Liberalul Nicuşor Roşca: „Clădim împreună o comunitate de care să fim mândri!”

Liberalul Nicuşor Roşca este candidatul Partidului Naţional Liberal la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj. Roşca a renunţat la funcţia de subprefect al judeţului Dolj, creionând un proiect administrativ pe termen lung, cu o planificare strategică, axat pe dezvoltarea comunităţilor locale.

0

Reporter: De ce aţi decis să candidaţi la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj?
Nicuşor Roşca: Am decis să candidez la această funcţie pentru că doresc să contribui la dezvoltarea judeţului Dolj şi la îmbunătăţirea vieţii locuitorilor săi. Am o experienţă solidă în administraţia publică locală şi sunt convins că pot aduce schimbările necesare la nivelul judeţului Dolj. Fiind absolvent al Facultăţii de Horticultură, cu master la SNSPA  – administraţie publică şi inginer doctor în legumicultură, am ocupat postul de prefect al judeţului Dolj în cea mai grea perioadă nu numai a României, ci a întregii omeniri. Am fost numit ulterior subprefect şi am reuşit din aceste două funcţii deţinute în administraţia judeţeană să îmi creez o imagine reală asupra contextului economico-social în care ne aflăm. Prin urmare, alături de colegii din PNL Dolj, am realizat un proiect administrativ cu care să vin în faţa doljenilor şi care să asigure dezvoltarea comunităţii. 

Rep.: Care sunt principalele obiective pe care doriţi să le atingeţi în cazul în care veţi fi ales preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj?
N. R.: Principalele mele obiective sunt legate de infrastructură, educaţie, sănătate şi dezvoltare economică. Vreau să investim în modernizarea drumurilor şi a reţelelor de transport, să dezvoltăm sistemele de învăţământ şi sănătate, să atragem investiţii şi să sprijinim mediul de afaceri local pentru a crea locuri de muncă şi a creşte nivelul de trai al locuitorilor judeţului Dolj. Tocmai pentru că primăriile din judeţ nu au specialişti pentru întocmirea proiectelor cu finanţare europeană, îmi doresc să înfiinţez la nivelul judeţului Dolj centre zonale pentru consultanţă în obţinerea fondurilor europene. Ele se vor afla în subordinea CJ Dolj şi vor oferi suport şi îndrumare pentru proiectele care vizează îmbunătăţirea infrastructurii, serviciilor publice şi mediului de afaceri. Prin intermediul acestor centre, comunităţile locale vor fi motivate să-şi dezvolte potenţialul şi să îşi îmbunătăţească calitatea vieţii. Aceste centre ar putea fi de mare ajutor pentru autorităţile locale, primarii şi comunitate în ansamblu. Vor oferi servicii de consultanţă specializată pentru depunerea cererilor de finanţare, pentru elaborarea proiectelor de dezvoltare. 

Rep.: Care este prioritatea programului administrativ al dumneavoastră şi al echipei PNL Dolj?
N. R.: Extinderea reţelei de alimentare cu gaze este un pas important în direcţia asigurării unui acces facilitat la energie şi la un mediu de viaţă mai confortabil pentru comunitatea noastră. Cu ajutorul acestei extinderi, vom putea să aducem gaze naturale în casele noastre, oferindu-le astfel o sursă sigură şi eficientă de energie tuturor doljenilor, indiferent de localitatea în care trăiesc. Am stat de vorbă zilele trecute cu o localnică din Pleniţa şi se vedea că toată viaţa i-a plăcut să se îngrijească de gospodărie. Singurul ei regret este că nu are încă gaze în curte. I-am promis că mă voi ocupa de acest aspect. 
Este necesară crearea unor poli de dezvoltare în judeţul Dolj, iar aceştia pot exista doar în jurul localităţilor care dispun de forţă de muncă disponibilă în cele mai variate domenii economice. Aceşti poli periurbani constituie adevărate motoare economice necesare dezvoltării armonioase a judeţului, de la Est la Vest şi de la Sud la Nord.
Agricultura judeţului Dolj şi activitatea fermierilor sunt grav afectate de fenomenul deşertificării, dar şi de suprafeţele mici de teren irigate. Soluţia o reprezintă accesarea fondurilor europene, implementarea susţinută şi continuă a proiectelor de împădurire şi dezvoltarea sistemului de irigaţii.
O problemă spinoasă pentru doljeni este poziţionarea gropii de gunoi de la Mofleni în imediata apropiere a unor zone locuibile din Craiova. Din acest motiv, voi susţine mutarea acesteia într-o zonă centrală a judeţului, departe de orice localitate urbană sau rurală, şi va fi construită respectând cele mai înalte standarde în ceea ce priveşte protecţia mediului.
Dar nu vreau să neglijez nici dezvoltarea infrastructurii din unităţile de învăţământ doljene. Este nevoie de o investiţie susţinută în sistem, copiii sunt viitorul acestei ţări şi pentru ei trebuie să muncim acum. Nu neg că există şcoli bine dotate şi modernizate, care oferă condiţii bune de învăţare pentru elevi. Totuşi, există şi şcoli cu infrastructură precară, care se confruntă cu probleme cum ar fi lipsa de mobilier şi echipamente didactice, deprecieri ale clădirilor sau lipsa de personal calificat. Mulţi elevi din mediul rural se confruntă cu dificultăţi în accesarea educaţiei, din cauza distanţei mari între localităţile lor şi şcoli, lipsa transportului sau a resurselor financiare pentru a asigura un standard minim de trai pentru a-şi continua studiile în oraşe mai mari. În concluzie, situaţia şcolilor din mediul rural din judeţul Dolj reflectă problemele sistemului de învăţământ din România, care trebuie abordate şi rezolvate pentru a asigura accesul egal la educaţie pentru toţi elevii, indiferent de mediul în care trăiesc.
Haideţi să clădim împreună o comunitate europeană în judeţul Dolj!

Cod AEP: 21240015

Facebook Comments