Vestigii îngropate în bălării, peisaj dezolant, mai rău ca într-o junglă!
Patrimoniul ADA KALEH, uitat şi batjocorit, pe Insula Şimian

Tot ceea ce mai aminteşte fizic de fosta insulă ADA KALEH, scufundată în apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Porţile de Fier I, zace uitat astăzi pe Insula Şimian. În locul unui muzeu în aer liber, exploatat turistic, insula din dreptul comunei Şimian este în zilele noastre un adevărat exemplu de batjocură, nepăsare şi indolenţă. Monumentele, cimitirul şi toate urmele magicei insule scufundate au fost lăsate în voia sorţii şi au ajuns năpădite de vegetaţie, părăsite şi într-o degradare accentuată. Unul din ultimii supravieţuitori de pe insula turcească de lângă Orşova a mers pe insulă pentru a se reculege la mormântul mamei sale, dar nu l-a mai găsit din cauza bălăriilor.

0

Autorităţile de toate felurile, perindate pe la conducerea tuturor structurilor de putere din România ultimelor trei decenii, au reuşit cu succes să îngroape şi puţinele amintiri care mai dăinuiau despre Insula turcească ADA KALEH, înghiţită de apele lacului de acumulare al Hidrocentralei Porţile de Fier I, în anul 1970. Deşi autorităţile comuniste au strămutat cărămidă cu cărămidă cetatea ADA KALEH, mai multe vestigii, dar şi cimitirul, pe Insula Şimian, după 1990 noua casă a civilizaţiei salvate de pe Ada Kaleh s-a scufundat şi ea, dar nu sub ape, ci sub nepăsarea şi dezinteresul total ale autorităţilor de toate felurile şi chiar ale comunităţii turcilor din România. Cetatea se macină cu fiecare zi care trece şi este agresată de vegetaţia crescută haotic, inscripţiile ce aminteau de insula de sub Dunăre au dispărut, iar cimitirul unde îşi dorm somnul de veci mulţi dintre locuitorii vechii insule a dispărut pur şi simplu sub arbuştii şi bălăriile crescute din abundenţă. Practic, dacă cineva are curajul să viziteze totuşi rămăşiţele insulei Ada Kaleh trebuie să vină înarmat cu drujbă şi cu tot arsenalul de defrişare, aidoma unei incursiuni prin jungla amazoniană.

Nici măcar un ponton de acostament nu există pe malul insulei, iar cei care doresc să ajungă aici cu o ambarcaţiune mai mare trebuie să se chinuiască cu tot felul de improvizaţii pentru a coborî de pe nave. În câteva cuvinte, peisajul este dezolant, nu se mai văd din bălării nici măcar zidurile cetăţii, nu mai ştii de unde să porneşti şi unde să ajungi, riscul de a fi muşcat de şerpi este uriaş, iar cel de a te rătăci pur şi simplu pe cele 10 hectare de insulă este şi mai mare. Locul a fost complet părăsit şi abandonat, ca şi amintirea Insulei Ada Kaleh, despre care mai găseşti urme şi vestigii la Muzeul Porţile de Fier. Despre poveştile de pe ADA KALEH mai poţi afla doar de la cei care au supravieţuit, din ce în ce mai puţini, sau de la urmaşii lor. Nici măcar Comunitatea Turcă din România, care are pe aceste meleaguri o filială, numită chiar ADA KALEH, nu se mai interesează de soarta patrimoniului abandonat şi batjocorit de pe Insula Şimian.

Încercare eşuată de punere în valoare a Insulei Şimian

Între anii 2008 şi 2012 a existat o încercare a Consiliului Judeţean Mehedinţi, condus la acea vreme de Marius Bălu, de a realiza un proiect amplu de punere în valoare a insulei, dar el a eşuat lamentabil după ce prefectul de la acea vreme, Ion Mîţu, scăpat de sub control, a facilitat trecerea terenului aflat pe malul Dunării, la intrarea în Şimian, în domeniul privat al comunei Şimian, comună ce l-a vândut rapid. Pe acel teren trebuia construit un port turistic pentru accesul către Insula Şimian, iar împreună cu portul, întreaga insulă ar fi fost transformată într-un paradis turistic.

