S.F. ce-ar fi putut să fie

0

Odată cu închiderea secţiilor de votare ale scrutinului local din 27 septembrie, s-au închis şi nişte porţi spre paradisul terestru. Multe dintre proiectele care urmau să prindă viaţă în noul mandat şi care vor rămâne amintiri din campanie, păreau inspirate din altă lume. Dintr-o lume de cyborgi ai autorităţii publice executive, de stăpâni ai inelelor, de batailleuri cu inerţia şi aflatul în treabă. Dintr-o lume în care, dacă vrei, poţi, nu-i aşa? Şi câte nu vrea un candidat cu un partid împingător la deal. „Ce vrăji a mai făcut nevastă-mea”, în variantă aplicată, a răsuflat de mult. Poate doar ca primăriţă să mute munţii din loc, dacă a pus la păstrare, sub ei, şi nişte contracte cu statul dibuite de cei abilitaţi. Încă o dată ne-am convins că în tranşarea cu osârdie a unor alegeri locale, partide şi candidaţi caută cele mai ingenioase modalităţi de a-i duce în derizoriu pe cei votaţi în legislaţia trecută, altminteri ce mai chichirez? Păcat că o primărie de comună, de oraş sau de municipiu are în schemă doar un primar, raportat la câţi candidaţi mesianici se bat pe funcţie, artişti în făcături strategice privind starea economică, socială şi de mediu, aşa cum prevede Constituţia. Paradisul terestru are, bineînţeles, şi o capitală: Bruxelles, faţă de care cei trecuţi pe listele electorale afişau un heirupism obsedant, invocat programatico-futurist: şosele, străzi, ulicioare de asfaltat, locuri de muncă, racordări la gaze naturale şi apă, fonduri europene, creşe, grădiniţe, şcoli, internet, învăţământ online, fonduri europene, alei pietonale, terenuri de joacă, parcuri de recreere, locuri de parcare, green deal, fonduri europene, pieţe şi târguri, spitale moderne, mijloace de transport, sisteme de irigaţii, agricultură rentabilă, investitori, fonduri europene. Ce rămâne din glodul adus pe tălpi de dincolo de gardul convenţional prin care băgăm băţul birocraţiei famigliale, în pofida informatizării şi juxtapunerii spaţiului virtual? Păi rămâne confruntarea face-en-face cu însăşi realitatea sistemică în cadrul căreia nu tot ce e vertical ţine de verticalitate: OK-ul ministerial, pilaştampul. Dacă eşti de-al puternicilor zilei, mai treacă-meargă, pentru că toţi trag de bugete ca înecatul de pai. Epicul centurii ocolitoare a unui municipiu aglomerat e stors de licitaţii abil palmate, cu amprentă litigioasă. Ca orice altă iniţiativă civică pe numele ei proiect, mai mult sau mai puţin plagiat. Acolo unde e rost de bani, e rost şi de un jaf în batjocura legii sau, şi mai exploziv, de un tun financiar. În loc de aplauze la faţa cortinei, apar frânturi de comedie bufă, noi am tras cu dinţii, dar alţii s-au opus. În ramă, „natură moartă” semnată stânga-dreapta de un pictor candidat la natură vie.      

Facebook Comments