Iar refrenul ar fi din teren pe bară, din iarnă până’n vară. Trist, dar adevărat. Luni seară, la TV Dolce Sport, antrenorul Gheorghe Mulţescu a avut o intervenţie care ne-a muiat genunchii. În cadrul stagiului de pregătire din Malta, Jovan Markovic a suferit un accident grav, ruptură de ligamente încrucişate. În intervenţia sa, tehnicianul a pronunţat de două ori ”se pare” şi o dată ”deci”: ”Se pare că este ruptură de ligamente încrucişate”, ”după consultările doctorului, se pare că diagnosticul cam acolo duce”, ”deci, lucrurile sunt mult mai grave”. Ieri dimineaţă, la cele două numere de fix ale clubului din Bănie n-am putut prinde pe cineva autorizat care să confirme sau să infirme diagnosticul. De fapt, n-am putut prinde pe nimeni. Oricum, accidentarea talentatului junior al Universităţii pune pe gânduri stafful, dat fiind că Jovan Marcovic (n. Belgrad, 23 martie 2001) probează abilităţi de atacant rafinat şi eficace. În amicalul cu Hibernians Paola, locul secund în campionatul maltez, el a marcat două goluri, unul mai frumos ca altul. Amintind prin alură de Ion Oblemenco, pe care îi leagă acelaşi toponim – Corabia -, ”sârbul” promite o frumoasă carieră. În această idee, cu o pregătire pe măsură şi în condiţiile specifice meciurilor de Liga I, CS Universitatea l-a cooptat de la echipa de juniori B, Liga Elitelor under 17. Pentru că epitetele privindu-i pe jucătorii români, de la ”Briliant” la ”Rege”, s-au cam epuizat, lui i s-a spus doar… ”Minunea”. La cei aproape 16 ani ai săi, atacantul poate deveni unul dintre cei mai tineri debutanţi în fotbalul românesc de ligă. Dobrin a debutat în Divizia A la vârsta de 14 ani şi 10 luni, Hagi la 17 ani. Marcovic (sau Marcovici) s-ar încadra undeva între ei. Totul e, cu bărbăţie şi curaj, să treacă peste accidentul horror care îl va ţine pe bară circa o jumătate de ani, în opinia specialiştilor. Altfel, CS Universitatea îşi încheie, pe 25 ianuarie, sezonul acumulărilor, întâlnindu-i pe austriecii de la RZ Pelletz WAC, un fel de ”bătrână doamnă” în cel de al doilea eşalon valoric. „Elevii” lui Gheorghe Mulţescu se mişcă bine, ca să uzităm un clişeu, dovedesc poftă de joc, hotărâţi să aibă un cuvânt greu de spus în finalul campionatului regulat şi în play-off. Echipa ocupă locul 3, la trei puncte de Steaua şi la cinci de Viitorul. Transferul iernii a însemnat plecarea lui Vătăjelu la Sparta Praga, unde vrea să se titularizeze ca fundaş stânga. Dar visul său este să joace în echipa naţională. Fostul craiovean se consideră nedreptăţit de selecţioner, acesta preferându-i pe Steliano Filip şi Iasmin Latovlevici. Andrei Ivan, cât pe-aci să schimbe şi el tricoul, a rămas acasă şi pentru această ediţie de campionat, sperând să dea lovitura.