A plecat la mormântul mamei, dar nu l-a găsit de bălării

Un om de afaceri inimos, Stelian Şteanţă, a amenajat pe malul Dunării, în dreptul Cetăţii Medievale, un restaurant cochet şi un ponton căruia i-a spus sugestiv ADA KALEH. Acelaşi om de afaceri local deţine şi vestita cafenea ADA KALEH din centrul Severinului şi este pasionat de istoria insulei scufundate. Cu ambarcaţiunea pe care o deţine mai organizează din când în când excursii pe Insula Şimian. Aşa a procedat şi sâmbătă, 21 august 2021, când, cu sufletul deschis, a pus la dispoziţie ambarcaţiunea sa pentru a duce pe insulă pe unul dintre ultimii supravieţuitori ai paradisului scufundat în anul 1970, Ahmet Engur, preşedintele Sucursalei „Ada Kaleh” a Uniunii Democrate Turce din România şi liderul comunităţii turce din Mehedinţi. Bătrânul are acum 80 de ani, s-a născut şi a copilărit pe Insula Ada Kaleh, iar mormântul mamei sale se află acum pe Insula Şimian. A vrut să meargă la mormântul mamei şi să spună o rugăciune. Pentru ca delegaţia să ajungă cu bine pe insulă, omul de afaceri Stelian Şteanţă a trimis câţiva oameni acolo încă de dimineaţă pentru a defrişa cât de cât zonele ce urmau a fi vizitate.

Din păcate, nici măcar aceşti oameni nu au reuşit să dea de urma cimitirului, înghiţit de vegetaţia şi bălăriile înspăimântătoare de pe insulă. Tot ceea ce am reuşit să vedem, pe insula ajunsă o mizerie şi un monument al nepăsării, a fost o bucată din cetate, câteva ziduri şi mormane de cărămizi căzute din construcţiile istorice. Mai mult, toţi cei care am ajuns pe insulă, am fost la un pas să ne rătăcim pur şi simplu.

„Am dori să fim ajutaţi!”

Cu lacrimi în ochi, bietul bătrân turc a renunţat, complet dezorientat, să mai ajungă la mormântul mamei, şi a făcut un apel către toţi cei care mai au o umbră de respect faţă de patrimonial istoric al acestei ţări să salveze Insula Şimian şi vestigiile de aici. Evident că nu o să îl audă nimeni pentru că nimeni nu mai are astăzi timp pentru patrimoniul naţional. „Cimitirul care a fost strămutat de pe insulă a fost uitat. Am vrut să merg la mormântul mamei mele, dar m-am rătăcit printre bălăriile astea. Am dori să fim ajutaţi de comunitatea turcă, de muftiul nostru musulman, să ne ajute să defrişăm, să restabilim locurile noastre sfinte. Sentimentul meu este unul de tristeţe că aici nu s-a făcut nimic de peste 30 de ani. Autorităţile locale ar trebui să reconstruiască, să stopeze degradarea cetăţii, dacă vor să facă aici un punct turistic, ar trebui să facă ceva, măcar să pună pomi, trandafiri”, spune îndurerat bătrânul Ahmet Engur.
Bătrânul aproape că nu mai vrea să dea vina pe nimeni, s-a săturat să tot strige în pustiu. A încercat să lucreze şi cu autorităţile locale, a încercat să lucreze la Direcţia de Patrimoniu Turistic, dar spune că nimeni nu l-a băgat în seamă. Iar când nici mormintele sfinte ale părinţilor nu mai pot fi găsite din bălării, orice cuvinte devin uneori de prisos.

Scurt istoric al sfârşitului unui paradis

Construcţia Sistemului Hidroenergetic şi de Navigaţie Porţile de Fier I, ridicarea barajului şi a nivelului apei în lacul de acumulare, cu 18 metri, a impus, începând cu anul 1969, locuitorilor de pe Ada Kaleh să părăsească insula; de asemenea, au trebuit să fie strămutate anumite vestigii istorice pe ostrovul Şimian, situată la 10 km – aval de Drobeta- Turnu Severin.
O parte dintre obiectele de cult, piese de port popular şi alte obiecte de uz gospodăresc au fost aduse la Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta – Turnu Severin. Pentru a evita un scandal de proporţii, autorităţile comuniste au adus pe aşa-zisul Noul Ada Kaleh părţi din cetate, din moschee şi din cimitir. Tot aici urmau să fie transbordaţi până şi copacii sau cazematele de lângă cetate.
Din păcate, proiectul nu s-a realizat nici în prezent, din… lipsă de fonduri. Noroc că locuitorii de pe Ada Kaleh au avut posibilitatea să aleagă totuşi unde îşi vor continua existenţa. Mulţi au plecat în Turcia, iar alţii au rămas în Severin şi Orşova. Azi, comunitatea musulmană din judeţul Mehedinţi mai numără câteva zeci de suflete.

Facebook Comments