Click for Craiova, Romania Forecast
Special | Numarul 575 | 14 Decembrie 2016

PSD Olt a luat “grosul” mandatelor parlamentare

Duminică, românii şi-au ales senatorii şi deputaţii. Oltenii s-au dovedit a avea cel mai “aprins” spirit civic.  Ei s-au prezentat la urne în cel mai mare procent, la nivel naţional. Şi, surprinzător, opţiunile lor electorale s-au îndreptat într-o proporţie foarte mare spre social-democraţi. Candidaţii PSD Olt au fost susţinuţi, după inventarierea buletinelor de vot, de 67% dintre olteni. Deşi au făcut o campanie agresivă, pe alocuri cu încălcarea legii electorale, liberalii au obţinut cam jumătate din scorul propus. În afara acestor formaţiuni politice, doar ALDE Olt a mai trecut pragul electoral la nivel judeţean şi va fi reprezentată în viitorul Parlament.

de Mihaela Bobaru

După... campanie, şi scorul

Oltenii au asistat la o campanie electorală mult mai calmă decât la precedenta, din cauza modificărilor aduse legii electorale. În timp ce social-democraţii  au luat la “măturat” judeţul, încercând să le explice potenţialilor susţinători ce vor ei să facă dacă vor ajunge la guvernare, conform Programului de guvernare propus, liberalii de pe malurile Oltului au avut grijă să-şi paseze munca electorală de la unul la altul, la îndemnul celui care a condus organizaţia, Gigel Ştirbu. Pe final, au ales să mizeze pe nişte flayere denigratoare la adresa principalilor adversari politici. Scorul electoral obţinut a demonstrat că efectul nu a fost cel scontat. În plus, PNL-iştii din judeţ s-au ales şi cu două plângeri penale, soldate cu amenzi, pentru încălcarea legii electorale, ca urmare a conţinutului materialelor de campanie.

 

Cu mic, cu mare, cu sau fără studii, au mers la vot

Majoritatea oltenilor a mers duminică la vot, dovedindu-se a fi românii cu cel mai “aprins” spirit civic. Cei care au monitorizat alegerile susţin că la urne s-au prezentat atât tineri cât şi vârstnici, în procente ce indică ponderea acestor categorii în structura electoratului din judeţ. La urne s-au prezentat în aceeaşi măsură electori cu studii superioare şi cetăţeni cu drept de vot fără prea multă carte, cu toţii dornici de a-şi susţine candidaţii preferaţi. Electorii olteni de la nivelul oraşelor şi municipiilor au lăsat comoditatea de o parte şi, încurajaţi de vremea frumoasă, au mers la vot într-un procent mai mare decât de obicei. La urne s-au prezentat atât oltenii get-beget, cât şi cei “adoptaţi” de prin ţară sau de prin lume, precum palestinianul cu dublă cetăţenie Their Abdalla de la Caracal sau profesorul pensionar Mihai Giuran, întors acasă, la Slatina, după 30 de ani de viaţă petrecuţi în Regat. Ei au fost exemple concrete de spirit civic, exemple care au contribuit la scoaterea oltenilor la vot.

 

Surprize, surprize de la electorat

În urma contabilizării voturilor exprimate, candidaţii PSD Olt au fost susţinuţi de 67% dintre electorii care s-au prezentat la urne. Potrivit BEJ, doar cu puţin peste 16% dintre cei care au votat au susţinut propunerile liberale pentru Parlament. Pe ultimul loc de pe podiumul prezenţei la urne se află ALDE, ai cărei candidaţi au fost susţinuţi de cca 5,5% dintre votanţi. În rest, formaţiunile politice intrate în caruselul alegerilor abia de au obţinut 3%. Astfel, doar primele trei formaţiuni politice îşi vor trimite în Legislativ reprezentanţii. “Partea leului” revine PSD, care va obţine două treimi din locurile rezervat în Parlament oltenilor cei mai olteni. Social-democraţii au obţinut două din cele trei locuri de senatori şi patru din cele şase posturi de deputaţi. Îi vor trimite în Senat pe liderul organizaţiei, Paul Stănescu, dar şi pe neurologul Renică Diaconescu, consilier local, iar în Camera Deputaţilor vor continua să meargă, în urma obţinerii unui nou mandat, deputaţii Forin Iordache -preşedintele Camerei Deputaţilor, Dan Ciocan şi Alexandru Stănescu, dar şi administratorul public al judeţului, Marius Iancu. Liberalii nu au reuşit să obţină trei mandate de parlamentari aşa cum îşi propuseseră, ci doar două. Din partea lor vor lua drumul Capitalei actualul deputat Gigel Ştirbu, fostul lider al organiaţiei, şi Siminica Mirea, prim-vicepreşedintele PNL Olt. Din partea ALDE, în Camera Deputaţilor va ajunge actualul senator Mihai Niţă.

 

Liberalii ”sângerează” după accidentul de duminică

Rezultatul dezastruos înregistrat de liberali la nivel naţional s-a lăsat cu... indicaţii înaintarea demisiilor, venite de la preşedintele de facto al partidului - Klaus Iohannis. Acestea vizau atât conducerea centrală a PNL, cât şi pe cele ale organizaţiilor jdueţene cu scor sub cel mediu obţinut de partid la nivel naţional. Printre aceştia s-a numărat şi Gigel Ştirbu. El nu doar că nu şi-a atins targetul propus, dar s-a aflat şi cu mult sub scorul partidului. În aceste condiţii, în loc să trimită în Parlament trei membri (doi în Cameră şi unul în Senat), abia de vor trimite doi, după redistribuire (unul în Cameră şi unul în Senat). Dacă la nivel central, locul Alinei Gorghiu a fost luat de preşedintele organizaţiei judeţene cu cel mai bun scor - Raluca Turcan, la nivel judeţean Ştirbu a refuzat să sufle vreo vorbă despre persoana pe care o va propune să-i ia locul. Cunoscându-l, suntem siguri că i-l va oferi amicului său Ion Moisescu, pentru a-i mai alina supărarea ratării mandatului de deputat, pe care îl garantase.

 

PSD-iştii îşi fac planuri de guvernare

Parlamentarii aleşi ai PSD Olt au început să-şi facă planuri legate de guvernare. Scorul foarte bun le permite unora să spere chiar şi la un loc în Guvern. Cele mai vehiculate nume sunt cele al preşedintelui organizaţiei, Paul Stănescu, care se pare că se află în cărţi pentru Ministerul Agriculturii, şi al actualului şef de la Camera Deputaţilor al cărui nume apare pe surse ca posibil viitor ministru al Justiţiei.

Până să se bată cu colegii pentru posturile guvernamentale, social-democraţii din Olt au decis să susţină ca unică variantă pentru funcţia de premier a liderului PSD, Liviu Dragnea. Paul Stănescu a şi expus, în cadrul unei întâlniri cu ziariştii, motivele pentru care consideră că preşedintele partidului este cea mai bună variantă de premier a PSD: el a coordonat echipa care a pus la punct programul de guvernare cu care au defilat în campanie şi au reuşit să obţină cel mai bun scor din istoria organizaţiei. Şi tot Dragnea este cel care a condus partidul spre această victorie extrem de importantă, care aduce partidul la guvernare.

 

Muzeul Olteniei
Anticariat
Tomograf Slatina
Academia de Baschet Ionut Dragusin