Vâlcea: Arutela, castrul nimănui

Castrul roman Arutela din Călimănești, monument istoric emblematic al Vâlcii, care își are originile în anul 138 d.Hr., este lăsat pradă indiferenței, fiindcă, incredibil, nu se știe cui aparține. După ce, de-a lungul a circa 100 de ani (1890-1983), acest loc a beneficiat de studiul arheologiei românești care a făcut descoperiri uluitoare, s-a ajuns ca azi nicio instituție să nu și-l asume. Proprietarul s-a pierdut pe drum prin anii 80 și, odată cu el, oportunitatea recreării unor crâmpeie importante din povestea extraordinară a acestui tărâm.

0

Primarul din Călimăneşti: „Noi vrem să luăm castrul, dar nu ştim de la cine”

Al cui este castrul? Deocamdată, este imposibil de elucidat acest mister absolut revoltător. Încercăm să mergem pe un curs logic și începem cu Primăria Călimănești, pe teritoriul căreia se află vestigiile. Primarul Florinel Constantinescu spune că cest monument istoric nu aparține primăriei și că încearcă de o bună bucată de vreme să îl ia în proprietate, numai că nu se știe cui anume să îl ceară: „Nu știm de la cine să îl luăm. Am făcut și facem demersuri către absolut toate instituțiile care ar fi putut să îl aibă în gestiune. În momentul în care ni se răspunde că nu este al niciuneia dintre aceste instituții, putem face forme pe el. Nu vreau să mă trezesc mâine-poimâine că mi se va spune că ni l-am însușit abuziv. Fiecare palmă de pământ trebuie să aibă un proprietar, darmite o clădire de genul ăsta! Până acum, noi l-am întreținut. Când am venit la primărie, castrul nu mai avea acoperiș, nu mai avea nimic. Sunt posibilități de a face acolo un proiect de reconstituire, un proiect extins, ceea avem acum nu reprezintă mare lucru. Am văzut cum arăta inițial în niște imagini, trebuie puse în valoare acele vestigii care datează din anul 138 și sunt o mărturia unui semn de viață pe aici. Noi știm de atestarea locului la 1388 de către Mircea cel Bătrân, dar iată, există dovezi ale unui semn de viață și până atunci Însă, deocamdată, nu putem să luăm acest castru pentru că nu avem de la cine, asta e problema.”

Directorul Muzeului Judeţean Vâlcea: „Se zvonea că ar fi al….”

Claudiu Tulugea, directorul Muzeului Județean Vâlcea, a declarat că Arutela nu este al instituției pe care o conduce: „Nu știu al cui este castrul, cred că al Primăriei Călimănești. Știu că Muzeul Județean a făcut cercetări împreună cu cei de la Hidrocentrale, atunci când l-au reconstruit – căci castrul nu este cel de acolo, era în albia Oltului. Atunci, în anii 80, Muzeul Județean a asigurat asistența științifică. Dar concret, nu știu cui aparține. Se zvonea că proprietari ar fi cei de la Mănăstirea Turnu, apoi Primăria Călimănești. Nu știu”.

Directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea: „Nu ştim, trebuie să căutăm în arhive”.

Nici Florin Epure, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vâlcea, nu poate spune al cui este castrul. Dar știe al cui nu este: ” Ministerul Culturii nu este proprietar al castrului. Am primit și o adresă de la Primăria Călimănești. Nu știm la ora actuală al cui este acest monument. Trebuie să căutăm în arhive și să cercetăm documentele privind realizarea și finanțarea castrului din anii 80. Însă terenul de sub acest castru este al Primăriei Călimănești”, susține Florin Epure.

Castrul a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detaşament de arcaşi sirieni

Situat între localitățile Păușa și Căciulata, în punctul „Poiana Bivolari”, castrul din Călimănești datează din epoca romană anii 137–138 d.Hr., potrivit Wikipedia. Datarea s-a făcut pe baza unei inscripții, descoperită în dublu exemplar în fața a două dintre porțile castrului, din care rezultă că acesta a fost construit în vremea împăratului Hadrian, de un detașament de arcași sirieni (Suri Sagittari), în anul 138, din ordinul lui Titus Flavius Constans, procurator și guvernator militar al Daciei Inferior. Ultima monedă, ca datare, descoperită la Arutela, a fost emisă între anii 220 și 223 d.Hr. La Arutela a existat și o așezare dacică, iar aceasta și-a prelungit existența sub stăpânirea romană.

