A fost odată Păunescu

0

În biroul unde se piguleau articolele primului mare cotidian din Craiova, nu exista zi să nu-l auzi pe amicul Tunsoiu recitând lăcrimos din „Antiprimăvara”. Mie, mai în glas, atât îmi trebuia: „Ce dacă vine primăvara,/ Atâta iarnă e în noi/ Că martie se poate duce/ Cu toţi cocorii înapoi (…) Şi vin din patriile calde/ Cocorii toamnei ce trecu/ Şi cuiburi şi-au făcut la streşini/ Şi lângă mine nu eşti tu”. Şi tot aşa cu refren cu tot: „Primăvară care-ai fost…” La fel de bine eram subjugaţi de „Copacii fără pădure”, cu Tatiana Stepa, de „Aruncarea în valuri” cu Hruşcă-Şeicaru, şi de-aici încă o sută de titluri care au făcut furori în cenaclul „Flacăra”. Ştefan îl cunoscuse bine pe Sorescu, la „Ramuri”. Eu, pe Adrian Păunescu, nici cât negru sub unghie. Dar cu ceva minereu preţios tot m-am ales. Se filma pentru „Antena judeţului Olt” pe scena Casei de Cultură a Sindicatelor din Slatina, când m-am auzit strigat din loja oficială şi poftit la microfon. „N-am înjunghiat nicio stea/ n-am prădat niciun vis/ cocorii au trecut şi pe deasupra mea/ nicio toamnă din câte ştiu n-am ucis…” Şi m-a oprit. „Am vrut să-ţi aud timbrul. Şi poate schimbi titlul, «Vocea din off» e pentru avizaţi”. După vizionarea generală de la TVR, cu ştabii judeţului, fără Adrian Păunescu, aflat la Brăila, mi s-a spus să pregătesc altceva, mai „pe linie”. Am ales o poezie de dragoste, i-am lipit în coadă o strofă cu potrivire de vers la „deschid” şi aia a fost. Şi lui Silviu Stănculescu i-au schimbat poezia, una de Lucian Avramescu. Maestrul a făcut mare tărăboi când a auzit, dar a rămas ca ei. În ce priveşte folkul, invariabil, la Slatina, se începea cu Mihaela Bustuchină, ai cărei „cai albaştri”, pe care i-o scrisesem la dorinţa ei, făcuse furori. A citit Mihaela Dumitrescu. Au urcat în scenă două grupuri vocale, a recitat Aurelian Titu Dumitrescu şi a apărut cu chitara Daniel Dumitrescu, iar Păunescu a decretat Slatina „oraşul Dumitreştilor”. Dar cele mai urmărite spectacole (inclusiv de către cenzori şi securişti) au fost ale cenaclului „Flacăra”. Poetul – corect, autoritar, charismatic. Într-un articol publicat în America (autor român!) s-a scris că Păunescu obişnuia să se dreagă la intrarea în scenă cu whisky!? Vi-l închipuiţi clătinându-se, ezitant şi pilit? Nici la strung! Şi-o permite poate pe altă lume. Pe pământ şi-a permis cu Nicolae Ceauşescu, dar nu pe bază de whisky, ci de realism socialist, tractându-l cu el pe emotivul Preda. Altădată, la Brăila, a izbutit, cu opinteli, să-l prezinte pe Fănuş Neagu. Atunci când acesta a electrizat sala zicând că se simte ca virgula între subiect şi predicat într-un vers de Eminescu. La 20 iulie, Adrian Păunescu ar fi împlinit 77 de ani. S-ar fi bătut chiar ca la ’77 pentru idealurile lui şi ale ţării.    

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