![]()
Articole Similare
![]()
Voteaza Articolul
Două şcoli „rase“ şi noi şanse pentru liceeni la Poiana MareÎnvăţământul merge bineUnităţile de învăţământ din Poiana Mare şi-au redeschis porţile în urmă cu o lună. Condiţiile din localuri sunt propice desfăşurării procesului instructiv-educativ şi, chiar dacă numărul şcolilor s-a redus, efectivele de elevi şi cadre didactice au rămas aproximativ egale cu cele din anii anteriori. Şi asta pentru că două dintre şcoli şi-au pierdut doar personalitatea juridică. de Horaţiu Pîrvulescu La Liceul „George Şt. Marincu”, începerea anului şcolar 2010-2011 a adus cu sine câteva noutăţi pozitive. Directoarea instituţiei, Lila Gligă, spune că în ceea ce priveşte efectivele, acestea sunt suficiente atât în rândul cadrelor didactice, cât şi în rândul elevilor. Una dintre noutăţi constă în înfiinţarea unei clase de-a XII-a cu rolul de a permite elevilor care au împlinit vârsta majoratului să-şi continue studiile. „Pentru anul şcolar 2010-2011, s-a înfiinţat o clasă de a XII-a seral prin rută progresivă, pentru a le da posibilitatea absolvenţilor clasei a XI-a, an de completare, să-şi continue studiile liceale. Este vorba despre cei care au depăşit vârsta de 18 ani şi nu se mai pot înscrie la cursurile de zi. Totodată, pot relua şcoala şi absolvenţii de clasa a XI-a care au întrerupt cursurile, chiar dacă de atunci a trecut mai mult de un an. Cadrele didactice sunt majoritatea titularii şcolii. Au mai venit zece cadre calificate şi nu avem suplinitori necalificaţi“, ne-a declarat directoarea Lila Gligă.
„Ochiul“ electronic veghează non-stop În ceea ce priveşte localul în care se desfăşoară cursurile, acesta a fost pus la punct pentru ca procesul instructiv-educativ să nu aibă de suferit. „Şcoala a fost pregătită în bune condiţii. Am modernizat sălile de clasă şi am dat în folosinţă o nouă sală de clasă pentru a putea folosi laboratoarele de fizică şi chimie numai pentru orele acestor discipline. Am igienizat sălile de clasă şi culoarele şcolii. La realizarea acestor lucrări am beneficiat şi de ajutorul Primăriei şi al Consiliului Local Poiana Mare. Forţa de muncă a fost asigurată de către autorităţile locale, iar banii pentru materiale i-am pus noi. De asemenea, am obţinut autorizaţie sanitară de funcţionare. Tot la capitolul realizări poate fi trecut şi gardul din faţa instituţiei, care, cu materiale cu tot, ne-a costat 20.000 de lei şi care, alături de sistemul de supraveghere constituit din opt camere video, a cărui valoare se ridică la 10.000 de lei, ne ajută să avem o mai mare siguranţă atât în cadrul instituţiei, cât şi în afara ei“, a adăugat Lila Gligă. Şi pentru că anotimpul rece a venit, la Liceul „George Şt. Marincu” din Poiana Mare nu se pune problema încălzirii, după cum ne asigură conducătorul instituţiei de învăţământ: „Am obţinut autorizaţie pentru funcţionarea centralei termice şi ne-am aprovizionat cu 100 de metri cubi de lemne. Mai avem şi o rezervă de lemne din anii trecuţi“. Tunarii Vechi şi Noi, preluate de Şcoala nr. 1 De la 1 septembrie 2010, Şcoala nr. 1 Poiana Mare a preluat prin comasare şi Şcoala cu clasele I-VIII Tunarii Vechi. Această ultimă instituţie şi-a pierdut personalitatea juridică şi a devenit astfel structură a Şcolii nr. 1. „Începem anul şcolar cu 409 copii, preşcolari şi elevi, care studiază în cele şase localuri – Şcoala cu clasele I-VIII nr. 1 şi Grădiniţa Poiana Mare, şi în structurile şi grădiniţele din cele două sate aparţinătoare, Tunarii Vechi şi Tunarii Noi. La Tunarii Vechi am reuşit să dăm în folosinţă grupuri sanitare interioare şi am obţinut autorizaţie sanitară de funcţionare atât pentru şcoală, cât şi pentru grădiniţă“, spune directoarea Adriana Dobre. Şi în ceea ce priveşte asigurarea cu cadre didactice lucrurile stau bine, după cum declară conducătoarea instituţiei: „Spre deosebire de anii anteriori, în acest an, la 13 septembrie, toate posturile erau asigurate. ştiam clar cine intră la clasă la toate disciplinele. Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj a lucrat două zile non-stop pentru asigurarea necesarului de cadre didactice“. Localurile Şcolii nr. 1 Poiana Mare au fost renovate înaintea startului în noul an şcolar cu forţe proprii, la realizarea lucrărilor contribuind deopotrivă conducerea şcolii şi autorităţile locale. „Înainte de începerea noului an şcolar, am făcut igienizări în toate localurile de şcoală cu ajutorul primăriei. Noi am achiziţionat materialele, iar dânşii ne-au dat oameni – beneficiari ai Legii 76/2002 şi astfel cheltuielile s-au redus enorm“, ne-a declarat directoarea instituţiei, Adriana Dobre. Referindu-se la anotimpul rece, Adriana Dobre a lăsat să se înţeleagă faptul că iarna poate veni în orice clipă. De căldură nu se va duce lipsă: „Suntem pregătiţi pentru iarnă. Am achiziţionat 200 de metri cubi de lemne, Primăria Poiana Mare asigurându-ne banii pentru combustibilul solid. Consiliul Local şi Primăria Poiana Mare au asigurat bani pentru localurile de învăţământ“. Preocupare unanimă pentru învăţătură Şi la Şcoala nr. 2 din Poiana Mare a intervenit comasarea unor unităţi de învăţământ, după cum ne spune institutoarea Simona Velcea, responsabilă cu imaginea instituţiei reunite. „În urma comasării Şcolilor nr. 2 şi nr. 3, avem un efectiv de 636 de elevi, care îşi desfăşoară activitatea în 27 de săli de clasă. Instituţia de învăţământ are 44 de cadre didactice, toate calificate, suficiente pentru a acoperi plaja orară, în plus aici activând şi nouă persoane ca personal nedidactic şi patru ca personal auxiliar“, spune aceasta. „Toate cadrele didactice sunt preocupate de conducerea elevilor către performanţă, fapt care a dus la obţinerea numeroaselor premii în anul şcolar 2009-2010 la concursuri judeţene şi naţionale. De menţionat ar fi locul I obţinut la faza naţională a concursului «Micul matematician», la nivelul clasei a II-a, de eleva Buzatu Ştefania, coordonată de învăţătorul institutor Velcea Simona. Numeroase premii s-au obţinut în cadrul acestui concurs şi la faza judeţeană“, adaugă dăscăliţa. Simona Velcea spune că elevii sunt interesaţi de procesul de învăţământ, îndeosebi cei din învăţământul primar, şi „sperăm ca anul acesta să avem rezultate cel puţin pe măsura celor de anul trecut“. Disponibilitate pentru colaborarea cu alte instituţii Potrivit institutoarei Simona Velcea, şcoala colaborează şi cu managerii instituţiilor de învăţământ din exterior pentru o mai bună organizare a procesului instructiv-educativ, făcând schimb de experienţă cu aceştia: „Pentru aceasta, cadrele didactice au realizat proiecte educaţionale de parteneriat cu diferite instituţii, cum ar fi Consiliul Local, Biserica, Poliţia, Dispensarul Uman şi cu instituţii de învăţământ din judeţ, şi anume Şcoala nr. 2 Calafat, Şcoala nr. 34 Craiova sau Şcoala Ciupercenii Noi, Structura Smârdan. Şcoala a păstrat legătura cu Dispensarul Uman pentru a asigura elevilor asistenţă medicală permanentă, iar medicii au colaborat cu cadrele didactice pentru rezolvarea situaţiilor neplăcute. Poliţia se prezintă periodic pentru a le relata elevilor fapte şi întâmplări pe care aceştia nu trebuie să le urmeze“. La capitolul realizări, Simona Velcea a punctat faptul că anul trecut au fost schimbate uşile de la parter la Şcoala nr. 2, lucrările efectuându-se în colaborare cu Consiliul Local Poiana Mare, oamenii de la primărie participând şi la acoperirea magaziei de lemne şi a toaletei exterioare. Aceasta a mai adăugat că şcoala s-a aprovizionat cu lemne pentru iarnă, combustibilul necesar încălzirii fiind adus de primărie.
|
![]() ![]() ![]() ![]() |