Şantiere arheologice şi descoperiri de-a lungul timpului

Primele săpături în punctul „Poiana Bivolari” s-au făcut de către Ministerul Domeniilor, în anii 1888–1889, pentru captarea apelor termale sulfuroase. S-au descoperit obiecte de metal și monede romane de la Hadrian, Septimius Severus, Iulia Doamna și Caracalla. Între anii 1890 și 1892, Grigore Tocilescu și Pamfil Polonic fac săpături parțiale, scoțând la iveală în întregime băile romane și parțial ruinele castrului. Acesta rămâne cunoscut numai prin materialul epigrafic descoperit aici. Între anii 1897 și 1902, ruinele castrului Arutela au fost în parte acoperite cu prilejul construcției căii ferate Râmnicu Vâlcea – Râul Vadului, în timp ce băile au dispărut în întregime.

În 1967, Muzeul Militar Național, mai precis colectivul științific format din: profesor doctor docent D. Tudor, membru al Academiei de Științe Sociale și Politice, colonel doctor Cr. M. Vlădescu, E. Palade, doctor Gh. Poenaru–Bordea, L. Popoiu, A. Florea, E. Nicolae, N. Moghior și V. Ghelmez, redeschide șantierul de cercetare până în 1970 și din nou în 1978, prilej care a permis dezvelirea completă a ruinelor care nu fuseseră distruse la construirea căii ferate.

Pe timpul săpăturilor arheologice s-au descoperit diferite obiecte ca arme, monede, vase și inscripții, expuse astăzi la Muzeul Militar din București.

Între anii 1982–1983, castrul a fost refăcut după proiectul arhitectului Aurel Teodorescu

După terminarea săpăturilor, castrul Arutela a devenit monument istoric trecut în custodia Comitetului Județean de Cultură Vâlcea și a Muzeului de Istorie din Râmnicu Vâlcea. În anii 1982–1983, castrul a fost refăcut după proiectul arhitectului Aurel Teodorescu, întocmit pe baza documentației realizate de Cristian Vlădescu, coordonatorul cercetărilor făcute anterior de Muzeul Militar. Lucrările de construcție au fost executate de C. Panco. S-a reconstituit pentru prima dată în România poarta pretoriană (porta praetoria) cu cele două turnuri care o flanchează.

Fortificația construită din lespezi de piatră are formă pătrată cu laturile de 60 de metri, prevăzute cu turnuri semicirculare la colțuri și turnuri pătrate de o parte și de alta a porții pretoriene. Pe celelalte două laturi se văd porțile de serviciu (porta principalis dextra și porta principalis sinistra). Zidul de incintă a fost ridicat din blocuri mari de piatră de formă dreptunghiulară și, după caz, lespezi subțiri și piatră măruntă, nefasonată, prinse cu mortar, pentru a se asigura orizontalitatea.

La partea interioară a zidului de apărare sunt construiți o serie de pinteni din piatră, care alcătuiau compartimente menite să adăpostească barăci pentru depozite de materiale și grajduri pentru caii trupei, iar deasupra lor se așezau bârne de lemn care formau puntea continuă pentru drumul de rond al santinelelor.

În interiorul castrului din dreptul porții pretoriene pornește o alee, via praetoria, alcătuită din pavaj de pietre de râu, care se întretaie cu via principalis, în fața clădirii comandantului (praetorium). În spațiile rezultate din această intersecție se distinge o sală de adunare a soldaților (collegium militare) cu opt baze rectangulare pe mijloc pentru susținerea acoperișului. În restul spațiului liber erau pavilioanele soldaților și un atelier de fierărie pentru nevoile garnizoanei.

La 20 de metri spre răsărit de poarta pretoriană, a fost descoperit drumul strategic roman din valea Oltului, lat de șase metri și pavat cu blocuri mari de piatră. Legionarii din castrul Arutela aveau misiunea de a supraveghea, întreține și asigura circulația pe acest drum spre Transilvania. Arutela făcea parte, alături de celelalte castre din jurul Masivului Cozia, dintr-o linie de apărare pentru oprirea atacurilor dinspre zona deluroasă de la răsărit. La nord de castru se află „piscul lui Teofil”, pe platoul căruia s-a zidit un turn semicircular, cu latura dreaptă spre est, la 300 de metri înălțime față de punctul „Poiana Bivolari”. Acest turn, orientat spre Olt, avea rolul de a supraveghea intrarea în defileu, către Dacia Superior, asigurând totodată și urmărirea traficului spre Castra Traiana (Dăești).

Conform constatărilor și dovezilor arheologice, în prima jumătate a secolului al III-lea, o revărsare neobișnuită a Oltului a distrus latura de vest a castrului, determinând retragerea de aici a garnizoanei romane, mai arată Wikipedia.

Facebook Comments