Mimând câteva cerinţe legitime la prima vedere pentru a rămâne în coaliţia de guvernare, Tăriceanu şi apropiaţii săi negociau de zor o nouă alianţă politică, de aceeaşi factură bizară, cu Victor Ponta şi micuţul său partid de stânga, PRO România. Conform unor surse bine informate, în fapt, cu mult înainte de ieşirea de la guvernare, Tăriceanu parafase o înţelegere cu Ponta pentru sprijinirea unei candidaturi comune la preşedinţia României a candidatului pseudo-independent Mircea Diaconu. Astfel, brusc şi fără o consultare prealabilă a partidului, aşa cum reiese din nenumărate declaraţii publice, Tăriceanu a rupt înţelegerea cu PSD-ul, a bătut palma cu PRO România, a renunţat la candidatura sa şi a declarat public că îl susţine pe Mircea Diaconu. Cele patru decizii au înfuriat o masă critică dintre parlamentarii ALDE, mulţi dintre ei protestând nu atât pentru faptul că au ieşit de la guvernare, cât pentru „înfrăţirea“ cu Ponta şi renunţarea la un candidat propriu.

Cupă a tras primul semnal de alarmă

Primul demnitar liberal democrat care a luat atitudine împotriva acestui balet periculos pe marginea prăpastiei a fost deputatul Ion Cupă, preşedintele ALDE Dolj şi preşedinte interimar al ALDE Vâlcea. „De câteva zile, ALDE e pe buzele tuturor: Preşedinte, Premier, analişti, comentatori, cetăţeni. „Penibili”, „ridicoli”,”trădători” sunt principalele etichete ce ni se lipesc.
Mă întreb cum am ajuns din busola guvernării şi a stabilităţii politice, dintr-o voce politică raţională, echilibrată, să fim catalogaţi negativ din toate părţile?! Cum am ajuns să fim sursa unei instabilităţi politice şi guvernamentale care foloseşte oricui, mai puţin românilor, militanţilor şi votanţilor ALDE?! Oare nu cumva nu ne-am apărat aşa cum trebuie partidul şi am cedat nepermis unor Casandre străine de interesul legitim a ceea ce am vrut şi vrem să fim: o forţă liberală autentică de secol 21?!
Văd în aceste zile lideri locali, parlamentari, militanţi ALDE bulversaţi, peste tot în ţară. Bulversaţi de renunţarea simultană şi la o candidatură prezidenţială proprie, în care toţi am investit atâtea speranţe de relansare politică, şi la guvernarea pe care am girat-o cu deciziile noastre, cu aportul nostru semnificativ la politici publice eficiente, inclusiv cu criticile noastre constructive. Şi mai văd în aceste zile pe liderul noului aliat politic că vorbeşte dezinvolt despre Opoziţia de Stânga (??!!) pe care am reprezenta-o noi, ALDE şi ProRomânia împreună. Şi-l mai aud vorbind pe Victor Ponta de o fuziune între cele două partide!!! Iar liderii noştri nu schiţează NICIUN gest în apărarea identităţii noastre liberale.
Pe ce drum mergem? Cine mai suntem noi, ALDE? „Alianţa pentru 1 OM”, asa cum am înţeles ca se numeşte alianţa electorală cu partidul lui Ponta (fără să ne consulte nimeni pentru această denumire), nu este oare, în fapt, o Alianţă pentru câţiva oameni de la vârful celor două partide?! Sentimentul că suntem aduşi într-un joc care nu e cel pe care voiam noi să-l jucăm – cu onoare si responsabilitate pentru români şi viaţa lor, promovându-ne valorile şi proiectele liberale pentru România – devine tot mai acut.
În general, agitaţia asta politică surdă pentru câştigarea unui meci înainte de a se juca pe teren nu e de bun augur pentru democraţia românească. Mie nu-mi plac meciurile decise înainte ca jucătorii să intre în teren… Va trebui să cumpănim bine şi repede! Cu mintea noastră a celor care am construit un partid liberal şi democrat în care şi-au pus speranţele sute de mii de români…”, a fost prima postare pe această temă de pe reţeaua de socializare Facebook a deputatului Cupă. A fost, cu siguranţă, primul pas lateral făcut de un lider ALDE de calibrul lui Cupă faţă de drumul pe care Tăriceanu pare să-l fi hărăzit creaţiei sale favorite, ALDE.

