s-a tot rotit în jurul sintagmei roşiatice şi puteţi adăuga la subsol celebra „tăbliţă suedeză”. Aceste impurităţi formale nu s-au şters din memoria colectivă, cu toată inventivitatea celor care (ghici!…), întru sfânta stabilitate, au pus pe tapet alianţa PSD-PNL, acesta din urmă neuitând nicicum să se proclame „urmaşul Brătienilor”. Atunci când se desprind, strategic, liberalii roiesc în jurul preşedintelui Nicolae Ciucă, iar la nivelul puterii în teritoriu oricine ştie că se dă serios la gioale. În drum spre raiul capitalist, deloc ocolit de crize, România de azi este campioană europeană la inflaţie, salarii şi pensii sub media celorlalte ţări, educaţie năpădită de sexualitate precoce şi droguri, obezitate infantilă etc. Experţi în domeniile economic şi financiar nu prididesc atrăgând atenţia că actualul guvern întârzie reformele sau le aplică prost. „Aşa nu se mai poate” a devenit eticheta lipită pe fruntea celor două partide „monolit”, iar la ea nu au încetat să adere tineri din ţară plus diaspora. În acest climat care anunţa o dinamică de bun augur la vârful puterii, surprind procentele parcă umflate cu pompa de biciclişti mai mult sau mai puţin ieşiţi pe traseu. În aer a părut că pluteşte o teamă de necunoscut, de aceea s-a băgat aer şi în roţile de rezervă. Nu contestă nimeni, Ciolacu şi ai lui sunt cei mai tari pe moşie, aproape că au tălpile roase de umblătură. În pofida unor programe bine articulate, chiar stringente, marcajul liberal a lăsat de dorit în acele municipii unde chiar era un os de ros în economia scrutinului. Mult mai palpabil şi apropiat de doleanţele imediate comparativ cu europarlamentarismul, de care nu se ştie, în culise, decât că distribuie stipendii babane. Or, la faţă de cortină, proiectele europene contribuie cu fonduri imense până în orice sătuc unde administrează oameni cu vocaţie civică. Partea mai puţin expusă în materie de Bruxelles şi Strasbourg este însă una extrem de intensă ca activitate şi ciocniri de interese. Acolo, România încearcă să delege de fiecare dată pe cei mai aleşi dintre aleşi, cu observaţia că se calcă pe bombeu şi când e cazul şi când nu e cazul. Spaţiul Schengen e doar unul dintre subiectele care presează cel mai mult pe partea de conexiune terestră. Nu mai puţin important e raportul, încins deja, dintre suveranitate şi dreptul european, în zona căruia sunt activate teme precum cele despre familie, educaţie şi tradiţii.    

Facebook Comments