Hoandră şi divanul său de la Cluj-Napoca

0

Universitarii Ioan-Aurel Pop, Vasile Puşcaş, Vasile Dâncu şi Ioan Bolovan au fost invitaţii lui Octavian Hoandră şi Cozmin Guşă, la Realitatea Plus, în duminica dinaintea alegerilor prezidenţiale. Hoandră – fără întrebări din pix, natural (la el, ce e-n guşă, şi-n căpuşă); Cozmin Guşă – în stand by, cum stă bine şefului şi gazdei. Academicieni, istorici, sociologi cu pregătire superioară, politicieni cu ştaif. Discursuri impecabile, cu acolade duse până la filosofia greacă şi dreptul roman, în timp ce restul ecranelor TV dădea în clocot de aburii clipei. Tema serii: politica şi partidele din România, ţara şi aşteptările ei. Nicio surpriză, stăm prost pe ambele fronturi. Clasa politică face burtă, totul se rezumă la buzunar, peşcheş, case, lux, spirit de gaşcă. România, secătuită de energie, de mână de lucru şi de cap (capul de la Torda!), se tribalizează. Am crezut că nu aud bine. Titlul unei cărţi care ne îngrijorează sună chiar aşa: „Tribalizarea României”. Parcă ne-au mai sfătuit să dăm foc proprietăţilor şi s-o întindem pe câmp, în colectivităţi pestriţe. Acuşi se vor scoate la licitaţie peşterile patriei! Europa se reconstruieşte după alt tipic, existând pericolul, spune cineva din cadru, „să ne prindă sub dărâmături”. Ceea ce nu înseamnă să fugim ca dracu’ de tămâie. Dimpotrivă, să intrăm în piesă, în rol. România şi Uniunea Europeană, în formulare binomă, e un nonsens, ţara noastră fiind parte din întreg, e „de-acolo”. De ce intelectualii, oameni cu studii şi viziune, nu se află în avangarda luminării norodului, cum se obişnuia cu secole în urmă, a fost o altă temă a divanului de la Cluj-Napoca. Pe scurt, iată pentru ce. Pentru că tendinţa integratoare e mai slabă decât reacţia organismului respingător de grefă. Pe de altă parte, nici rezidenţii „Turnului de fildeş” nu au ştiut/ nu au putut să coboare scările până jos, la omul obişnuit. Cultura şi educaţia se dezmembrează, ca la comandă sau empiric. Aş fi înaintat distinşilor invitaţi ai lui Octavian Hoandră şi Cozmin Guşă două „cestiuni arzătoare”. Cum e percepută din amfiteatre realitatea – politică, socială – prin care trecem cu toţii? Adicătelea, cum reacţionează studenţimea română la provocările multiple, dinăuntru şi din afară – neomarxism, sorosism, migraţionism. A doua, în ce fel tezaurul nostru de valori culturale, istorice, religioase etc., pe care nu evit să-l numesc naţional, corespunde comandamentelor aşa-zis „progresiste”? Progres însemnând, cum am văzut mai sus, şi procesul de tribalizare a unui popor sfâşiat şi disputat. Cu câtva timp în urmă, Academia Română a tras un semnal de alarmă privitor la degradarea şcolii, iar reacţia mi s-a părut ciudată. Agramaţii (exact ei!) au pus la colţ, după mintea ce-i paşte, acest demers al celui mai înalt for ştiinţific şi cultural.