Vâlcea: Un deputat ALDE vrea alegeri anticipate

Deputatul ALDE de Vâlcea, Dumitru Lovin (foto dreapta), şi-a făcut debutul furtunos în Parlament, după ce, într-o discuţie cu aleşi ai Uniunii Salvaţi România (USR), filmată de unul dintre aceştia, a repetat de opt ori în circa două minute că vrea alegeri anticipate.

0
1277

Lovin a opinat că nu este de acord cu „jaful care se face acum”, că este prea multă ură în spaţiul politic şi că soluţia ar fi: „Alegeri anticipate, afară cu toată lumea!”. Înregistrarea care, până marţi – 7 februarie, adunase circa 30.000 de vizualizări, a fost postată pe facebook, în data de 6 februarie 2017, de către Iulian Bulai, deputat USR de Neamţ.

„Eu sunt primul care cer alegeri!”
„Păi crezi că eu sunt de acord cu jaful care se face acuma? Crez că eu am vrut jaful ăsta? Pleacă, bă, de-acilea (…) Bă, eu ştii ce spun? Alegeri anticipate! Să vedem care mai intraţi! Asta vreau, alegeri anticipate! …De ce? Da, alegeri anticipate, sunt de acord cu alegeri anticipate! Afară, afară cu toată lumea! Alegeri anticipate, afară cu toată lumea, şi cu asta, terminăm bâlciul! (…) Alegeri anticipate! (…) Bă, nu vedeţi ce e aici? Nu simţiţi, nu simţiţi? Ce dracu! N-are rost să stăm unul lângă altul, dacă e atâta ură. Alegeri anticipate şi…(…) Eu? Eu sunt primul care cer alegeri!”, a repetat Lovin, evident, tulburat de parcursul evenimentelor.
Conversaţia are un moment ilar, în care Lovin le-a reproşat tinerilor parlamentari USR că opoziţia nu a făcut nimic timp de 26 de ani.

„Duceţi-vă acolo, la tribună!”
Aleşii USR l-au îndemnat pe parlamentarul vâlcean să meargă la tribună şi să anunţe că doreşte alegeri anticipate. „N-aveţi curaj? Aoleu! Duceţi-vă acolo, la tribună!”, a spus unul dintre aceştia.
Ce a făcut Dumitru Lovin? Este posibil ca, în cele din urmă, să-şi fi amintit o celebră cugetare: „Un om are nevoie de doi ani să înveţe să vorbească şi o viaţă să înveţe să tacă”. Confucius!