Indiscret Actualitate

Fântânile arteziene din Bãnie înghit 19 miliarde de lei vechi în acest an


Pe unde se scurg banii craiovenilor


Deşi, odată cu venirea crizei şi cu “trecerea în rezervă” a primarului Solomon, au fost retrogradate din postura de prioritate bugetară, artezienele din Craiova consumă în continuare la greu bani din vistieria publică a oraşului. Pe lângă costul construcţiei în sine a fântânilor, care va fi achitat, în cazul celor din centru, în două decenii, plătim cu spor şi cheltuielile de funcţionare ale artezienelor. An de an, prin bugetul local sunt alocate sume piperate pentru menţinerea în stare de funcţionare a instalaţiilor, precum şi pentru funcţionarea propriu-zisă. Ne costă miliarde de lei vechi întreţinerea artezienelor şi factura la energie electrică, suma alocată în total pentru ţâşnitoarele muzicale sau mute din oraş fiind comparabilă cu cea pentru asigurarea iluminatului public pentru aproape jumătate din oraş.

de Nicuşor Fota

Ca să afli răspunsul la întrebarea “Cât ne costă artezienele pe an?”, trebuie să demarezi o adevărată operaţiune arheologică prin prevederile bugetului local. Asta pentru că suma respectivă nu e prevăzută niciunde ca atare, iar reconstituirea totalului din părţile componente nu e nici ea floare la ureche. Hârţogăria de sute de pagini adoptată de consiliul local sub numele de buget nu conţine o asemenea sumă.
Grosul banilor alocaţi anual pentru artezienele din Craiova merge la plata energiei electrice necesare pompelor care pun în funcţiune fântânile din oraş. Suma respectivă nu este evidenţiată ca atare în buget, ci trebuie căutată la capitolul “Iluminat”, care, la rândul său, cuprinde o secţiune privind consumul de energie electrică pentru “semafoare şi fântâni arteziene”. Acesta consumă laolaltă, potrivit notei de fundamentare întocmite de funcţionarii primăriei, curent electric de 10 miliarde de lei vechi pe an.

Factura la curent: 9 miliarde pe  an
În proiectul de buget adoptat la începutul acestui an de consilierii locali craioveni nu s-a obosit nimeni să precizeze defalcat care e procentul alocat semafoarelor şi artezienelor din Craiova. L-am aflat noi, după îndelungi insistenţe, de la reprezentanţii primăriei. Din cele 10 miliarde de lei vechi, 9 miliarde sunt alocate pentru plata energiei electrice consumate de fântânile arteziene. Fântânile consumă însă nu numai curent, ci şi apă. Tot preţ de câteva miliarde de lei vechi pe an. În 2011, de exemplu, avem de achitat la acest capitol aproape 4 miliarde de lei vechi. Suma este necesară achitării facturilor la apă pentru arteziene şi fântâni cu apă potabilă. “Având în vedere că pe raza municipiului Craiova există un număr mare de fântâni arteziene ornamentale şi de băut apă destinate agrementului şi consumului de apă, este necesară alocarea pentru anul 2011 a sumei de 392 mii de lei noi (3,9 miliarde de lei vechi – n.r.). din care 141 de mii de lei facturi neachitate pentru anul 2010”, precizează nota de fundamentare întocmită de Direcţia de Servicii Publice a Primăriei Craiova.

Reparaţiile şi întreţinerea ard 6 miliarde de lei vechi în 2011
Pe lângă consumul de apă şi curent electric, mai trebuie să bifăm în dreptul fântânilor arteziene şi cheltuielile necesare pentru întreţinere. Deloc surprinzător, şi acestea din urmă sunt de ordinul miliardelor de lei vechi la nivelul anului 2011. Mai precis, 6 miliarde de lei vechi, după cum arată documentaţia anexată bugetului local pe acest an. Potrivit notei de fundamentare, din cele 6 miliarde de lei vechi alocate în acest sens, trei miliarde de lei vechi reprezintă cheltuieli de “întreţinere  - exploatare”, alte 1,5 miliarde de lei vechi ne costă reparaţiile, în timp ce operaţiunile de “instalare-conservare” au alocat încă un miliard de lei vechi. În plus, curăţirea şi spălarea fântânilor arteziene costă şi ele alte 50.000 de lei noi, adică încă o jumătate de miliard de lei vechi.

