Click for Craiova, Romania Forecast
Dezvaluiri | Numarul 446 | 4 Iunie 2014

Salariile compensatorii de la Oltchim, cercetate de DIICOT

Preşedintele Sindicatului Victoria, Corneliu Cernev, aruncă bomba. DGFP Vâlcea, susţine el, l-a informat că Oltchim ar fi făcut raportări „greşite” la FISC.

de Marielena Popa

Aproximativ 260 de disponibilizaţi de la Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă, au depus, recent, o plângere colectivă la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), vizând presupuse nereguli în raportarea către FISC a veniturilor care le-au revenit în anul 2013. De asemenea, ei suspectează că Oltchim s-ar fi folosit în mod ilegal de salariile lor compensatorii, iar acum compania anunţă că acestea au intrat la masa credală şi le vor fi acordate după privatizarea companiei. În prealabil, circa 100 din cei în cauză au pichetat sediile DIICOT,  Prefecturii Vâlcea şi Direcţiei Generale Finanţelor Publice (DGFP) Vâlcea, cerând să se facă lumină în această situaţie. Printr-un comunicat de presă, conducerea Oltchim anunţă că nu există nicio ilegalitate în aceste raportări. De asemenea, directorul DGFP Vâlcea a declarat că orice venit, chiar şi neîncasat, trebuie raportat şi impozitat. Numai că liderul SindicatuluiVictoria, al combinatului, Corneliu Cernev, aruncă bomba: DGFP Vâlcea l-a informat că Oltchim a făcut către FISC raportări eronate în ce priveşte veniturile disponibilizaţilor. În mai 2013, 969 de angajaţi ai companiei au fost disponibilizaţi colectiv, ei urmând să primască, în funcţie de vechime, potrivit contractului colectiv de muncă, 12, 18 sau 24 de salarii compensatorii, în funcţie de vechime, adică în jur de 10 milioane de euro (între 20.000 şi 50.000 lei de persoană).

 

Veniturile impozabile, când prea mari, când „zero”

După ce, săptămâna trecută, au pichetat sediile Direcţiei Generale Finanţelor Publice (DGFP) Vâlcea, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Prefecturii Vâlcea, acuzând compania care i-a concediat că le-a deturnat salariile compensatorii care li se cuveneau prin contractul colectiv de muncă, salarii raportate la FISC drept încasate şi impozitate, circa 260 de disponibilizaţi de la Otchim au depus, luni, o plângere la DIICOT, care vizează aceste aspecte: „Am depus o sesizare la DIICOT, în numele a 259 de persoane, cu semnătură, tabel nominal şi copie de pe adeverinţa fiscală, de unde reiese că oamenii au înregistrat venituri şi li s-au reţinut impozite. Totodată, am mai depus şi nişte adeverinţe eliberate de FISC acum, după ce s-au făcut valuri, adeverinţe cu venituri impozabile zero. Nu există persoane din cele care suntem aici să nu fi încasat niciun venit”, a declarat pentru indiscret Ion Ţoanţă, unul dintre foştii salariaţi ai Oltchim. Potrivit acestuia, o plângere a fost depusă şi la instituţia prefectului: „Tot în numele a peste 300 de persoane am depus la prefect o plângere, bazată pe documente, pentru ca acesta să informeze instituţia guvernului despre ce se întâmplă. Prefectul este revoltat şi spune că aşa ceva nu se poate întâmpla. Dar că, dacă este aşa, se va lăsa cu ani grei de puşcărie”. Ion Ţoanţă consideră că aceste bâlbâieli sunt suspecte şi amintesc de o perioadă tristă a României: „Se întâmplă ca în decembrie 89. În fiecare zi se făceau greşeli şi apoi încercau, cu disperare să le repare. Sunt conştienţi că au greşit faţă ne noi şi ceea ce mă revoltă este că Mihai Diculoiu, preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, a dat un comunicat, potrivit căruia noi am fi fost de acord să băgăm salariile compensatorii la masa credală. Este un fals grosolan, cine era nebun să facă asta? În perioada insolvenţei nu se depun banii la masa credală, acestea sunt cheltuieli. Apoi, după noul cod fiscal, orice încasare, orice venit sunt supuse impozitării. Nu ţi se opreşte impozit ca înainte, pentru că a trecut anul fiscal. Oltchim avea dreptul să folosească banii de salarii compensatorii, să îi pună într-un cont, în contabilitate se numesc provizioane. Dar, nu mai mult de un an. În cazul de faţă am intrat într-un alt an fiscal şi sunt în deplină ilegalitate”.