Al doilea strigăt al deznădejdii

La câteva zile, a urmat o a doua, cel puţin la fel de lămuritoare în ceea ce priveşte opţiunea deputatului de Dolj: „În 2016 am primit prin votul românilor un mandat de a guverna bine alături de cei din PSD. În 26 mai 2019 am primit un cartonaş galben de la români, semn că direcţia guvernării noastre alături de PSD nu mai era cea bună. Imediat după 26 mai aveam două posibilităţi politice logice, strategice: a) Să ieşim de la guvernare, pentru că percepţia publică era aceea că nu mai onoram mandatul dat de cetăţeni în 2016, iar din Opoziţie să încercăm redresarea partidului. Propunând, ca prim pas, un proiect liberal de societate prin vocea candidatului nostru Calin Popescu Tăriceanu, în care am investit atâta încredere şi susţinere. b) Să rămânem la guvernare şi să resetăm priorităţile şi structura guvernului, inclusiv contribuţia de soluţii şi resurse umane a ALDE la această guvernare. Dincolo de aceste măsuri inteligente, oportune, care ar fi fost înţelese de tot partidul, noi am fost puşi în faţa celor cinci decizii bruşte, fără o analiză serioasă şi fără o consultare aşezată:
Denunţarea Protocolului cu PSD
Renunţarea la guvernare şi aruncarea ţării într-o instabilitate cu efecte în plan economic şi social tot mai vizibile (receptată ca atare de majoritatea celor care ne-au acordat votul, a românilor în general).
Renunţarea la o candidatură dorită şi aşteptată de tot partidul, cu sfidarea sutelor de mii de membri şi simpatizanţi.
Intrarea într-o alianţă electorală cu un partid de centru-stânga, percepută de membrii noştri ca un risc major pentru pierderea identităţii noastre liberale.
Susţinerea unui candidat independent, apărut dintr-o dată, şi pe care membrii şi simpatizanţii noştri nu-l simt ca fiind candidatul lor.
Am procedat bine?! Răspunsul este evident! Soluţiile pentru drumul de urmat le vom găsi în zilele următoare, stând de vorbă cu membrii noştri în organizatiile noastre. În fapt, ei sunt partidul.
ALDE MERGE MAI DEPARTE!”

Surpriza finală „Chiţoiu, demisia!”

Şi, ca lucrurile să fie şi mai clare pentru electorat că la nivel central ALDE este pur şi simplu sfâşiat în două, acelaşi deputat Cupă, într-o conferinţă de presă incendiară, a solicitat, spre uluirea generală, demisia secretarului general al ALDE, Daniel Chiţoiu. Uluiala generală provenea şi din certitudinea zdruncinată acum că preşedintele ALDE Dolj, Ion Cupă, era văzut ca unul dintre liderii locali cei mai apropiaţi de Daniel Chiţoiu. „Consider că, de urgenţă, domnul secretar general al ALDE, Daniel Chiţoiu, trebuie să-şi prezinte demisia. Există foarte multe argumente în susţinerea acestei solicitări”, a cerut, cu subiect şi predicat, deputatul Cupă, argumentându-şi logic, mai apoi, solicitarea: „Conducerea ALDE a luat nişte decizii foarte grele, atât pentru partid, cât şi pentru guvernare, dar şi pentru ţară. Iar lumea consideră acum, poate pe bună dreptate, că ALDE este vinovat. Dar ce s-a întâmplat la acea întâlnire? Delegaţia Permanentă a fost convocată în pripă. Eu am aflat, în calitate de preşedinte de organizaţie judeţeană şi vicepreşedinte la nivel naţional, despre deciziile care urmau a fi luate acolo de la o persoană care nu face politică!? Eu nu am crezut că zvonurile erau adevărate pentru că o parte din conducerea partidului îmi spunea altceva. Dar apoi am văzut ordinea de zi, unde trebuia să aprobăm ieşirea de la guvernare, ruprea protocolului cu PSD, alianţa cu Pro România, renunţarea la candidatură a domnului Tăriceanu, precum şi susţinerea unui candidat independent. Fără niciun fel de discuţie prealabilă. Toate erau aprobări! A fost pentru prima oară când am pus la îndoială capacitatea conducerii noastre de a conduce bine acest partid! (…) Lucrurile erau confuze. Nu a fost o dezbatere în partid pe marginea acestor decizii extrem de grele”.

Viitorul nu sună bine pentru ALDE

De multe poate fi bănuit Ion Cupă în lunga sa carieră politică, însă că iubeşte în mod deosebit PSD-ul, nu! În ultimii ani, deşi în alianţă la nivel naţional, la Dolj, între ALDE şi PSD a fost tot timpul un război de gherilă. Ca atare, atât la nivel central, cât şi la nivel local, deputatul nu poate fi categorisit drept un „om al PSD-ului”, iar poziţia sa tranşantă în ceea ce priveşte ultimele evenimente din sânul ALDE trebuie judecate doar în cheia unei decepţii majore cu privire la capacitatea de conducere echipei conduse de Călin Popescu Tăriceanu. Ca orice politician de anvergură, Cupă se simte trădat de oamenii pe care i-a susţinut necondiţionat şi care au profitat atât de naivitatea lui, cât şi a altor lideri locali.
Evident, o întrebare este pe buzele tuturor: „Ce vrea, de fapt, Ion Cupă?” Ei bine, aici răspunsul nu este deloc unul foarte clar, având în vedere că, până în prezent, liderul democrat-liberal nu a dorit sau nu a putut să facă lumină cu privire la acest aspect. Cel mai probabil, el era unul din zecile de mii de „aldişti” care erau gata să meargă la război împotriva PSD-ului pentru candidatura lui Tăriceanu la preşedinţie. Indiferent că ar fi făcut-o de la putere sau din opoziţie, pentru Cupă aceasta era singura bătălie care merita a fi purtată. Cu ce rezultate, greu de precizat. Mai degrabă unele modeste, dacă luăm în considerare ultima prestaţie electorală a partidului. Ce va urma în acest neaşteptat război fraticid, vom putea vedea cu toţii în următoarele două săptămâni, însă, cu certitudine, cu toţii asistăm în aceste zile la începutul sfârşitului acestei creaţii oarecum anacronice numite Partidul Alianţa Democraţilor şi Liberalilor.