Factura totală, cât salariile primăriei pe un trimestru
Un calcul simplu ne arată că pe întreg anul 2011, bugetul local va plăti în contul fântânilor aproximativ 19 miliarde de lei vechi, asta dacă nu cumva apar pe parcursul anului şi cheltuieli neprevăzute care să umfle factura. Pentru comparaţie, trebuie spus că iluminatul public pe toate bulevardele, străzile şi aleile din Craiova, ne costă 45 de miliarde de lei vechi, după cum arată, de altfel, aceeaşi notă de fundamentare întocmită de reprezentanţii Primăriei Craiova. Din bugetul “artezian” al acestui an, Primăria Craiova şi-ar putea plăti angajaţii câteva  luni de zile, salariile lunare de bază din instituţie totalizând 5,2 miliarde de lei vechi.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
ComentariuThats 2 clever by half and 2x2 clever 4 me. Thkans!
Scris de CBUrvAwpOxhGjNWHZ
ComentariuIm not easily imprsseed. . . but thats impressing me! :
Scris de oWBiGIfplqJNg
ComentariuAtunci cand s-a votat construirea acestor fantani nu se stia ca ele consuma ? Dar atunci cand se infiinteaza spatii verzi ? Ca si ele trebuiesc intretinute tot cu bani . Dar parcul Romanescu , nu se tine tot cu bani? si alte asemenea - hai domnilor sa renuntam la tot , sa stam ca animalele, sa nu ne putem bucura de ceva fumos , pentru ca toate acestea costa si vine unul care are impresia ca el a descoperit coada la pruna , si face socoteala banilor cheltuiti " degeaba ", dupa parerea lui - nu stiu cine este acest Nicusor Fota , dar nu va face cinste
Scris de voicu
ComentariuAtunci cand s-a votat construirea acestor fantani nu se stia ca ele consuma ? Dar atunci cand se infiinteaza spatii verzi ? Ca si ele trebuiesc intretinute tot cu bani . Dar parcul Romanescu , nu se tine tot cu bani? si alte asemenea - hai domnilor sa renuntam la tot , sa stam ca animalele, sa nu ne putem bucura de ceva fumos , pentru ca toate acestea costa si vine unul care are impresia ca el a descoperit coada la pruna , si face socoteala banilor cheltuiti " degeaba ", dupa parerea lui - nu stiu cine este acest Nicusor Fota , dar nu va face cinste
Scris de voicu
ComentariuSuntem un popor de pomanagii,cum ne-au categorisit austriecii foarte bine.
Scris de jiji
ComentariuNu mai folositi leii vechi pentru ca incurcati lumea. Am trecut deja de cativa ani la leii noi, lumea s-a obisnuit cu ei, nu ajuta pe nimeni conversii de genul 392.000 RON = 3.920.000.000.
Scris de Bogdan
Pe unde se scurg banii craiovenilor

Pe unde se scurg banii craiovenilor

Ca să afli răspunsul la întrebarea “Cât ne costă artezienele pe an?”, trebuie să demarezi o adevărată operaţiune arheologică prin prevederile...
Blaga, sprijinit de PDL Vâlcea, ajutat de Boc

Blaga, sprijinit de PDL Vâlcea, ajutat de Boc

Secretarul general al Partidului Democrat Liberal (PDL), Vasile Blaga, a încercat, marţi, la Râmnicu Vâlcea, să seducă activul de partid din acest...
Vâlcov între Boc şi Blaga

Vâlcov între Boc şi Blaga

Preşedintele PDL Olt, Darius Vâlcov, are probleme în cariera politică. Cunoscut drept un apropiat al secretarului general al partidului, Vasile Blaga,...
Liberalii, cu flori prin Băileşti

Liberalii, cu flori prin Băileşti

Dorind parcă să aştearnă uitarea peste evenimentele neplăcute petrecute în ultimele luni în Băileşti, organizaţia de tineret a PNL Dolj, în...
O viaţă în slujba folclorului

O viaţă în slujba folclorului

Ion Lupu s-a născut pe 7 februarie 1951 în comuna Mateeşti şi este unul din puţinii artişti veritabili ce păstrează cu sfinţenie tradiţia cântecului...
Guvernul are soluţia pentru revigorarea societãţii OLTCHIM!