 

Cernev susţine că raportările „greşite” au fost recunoscute de DGFP Vâlcea, dar şi de Oltchim

Imediat după această acţiune de pichetare, directorul DGFP, Gheorghe Gogârnoiu, a declarat că, potrivit Codului Fiscal, „orice venit care a fost plătit sau urmează să fie plătit se impozitează”. Gheorghe Gogârnoiu nu a putut spune dacă raportările Oltchim sunt corecte sau nu. Corneliu Cernev (foto), preşedintele Sindicatului Victoria al Oltchim face însă declaraţii contradictorii cu acelea ale şefului DGFP Vâlcea şi cu datele din comunicatul Oltchim. DGFP Vâlcea l-a informat că Oltchim ar fi făcut raportări ”greşite” la FISC: „Am luat mai multe adeverinţe şi fişe fiscale eliberate oamenilor şi le-am discutat cu conducerea DGFP Vâlcea. Domnul director Gogârnoiu mi-a spus, textual, că Oltchim „a făcut raportări greşite”. Am discutat acest aspect cu administratorii judiciari. Le-am spus că oamenii apar la FISC cu venituri exorbitante pe anul trecut şi că aceasta le dăunează, în sensul în care nu mai pot beneficia de ajutoare de căldură, de ajutoare sociale, copiii lor nu mai pot beneficia de burse Administratorii judiciari mi-au replicat că pot apărea astfel de aspecte şi că acestea vor fi rezolvate punctual”, a declarat Cernev.

 

Directorul economic al Oltchim, despre veniturile impozabile ”zero”

Directorul economic al Oltchim, Alin Smeu, susţine că sumele raportate la FISC sunt sume”realizate şi nu încasate”. Cât priveşte adeverinţele cu venit „zero”, pe care le-au primit zilele trecue de la FISC anumiţi angajaţi, acesta a declarat că sunt valabile pentru anumite categorii: „Sunt cazuri în care o parte din cei disponibilizaţi au fost în concedii de creştere a copilului sau erau persoane cu handicap. Veniturile lor nu se impozitează, de aceea apar, la FISC, cu venit impozabil zero”.

 

Conducerea Oltchim şi ministrul economiei, în delegaţie la chinezii de la BAOTA

Pe când la Vâlcea domneşte ambiguitatea, luni, o delegaţie a Oltchim, căreia, miercuri, urma să i se alăture şi ministrul economiei, Constantin Niţă, a plecat în China pentru a semna un contract de finanţare de 15 milioane de euro cu compania chineză BAOTA Petrochemical Group şi JUNLUN Petroleum Co Ltd, care şi-au exprimat dorinţa de a cumpăra compania din Râmnicu Vâlcea la pachet cu Rafinăria Arpechim Piteşti. Negociatorii speră să îi determine pe chinezi, până la data de 6 iunie, când a fost stabilit termenul pentru privatizare (n.r. - al treilea termen de la începutul acestui an), să depună şi o ofertă angajantă de cumpărare.

 

Niţă: ”Oltchim nu va fi închis niciodată, avem şi planul B”

Vineri, 6 iunie, expiră termenul pentru depunerea ofertelor de către investitorii interesaţi să cumpere Oltchim. Ministrul economiei a declarat, marţi, că Executivul nu va închide niciodată combinatul din Râmnicu Vâlcea, iar dacă niciun investitor nu va depune oferte până vineri, procesul de privatizare va fi prelungit, „Am un mesaj foarte clar. Guvernul nu va închide niciodată Oltchim. Este o companie viabilă, care are piaţă şi care trebuie restructurată, lucru care este posibil”, a spus Niţă. Potrivit acestuia, Guvernul are un plan B în cazul în care până vineri, 6 iunie, niciun investitor nu se înscrie în cursa pentru achiziţia combinatului. „În acest caz, vom amâna privatizarea pentru o perioadă mai lungă, spre a face câteva restructurări. Vom căuta finanţare pentru a pune în funcţiune o linie sau două de producţie, care să permită combinatului să nu mai înregistreze pierderi”, a adăugat Niţă.

Muzeul Olteniei
Anticariat
Tomograf Slatina
Academia de Baschet Ionut Dragusin