Elevii doljeni, în febra simulării examenelor naţionale

Elevii claselor a VIII-a şi cei aflaţi în ultimul an al studiilor liceale susţin, începând de azi-13 martie a.c., simularea pentru examenele naţionale. Rezultatele urmează să fie afişate în data de 31 martie a.c., notele obţinute neavând nicio influenţă asupra rezultatului examenelor din vară.

0

Elevii doljeni au început seria simulării examenelor naţionale cu proba la Limba şi literatura română. Potrivit unui ordin semnat de ministrul Educaţiei, pe data de 14 martie a.c., elevii care fac parte din populaţia minoritară vor da simularea la limba maternă, umând ca pe 16 martie să aibă loc proba scrisă la matematică pentru simularea evaluării naţionale şi proba scrisă obligatorie a profilului pentru bacalaureat. Tot săptămâna viitoare, pe 17 martie, va avea loc proba la alegere a profilului şi specializării, care va fi susţinută numai de elevii claselor a XII-a. Probele simulărilor încep la ora 09.00, dar accesul elevilor în sălile de clasă se va face doar până la ora 08.30. Din momentul în care primesc subiectele, candidaţii de clasa a VIII-a au la dispoziţie două ore pentru rezolvarea lor, iar elevii de liceu vor avea trei ore pentru redactarea lucrării scrise.

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