Click for Craiova, Romania Forecast
Actualitate | Numarul 467 | 29 Octombrie 2014
Craiovenii vor fi scutiţi de plata tarifelor pentru apa pluvială percepute în acest moment de Compania de Apă Oltenia

Taxa pe apă de ploaie, eliminată la foc automat

Măsura va fi impusă, în trei trepte, în ultimele două zile ale acestei luni, când eliminarea taxei pe apa pluvială figurează pe ordinea de zi a şedinţelor derulate de aleşii locali şi judeţeni.

de Nicuşor Fota

După ce primarul Lia Olguţa Vasilescu a anunţat, în urmă cu câteva săptămâni, intenţia de scutire a craiovenilor de la plata taxei pe apă pluvială, care tindea să ajungă, mai ales în condiţiile unui an cu precipitaţii abundente cum a fost 2014, la jumătate din valoarea facturii achitate de abonaţii CAO, măsura prinde contur la nivelul administraţiei locale şi judeţene. Edilii vor să modifice Regulamentul serviciului de alimentare cu apă şi canalizare asigurat de operatorul regional SC Compania de Apă Oltenia SA. Miercuri, 29 octombrie, un proiect de hotărâre cu acest obiect figurează pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Judeţean Dolj. O zi mai târziu, pe 30 octombrie, aceeaşi măsură va fi aprobată şi de Consiliul Local Municipal Craiova, de altfel factor determinant în ecuaţia taxelor şi tarifelor percepute de CAO, municipiul Craiova fiind acţionarul majoritar al companiei. Şedinţa aleşilor locali craioveni este stabilită pentru ora 10.00 a zilei de joi şi va fi urmată, la distanţă de numai câteva ore, de o altă întrunire, respectiv AGA a ADI „Oltenia”, entitatea sub patronajul căreia funcţionează formal CAO, în calitate de operator regional.Cum despre taxa pe apa pluvială se face referire inclusiv în legislaţie, mai marii administraţiei locale au ales să nu renunţe propriu-zis la taxă, ci să elimine doar facturarea acesteia către consumatori, fie ei persoane fizice ori juridice. Aşa se face că se propune modificarea art. 216 din regulamentul mai sus pomenit. Articolul va conţine în continuare modul de calcul al cantităţii de apă meteorică, cu simpla adăugire că respectiva cantitate nu se mai facturează, menţiune prevăzută la alin. 3 al articolului.

 

Scutire „la cererea generală a publicului”

Potrivit raportului întocmit de funcţionarii Primăriei Craiova, eliminarea plăţii apei pluviale a fost intens solicitată de abonaţii craioveni ai CAO, compania cu pricina fiind în stare să suporte scăderea de încasări prin prisma rezultatelor economice înregistrate. „Având în vedere numeroasele sesizări ale cetăţenilor municipiului adresate atât operatorului SC Compania de Apă Oltenia SA, cât şi autorităţii publice locale, privind cantităţile de apă meteorică şi modul de facturare al acesteia în decursul acestui an, în care au fost înregistrate precipitaţii abundente, conducerea primăriei a analizat situaţia creată iar soluţionarea acestei probleme este în sensul de a se elimina tariful de canalizare al apei meteorice pentru proprietăţi private, cât şi pentru domeniul public sau privat al municipiului Craiova. Această modificare vine în sprijinul populaţiei, influenţând pozitiv nivelul de trai al cetăţenilor municipiului Craiova. Această măsură nu afectează rentabilitatea, calitatea şi eficienţa serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare asigurate de către operatorul SC Compania de Apă Oltenia SA, având în vedere rezultatele economico-financiare ale acestui operator”, precizează raportul.

 

Muzeul Olteniei
Anticariat
Tomograf Slatina
Academia de Baschet Ionut Dragusin