Guvernul are soluţia pentru revigorarea societãţii OLTCHIM!

Nu este pentru prima dată când o acţiune conjugată pentru repunerea pe picioare a societăţii OLTCHIM Rm.Vâlcea este dată uitării. Starea de amnezie...
“Ar trebui să se ia măsuri împotriva preoţilor masoni”

“Ar trebui să se ia măsuri împotriva preoţilor masoni”

“Cazurile de homosexualitate sunt izolate în BOR”Rep.: Tot televiziunile, de data aceasta fără ca Biserica să mai nege, au prezentat unele filmări...
„Buzunarul cu pâine”, doi actori în devenire  şi un regizor la fel

„Buzunarul cu pâine”, doi actori în devenire şi un regizor la fel

Vinerea trecută, cine a avut inspiraţia să îşi facă o rezervare la cafeneaua Play, a văzut un altfel de spectacol. „Buzunarul cu pâine”, o...
Daniel Drîgnei: „80% din furtul de material lemnos are loc în pădurile private“

Daniel Drîgnei: „80% din furtul de material lemnos are loc în pădurile private“

Aşa cum am mai spus- o, în ultima vreme Doljul s-a transformat într-o adevărată capitală a plantărilor de puieţi. Numeroase campanii, televizate...

Las’ că v–o reperează dom’ Mitică

Recent, plenul Consiliu-lui Superior al Magistraturii a judecat o cerere de apărare a reputaţiei profesionale, formulată la începutul anului trecut de o parte din judecătorii Tribunalului Dolj, ofuscaţi că o declaraţie a fostului preşedinte al CSM, Virgil Andreieş, le-ar fi pătat, chipurile, reputaţia. Declaraţia se referea la trei soluţii...
Carol I a dormit în dispensarul de la Poiana Mare

Carol I a dormit în dispensarul de la Poiana Mare

Situată la 80 de kilo- metri de Craiova, în  imediata apropiere a Calafatului, Poiana Mare s-a afirmat dintotdeauna ca o aşezare reprezentativă...
Sorinaccio cu gust de ciocolată

Sorinaccio cu gust de ciocolată

Printre cofetăriile de  renume din Craiova, datorită reţetelor inedite, se numără şi cofetăria Carul din Stele, administrată de una dintre...
7 Sport
Tudor a tras lozul câştigător

Tudor a tras lozul câştigător

CS Municipal s-a deplasat la Iaşi cu sabia deasupra capului. Vâlcenii erau la numai două puncte de retrogradare, plus o etapă în care stăteau şi...

Când n-ai ac de Cojocnean

Era să spun că lipsa de constanţă în rezultate la echipele noastre de club nu se dezminte. Universitatea Craiova smulsese un egal alb pe Giuleşti şi aici deschid paranteza. Somnul raţiunii în unele comentarii cu pretenţii naşte monştri de presă. Citesc şi nu mă satur de absurd: Rapid Bucureşti e peste Barcelona, Real Madrid, Manchester...
Învierea din noi

Învierea din noi

Într-un fel sau altul, fiecare cetăţean al planetei e un Raskolnikov. Pentru cel care ia viaţa aproapelui său există lege. Ţinându-se cont de amănuntul...
Se apropie Paştele

Se apropie Paştele

Suntem în Săptămâna Patimilor şi se apropie Paştele, una dintre cele mai mari sărbători ale creştinătăţii. Se apropie vremea când noi, românii,...

Indiscreţii de Vâlcea

Microfoane în casa unui popăÎn urmă cu câteva zile, unul dintre preoţii vâlceni a găsit în casă aparatură de ascultare. Un microfon era montat într-una din prizele casei, iar celălalt sub o masă. Cică popa ar fi făcut plângere la poliţie, dar probabil că şi-o va retrage, având în vedere gravitatea faptei şi frica Arhiepiscopiei...

Indiscreţii de Olt

Florile din Slatina, atracţia hoţilor cu ştaif...Inclusiv florile puse din abundenţă de firma apropiată primarului Vâlcov! Să nu vă închipuiţi, acuma, că firma va da faliment din cauza efortului depus pentru a ,,înflori Slatina” şi a neseriozităţii unora dintre hoţi, unii cu ştaif, care subtilizează panseluţele, zambilele şi narcisele....
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva