Indiscret Indiscretii
Voteaza Articolul

Indiscreţii de Dolj

La anul, popii vor avea sindicat!
Deşi oficial s-au retras din prigonitul sindicat al preoţilor, o bună parte din popii olteni sprijină demersul câtorva colegi în ale celor sfinte de a-şi susţine dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Procesul se află pe rolul acestei înalte instanţe, sentinţa ce urmează a se da pe parcursul anului viitor fiind definitivă şi irevocabilă. „Altfel vor suna clopotele după ce judecătorii ne vor da dreptate! Abia atunci putem spune că va renaşte creştinismul şi în Oltenia. Va fi vai de capul călugărilor care s-au căţărat în posturi călduţe din vârful ortodoxiei oltene“, ne-a spus, zilele trecute, unul dintre părinţii parohi ai unei biserici renumite din Craiova. Să fie începutul sfârşitului pentru clica de profitori care domneşte sub înalta oblăduire a ÎPS Irineu?

Comunitarii craioveni apreciază produsele tradiţionale
Surse din cadrul Poliţiei Comunitare Craiova spun că, la întocmirea listelor cu agenţii care au fost disponibilizaţi în baza Ordonanţei 63/2010, un criteriu esenţial l-au reprezentat brânza, gâsca şi zaibărul. Sau, mai bine spus, lipsa lor. Mai pe româneşte, ai intrat în birourile şefilor încărcat precum Moş Crăciun şi ai ieşit fără, atunci ţi-ai păstrat uniforma. Cei care n-au avut, n-au vrut sau n-au putut, au rămas şi ei. Şomeri, evident! Interesant este că, deşi valul disponibilizărilor a trecut, birourile conducerii Poliţiei Comunitare Craiova sunt constant alimentate cu produse tradiţionale pentru ca agenţii rămaşi să nu fie trimişi în posturile grele. Sau, mai rău, în patrulare!

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
ComentariuCand o sa mai scapam fratilor de "USCATURILE" astea din sanul BOR. Acum cred ca este mai mare nevoie de un sindicat al preotilor ptr ca acesti episcopi nu se vor mai apleca prea curand asupra problemelor si necazurilor pe care le intampina preotii de mir de la sate si din parohiile sarace. Va pun la dispozitie o adresa de e-mail la care sa-mi trimiteti cateva sugestii cu referire la infiintare unui nou sindicat al personalului clerical si neclerical din cadrul BOR, care sa se se ocupe de problemele preotilor si cantaretilor bisericesti, la nivel national: parohiisarace@yahoo.com
Scris de renegatu
Comentariuteoctista este bolnava dupa bani si sa fie stareta. teoctista este o parapanta.preotul iulian un hot,daca si–a facut casa cu banii schitului. nu are o pregatire teologica adecvata de mare duhovnic ce se vrea si crede. un mare sarlatan!SCHITUL–PELISOR=S.R.L.ABABEI–PREOT IULIAN si STAETA TEOCTISTA=lisa viata monahala si duhovnicesca,lisa de la slujbe,lipsa vietuitoare,fara obste sa nu vada ce se intampla,bautura,lux,desfrau,barfa,clevetire,rautate,invidie ,viclenie si plimbari.Smerenia calugareasca si saracia de buna voie lipseste.Stareta Teoctista si Preotul Iulian Ababei fac milostenii cu neamurile adica surorile si cu casa lor personala atat din satul PELISOR,JUD.SIBIU si cea din COM.ONICENI STA LUNCA JUD.NEAMT
Scris de ANONIM
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum o fi avuta ideea si inspiratia proasta sa o numeasca–STARETA pe MONAHIA TEOCTISTA–pentru ca,ea nu stie randuiala la strana.La MANASTIREA–TIGANESTI,ea nu a fost niciodata la strana si nu a avut nici un comportament monahal.Sansa acetei monahi a fost ca,la SCHITUL–PELISOR, erau calugari si maici era ceva mixt si atunci ea venind chipurile?!sa–si ajuta fratele–MONAHUL IULIAN si mai fiind cateva vietuitoare s–a decis sa fie schit de maici.MONAHUL–IULIAN avea atunci "UCENICILE" cu el pentru ca,calugari a ales sa plece,deoarece nu era mormal sa stea cu femei.MONAHIA–TEOCTISTA nu a fost in stare si capabila timp de 2ani sa–si faca obste?!
Scris de DOMETIE
ComentariuLa MANASTIREA PELISOR–nu este viata monahala!STARETA–TEOCTISTA–umbla bauta,nu vine la slujbe si traieste in desfrau.Am stat o perioada la Schitul–Pelisor,numai viata de manastire nu a fost!Slujbele religioase nu se savarseau conform tipicului si traditiei monahale calugarul–duhovnic Iulian ne controla viata intru totul.Am fost nevoita sa fug ca,sa scap.Noi faceam slujbele si toata treaba iar stareta–teoctisa ,se plimba toata–ziua sau se ducea prin sat la barfa cu prietenele ei si cand venea la Schit incepea sa tipe si ne punea sa muncim aproape toata noaptea,asa stia sa dea ascultari.Dorea noaptea sa–i satisfacem anumite mofturi de ale ei–oricum era bauta uneori si nu aveai cu cine sa te intelegi si trebuia sa faci ce zicea ea.Asta era viata monahala la Schitul–PELISOR!
Scris de RALUCA
ComentariuEste destul de grav daca PARINTELE –EXARH VISARION JOANTA,ar fi primit mita.Realitatea este ca,la SCHITUL–PELISOR,sunt lucruri si mai grave.Atat,STARETA–TEOCTISTA cat si IEROMONAHUL–IULIAN.MITROPOLIA–ARDEALULUI,ARHIEPISCOPIA–SIBIULUI ce fac???Dorm?si vegheaza la buna desfasurare a vietii duhovnicesti si buna randuiala monahala la SCHITUL–PELISOR??Oamenii ajuta cum pot,banii ies,IEROMONAHUL–IULIAN isi vede in continuare de construirea casei,STARETA–TEOCTISTA si ea isi vede de bautura,lipsa de la slujbe si–DESFRAU!!!
Scris de BUCUR
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum o fi avuta ideea si inspiratia proasta sa o numeasca–STARETA pe MONAHIA TEOCTISTA–pentru ca,ea nu stie randuiala la strana.La MANASTIREA–TIGANESTI,ea nu a fost niciodata la strana si nu a avut nici un comportament monahal.Sansa acetei monahi a fost ca,la SCHITUL–PELISOR, erau calugari si maici era ceva mixt si atunci ea venind chipurile?!sa–si ajuta fratele–MONAHUL IULIAN si mai fiind cateva vietuitoare s–a decis sa fie schit de maici.MONAHUL–IULIAN avea atunci "UCENICILE" cu el pentru ca,calugari a ales sa plece,deoarece nu era mormal sa stea cu femei.MONAHIA–TEOCTISTA nu a fost in stare si capabila timp de 2ani sa–si faca obste?!
Scris de DOMETIE
ComentariuCasa proprietate personala a – CALUGARULUI IULIAN–se afla in comuna ONICENI sat LUNCA si este pe numele dansului–ABABEI SANDU.Calugarul–adica monahul nu are voie sa detina proprietati!VOTUL SARACIEI!Asa ca,donati bani la SCHITUL PELISOR–cat se poate de mult sa se imbogateasca–IEROMONAHUL IULIAN!MITROPOLIA ARDEALULUI–vegheaza la buna functionare a vietii monahale!?–VERIFICAT LA PRIMARIA ONICENI UNDE ABABEI SANDU ESTE PLATITOR DE IMPOZIT–ADICA PROPRIETAR.
Scris de ANONIM
ComentariuSTARETA–TEOCTISTA are copil,
Scris de ANONIM
ComentariuSchitul Pelisor=PENSIUNEA ABABEI–CALUGARULUI IULIAN si a MONAHIEI TEOCTISTA.DONATI–NE BANI SA PUTEM SA NE MODERNIZAM CASA DIN COMUNA ONICENI JUD.NEAMT,NE FACEM SI NOI CA,FACEM CEVA SLUJBE SI CA,DUCEM O VIATA MONHALA–CU MULT DESFRAU.aceasta este viata in SCHITUL PELISOR,PROPRIETATEA PERSONALA A CALUGARULUI IULIAN ABABEI!
Scris de ANONIM
ComentariuSTARETA TEOCTISTA A PICAT IN DESFRAU NU,NUMAI CU,CUMNATUL SAU–SOTUL SOREI DE SANGE–CHIAR LA SCHITUL PELISOR, CI SI CU NEPOTUL–ANUL TRECUT 2009–TOT LA SCHIT.ANUL ACESTA NU I–A MAI PRIMIT LA SCHIT,PENTRU CA,SI–A FACUT ALTI AMANTI.STARETA TEOCTISTA TOT CU BAUTURA SI CU DESFRAUL SE OCUPA!?
Scris de VINTILA
ComentariuPreotul–Iulian,pleaca de la Schit sa faca slujbe de dezlegari–pe bani,nu face Sfanta Liturghie nici daca se intampla sa fie la Schit si–a facut casa pe numele lui–ABABEI SANDU,a trait in desfrau cu Ana,Raluca si Flori. Doarme la Sibiu la ucenica,DRAGAN ELENA–tot in desfrau.Nu prea are multa scoala,zice–"SUPRIZE"si multe alte cuvinte gresite.Spune,la cei care il cred ca,a fost ucenicul–PARINTELUI LAVRENTIE de la Manastirea–Frasinei.Preotul–Iulian,s–a batut cu nepotul Partenie,cu Raluca si cu Stareta Teoctista,s–a mai inpins.Aceasta este viata duhovniceasca la Schitul Pelisor,Manastirea PARTICULARA=ABABEI.
Scris de anonim

ComentariuPREOTUL–IULIAN,de la MANASTIREA–PELISOR,a uitat de cele 3voturi monahale!Pacat de tinerii nostri pe care el i–a nenorocit.Ucenicile lui sunt depedente de el,le manipuleaza cum vrea el.Minte oamenii cu slujbe de dezlegari,profita de suferinta oamenilor.SALVATI MANASTIREA PELISOR DE LA DESFRAU!!!!!
Scris de MACARIE
ComentariuPREOTUL–IULIAN de la MANASTIREA–PELISOR,pleaca din manastire si vine la Pitesti,mai mereu sa stranga bani pentru casa personala a dansului.Nu stie sa vorbeasca cu crestinii.La MANASTIREA–PELISOR–nu este viata monahala este mare tulburare si sminteala!
Scris de GHITA
ComentariuBANII,BANII,BANII–sunt totul pentru–STARETA TEOCTISTA,asta este viata duhovniceasca pe care o duce–BANI,BAUTURA,PLIMBARI,DESFRAU–nu–SFINTELE SLUJBE!!!!!!!!!Certurile,tipetele si uneori bataile sunt frecvente la–SCHITUL PELISOR!!!Nu mai ziceti,SCHIT–spuneti–MANASTIRE ca,se supara PREA CUVIOASA MAICA STARETA MONAHIA TEOCTISTA ABABEI.Ea prezinta ca,este MANASTIRE.
Scris de MEDIAS
ComentariuBANUL–SI DESFRAUL=sunt la loc de cinste la MITROPOLIA ARDEALULUI,inchide ochii la tot ce se intampla la SCHITUL–PELISOR,pentru "COTIZATIA"–care o primeste,mai un pic de desfrau si asa lucrurile merg mai departe.PREOTUL–IULIAN,umbla prin tara sa stranga bani,mai face si el o slujba.STARETA TEOCTISTA,numai poate de mandra ce este,mai minte si ea oamenii sa o ajute,mai trage un scandal,doar este stareta si isi permite?!
Scris de Anonim
ComentariuCe de adevaruri ies la iveala!Schitul Pelisor este de fapt o afacere sau o pensiune pentru stareta teoctista si nicidecum un loc de inchinare si de rugaciune.Nu ar fi trebuit tolerat,acoperit si acceptat astfel de abateri de la viata monahala!Nu am nimic cu lumea monahala,nu judec dar ce se intampla la acest SCHIT este parca ceva strigator la cer!Daca si–a dorit sa duca o viata altfel decat este la manastire–stareta teoctista de ce nu a plecat din manastire,indiferent ca a facut un legamant?Poate nu are chemarea,la varsta de 5ani cand a fost dusa la Manastirea Tiganesti presupun ca nu ea a dorit acest lucru??
Scris de DOMETIE
ComentariuCa sa fii calugar si stareta in ziua de azi exista posibilitatea sa te imbogatesti rapid,sa traiesti confortabil,sa–ti permiti orice.Asta da,viata!Ajutati–MANASTIREA PELISOR–CU BANI!este la inceput de drum!sa–si poata face si PREOTUL IULIAN SI STARETA TEOCTISTA ABABEI–tot ce doresc!MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FACETI?NU PUTETI SA LUATI NICIO MASURA CA,ATI PRIMIT MITA?DOAR STITI CE SE INTAMPLA ACOLO?RUSINE SI ESTE O MARE PATA PENTRU MITROPOLIA AREDEALULUI.
Scris de DOMETIE
ComentariuMONAHIA–TEOCTISTA si IEROMONAHUL–IULIAN,au uitat si cele 3voturi monahale!SCHITUL–PELISOR este locul unde isi castiga mai usor banul de care–amandoi il iubesc mai presus decat pe–DUMNEZEU si pe APROAPELE!Nu am nicio gelozie patologica,am sotie cu adevarat crestina.Doar patologic este la familia ABABEI–BAUTURA SI DESFRAUL!
Scris de anonim
ComentariuStareta Teoctista–nu stie la strana, umbla bauta,nu poarta–PERIMANUL, traieste in desfraunepotul DANUT CRETU si cumnatul CONSTANTIN–de la Bacau,Bogan–muncitorul,Duca,etc tipa,urla,face mai mereu scandal, a dat maicile afara,iar altele au plecat singure. Nu vine la Slujbe,decat duminica! Fura din ce aduc oamenii si duce la MANASTIREA–TIGANESTI!? Mananca carne in sat,unde sta cu orele,se uita la televizor si cleveteste–barfeste. Se cearta mereu cu Preotul–Iulian,pe care la fel il barfeste de tot ce face Aceasta este viata–monahala la MANASTIREA–PELISORUasa zice cuvioasa Monahie Teoctista Ababei,care a facut avorturi.
Scris de ANONIM
ComentariuPENTRU STARETA TEOCTISTA ABABEI CA,SA FIE STARETA A FOST UN MOFT SI O DORINTA SA ARATE SI SA DEMONSTREZE MAICILOR DE LA MANASTIREA TIGANESTI CE VALOARE SI CINE ESTE EA?!SEMINARUL LA FACUT LA PRISLOP NU LA MANASTIREA PASAREA CUM S–AU DUS MAICILE DE LA TIGANESTI.SANSA ACEASTA SA FIE STARETA LA SCHITUL PELISOR A FOST UN NOROC DE CARE NU A STIUT CUM SA–L FOLOSEASCA!NU AR TREBUI,STARETA TEOCTISTA SA SE LAUDE CE ESTE LA SCHITUL PELISOR,CI CAND VIN CRESTINI LA SFANTUL LOCAS SA LE ADRESEZE UN CUVANT DE INVATATURA,O POVATA SI SA–I INDRUME SA FACA FAPTE BUNE!CE LUCRURI MARETE SPUN EU?!PENTRU STARETA TEOCTISTA BANII,BAUTURA,DESFRAU,MASINI–DOAR ASTEA SUNT PENTRU VIATA VESNICA??!!!
Scris de NINA
Comentariu La MANASTIREA PELISOR–nu este viata monahala!STARETA–TEOCTISTA–umbla bauta,nu vine la slujbe si traieste in desfrau.Am stat o perioada la Schitul–Pelisor,numai viata de manastire nu a fost!Slujbele religioase nu se savarseau conform tipicului si traditiei monahale calugarul–duhovnic Iulian ne controla viata intru totul.Am fost nevoita sa fug ca,sa scap.Noi faceam slujbele si toata treaba iar stareta–teoctisa ,se plimba toata–ziua sau se ducea prin sat la barfa cu prietenele ei si cand venea la Schit incepea sa tipe si ne punea sa muncim aproape toata noaptea,asa stia sa dea ascultari.Dorea noaptea sa–i satisfacem anumite mofturi de ale ei–oricum era bauta uneori si nu aveai cu cine sa te intelegi si trebuia sa faci ce zicea ea.Asta era viata monahala la Schitul–PELISOR!
Scris de RALUCA
ComentariuBANII,BANII,BANII–sunt totul pentru–STARETA TEOCTISTA,asta este viata duhovniceasca pe care o duce–BANI,BAUTURA,PLIMBARI,DESFRAU–nu–SFINTELE SLUJBE!!!!!!!!!Certurile,tipetele si uneori bataile sunt frecvente la–SCHITUL PELISOR!!!Nu mai ziceti,SCHIT–spuneti–MANASTIRE ca,se supara PREA CUVIOASA MAICA STARETA MONAHIA TEOCTISTA ABABEI.Ea prezinta ca,este MANASTIRE.
Scris de MEDIAS
ComentariuNu este nicio schimbare in bine la Schitul–Pelisor!Tot agitatie,haos,tulburare,sminteala,dezordine,lipsa de la slujbe.Preotul Iulian nu face Sfanta Liturghie zilnic–plecat prin tara si face slujbe de dezlegari pe bani.Se asteapta cate un crestin sa vina la Schit sa dea un ban si lase un pomelnic–daca o fi citit de cineva!?doar duminica ce vin.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPRESFINTITUL LAURENTIU–EPISCOPIA SIBIULUI–PREASFINTITUL ANDREI si PARINTELE–EXARH VISARION sunt multumiti ca,este cineva la Schitul Pelisor si il pazeste de hoti!
Scris de MEDIAS
ComentariuEste inacceptabil si neadmisibil cum–MITROPOLIA ARDEALULUI–pri–I.P.S.LAURENTIU STREZA,P.S.ANDREI FAGARASANUL–EPISCOP–VICAR,ARHIMANDRIT VISARION–JOANTA–EXARH–poate trata tot ce se intampla la–SCHITUL PELISOR cu indiferenta si nu stabileste ordine si randuiala.Nu trebuie sa se supere nimeni ca,unii au dorit sa spuna ce se intampla aici.Eu cunosc toata situatia si am mai incercat sa mai indrept cate ceva–dar din pacate nu s–a putut.STARETA–TEOCTISTA si IEROMONAHUL–IULIAN nici ei nu se inteleg si de aici au pornit si multe alte abateri.Au fost destule persoane care au ajutat cum au putut si ar fi mare pacat de osteneala lor!In primul rand–Slujbele bisericesti ar trebui sa se oficieze intru totul dupa tipicul manastiresc!Maicile au pecat pentru ca,nu aveau de ce sa stea aici–nu exista viata monahala!!
Scris de BUCUR
ComentariuCe de adevaruri ies la iveala!Schitul Pelisor este de fapt o afacere sau o pensiune pentru stareta teoctista si nicidecum un loc de inchinare si de rugaciune.Nu ar fi trebuit tolerat,acoperit si acceptat astfel de abateri de la viata monahala!Nu am nimic cu lumea monahala,nu judec dar ce se intampla la acest SCHIT este parca ceva strigator la cer!Daca si–a dorit sa duca o viata altfel decat este la manastire–stareta teoctista de ce nu a plecat din manastire,indiferent ca a facut un legamant?Poate nu are chemarea,la varsta de 5ani cand a fost dusa la Manastirea Tiganesti presupun ca nu ea a dorit acest lucru??
Scris de DOMETIE
Comentariupentru toti cei ce nu stiu inca fratilor stiati ca p.sf AMBROZIE ARE O FETITA cu o femeie din giurgiu????? eee cum mai stam cu calugaria ??
Scris de ambro
ComentariuSchitul Pelisor=PENSIUNEA ABABEI–CALUGARULUI IULIAN si a MONAHIEI TEOCTISTA.DONATI–NE BANI SA PUTEM SA NE MODERNIZAM CASA DIN COMUNA ONICENI JUD.NEAMT,NE FACEM SI NOI CA,FACEM CEVA SLUJBE SI CA,DUCEM O VIATA MONHALA–CU MULT DESFRAU.aceasta este viata in SCHITUL PELISOR,PROPRIETATEA PERSONALA A CALUGARULUI IULIAN ABABEI!
Scris de ANONIM
ComentariuStareta teoctista si–a angajat–paznic,ucenic,sofer,bodyguard,asistent personal.Este specialist,scolit la Bucuresti.Doar paznicul care l–a avut din sat nu putea sa faca de toate!?ar fi vrut si putut dar sotia este prietena cu ea.Nimic nu este intamplator!Dintr–un om pierdut o sa iasa un monah adevarat!Doar are exemple unicate–stareta teoctista–31 de ani de manastireieromonahul iulian–30de ani de manastire!?Dar mai asculta si el victor,despre el este vorba–B.U.G.MAFIA,la schitul pelisor.Doar vad si oamenii din sat si aud
Scris de DOMETIE
ComentariuStareta teoctista se bucura si ai place foarte mult libertatea pe care o are aici la Schitul-Pelisor si din cauza asta a veni de la Manastirea Tiganesti.Stareta teoctista nu are nico valoare-nu cunoaste Sfanta Scriptura si multe altele necesare unei monahii.ESTE O NONVALOARE!La fel si preotul iulian-la 7clase ce sa-i ceri!!!Ar vrea ca,Stareta Teoctista sa fie sfanta???nici in visele urate!!??Oare desfraul pe care il facea la Manastirea Tiganesti-paznicul Mitu,Florin-terasa Ciolpani?!!!?De ce nu poarta perimanul??Stareta teoctista este ahtiata-dupa bani,desfrau,bautura,lux!!!
Scris de NINA
ComentariuPREOTUL–IULIAN de la MANASTIREA–PELISOR,pleaca din manastire si vine la Pitesti,mai mereu sa stranga bani pentru casa personala a dansului.Nu stie sa vorbeasca cu crestinii.La MANASTIREA–PELISOR–nu este viata monahala este mare tulburare si sminteala!
Scris de GHITA
ComentariuPreotul Iulian Ababei e tot ce putea iesi mai urat din haznaua iadului.E plin de minciuna,viclenie,ura,pervesiune morala si sufleteasca, bisnitar,mandru,intrigant,clevetitor, ucigas de suflete. A furat banii Schitului Pelisor si si–a facut casa personala!!!!!!!!!! Minte lumea cu slujbe de dezlegare. Se crede cel mai mare duhovnic si are pretentii sa fie adorat.Are ucenici care–i manipuleaza cum vrea el.Dar ce sa–i ceri la 7clase?!!!
Scris de TEOFAN
ComentariuSTARETA TEOCTISTA–ARE COPIL.
Scris de ANONIM
ComentariuNu ma mai mira de loc ce citesc aici pentru ca si la manastirea Dealu din Targoviste stareta Emanuela Preda are o relatie mai mult decat dubioasa cu preotul adus recent. Un fel de Rasputin de Moldova caruia ii sclipesc ochii in cap de bautura si cand priveste femei. Am renuntat sa mai merg acolo vazand ocheadele lor.
Scris de Virginia
ComentariuSTARETA TEOCTISTA are copil si este crescut la BACAU.
Scris de anonim
ComentariuCa sa fii calugar si stareta in ziua de azi exista posibilitatea sa te imbogatesti rapid,sa traiesti confortabil,sa–ti permiti orice.Asta da,viata!Ajutati–MANASTIREA PELISOR–CU BANI!este la inceput de drum!sa–si poata face si PREOTUL IULIAN SI STARETA TEOCTISTA ABABEI–tot ce doresc!MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FACETI?NU PUTETI SA LUATI NICIO MASURA CA,ATI PRIMIT MITA?DOAR STITI CE SE INTAMPLA ACOLO?RUSINE SI ESTE O MARE PATA PENTRU MITROPOLIA AREDEALULUI.
Scris de DOMETIE
ComentariuPreotul Iulian Ababei e tot ce putea iesi mai urat din haznaua iadului.E plin de minciuna,viclenie,ura,pervesiune morala si sufleteasca, bisnitar,mandru,intrigant,clevetitor, ucigas de suflete. A furat banii Schitului Pelisor si si-a facut casa personala!!!!!!!!!! Minte lumea cu slujbe de dezlegare. Se crede cel mai mare duhovnic si are pretentii sa fie adorat.Are ucenici care-i manipuleaza cum vrea el.Dar ce sa-i ceri la 7clase?!!!
Scris de TEOFAN
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum poate tolera situatia de la–SCHITUL PELISOR si nu ia nicio masura???Ce exemplu da,STARETA TEOCTISTA,la obste si la crestinii care vin la Schit?
Scris de SILVIAN
ComentariuOameni buni–cea ami grava abatere a STARETEI–MONAHIA TEOCTISTA este ca,nu poarta–PERIMANUL–o bucata de stofa patrata pe care sunt brodate crucea si semnele uneltelor de la Patimile Domnului,purtata de monah pe spate si legata crucis cu doua panglici.Daca a dat jos,adica nu poarta–PERIMANUL–poate fi considerata ca,nu este–MONAHIE.MITROPOLIA ARDEALULUI–nu verifica ce se intampla prin manastarile subordonate lor???ARHIEPISCOPIA SIBIULUI????
Scris de NINA
ComentariuSCHITUL PELISOR,o gloata si o sleahta,care mananca banii oamenilor.Sa puna mana sa demonstreze ca,nu este adevarat ce s–a scris despre ei.Daca tot le sare in ajutor unii si altii sa puna mana si sa traiasca cu adevarat o viata monahala si duhovniceasca!La Schit nu este liniste si pace duhovniceasca!Viata pe care o duc ei, zi de zi nu este de manastire!Comportamentul,vorbirea si faptele lor sunt de mireni lipsiti de bun–simt.Doar nu a venit degeaba–EPISCOPUL ANDREI si PARINTELE EXARH VISARION la Schit si le–a atras atentia.Doar se cearta de atatea luni si este o adevarata tulburare la Schit.Numai incercati sa mintiti ca ar avea cineva ceva cu ei si ar scrie minciuni!Totul este adevarat si mai sunt multe de spus si de o gravitate mai mare,ce s–a intamplat aici!Motive de smintire sunt vizibele!STARETA TEOCTISTA si PREOTUL IULIAN incalca–REGULILE BISERICESTI si de MORALA!Confunda Schitul Pelisor cu propria mosie!Nu trebuie sa fii de acord cu toti oamenii–depinde de pregatirea
Scris de BUCUR
ComentariuCititi pe internet–SCHITUL PELISOR/////STARETA TEOCTISTA/////PREOTUL EXARH VISARION//////MITROPOLIA ARDEALULUI//////MANASTIREA TIGANESTI//////EPISCOPIA SIBIULUI/////////.
Scris de RALUCA
ComentariuMONAHIA–TEOCTISTA este o STARETA nevrednica!Haina calugareasca nu este un pasaport pentru–RAI!?Manastirile ar trebui sa fie lumini care sa straluceasca in intuneric!La SCHITUL–PELISOR,nu se poate vorbi si nu este o viata monahala–este ceva improvizat din care sa se poata scoate bani si sa–ti satisfaca–STARETA TEOCTISTA–toate capriciile si sa poata sa–si tina si surorile si nepoatele–de la MANASTIREA–TIGANESTI,iar PREOTUL–IULIAN,este avid dupa bani.Poate ar fi bine sa mai puna mana sa invete sa citeasca si sa puna in practica regulile de comportament si de viata monahala,dupa care mirenii sa–si dea cu parerea si o sa constate ca,sunt mari abateri si nu este randuiala de viata monahala
Scris de BUCUR
ComentariuOare de ce au plecat–sora R.,sora A.,sora M.,maica S.,maica A.,–din cauza staretei teoctista–nu este viata de manastire,nu se comporta frumos,vorbea urat cu ele si le considerea sclavele ei.Veneau neamurile si cunostintele la schit si atunci se transforma intr–o adevarata nebunie–bautura,mancare si odihna
Scris de BUCUR
ComentariuPreotul–Iulian,la fel ca,Stareta–Teoctista–iubeste banulsi plimbatul prin lume.De multe ori era la SCHIT–si nu facea–SFANTA LITURGHIE.Nici nu stie sa vorbeasca cu crestinii!La SCHIT–cand au fost calugari tot nu era liniste pentru ca,veneau ucenicile–DRAGAN ELENA si cu ei statea–ANA–tiganca cum o facea–STARETA TEOCTISTA.Preotul–Iulian s–a batut cu nepotul,tot monah–PARTENIE,care este la MANASTIREA FRASINEI.Pe Raluca,a batut–o la clevetirea si minciunile pe care le spunea–STARETA TEOCTISTA.ANA,cat a stat la SCHIT–era informatorul PREOTULUI–IULIAN–cat timp plecat de la SCHIT.
Scris de VINTILA
ComentariuMONAHIA PARTENIA ABABEI sora de sange a STARETEI TEOCTISTA,traia in desfrau cu CALUGARUL PROTOSINGHEL JUSTIN,de la CATEDRALA PATRIRHALA!Stareta Teoctista este o mesalina,munfa si stioala!Evitati sa mai mergeti la acest SCHIT!STARETA TEOCTISTA sa consulte un dictionar daca nu intelege!SCHITUL–PELISOR–DESFRAU,BAUTURA,LIPSA DE LA SLUJBE!STARETA TEOCTISTA–URLA SI TIPA!Doar a picat in desfrau si cu muncitorul–tinerel!?
Scris de RATZ
ComentariuNepotul cu care Stareta Teoctista a picat in desfrau–Danut Cretu–este fratele de sange la Monahiilor–Stefana si Paisia de la MANASTIREA–TIGANESTI si a Monahului–Partenie de la MANASTIREA–FRASINEI.A facut avort dupa desfrau.Ce desfrau este pe Monahia Stefana ca Monahia Mitrodora este la SCHITUL–PELISOR.Daca vreti sunt deschisa dialogului si pot sa va spun multe despre viata Staretei Teoctista.De multe ori vin o dubita–Iveco si le aduce alimente de la SCHITUL PELISOR,Monahiilor–Stefana si Paisia.Monahia Stefana uda gradina in vara asta pana tarziu ca sa vina la grajduri Sica si sa vina la casa pe care o au la gradina
Scris de NINA
ComentariuLa MANASTIREA PELISOR–nu este viata monahala!STARETA–TEOCTISTA–umbla bauta,nu vine la slujbe si traieste in desfrau.Am stat o perioada la Schitul–Pelisor,numai viata de manastire nu a fost!Slujbele religioase nu se savarseau conform tipicului si traditiei monahale calugarul–duhovnic Iulian ne controla viata intru totul.Am fost nevoita sa fug ca,sa scap.Noi faceam slujbele si toata treaba iar stareta–teoctisa ,se plimba toata–ziua sau se ducea prin sat la barfa cu prietenele ei si cand venea la Schit incepea sa tipe si ne punea sa muncim aproape toata noaptea,asa stia sa dea ascultari.Dorea noaptea sa–i satisfacem anumite mofturi de ale ei–oricum era bauta uneori si nu aveai cu cine sa te intelegi si trebuia sa faci ce zicea ea.Asta era viata monahala la Schitul–PELISOR!
Scris de RALUCA
ComentariuPreotul–Iulian,la fel ca,Stareta–Teoctista–iubeste banulsi plimbatul prin lume.De multe ori era la SCHIT–si nu facea–SFANTA LITURGHIE.Nici nu stie sa vorbeasca cu crestinii!La SCHIT–cand au fost calugari tot nu era liniste pentru ca,veneau ucenicile–DRAGAN ELENA si cu ei statea–ANA–tiganca cum o facea–STARETA TEOCTISTA.Preotul–Iulian s–a batut cu nepotul,tot monah–PARTENIE,care este la MANASTIREA FRASINEI.Pe Raluca,a batut–o la clevetirea si minciunile pe care le spunea–STARETA TEOCTISTA.ANA,cat a stat la SCHIT–era informatorul PREOTULUI–IULIAN–cat timp plecat de la SCHIT.
Scris de VINTILA
ComentariuPacatosii sunt ca sacii carbunarului, se murdaresc unul de altul. Deci fereste-te tu, cel cu sufletul curat si haina alba de cei ce stau in carbuni si mocirla pacatelor ca sa nu te faci negru si murdar ca ei.STARETA TEOCTISTA SI PREOTUL IULIAN AU FACUT DE TOT RASUL SCHITUL PELISOR PRIN TOT CE-AU FACUT,VORBIT SI PRIN COMPORTAMENTUL!RUSINE CA STAU INTR-O MANASTIRE!!!!!
Scris de CARINA BOTEA
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum o fi avuta ideea si inspiratia proasta sa o numeasca–STARETA pe MONAHIA TEOCTISTA–pentru ca,ea nu stie randuiala la strana.La MANASTIREA–TIGANESTI,ea nu a fost niciodata la strana si nu a avut nici un comportament monahal.Sansa acetei monahi a fost ca,la SCHITUL–PELISOR, erau calugari si maici era ceva mixt si atunci ea venind chipurile?!sa–si ajuta fratele–MONAHUL IULIAN si mai fiind cateva vietuitoare s–a decis sa fie schit de maici.MONAHUL–IULIAN avea atunci "UCENICILE" cu el pentru ca,calugari a ales sa plece,deoarece nu era mormal sa stea cu femei.MONAHIA–TEOCTISTA nu a fost in stare si capabila timp de 2ani sa–si faca obste?!
Scris de DOMETIE
ComentariuDaca tot ii place–STARETEI TEOCTISTA sa fie singura sa se duca in pustietate.Vai, dar ce se face acolo fara masina,bautura si–DESFRAU???STARETA–TEOCTISTA,a dat afara maicile ca,sa nu mai vada desfraul pe care il face chiar la,SCHIT–cand pleaca–PREOTUL IULIAN–sa–i aduca bani,sa nu vada maicile cum cara cam toate donatiile oamenilor la–MANASTIRE la TIGANESTI.Daca le–a dat afara sa faca singura acum slujbele!MITROPOLIA–ARDEALULUI,poate asa au nevoie de oameni??
Scris de DOMETIE
ComentariuCrestinismul nu e doar o afacere de duminica, ci e o stradanie de toate zilele.PREOTUL–IULIAN,doar duminica face–SFANTA LITURGIE,in celelalte zile umbla prin tara?!sa stranga bani pentru SCHIT!!!??dar sunt pentru casa personala.Rusine pentru un CALUGAR sa detina casa personala!
Scris de ANANIA
ComentariuELENA,este ucenica de suflet a–PREOTULUI IULIAN!?Cand vine la SCHIT–numai dupa el,este.Ea sta la vanzari la lumanari si la acatiste,este omul de incredere si din cauza asta il primeste acasa,ELENA–sa doarma,sa–i dea o binecuvantare,un sfat–PARINTELE IULIAN.Cu banii pe care i–a cheltuit–PREOTUL IULIAN pe casa,construia biserica!

ComentariuLa Manastirea PELISOR,nu viata monahala si implicit slujbelele sunt principalele preocuparile ale PREOTULUI IULIAN,ci banii–masinile,casa personala a dansului.Rusine pentru un monah sa–si faca casa personala.Pacat de oamenii de buna credinta care ajuta manastirea pentru ca,PREOTUL IULIAN cheltuie banii lor.Oare MITROPOLITUL LAURENTIU cum poate ingadui asa ceva?Manastirea PELISOR nu poate fi considerata manastire ci propia afacere a PREOTULUI IULIAN.
Scris de ADAM
ComentariuSCHITUL PELISOR,o gloata si o sleahta,care mananca banii oamenilor.Sa puna mana sa demonstreze ca,nu este adevarat ce s–a scris despre ei.Daca tot le sare in ajutor unii si altii sa puna mana si sa traiasca cu adevarat o viata monahala si duhovniceasca!La Schit nu este liniste si pace duhovniceasca!Viata pe care o duc ei, zi de zi nu este de manastire!Comportamentul,vorbirea si faptele lor sunt de mireni lipsiti de bun–simt.Doar nu a venit degeaba–EPISCOPUL ANDREI si PARINTELE EXARH VISARION la Schit si le–a atras atentia.Doar se cearta de atatea luni si este o adevarata tulburare la Schit.Numai incercati sa mintiti ca ar avea cineva ceva cu ei si ar scrie minciuni!Totul este adevarat si mai sunt multe de spus si de o gravitate mai mare,ce s–a intamplat aici!Motive de smintire sunt vizibele!STARETA TEOCTISTA si PREOTUL IULIAN incalca–REGULILE BISERICESTI si de MORALA!Confunda Schitul Pelisor cu propria mosie!Nu trebuie sa fii de acord cu toti oamenii–depinde de pregatirea
Scris de BUCUR
ComentariuEste inacceptabil si neadmisibil cum–MITROPOLIA ARDEALULUI–pri–I.P.S.LAURENTIU STREZA,P.S.ANDREI FAGARASANUL–EPISCOP–VICAR,ARHIMANDRIT VISARION–JOANTA–EXARH–poate trata tot ce se intampla la–SCHITUL PELISOR cu indiferenta si nu stabileste ordine si randuiala.Nu trebuie sa se supere nimeni ca,unii au dorit sa spuna ce se intampla aici.Eu cunosc toata situatia si am mai incercat sa mai indrept cate ceva–dar din pacate nu s–a putut.STARETA–TEOCTISTA si IEROMONAHUL–IULIAN nici ei nu se inteleg si de aici au pornit si multe alte abateri.Au fost destule persoane care au ajutat cum au putut si ar fi mare pacat de osteneala lor!In primul rand–Slujbele bisericesti ar trebui sa se oficieze intru totul dupa tipicul manastiresc!Maicile au pecat pentru ca,nu aveau de ce sa stea aici–nu exista viata monahala!!
Scris de BUCUR
ComentariuMAICA STEFANA–MIHAELA CRETU,a invatat desfraul de la matusele ei,monahia TEOCTISTA si monahia MACARIA,care a facut un copil cat timp era in manastire,dupa care s– a aflat si a fost data afara din manastire.Monahia STEFANA–de la MANASTIREA TIGANESTI traieste in desfrau cu SICA de la grajduri.Monahia–Teoctista cat timp a fost vietuitoare la MANASTIREA–TIGANESTI,a trait in desfrau cu paznicul–MITU,a facut si avort.A venit la casa unde locuia si sotia unuia din Ciolpani si i–a atras atentia sa–i lase sotul in pace.Doar pe desfrau a putut sa–si aranjeze casa de la MANASTIREA–TIGANESTI.Oricum daca nu pleca de la MANASTIREA–TIGANESTI,cu noua Stareta numai avea cum sa faca asa desfrau!

ComentariuSCHITUL–PELISOR este un schit unde STARETA TEOCTISTA,isi permite ce vrea ea.Maicile au plecat si ea si–a adus surorile de sange.A furat banii si si–a facut casa personala.Stareta TEOCTISTA–nu vine la slujbe pentru ca,nu stie la strana,umbla bauta,a picat in desfrau cu nepotul–copilul sorei de sange,cumnatul–sotul sorei de sange,a facut avorturi,are copil crescut in Moldova.La SCHITUL–PELISOR,sta amantul ei–sta ascuns pentru ca,il urmaresc recuperatorii,se drogheaza si fumeaza.
Scris de RALUCA
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum o fi avuta ideea si inspiratia proasta sa o numeasca–STARETA pe MONAHIA TEOCTISTA–pentru ca,ea nu stie randuiala la strana.La MANASTIREA–TIGANESTI,ea nu a fost niciodata la strana si nu a avut nici un comportament monahal.Sansa acetei monahi a fost ca,la SCHITUL–PELISOR, erau calugari si maici era ceva mixt si atunci ea venind chipurile?!sa–si ajuta fratele–MONAHUL IULIAN si mai fiind cateva vietuitoare s–a decis sa fie schit de maici.MONAHUL–IULIAN avea atunci "UCENICILE" cu el pentru ca,calugari a ales sa plece,deoarece nu era mormal sa stea cu femei.MONAHIA–TEOCTISTA nu a fost in stare si capabila timp de 2ani sa–si faca obste?!
Scris de DOMETIE
ComentariuCa sa fii calugar si stareta in ziua de azi exista posibilitatea sa te imbogatesti rapid,sa traiesti confortabil,sa–ti permiti orice.Asta da,viata!Ajutati–MANASTIREA PELISOR–CU BANI!este la inceput de drum!sa–si poata face si PREOTUL IULIAN SI STARETA TEOCTISTA ABABEI–tot ce doresc!MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FACETI?NU PUTETI SA LUATI NICIO MASURA CA,ATI PRIMIT MITA?DOAR STITI CE SE INTAMPLA ACOLO?RUSINE SI ESTE O MARE PATA PENTRU MITROPOLIA AREDEALULUI.
Scris de DOMETIE
ComentariuCare este osteneala staretei teoctista?–MINCIUNA,BAUTURA,DESFRAUL,URA,DISPRETUL,CLEVETIREA,BARFA,BANUL,PLIMBATUL,LUXUL,MANDRIA,DENIGRAREA UNOR PERSOANE,INVIDIA,ZGARCENIA,NECURATIA,LACOMIA,MANIA.Pacatul este o infidelitate si o nedreptate fata de Dumnezeu si semenii nostri.Doar spune stareta teoctista mai bine zis se lauda ca si daca este adevarat tot ce s–a scris nu recunoaste!?Se simte bine si in acelas timp are impresia ca este cineva daca s–a scris despre ea–oricum numai poate ea?!Deci nu are CONSTIINTA si RESPECT!!!
Scris de LIVIU
ComentariuSTARETA TEOCTISTA –UMBLA BAUTA,NU VINE LA SLUJBE,TRAIESTE IN DESFRAUDANUT,STEFAN,CONSTANTIN–ETC–CU CARE A PICAT IN DESFRAU,NU STIE LA SLUJBE,A FACUT AVORT LA NEAMT.PREOTUL IULIAN NU FACE SLUJBE PLEACA PRIN TARA SA FACA SLUJBE PE BANI SI SI–A FACUT CASA PARTICULARA PE NUMELE LUI.CINE ARE CURAJ SI DEMNITATE DE OM SI NU ESTE LAS SI FARISEU SA SPUNA CE NU ESTE ADEVARAT SI SA NUMAI LAUDE DEGEABA–SAU ESTE NEVOIT SA LAUDE–SERVICIU CONTRA SERVICIU!!!STARETA TEOCTISTA NU STIE LA SLUJBE!Stareta teoctista face scandaluri,tipa,urla,a dat maicile afara si si–a adus sora de sange–monahia partenia ababei–care a fost nevoita sa plece de la CATEDRALA PATRIARHALA.Stareta teoctista nu duce o viata monahala si a incalcat cele trei voturi monahale!La SCHITUL–PELIOSRU–Asa zice stareta teoctista–CORECT–PELISOR–NU ESTE VIATA MONAHALA–ESTE PENSIUNEA ABABEI
Scris de BUCUR
ComentariuSTARETA TEOCTISTA are copil si este crescut la BACAU.
Scris de anonim
ComentariuMulte manastiri ortodoxe au ajuns din pacate pensiuni de lux pentru niste nemernici care n–au nici o legatura cu haina monahala???!!!Este o mare rusine pentru Biserica Ortodoxa!!!! Cum este posibil sa mai poarte haine preotesti si monahale??? Patriarhia Ortodoxa Romana nu are BIBLIA ca si Carte de Capatai ?Viata de calugar presupune pe lânga dedicarea totala lui Hristos si o purtare modesta, smerenie si o fagaduire a saraciei!!!STARETA TEOCTISTA si IEROMONAHUL IULIAN ABABEI=RUSINEA MITROPOLIEI ARDEALULUI!!!!!!!!
Scris de CRISTIAN VAIDA
ComentariuOare de ce tot se chinuie cineva si in acelas timp vrea sa ne duca de nas ca,nu ar fi adevarat ce s–a scris?Doar nu toate lumea este proasta sau bolnava cu capul–cum barfeste,monahia teoctista.Acesti binevotori si laudatori sa–si vada de treaba lor sa numai minta,linguseasca si laude prost pe "MAICUTA"–doar din interes si sunt bine tratati cand vin la SCHITUL PARTICULAR PELISORU–nu–PELISOR.Poate le–a facut preotul iulian o–SUPRIZA–nu–SURPRIZA–saracul nu poate sa pronuntesi acum ei lauda frumusetea locului–sunt binecuvantati de ieromonahul iulain si din cauza asta vorbesc prost.Monahia teoctista a mintit si in fata –PREOTULUI EXARH VISARION si PREASFINTITULUI ANDREI–EPISCOPUL SIBIULUI–si contra fratelui de sange–preotul iulian–l–a barfit.Nu degeaba i–a spus sa plece de la Schit,de atatea ori!!!Nu poate fi vorba la Schitul Pelisor–de viata de manastire!!!!Sa fim seriosi si sa avem bunul–simt!!!Din moment ce s–au intamplat atatea si in
Scris de BUCUR
ComentariuStareta teoctista se bucura si ai place foarte mult libertatea pe care o are aici la Schitul–Pelisor si din cauza asta a veni de la Manastirea Tiganesti.Stareta teoctista nu are nico valoare–nu cunoaste Sfanta Scriptura si multe altele necesare unei monahii.ESTE O NONVALOARE!La fel si preotul iulian–la 7clase ce sa–i ceri!!!Ar vrea ca,Stareta Teoctista sa fie sfanta???nici in visele urate!!??Oare desfraul pe care il facea la Manastirea Tiganesti–paznicul Mitu,Florin–terasa Ciolpani?!!!?De ce nu poarta perimanul??Stareta teoctista este ahtiata–dupa bani,desfrau,bautura,lux!!!
Scris de NINA
ComentariuVictor in continuare sta la Schitul Pelisor.Nu are ce cauta un barbat sa stea la o manastire de maici.Doar este baiat de Bucuresti,destept si se lauda prin sat ca,este smecher.Saracul de el?!Doar consuma droguri,fumeaza.O ajuta pe stareta la treburi si duce cu ea peste tot.Stareta teoctista este o prefacuta si vrea sa impresioneze pe toti ca,ea este sfanta si chiar este o monahie adevarata–DOAR CA,POARTA HAINELE–ATAT!!!!
Scris de MEDIAS
ComentariuSunt multi "improvizati" in calugarie si in viata manastireasca in general, mai ales in ultimii ani, cand s–au infiintat foarte multe manastiri si schituri numai ca sa fie si au fost primiti oameni fara uce*nicie, fara verificare, ce au fost promovati uneori chiar in functii de conducere inainte de a fi fost ei insisi condusi oameni care au ajuns mari fara sa fie mici. Acestia sunt oamenii care vor reprezenta monahismul in continuare si bineinteles ca nu o vor face cum trebuie, precum se cuvine unui lucru de felul acesta. Multi dintre cei care intra in viata calugareasca sunt influentati de cunostinte, de rude si, in gene*ral, acestia nu depasesc viata comuna, iar in viata monahala sunt niste nechemati, adica traiesc o viata negativa intr–o infatisare pozitiva, fapt care nu promite nici pentru viitor si nu serveste nici in prezent.
Scris de BUCUR
Comentariucei de schitul pelisor sunt niste loaze de oameni,la ce se fapte au facut si se continua tot in pacate. daca au furat banii schitului si si–au facut casa particulara?!!!! ce cauta un drogat,tatuat si care fumeaza sa stea la schit????? trebuie pitit si unde putea la–"MAICUTA" MITROPOLIA ARDEALULUI–acorda prea multa clementa!!
Scris de ANONIM
ComentariuSCHITUL–PELISOR=INSUFICIENTE,DEVIERI SI CADERI!SCHITUL–PELISOR=ASOCIATIA FAMILIALA–ABABEI.Stareta teoctista si ieromonahul iulian–ar trebuie sa fie pilde de urmat!!!dar ei cultiva–ura,dezbinarea,tulburarea,sminteala,cearta,dispretul,mania,invidia,iubirea de arginti,desfraul,bautura,furtul,bataile.Stareta teoctista face ce vrea la schitul pelisor,nu ce trebuie,nu are experienta si nu a dus o viata monahala!
Scris de DOMETIE
Comentariuvictor–e normal si logic sa stea la schitul pelisor,doar mama lui este din lumea monahiilor!?
Scris de MEDIAS
ComentariuStareta Teoctista–nu este demna de calitatea de STARETA!Stareta Teoctista are sufletul intinat si murdar de cate pacate a facut–cele vazute de oameni si cate vorbe rostite!Stareta Teoctista–merge cateodata mai mult duminica,la sluja sa fie vazuta de oameni si sa nu spuna ca,ea nu vine–PREOTULUI EXARH VISARION–dar arde de nerabdare sa iasa mai repede–dar duminica de 4–5 ori iese din Biserica.Nu are deloc smerenie!
Scris de CARINA BOTEA
ComentariuStareta teoctista si–a angajat–paznic,ucenic,sofer,bodyguard,asistent personal.Este specialist,scolit la Bucuresti.Doar paznicul care l–a avut din sat nu putea sa faca de toate!?ar fi vrut si putut dar sotia este prietena cu ea.Nimic nu este intamplator!Dintr–un om pierdut o sa iasa un monah adevarat!Doar are exemple unicate–stareta teoctista–31 de ani de manastireieromonahul iulian–30de ani de manastire!?Dar mai asculta si el victor,despre el este vorba–B.U.G.MAFIA,la schitul pelisor.Doar vad si oamenii din sat si aud!
Scris de DOMETIE
ComentariuVICTOR–tot la manastire sta–doar o ajuta pe "MAICUTA".Prietenele staretei teoctista o ajuta la treburi ,cand pleaca mai cara si ele ce se poate de la schit.Preotul iulian tot prin tara umbla dupa bani!?Stareta teoctista tot nu sta la slujbe,prin sat cu treburi–ceva de mancat–carne,uitat la televizor,un pahar cu must,o barfa,clevetire.Acum numai poate sa bea bere ca s–a racit afara.Se vaita la lume ca nu stie cine scrie.de ce scrie!?doar ea este nevinovata–zice ea!!!Poate in curand–MITROPOLIA ARDEALULUI o sa propuna–SFANTULUI SINOD–sa faca SCHITUL PELISOR–manastire mixta–calugari si maici.Asa incearca si Victor–cel drogat,tatuat,ceva nou?!Acum stareta teoctista are–"ucenic".
Scris de MARIANA
ComentariuAnul trecut stareta teoctista strangea bani in dealul PATRIARHIEI de la bucuresti impreuna cu o maica.O stiam de la M.TIGANESTI–pentru ca eu merg de multi ani aici.M–a rugat daca pot sa o ajut.La vreo 2saptamani a venit la bucuresti cu o dubita si eu cu niste crestine stransesem–mobila,lenjerii–ce au dat oamenii si bani.Am fost si eu odata acolo la pelisor–o atmosfera foarte incordata,maici care nu vorbeau,preotul nici macar nu a vorbit cu noi m–am dus cu un autocar,la masa preotul iulian a binecuvantat fara sa poarte epitrahilul.Am ramas cu o impresie foarte proasta–stareta teoctista anul trecut cand strangea banii in bucuresti–zicea ca pentru–BISERICA.Dar cand am fost acolo nici vorba de BISERICA!?Cam multa minciuna si lauda!Dupa ce am citit imi dau seama ca a cheltui banii pe altceva!Oricum si la M.TIGANESTI–maicile nu au parere buna!?
Scris de CEZARA VERGU
ComentariuOare ce cauta Stareta Teoctista mai mereu la Hotelul Bulevard din Sbiu,mai ales seara??? Trebuie intr–un fel sa–si plateasca toate neregulile!? Staretia pentru–Monahia Teoctista Ababei ESTE TOTUL! Este ceva ce nu a visat si imaginat niciodata! Nu este meritul ei! Doar s–a proclamat singura si nu a avut cine sa conduca Schitul Pelisor si atunci,mai mult fortat–INALTPRESFINTITUL LAURENTIU a numit–o in 2009
Scris de anonim
ComentariuGenetic in familia ABABEI–este bautura,desfraul,nebunia si minciuna.Doar au un frate bolnav cu capul inchis intr–un centru iar o sora care e monahie la Manastirea Tiganesti are grave probleme cu capul–nebunie.Doar cand au venit parintii lor la Schitul Pelisor au baut si mama si tatal–Ababei Ion si Elena–de nu mai stiau de ei.Sa nu mai nege–Stareta Teoctista ca nu bea doar au vazut–o si muncitorii si maicile.Sa vedeti ce bea si nepoata–MONAHIA STEFANA de la MANASTIREA TIGANESTI.
Scris de DRAGHICI IULIA
Comentariuschitul pelisor–ferma,casa de odihna,pensiune,lac de peste,sere si solare–asta este!viata monahala nu este!unele sunt necesare si de trebuinta,dar nu trebuie sa se laude atata,stareta teoctista!!?slujbele ,rugaciunea,bunul–simt,smerenia ar trebuie sa fie pe primul loc pentru–stareta teoctista si ieromanahul iulian–nu barfa,clevetirea,ura,dispretul si certurile,bautura,dispretul,banul,lipsa de la slujbe!!!!
Scris de BUCUR
ComentariuDegeaba se lauda si vrea sa impresioneze oamenii–Preotul Iulian ca,a vietuit la Manastirea–Frasinei pentru ca,nu are un caracter monahal–duhovnicesc,a lenevit atatia ani in zadar!!!Nebunie curata si lipsa de respect fata de cele sfinte e sa intri in Altar si sa pui mana pe–Sfanata Evanghelie,Potirul,Sfantul Disc–cum face Preotul Iulian–cand uraste,barfeste si cum se comporta si la ce face!Scandaluri,batai cu furtunul,cutitul si multe.De vine e cine permite si ingaduie toate la Schitul Pelisor–MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL LAURENTIU–EPISCOPIA SIBIULUI–PREASFINTITUL LAURENTIU–PARINTELE EXARH–VISARION JOANTA!Lucru rusinos este sa furi banii schitului si sa–ti faci casa particulara pe numele tau–ABABEI SANDU.Preotul Iulian doar se lauda si bate in piept ca,un fariseu ca,el a construit tot la Schitul Pelisor–din banii oamenilor cu frica de DUMNEZEU!Ceea ce Preotului Iulian nu ai este din moment ce si–a facut casa!Oare cum are nesimtirea si obraznic
Scris de BUCUR
ComentariuCine are urechi de auzit–bine!Cine vrea sa citeasca–bine!Cine nu sa–si vada de treaba lui!Este in natura umana sa lauzi pe cineva–indiferent ca,nu este asa,sau sa incerce sa se spuna ca,ce s–a scris aici nu este adevarat!Eu personal am ajutat foarte mult acest SCHIT si am mai dus persoane care au ajutat.Nu am nevoie de lauda si nici nu vreau sa ma laud dar vreau sa va argumentez ca,cunosc foaret bine situatia de la SCHIT.Nu vorbesc din auzite,santuri si colturi!Sunt o persoana decenta si nu urmaresc niciun interes!Ma simt oligat si am o datorie morala fata de Dumnezeu si Maica–Domnului si de cei care au ajutat cu multe,multe acest SCHIT–sa apar "CASA LUI DUMNEZEU".Nu ma voi repeta din nou cu ce s–a intamplat si se intampla la acest SCHIT!Daca va fi necesar o sa fac si alte dezvaluiri care nu sunt deloc favorabile pentru vietuitorii de la acest–SCHIT.Este liber in Romania sa te exprimi si sa spui–ADEVARUL!Cei care au curaj,demnitate,constiinta sa scrie ce n
Scris de DOMETIE
Comentariu Bine ca,cei de la Schitul Pelisor,nu au obste si nu stau si nu fac slujbe ca,s–a transformat in centru de refugiati!Ce minciuni se poate spune ca,a venit ca,este un loc de liniste si pace sufleteasca!Doar Stareta Teoctista,stapaneste bine arta minciunii asa ca si pe ucenicii i–a invatat sa minta.Schitul Pelisor,devine din zi in zi un loc de odihna si adapost pentru cei care fug din Bucuresti.Rusine pentru–MITROPOLIA ARDEALULUI–EPISCOPIA SIBIULUI!
Scris de CARINA BOTEA
ComentariuBANUL–SI DESFRAUL=sunt la loc de cinste la MITROPOLIA ARDEALULUI,inchide ochii la tot ce se intampla la SCHITUL–PELISOR,pentru "COTIZATIA"–care o primeste,mai un pic de desfrau si asa lucrurile merg mai departe.PREOTUL–IULIAN,umbla prin tara sa stranga bani,mai face si el o slujba.STARETA TEOCTISTA,numai poate de mandra ce este,mai minte si ea oamenii sa o ajute,mai trage un scandal,doar este stareta si isi permite?!
Scris de CLEMENT
ComentariuPatriarhul Daniel vede in manastiri doar o vaca de muls ! Nu il intereseaza latura apiritualael insusi fiind un materialist convins! Considera ca manastirile trebuie sa i se supuna neconditionat,sa–i dea lui tot ce au si gata! Nu e interesat de manastirile de maici , decat cand are de luatel nu da niciodata!. Fiind homosexual pasiv declarat, se intereseaza de manastirile de calugari, de unde isi racoleaza partenerii !
Scris de CLEMENT
ComentariuDANUT–nepotul Staretei Teoctista si a Preotului Iulian,nu mai are voie sa vina la SCHITUL–PELISOR.Cand a plecat s–a batut cu Preotul–Iulian si Preotul i–a pus cutitul la gat.Stareta a motivat la maici desfraul cu nepotul–DANUT ca a intrat peste ea in camera si era baut si are probleme cu capuldoar din partea ei nu a fost de placere–desfraul,a fortat–o.DANUT–cat a stat la SCHIT,bea de rupea.Genetic au probleme!
Scris de LARISA
ComentariuSchitul pelisor–casa de odihna pentru neamuri,rude,prieteni si refugiu pentru urmariti.Donatiile,banii de la pomelnice ajuta si sunt buni pentru toata suflarea schitului.Oare al cui copil este–VICTOR, de este ascuns la schit!?Poate mai are o doza de droguri la el sa le dea si celor de la schit.
Scris de MEDIAS
Comentariu VICTOR–cel care s–a drogat si este tatuat,a revenit din nou la SCHITUL–PELISOR,sta ascuns de recuperatori.Da o mana de ajutor–STARETEI TEOCTISTA–la desfrau.Ce viata monahala este la SCHTUL–PELISOR!
Scris de MARIANA
Comentariu Verisoara mea a stat o perioada la schitul pelisor.Va spun ce a auzit,vazut si simtit pe pielea ei nu poate fi exprimat in cuvinte.Stareta se certa mereu cu ele,pleca de la schit in sat sa manance si venea dupa 4–5 ore bine bauta sau pleca cu zilele la surorile ei la manastirea tiganesti.La fel preotul era plecat si ramaneau singure.Pentru ce aveau nevoie trebuia sa–i spuna preotului sa le cumpere.Stareta spunea tot in sat ce se intampla la schit si le barfea:din curve nu le scotea,tiganci,bolnave cu capul,adunaturi,podoabe,madone si multe altele.Veneau la schit neamurile si atunci sa vezi ce zapaciala era,ziceai ce esti la nebuni.Mama staretei se punea pe baut cand venea.Cand numai a putut sa indure umilintele,jignirile a plecat–a fugit de la o bataie data de preotul iulian,pus de stareta teoctista.Daca se putea ca,maicile sa munceasca non–stop,slujbe si sa nu prea manance.
Scris de VIOLETA
ComentariuToti Sfintii Parinti spun ca rugaciunea trebuie impletita cu rocodelia,insa munca nu trebuie sa depaseasca maximum sase ore pe zi,suficient trupului pentru a–si stavili patimile si suficient duhului pentru a psalmodia...in manastirile romanesti, de atata munca,monahii cad franti,zdrobiti de oboseala si nu mai au puterea sa spuna altceva decat un Tatal Nostru.Este foarte grav ce se intampla in manastiri,unde gasesti iadul pepamant,cat despre duhovnicie,nici vorba de asa ceva!
Scris de CLEMENT
ComentariuManastirile romanesti,din pacate,sunt veritabile C.A.P–uri,unde tinerii care voiesc o viata curata in Hristos,sfarsesc prin a identifica duhovnicia cu prasitul sau cu sclavia in numele "ascultarii".Dupa ce sunt omorati de munca,dupa ce le rup oasele si se capata cu boli incurabile,care ii fac inapti de munca,sunt aruncati afara din manastire pe motiv ca "manastirea nu e bolnita".
Scris de CLEMENT
ComentariuSTARETA–TEOCTISTA ascunde un mare–PACAT– savarsit de ea,ce s–a scris pana acum este nimic1Daca se va afla acest–PACAT–nu va mai purta haina monahala!?
Scris de LIVIU
ComentariuAlo ce se intimpla prin manastiri sunt lucruri reale.Mitropolitii acestor manastiri nu au nimic de spus ca de facut nu fac nimic.Oare de ce nu cumva fac si ei tot asa sau poate ca fac lucruri si mai grave decit acestea.Marele Alb[prefericitul DANIEL]stie ce are in turma sau o lasa in gura lupilor.Ati distrus credinta cu nebuniile voastre.Contat cu mare durere ca ati transformat unele manastiri in bordele si case de odihna pentru lenesi si dezacsati.Guvernantii nostrii stiu ca lumea moare de foame si prin manastiri nebunii se lafaie.Controlati manastirile si taiati–le salariile ca oricum lor le aduc oamenii necajiti tot ce le trebuie.Oameni buni si cu frica de dumnezeu treziti–va si nu le mai dati lor nimic ca nu merita lasatii sa munceasca si sa numai huzureasca ca nu este pomana cu ei.Daca aveti surplus indreptati–va cu el la orfelinate de copii sau la azile de batrini.Asta este pomana adevarata ci nu cu lenesii din manastisi care au fugit din lume din cauza lenii si a responsab
Scris de adriana
ComentariuSCHITUL PELISOR,o gloata si o sleahta,care mananca banii oamenilor.Sa puna mana sa demonstreze ca,nu este adevarat ce s–a scris despre ei.Daca tot le sare in ajutor unii si altii sa puna mana si sa traiasca cu adevarat o viata monahala si duhovniceasca!La Schit nu este liniste si pace duhovniceasca!Viata pe care o duc ei, zi de zi nu este de manastire!Comportamentul,vorbirea si faptele lor sunt de mireni lipsiti de bun–simt.Doar nu a venit degeaba–EPISCOPUL ANDREI si PARINTELE EXARH VISARION la Schit si le–a atras atentia.Doar se cearta de atatea luni si este o adevarata tulburare la Schit.Numai incercati sa mintiti ca ar avea cineva ceva cu ei si ar scrie minciuni!Totul este adevarat si mai sunt multe de spus si de o gravitate mai mare,ce s–a intamplat aici!Motive de smintire sunt vizibele!STARETA TEOCTISTA si PREOTUL IULIAN incalca–REGULILE BISERICESTI si de MORALA!Confunda Schitul Pelisor cu propria mosie!Nu trebuie sa fii de acord cu toti oamenii–depinde de pregatirea
Scris de BUCUR
ComentariuPreotul–Iulian,pleaca de la Schit sa faca slujbe de dezlegari–pe bani,nu face Sfanta Liturghie nici daca se intampla sa fie la Schit si–a facut casa pe numele lui–ABABEI SANDU,a trait in desfrau cu Ana,Raluca si Flori. Doarme la Sibiu la ucenica,DRAGAN ELENA–tot in desfrau.Nu prea are multa scoala,zice–"SUPRIZE"si multe alte cuvinte gresite.Spune,la cei care il cred ca,a fost ucenicul–PARINTELUI LAVRENTIE de la Manastirea–Frasinei.Preotul–Iulian,s–a batut cu nepotul Partenie,cu Raluca si cu Stareta Teoctista,s–a mai inpins.Aceasta este viata duhovniceasca la Schitul Pelisor,Manastirea PARTICULARA=ABABEI.
Scris de anonim
ComentariuStareta Teoctista–nu stie la strana, umbla bauta,nu poarta–PERIMANUL, traieste in desfraunepotul DANUT CRETU si cumnatul CONSTANTIN–de la Bacau,Bogan–muncitorul,Duca,etc tipa,urla,face mai mereu scandal, a dat maicile afara,iar altele au plecat singure. Nu vine la Slujbe,decat duminica! Fura din ce aduc oamenii si duce la MANASTIREA–TIGANESTI!? Mananca carne in sat,unde sta cu orele,se uita la televizor si cleveteste–barfeste. Se cearta mereu cu Preotul–Iulian,pe care la fel il barfeste de tot ce face Aceasta este viata–monahala la MANASTIREA–PELISORUasa zice cuvioasa Monahie Teoctista Ababei,care a facut avorturi.
Scris de anonim
ComentariuVictor a fost prezentat la Schitul–Pelisor ca fiind nepotul,Staretei Teoctista–chiar de catre ea–MINCIUNA.Preotul Iulian nici nu stia ca ar fi nepotul lui.Stareta Teoctista mai face un pacat,minciuna!Victor cum a putut sa ajute la Schit,dupa ce s– drogat in Bucuresti si fuma tot timpul si era tatuat peste tot.A fost obligat sa fuga din Bucuresti si sa se ascunda la Pelisor.De la Schit la fel a fost obligat sa plece.A picat si el in desfrau,prin sat cu fetele.
Scris de HARALAMBIE
ComentariuCei de la schitul pelisor sunt o adunatura de neispraviti pentru ca s–au intamplat atatea lucruri nedemne pentru o manastire.Batai de a venit politia sa dea afara o maica,certuri,maicile care pleaca,bautura si multe altele.Acum sunt neamuirile la schit si fac slujbe,este un fel de manastire.
Scris de MARIANA
ComentariuSTARETA TEOCTISTA–oare de ce cateodata pleaca noaptea de la SCHIT–sa doarma in alta parte si se intoarce dis de dimineata?E,unde sa se duca la o petrecere cu bautura si DESFRAU!Este mai usor de cat sa invete randuiala la Slujbe sau sa–si faca obste
Scris de ANONIM
ComentariuNu este nicio schimbare in bine la Schitul–Pelisor!Tot agitatie,haos,tulburare,sminteala,dezordine,lipsa de la slujbe.Preotul Iulian nu face Sfanta Liturghie zilnic–plecat prin tara si face slujbe de dezlegari pe bani.Se asteapta cate un crestin sa vina la Schit sa dea un ban si lase un pomelnic–daca o fi citit de cineva!?doar duminica ce vin.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPRESFINTITUL LAURENTIU–EPISCOPIA SIBIULUI–PREASFINTITUL ANDREI si PARINTELE–EXARH VISARION sunt multumiti ca,este cineva la Schitul Pelisor si il pazeste de hoti!
Scris de MEDIAS
ComentariuStareta–Teoctista este o femeie frustrata?Este normal sa existe persoane care sa–i ia apararea–cam putine–una si aceasi persoana sub diferite nume–de ce nu spune ce este scris minciuna despre–Stareta Teoctista si Ieromonahul Iulian si SCHITUL PELISOR?!Cand eu ajutam SCHITUL–PELISOR,nu era Stareta Teoctista–mai vinea si cara cu Dacia ce putea sa ia–adica sa fure si sa care la MANASTIREA TIGANESTI.Stareta Teoctista isi atribuie de exemplu ca ea s–a descurcat si a bagat curentul electric la SCHIT–MINCIUNA–traiasca oamenii de bine din Alma cu P.S.D–UL.
Scris de BUCUR
ComentariuNepotul cu care Stareta Teoctista a picat in desfrau–Danut Cretu–este fratele de sange la Monahiilor–Stefana si Paisia de la MANASTIREA–TIGANESTI si a Monahului–Partenie de la MANASTIREA–FRASINEI.A facut avort dupa desfrau.Ce desfrau este pe Monahia Stefana ca Monahia Mitrodora este la SCHITUL–PELISOR.Daca vreti sunt deschisa dialogului si pot sa va spun multe despre viata Staretei Teoctista.De multe ori vin o dubita–Iveco si le aduce alimente de la SCHITUL PELISOR,Monahiilor–Stefana si Paisia.Monahia Stefana uda gradina in vara asta pana tarziu ca sa vina la grajduri Sica si sa vina la casa pe care o au la gradina.
Scris de NINA
ComentariuPreotul–Iulian,la fel ca,Stareta–Teoctista–iubeste banulsi plimbatul prin lume.De multe ori era la SCHIT–si nu facea–SFANTA LITURGHIE.Nici nu stie sa vorbeasca cu crestinii!La SCHIT–cand au fost calugari tot nu era liniste pentru ca,veneau ucenicile–DRAGAN ELENA si cu ei statea–ANA–tiganca cum o facea–STARETA TEOCTISTA.Preotul–Iulian s–a batut cu nepotul,tot monah–PARTENIE,care este la MANASTIREA FRASINEI.Pe Raluca,a batut–o la clevetirea si minciunile pe care le spunea–STARETA TEOCTISTA.ANA,cat a stat la SCHIT–era informatorul PREOTULUI–IULIAN–cat timp plecat de la SCHIT.
Scris de VINTILA
ComentariuMAICA STEFANA–MIHAELA CRETU,a invatat desfraul de la matusele ei,monahia TEOCTISTA si monahia MACARIA,care a facut un copil cat timp era in manastire,dupa care s– a aflat si a fost data afara din manastire.Monahia STEFANA–de la MANASTIREA TIGANESTI traieste in desfrau cu SICA de la grajduri.Monahia–Teoctista cat timp a fost vietuitoare la MANASTIREA–TIGANESTI,a trait in desfrau cu paznicul–MITU,a facut si avort.A venit la casa unde locuia si sotia unuia din Ciolpani si i–a atras atentia sa–i lase sotul in pace.Doar pe desfrau a putut sa–si aranjeze casa de la MANASTIREA–TIGANESTI.Oricum daca nu pleca de la MANASTIREA–TIGANESTI,cu noua Stareta numai avea cum sa faca asa desfrau!
Scris de NINA
ComentariuMONAHIA–TEOCTISTA este o STARETA nevrednica!Haina calugareasca nu este un pasaport pentru–RAI!?Manastirile ar trebui sa fie lumini care sa straluceasca in intuneric!La SCHITUL–PELISOR,nu se poate vorbi si nu este o viata monahala–este ceva improvizat din care sa se poata scoate bani si sa–ti satisfaca–STARETA TEOCTISTA–toate capriciile si sa poata sa–si tina si surorile si nepoatele–de la MANASTIREA–TIGANESTI,iar PREOTUL–IULIAN,este avid dupa bani.Poate ar fi bine sa mai puna mana sa invete sa citeasca si sa puna in practica regulile de comportament si de viata monahala,dupa care mirenii sa–si dea cu parerea si o sa constate ca,sunt mari abateri si nu este randuiala de viata monahala.
Scris de BUCUR
ComentariuDe ce a dat afara maicile?Sa nu vada cum fura–MONAHIA TEOCTISTA si duce la MANASTIREA–TIGANESTI?De ce nu si–a facut obste 2ani?de ce nu sta la slujbe si nu canta–NU STIE!De ce nu poarta–PERIMANUL?De ce este tulburare,scandal si sminteala la Schit?Daca MONAHIA–TEOCTISTA,ar fi o adevarata monahie nu si–ar ura,cleveti si dispretui fratele–IEROMONAHUL IULIAN–cu care se cearta mereu pentru diverse motive–BANII,UCENICILE LUI CARE NU LE PLACE EA SI SPUNE CA,SUNT CU CAPUL–EA ESTE SINGURA SANATOASA SI CORECTA!?SE INSEALA AMARNIC,MAI SUNT MULTE LUCRURI DE SPUS DESPRE LIPSA DE VIATA MONAHALA–A MONAHIEI TEOCTISTA!
Scris de ANONIM
ComentariuSCHITUL–PELISOR:Sfanta–Liturghie nu se savarseste decat duminica/Nu este viata monahala si randuiala/Nu este obste/Stareta Teoctista nu stie randuiala la strana–nu stie sa cante,nu vine la slujbe decat duminica si atunci iese de mai multe ori din Biserica/Stareta Teoctista umbla bauta,traieste in desfrau si nu poarta perimanul.
Scris de ANONIM
Comentariu Daca Preotul–Iulian,ardea pentru–DUMNEZEU,nu FURA,banii SCHITULUI–PELISOR si donatiile si nu isi facea casa pe numele lui si nu cumpara atatea masini!Sau nu isi tinea "UCENICILE"–cu el la SCHIT–cand au fost calugarii!ADEVARUL–doare?RUSINE pentru–MITROPOLIA ARDEALULUI–ca are asa vietuitori in manastiri sau se bucura si ei de cate o atentie din partea Preotului–Iulian si inchid ochii!
Scris de BUCUR
ComentariuAnul trecut sa vedeti ce desfrau era la schitul pelisor–sora de sange a staretei teoctista si a calugarului iulian–mihaela traia in desfrau cu muncitorul criti,iar fiica ei ionela la fel desfrau pin curtea schitului noaptea iar dimineata cand stareta teoctista se intorcea de la desfrau o vedea pe nepoata ei cum se pitea dupa cotetul la porci.Schitul pelisor–loc de desfrau!
Scris de VINTILA
ComentariuMONAHIA PARTENIA ABABEI sora de sange a STARETEI TEOCTISTA,traia in desfrau cu CALUGARUL PROTOSINGHEL JUSTIN,de la CATEDRALA PATRIRHALA!
Scris de RATZ
ComentariuDaca,stareta teoctista si calugarul iulian, "ard"pentru DUMNEZEU–lucrurile ar sta altfel! De ce nu este o obste la Schitul–Pelisor? Doar sora Ana si maica Damiana au fost date afara de stareta teoctista,restul au plecat pentru ca,nu este viata monahala!bine ca,Schitul–Pelisor nu sunt vietuitoare dar a devenit–PENSIUNE! Cele 2maici care sunt acum au venit sa o ajute pe stareta–teoctista,ce era sa faca sora fira–nu stie nici sa citeasca,iar stareta teoctista nu stie randuiala la strana
Scris de BUCUR
ComentariuCasa exista pe numele Ieromonahului–IULIAN–adica–ABABEI SANDU–curand o sa apara poze cu ea.Maicile au fost date afara de Stareta–Teoctista care traieste in desfrau.La Alma se duce la Nicusor,la ferma,doar este vaduv–dupa desfrau,urmeaza–avort.Oamenii stiu si au vazut multe nereguli si abateri la SCHITUL–PELISOR.Doar se stie ca,Stareta–Teoctista,iubeste–BAUTURA,DESFRAUL,BANUL.Doar se stie ca,a picat in pacat cu nepotul ei–baiatul sorei de sange si cu cumnatul–sotul sorei de sange.Numai liniste si armonie nu este intre –PREOTUL IULIAN si STARETA–TEOCTISTA sau intre STARETA–TEOCTISTA si maicile care au plecat sau care le–a dat ea afara.Care muncitori?Nu i–a dat afara,STARETA–TEOCTISTA,pentru ca,nu tinea cu ea,ci cu PREOTUL–IULIAN.
Scris de MEDIAS
ComentariuSTARETA TEOCTISTA A PICAT IN DESFRAU NU,NUMAI CU,CUMNATUL SAU–SOTUL SOREI DE SANGE–CHIAR LA SCHITUL PELISOR, CI SI CU NEPOTUL–ANUL TRECUT 2009–TOT LA SCHIT.ANUL ACESTA NU I–A MAI PRIMIT LA SCHIT,PENTRU CA,SI–A FACUT ALTI AMANTI.STARETA TEOCTISTA TOT CU BAUTURA SI CU DESFRAUL SE OCUPA!?
Scris de VINTILA
ComentariuIn manastiri este adevarata destrabalare, . In aceste lacasuri desfraul este la el acasa. Toti dar absolut toti calugarii , sant homaxecsuali, pedofili – deoarece pervertesc tineretul care vine proaspat [ cu toate ca la seminarul de teologie , baietii sant scoliti in desfrau si nelegiuire ] in manastiri . Manastirile , au ajuns LOCURI SIGURE DE EXCROCHERII, CUIBURI DE HOMOXECSUALI, DE PEDOFILI SI DEZMATUL SE ASCUNDE DUB SUTANA CALUGAREASCA,.Toti nenorocitii, toti borfasii, toti bolnavii mintali, i–au calea manastirilor, ca doar in ziua de azi , dai banul la capetenia manastirii si te face peste noapte calugar. Oare de unde au ei atata banet , incat sa–si permita sa faca AFACERI, MASINI SCUMPE, APARATURA DE ULTIMA ORA,SI PLIMBARI IN TOATA LUMEA ? Duceti–va si vedeti , ce mananca ei in timpul posturilorsi cum se pervertesc. Manastirile sant UN CUIB DE PUTREZICIUNI AI SOCIETATII, AI SARLATANILOR, AI VOLNAVILOR MINTALI CU ORIENTARI SEXUALE DEVIATE ,,MOSOCHISTE SI ANIMALI
Scris de ANONIM
Comentariualegi sa fii slujitor al lui DUMNEZEU si te gandesti daca esti vrednic.Daca vezi ca firea omeneasca este mai tare si nu poti sa traiesti curat,iti cauti o meserie.STARETA TEOCTISTA–iubeste mai mult–BAUTURA,DESFRAUL,LUXUL,BANUL SI PLIMBATUL CU MASINA.Pentru–STARETA TEOCTISTA–SCHITUL PELISOR este casa pe care nu a avut–o niciodata!?MITROPOLIA ARDEALULUI–nici nu vrea sa stie ce se intampla aici!
Scris de anonim
Comentariu DECI POPA IULIAN ABABEI ESTE UN SHARLATAN FATA DE DUMNEZEU. CONCLUZIE ESTE CA IULIAN ESTE ATEU, NU CREDE IN D–ZEU. SINGURUL "ZEU" AL LUI IULIAN "AL SIBIULUI" , ESTE BANUUUUUUUL !!!!!!!!!
Scris de ANONIM
ComentariuPREOTUL IULIAN–si–a facut casa cu banii de la SCHITUL–PELISOR.RUSINE!Monahul nu trebuie sa detina proprietativotul saraciei.Masinile le are pe numele altor persoane.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FAC?Au primit si ei mita si trec cu vederea totul!PREOTUL IULIAN se duce in continuare prin tara sa stranga bani ,SFANTA LITURGHIE nu se face la SCHITUL–PELISOR,DECAT DUMINICA.
Scris de BUCUR
ComentariuSCHTIUL PELISOR–continua cu abaterile de la normele vietii monahale si cu defiente de ordin administrativ finaciar.STARETA–TEOCTISTA si CALUGARUL–DUHOVNIC IULIAN,nu stiu ce atributii au si care este menirea lor la SCHIT.Maici nu mai sunt,doar STARETA si sora Fira,Slujbele nu se fac pentru ca,MONAHIA TEOCTISTA nu cunoaste randuiala si nu are cunostinte religioase.Caracterul–MONAHIEI TEOCTISTA si a MONAHULUI IULIAN–nu este pentru o viata monahala.
Scris de anonim
ComentariuCasa proprietate personala a – CALUGARULUI IULIAN–se afla in comuna ONICENI sat LUNCA si este pe numele dansului–ABABEI SANDU.Calugarul–adica monahul nu are voie sa detina proprietati!VOTUL SARACIEI!Asa ca,donati bani la SCHITUL PELISOR–cat se poate de mult sa se imbogateasca–IEROMONAHUL IULIAN!MITROPOLIA ARDEALULUI–vegheaza la buna functionare a vietii monahale!?
Scris de ANONIM
ComentariuSchitul Pelisor=PENSIUNEA ABABEI–CALUGARULUI IULIAN si a MONAHIEI TEOCTISTA.DONATI–NE BANI SA PUTEM SA NE MODERNIZAM CASA DIN COMUNA ONICENI JUD.NEAMT,NE FACEM SI NOI CA,FACEM CEVA SLUJBE SI CA,DUCEM O VIATA MONHALA–CU MULT DESFRAU.aceasta este viata in SCHITUL PELISOR,PROPRIETATEA PERSONALA A CALUGARULUI IULIAN ABABEI!
Scris de ANONIM
ComentariuStareta Teoctista,a dat maicile afara pentru ca.unele erau mai experte decat ea la desfrau–Sora Ana dupa ce dansat la bara in Grecia, a fugit de acolo si Calugarul Iulian,a luat–o ucenica lui la SCHITUL PELISOR.Dar din pacate Sora Ana stia la strana,adica la Slujbe,pe cand Stareta Teoctista,habar nu are!!!!!
Scris de MEDIAS
ComentariuAm o intrebare: de ce nimeni nu face nimic impotriva celor isi pun biserica si slujirea lor clericala ca pavaza a mandriei si a altor multe pacate. Multi, foarte multi slujitori ai Domnului, duhnesc de duhuri necurate si stau asa cum a zis profetul daniel despre "uriciunea pustiirii", in locul cel sfant. nu le este frica de Dumnezeu, nu le este frica ca vor merge in fata tronului de judecata? Multi clerici s–au indepartat cu totul de simplitatea apostolica, de duhul acela jertfelnic si zac acum in nesimtire duhovniceasca. O spune un om din interiorul ierarhiei. De multe ori mi–e jena sa marturisesc ce sunt din cauza a ceea ce acesti asa numiti slujitor fac. Astia sunt calugari care mustesc de prea multa hrana, asa invata legiuitorii monahismului ca trebuie sa lupte un monah impotriva duhului desfranarii?! Astia au depus votul saraciei, dar au masini de ii intrec pana si pe marii afaceristi care nu au nimic in comun cu Biserica?! Astia sunt calugarii care le este greu sa f
Scris de ANONIM
Comentariu nu inteleg de ce nu se iau masuri serioase... am vazut atatea cazuri de calugari care au cazut in patima celor lumesti sex cu barbati sau femei, calugarite care nu merita haina monahala, ar trebui facuta o triere si restul afara–MONAHIA TEOCTISTA SI CALUGARUL IULIAN sunt o rusine pentru MITROPOLIA ARDEALULUI si pentru lumea monahala!!!!!
Scris de anonim
ComentariuFaptul ca parintele calugar iulian ababei a oferit asistenta religioasa si in alte orase a insemnta, se pare, o incalcare a regulamentelor impuse de normele calugariei. Manifestarile duhohvnicesti lasa de dorit si nu sunt demne pentru un preot,iar pentru un calugar nici atat!? Dar pentru–BANI–este in stare sa se duca toata tara si nu–si faca datoria de preot la SCHITUL–PELISOR. Casa pe care si–a construit–o este o mare rusine pentru calugarul iulian–din banii oamenilor amarati si din dontiile de la SCHIT?!
Scris de ADAM
ComentariuEste la ordinea zilei scandalurile,certurile si batai la SCHITUL PELISOR.STARETA TEOCTISTA,nu se poate abtine si este in obisnuinta ei sa bata maicile ca sa plece si o lase singura la SCHIT cu amamtii sa se poata desfasura–DESFRAU.Doar are amantul cu ea la SCHIT.
Scris de VINTILA
ComentariuStareta Teoctista este o mesalina,munfa si stioala!Evitati sa mai mergeti la acest SCHIT!
Scris de RATZ
ComentariuAm convingerea ca manastirile au ajuns cuiburi pentru frustrati,carieristi,slabi la minte sau homosexuali.Din pacate manastirile s–au transformat cel mult in obiective turistice,pentru ca numai oaze de liniste sau curatenie sufleteasca nu sunt.Oamenii ar trebui sa cunoasca adevarul,dar cred ca ar fi socati de ceea ce ar afla.Spun acestea cu amaraciune,dar n–as mai calca intr–o asa locatie.
Scris de ANONIM
ComentariuNimic nu mai surprinde in tara asta... Daca unii fac ce fac, ce sa ne mai asteptam la recidivisti sau la unii tigani??? Pacat, ca Biserica e murdarita de astfel de oameni... Ei se lafaie in averi si noua ne spun se fim saraci. Manastirile sunt lux, toti fara adapost se retrag acolo, unde, doar ei stiu cu adevarat daca se roaga... Nu ii generalizez, dar credinta deja pare "comerciala". Preotii spun sa nu interpretam Biblia, mai bine ar spune sa tina oamenii la igiena, sa ne respectam unii pe altii, EDUCATIA sa fie f importanta...ei tot cu cele 10 porunci au ramas care sunt si ele bune, dar nu e de ajuns...parerea mea.Calugari gen Iulian de la Pelisor sunt la moda racolatori de prima clasa care nu au nimic in comun cu divinitatea.
Scris de ANONIM
Comentarius–au incarcat manastirile de dezaxati si de homosexuali, de oameni de nimic care se ascund in spatele hainelor sfinte. chiar nu–i controleaza nimeni, chiar este primit oricine sa imbrace haina lui Dumnezeu? m–am saturat sa tot vad orgii in manastiri, maicute care au copii cu preotul, sau care fac avorturi...te duci si te spovedesti, si ceri sfatul unui preot care are o viata mai dezordonata ca a ta.RUSINE SISTEMULUI!
Scris de anonim
Comentariuscursurile societatii........... dc se ajunge tot mai des la astfel de cazuri????.............. pt ca in biserici, multi dintre "slujitorii Domnului" urmaresc doar beneficiile materiale ..........nu sunt multi cei care mai slujesc din dragoste fatza de Dumnezeu si fatza de semenii lor...........
Scris de anonim
Comentarius–au calugarit sa fuga de munca si de greul vietii, jecmaneala e mai usoara daca esti in sutana!
Scris de hoti in sutane
ComentariuSa vedeti ce scandal cu batai si tipete a fost la Schitul Pelisor Stareta Teoctista s–a batut cu o maica pana a venit Politia.
Scris de anonim
ComentariuLa SCHITUL PELISOR,au fost maici foarte pricepute care isi inchinau viata lui DUMNEZEU.Au plecat sau au fost date afara de STARETA TEOCTISTA pentru ca erau puse de ea sa faca cam tot la SCHIT–slujbe,curat,spalat,mancare,gradina si multe altele. Saracele nu le cumpara nimic,dar ea isi satisfacea toate poftele,norocul lor era ca pleca cam des de la SCHIT si atunci era liniste,pentru ca STARETA TEOCTISTA era in obisnuinta ei certurile,scandalurile si batai. Daca le dadea ascultare era cu tipat si impunator,parca era STAPANA.De cate ori la SCHTUL PELISOR nu au fost batai si certuri.
Scris de VINTILA
Comentariu Te ingrozesti de ce auzi ca se intimpla prin manastiri .Numai credinta nu este nu mai vorbim de smerenie .Vin oamenii necajiti si plini de durere si lasa bani ca vazi este pentru manastire si ei se lafaiesc in lux si in excursii in strainatate.Pai asta este nevointa si saracia de bunavoie.Mitropolitii si prefericitul stiu toate acestea dar nu le pasa pentru ca si ei tot de acolo sunt alesi pe ce criterii si cum nu intereseraza pe nimeni.Au dus de ripa credinta sau mai bine zis ei au distrus–o prin comportamentul pe care il afiseaza visavis de credinciosi.A–ti depus un juramint dar a doua zi a–ti uitat de el nu va este frica de DUMNEZEU.
Scris de CRESTIN
ComentariuCa sa fii calugar si stareta in ziua de azi exista posibilitatea sa te imbogatesti rapid,sa traiesti confortabil,sa–ti permiti orice.Asta da,viata!Ajutati–MANASTIREA PELISOR–CU BANI!este la inceput de drum!sa–si poata face si PREOTUL IULIAN SI STARETA TEOCTISTA ABABEI–tot ce doresc!MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FACETI?NU PUTETI SA LUATI NICIO MASURA CA,ATI PRIMIT MITA?DOAR STITI CE SE INTAMPLA ACOLO?RUSINE SI ESTE O MARE PATA PENTRU MITROPOLIA AREDEALULUI
Scris de DOMETIE
ComentariuSigur, Stareta Teoctista si Preotul Iulian nu au stiut ce trebuie sa faca,adica ce atributiuni au.Nu poate sa fie un lucru bine facut daca oamenii nu sunt pregatiti adecvat!Stareta Teoctista prin comportamentul ei si prin lipsa de o viata adevarat monahala duhovniceasca nu a putut sa–si formeze o oste sau sa o pastreze.Nu poti sa faci un monahism adevarat cu oamenii improvizati sau slabi in de toate!Cand esti stapanit de bani,mandrie,ura,egoism si multe altele care te stapanesc,atunci DUMNEZEU se indeparteaza de tine!?Viata monahala nu trebuie traita cu scandal si ura cum se intampla la SCHTUL PELISOR.Mai grav in toata aceasta sminteala a lor de aici,implica si pe oameni nevinovati.Si mai grav este ca,nu reusesc sa se inteleaga si sa se indrepte sau nici numai pot sau nu au habar ce ar trebui sa faca!MITROPOLIA ARDEALULUI sa reactioneze si sa puna ordine aici la SCHITUL PELISOR,pentru ca,este o rusine pentru ei de tot ce se intampla.
Scris de CARINA BOTEA
ComentariuNEAVENITI–sunt Stareta Teoctista si Preotul Iulian care s–au facut stapani pe Schitul Pelisor.Desfraul pe care l–a facut Stareta Teoctista la Manastirea Tiganesti cu paznicul–Mitu.
Scris de NINA
ComentariuSunt mama unei eleve de la COLEGIUL TEHNIC TEXTIL SIBIU si sunt revoltata de caracterul acestei profesoare de religie DRAGAN ELENA.De ce doarme la ea acasa acest calugar IULIAN ?Ce exemplu da acest cadru didactic elevilor?Sincer nu mi–a lasat niciodata o impresie buna.Sa se duca sa stea acolo cu acest preot.O sa cerem noi parintii sa fie mutata de la clasa copiilor nostri sa nu le mai predea.
Scris de MAMA REVOLTATA
ComentariuCe de adevaruri ies la iveala!Schitul Pelisor este de fapt o afacere sau o pensiune pentru stareta teoctista si nicidecum un loc de inchinare si de rugaciune.Nu ar fi trebuit tolerat,acoperit si acceptat astfel de abateri de la viata monahala!Nu am nimic cu lumea monahala,nu judec dar ce se intampla la acest SCHIT este parca ceva strigator la cer!Daca si–a dorit sa duca o viata altfel decat este la manastire–stareta teoctista de ce nu a plecat din manastire,indiferent ca a facut un legamant?Poate nu are chemarea,la varsta de 5ani cand a fost dusa la Manastirea Tiganesti presupun ca nu ea a dorit acest lucru??
Scris de DOMETIE
ComentariuPENTRU STARETA TEOCTISTA ABABEI CA,SA FIE STARETA A FOST UN MOFT SI O DORINTA SA ARATE SI SA DEMONSTREZE MAICILOR DE LA MANASTIREA TIGANESTI CE VALOARE SI CINE ESTE EA?!SEMINARUL LA FACUT LA PRISLOP NU LA MANASTIREA PASAREA CUM S–AU DUS MAICILE DE LA TIGANESTI.SANSA ACEASTA SA FIE STARETA LA SCHITUL PELISOR A FOST UN NOROC DE CARE NU A STIUT CUM SA–L FOLOSEASCA!NU AR TREBUI,STARETA TEOCTISTA SA SE LAUDE CE ESTE LA SCHITUL PELISOR,CI CAND VIN CRESTINI LA SFANTUL LOCAS SA LE ADRESEZE UN CUVANT DE INVATATURA,O POVATA SI SA–I INDRUME SA FACA FAPTE BUNE!CE LUCRURI MARETE SPUN EU?!PENTRU STARETA TEOCTISTA BANII,BAUTURA,DESFRAU,MASINI–DOAR ASTEA SUNT PENTRU VIATA VESNICA??!!!
Scris de NINA
ComentariuEu am muncit si am ajutat mult aceasta manastire dar la un moment dat nu am mai facut pentru ca am vazut cum din donatiile de la oameni erau luate de niste femei din satul pelisor,stareta teoctista le dadea.Stareta teoctista nu prea a muncit la manastirea pelisor a venit cand aproape totul era terminat si finisat.De la inceput a venit cu comanda si dirijatul.Nu era multumita de cat munceam si ar fi vrut sa muncim non stop si sa nu mancam.
Scris de HARALAMBIE
ComentariuBANII,BANII,BANII–sunt totul pentru–STARETA TEOCTISTA,asta este viata duhovniceasca pe care o duce–BANI,BAUTURA,PLIMBARI,DESFRAU–nu–SFINTELE SLUJBE!!!!!!!!!Certurile,tipetele si uneori bataile sunt frecvente la–SCHITUL PELISOR!!!Nu mai ziceti,SCHIT–spuneti–MANASTIRE ca,se supara PREA CUVIOASA MAICA STARETA MONAHIA TEOCTISTA ABABEI.Ea prezinta ca,este MANASTIRE.
Scris de MEDIAS
ComentariuL–am cunoscut pe CALUGARUL IULIAN ,la Pitesti unde venea sa faca slujbe de dezlegare.Mi–a zis sa vin de mai multe ori,dupa care m–a chemat la MANASTIREA–PELISOR,JUD.SIBIU.Pot sa va spun ca,a trebuit sa merg la alti preoti.Va sfatuiesc sa nu luati parte la slujbele facutae de PREOTUL IULIAN,de la MANASTIREA PELISOR
Scris de GRATIELA
ComentariuCasa pe care o au,Stareta Teoctista si Preotul Iulian a fost data de pomana si ei au facut actele pe numele tatalui lor–ABABEI ION,in satul Pelisor,doar aici primeste tatal,pensia.
Scris de MARIANA
ComentariuMulti i–am platit excursii–Preotului Iulian pentru ca,ne–a MINTIT CU SLUJBE DE DEZLEGARI–si multe altele.PREOTUL–IULIAN ESTE UN SARLATAN MINCINOS!NU MERITA HAINA MONAHALA SI SA FIE PREOT!!!!
Scris de RATZ
ComentariuEste cunoscut faptul ca,pleaca mai mereu de la Schit,STARETA–TEOCTISTA si PREOTUL–IULIAN nu sta la Schit decat duminica sa faca–Sfanta Liturghie.Dar au fost situatii cand au venit alti preoti duminica sa faca Sfanta Liturghie.Oare pentru ce–i trebuie Staretei Teoctista,masina de spalat vase si multe alte lucruri care nu sunt necesare la o manastire.Poate sa se mantuiasca
Scris de MARIANA
ComentariuDar,DRAGAN–ELENA,nu este singura UCENICA" a –CALUGARULUI IULIAN.Sa vedeti cate ucenice vin dupa el la –SCHIT.DOMNISOARA–DRAGAN ELENA,este poate cea de suflet a lui,daca doarme la ea acasa.De ce nu savarsit nici saptamana aceasta–SFANTA LITURGHIE,PREOTUL–IULIAN la SCHIT?Poate ii mai preda ceva religie–ELENA!!
Scris de VINTILA
ComentariuSa donam bani la Schitul–Pelisor si CALUGARUL–IULIAN,sa plece in GRECIA,IERUSALIM si pe unde s–a mai plimbat?Sau sa–i cheltuie cu asa zisele \ucenice"gen–DRAGAN ELENA??De ce doarme la ea acasa?Sa doarma la Schit.Rusine pentru un–CALUGAR si PREOT!MITROPOLIA ARDEALULUI –ce face?
Scris de OANCEA
ComentariuSunt colega cu–DRAGAN ELENA,la–COLEGIUL TEHNIC–TEXTIL SIBIU si va asigur ca,este un om terminat–nu face nimic fara acordul–PREOTULUI IULIAN,care o comnda sa faca numai ce vrea dansul.O dirijeaza cum vrea si nu trebuie sa faca nimic fara sa stie dansul.Povesteste ca,merge mereu la SCHITUL–PELISOR.Noi o consideram cam ciudata.
Scris de MARA
ComentariuSTARETA–MONAHIA TEOCTISTA ABABEI,dadea petreceri la casa–particulara din satul–PELISOR,stropite cu multa bautura,fripturi si muzica dupa care urma–DESFRAU,DESFRAU,DESFRAU!Asta este viata monahala si sfanta pe care o duce–STARETA MONAHIA TEOCTISTA ABABEI LA SCHITUL PELISOR.CRESTINI,DONATI SI AJUTATI CUM PUTETI ACEST SARAC SCHIT,SA POATA AVEA CE CHELTUI SARACA,MAICA!!!!
Scris de BEBE
ComentariuELENA,este ucenica de suflet a–PREOTULUI IULIAN!?Cand vine la SCHIT–numai dupa el,este.Ea sta la vanzari la lumanari si la acatiste,este omul de incredere si din cauza asta il primeste acasa,ELENA–sa doarma,sa–i dea o binecuvantare,un sfat–PARINTELE IULIAN.Cu banii pe care i–a cheltuit–PREOTUL IULIAN pe casa,construia biserica!
Scris de MEDIAS
ComentariuSunt vecina cu–DRAGAN EELNA–PROFESOR DE RELIGIE–COLEGIUL TEHNIC TEXTIL SIBIU.Mereu vine PREOTUL–IULIAN si doarme la ea.Deasemenea,Elena merge saptamanal la SCHITUL–PELISOR.Ea,Elena nu face nimic fara acordul–binecuvantarea–CALUGARULUI IULIAN.Mi–a facut si mie o sfestanie la casa–PREOTU–IULIAN,adus de Elena,dar foarte grabit si rapid sa ia banii si se plangea ca,nu au fonduri la Schit.Am fost si eu odata la SCHIT,atunci STARETA–TEOCTISTA pleca,era sambata si duminica dupa–amiaza,cand am placat nu a venit.Acolo la SCHIT,fiecare facea ce dorea–era un adevarat haos.Este normal ca,un CALUGAR–PREOT sa doarma la o femeie???
Scris de OLIMPIA
ComentariuEste destul de grav daca PARINTELE –EXARH VISARION JOANTA,ar fi primit mita–500euro cum afirma–AUGUSTINA.Realitatea este ca,la SCHITUL–PELISOR,sunt lucruri si mai grave.Atat,STARETA–TEOCTISTA cat si IEROMONAHUL–IULIAN.MITROPOLIA–ARDEALULUI,ARHIEPISCOPIA–SIBIULUI ce fac???Dorm?si vegheaza la buna desfasurare a vietii duhovnicesti si buna randuiala monahala la SCHITUL–PELISOR??Oamenii ajuta cum pot,banii ies,IEROMONAHUL–IULIAN isi vede in continuare de construirea casei,STARETA–TEOCTISTA si ea isi vede de bautura,lipsa de la slujbe si–DESFRAU!!!
Scris de BUCUR
ComentariuDRAGAN ELENA dupa 20 de ani dupa ce sa spovedit la acest preot ABABEI a inceput sa plinga, ca ea este un nimeni.ce paralizie mentala tio fi facut sa nu poti avea alta demnitate si intelepciune,in afara deceia ce tio da el.o fi avuta nevoie de o gheisa la sibiu? O FI AVUTA NEVOIE DE UN COBAI? ce tea facut sa il tot cauti la frasinei?de ce te tot cauta asa de des acasa la sibiu? de ce mergi tot timpul la pelisor si dormi pe acolo,si va intelegeti si din priviri,parca ati fi doi porumbei.ce ti–a luat gheavolul DUMNEZEU NU ITI MA–I POATE DAINAPOI .O VIATA DISTRUSA.
Scris de ilie
ComentariuDaca tot ii place–STARETEI TEOCTISTA sa fie singura sa se duca in pustietate.Vai, dar ce se face acolo fara masina,bautura si–DESFRAU???STARETA–TEOCTISTA,a dat afara maicile ca,sa nu mai vada desfraul pe care il face chiar la,SCHIT–cand pleaca–PREOTUL IULIAN–sa–i aduca bani,sa nu vada maicile cum cara cam toate donatiile oamenilor la–MANASTIRE la TIGANESTI.Daca le–a dat afara sa faca singura acum slujbele!MITROPOLIA–ARDEALULUI,poate asa au nevoie de oameni??
Scris de DOMETIE
Comentariu Trebuie sa fie mai slaba–STARETA TEOCTISTA–pentru ca,era cam grasa!!si lui paznicul–MITU de la–MANASTIREA TIGANESTI,nu–i cam place plinute.Matusa–mea este maica la MANASTIREA–TIGANESTI si stiu multe dintre faptele pe care le facea–MONAHIA TEOCTISTA si nu au nimic comun cu viata monahala–DESFRAU.Nu au judecat cand au numit–o stareta!
Scris de NINA
Comentariu maicile nu au plecat,au fost date afara,a venit parintele care se ocupa de probleme din manastiri in Sibiu a ascultat–o pe Stareta Teoctista ,aceasta plangandu–se ca a slabit enorm din cauza problemelor ca maicile tinere nu fac ascultare si au fost date afara,li s–a dat jos palaria din cap,,scufia,, .....a uitat sa spuna ca de o luna bea ceai de slabit dumneaei si s–a descotorosit de 10 kg fara prea multa munca nu e corect nu au fost lasate sa se apere nu au fost intrebate ascultate daca ce a spus stareta e adevarat......nu mai cred in mai marii bisericilor ceva a fost mituit acolo,poate a primit o spaga de 500 euro asa tind sa cred au fost date afara si erau in manastire de cand acolo nu era decat praf si totul in constructie,acum e lux si nu mai au nevoie de sclave
Scris de Augustina
ComentariuCrestinismul nu e doar o afacere de duminica, ci e o stradanie de toate zilele.PREOTUL–IULIAN,doar duminica face–SFANTA LITURGIE,in celelalte zile umbla prin tara?!sa stranga bani pentru SCHIT!!!??dar sunt pentru casa personala.Rusine pentru un CALUGAR sa detina casa personala!
Scris de ANANIA
ComentariuPREOTUL–IULIAN,este "stapanit"de iubirea de arginti si traieste un monahism dupa propriile reguli.Ce face–MITROPOLIA ARDEALULUI?Doarme sau se face ca,nu vede?Problemele de la–SCHITUL PELISOR sunt si mai grave de cat s–a scris pana acum!
Scris de ZOSIM
ComentariuEste inacceptabil si neadmisibil cum–MITROPOLIA ARDEALULUI–pri–I.P.S.LAURENTIU STREZA,P.S.ANDREI FAGARASANUL–EPISCOP–VICAR,ARHIMANDRIT VISARION–JOANTA–EXARH–poate trata tot ce se intampla la–SCHITUL PELISOR cu indiferenta si nu stabileste ordine si randuiala.Nu trebuie sa se supere nimeni ca,unii au dorit sa spuna ce se intampla aici.Eu cunosc toata situatia si am mai incercat sa mai indrept cate ceva–dar din pacate nu s–a putut.STARETA–TEOCTISTA si IEROMONAHUL–IULIAN nici ei nu se inteleg si de aici au pornit si multe alte abateri.Au fost destule persoane care au ajutat cum au putut si ar fi mare pacat de osteneala lor!In primul rand–Slujbele bisericesti ar trebui sa se oficieze intru totul dupa tipicul manastiresc!Maicile au pecat pentru ca,nu aveau de ce sa stea aici–nu exista viata monahala!!
Scris de BUCUR
ComentariuNoi faceam slujbele si toata treaba iar stareta–teoctisa ,se plimba toata–ziua sau se ducea prin sat la barfa cu prietenele ei si cand venea la Schit incepea sa tipe si ne punea sa muncim aproape toata noaptea,asa stia sa dea ascultari.Dorea noaptea sa–i satisfacem anumite mofturi de ale ei–oricum era bauta uneori si nu aveai cu cine sa te intelegi si trebuia sa faci ce zicea ea.Asta era viata monahala la Schitul–PELISOR!
Scris de RALUCA
ComentariuSTARETA–TEOCTISTA,nu participa la slujbe ca,nu stia randuiala si nici sa cante.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–trebuia sa aiba in vedere aceste lucruri esentiale si necesare pentru o monahie.
Scris de RALUCA
ComentariuTot ce s–a scris despre–SCHITUL PELISOR,este–ADEVARAT!Este vazut,trait,controlat si verificat.Nu exista niciun interes,dar trebuie spus–ADEVARUL!STARETA–TEOCTISTA si IEROMONAHUL–IULIAN,acesti–ABABEI–au uitat sa–l iubeasca pe–DUMNEZEU si pe APROAPELE LOR!DUMNEZEU–exista peste tot!
Scris de RALUCA
ComentariuBine ca,nu sunt maici la SCHITUL–PELISOR,ca,au venit rudele,neamuri,prieteni si cunostinte sa stea sa nu fie pustiu si sa dea o mana de ajutor–STARETEI TEOCTISTA si IEROMONAHULUI–IULIAN, adica ,acesti– ABABEI.Donatiile noastre sunt bune si de folos pentru ei!
Scris de MEDIAS
ComentariuParintii mei locuiesc in Pelisor si merg destul de des la dansii si am vazut de multe ori cum Stareta–Teoctista vine la cineva din sat si sta cu orele–mananca se iuta la televizor.Deasemenea pot sa va spun ca,am vazut multe maici la Schit,dar pe urma au disparut,au aparut altele si la fel au disparut.Stareta–Teoctista cand are ceva de facut la Schit vine in sat si ia femei sa o ajute pentru ca,nu are cu cine sa faca pentru ca,nu stie sa–si pastreze maicile.
Scris de MARIANA
ComentariuCel mai indicat ar fi sa fie schit de calugari,asa cum a fost de la inceput.Monahia–Teoctista cu donatiile noastre isi satisface mofturile–plimbari,masina,papagali,acvariu cu pesti si multe altele care nu sunt necesare si de trebuinta pentru viata monahala.Ar trebui adus la cunostiinta–MITROPOLIEI ARDEALULUI–INALTPREASFINTITULUI PARINTE LAURENTIU.Acest–SCHIT PELISOR–este o sursa de venituri pentru–MONAHUL IULIAN si MONAHIA TEOCTISTA,sa–si poata permite ce vor dupa bunul plac!
Scris de DOMETIE
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum o fi avuta ideea si inspiratia proasta sa o numeasca–STARETA pe MONAHIA TEOCTISTA–pentru ca,ea nu stie randuiala la strana.La MANASTIREA–TIGANESTI,ea nu a fost niciodata la strana si nu a avut nici un comportament monahal.Sansa acetei monahi a fost ca,la SCHITUL–PELISOR, erau calugari si maici era ceva mixt si atunci ea venind chipurile?!sa–si ajuta fratele–MONAHUL IULIAN si mai fiind cateva vietuitoare s–a decis sa fie schit de maici.MONAHUL–IULIAN avea atunci "UCENICILE" cu el pentru ca,calugari a ales sa plece,deoarece nu era mormal sa stea cu femei.MONAHIA–TEOCTISTA nu a fost in stare si capabila timp de 2ani sa–si faca obste?!
Scris de DOMETIE
ComentariuAm asistat la o asa zisa slujba de dezlegare pe care o face Preotul–Iulian,mi s–a parut foarte superficil facuta ,in graba,daca intelegeai bine cuvintele pe care le rostea.Nu stiu daca are facultate,dar mi–a lasat o impresie foarte proasta.Era mai mult grabit si nerabdator sa stranga banii si sa vina soferul sa–l duca in alta parte unde se ducea sa faca alte slujbe de dezlegare???Ne–a zis sa dam pomelnice ca,le pomeneste la schit???
Scris de IOSIF
ComentariuUnele maici au plecat ele singure pentru ca,nu aveau cum sa stea–nu este viata monahala,randuiala,Sfanta–Liturghie nu se face dacat duminica.Stareta–TEOCTISTA numai urla si tipa la ele si trebuia sa–i faca cam tot ce dorea ea si ele maicile trebuiau sa serveasca si sa satisfaca toate poftele ei si la toate neamurile si musafirii pe care ii avea.Verisoara mea a fost acolo dar a plecat la M.Casiel.Ce a indurat ea la acest schit nu se poate povesti in cuvinte.
Scris de DANIELA
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum poate tolera situatia de la–SCHITUL PELISOR si nu ia nicio masura???Ce exemplu da,STARETA TEOCTISTA,la obste si la crestinii care vin la Schit?
Scris de SILVIAN
ComentariuAm fost colega de seminar la–SEMINARUL TEOLOGIC SF.ECATERINA PRISLOP,cu Monahia Teoctista–pe nume CRISTINA ABABEI–si din perioada seminarului avea un caracter care nu era prea pentru o monahie.Doamna Directoare Monahia Petronia Orzea mereu era nevoita sa–i treaca cu vedere toate abaterile pe care le savarsea,iar cunostintele ei religioase erau cam nule pentru cati ani spunea ea ca,a stat in manastire.Din perioada seminarului avea dorinte pentru desfrau si iubea banii mai presus decat pe Dumnezeu.
Scris de MIRUNA STOICESCU
Comentariuacest calugar iulian are o atractie fata de femei la spovedit, le ispiteste sa spuna lucruri intime din viata de cuplu,disperate cred ca asta poate sa le purifice de pacate,aceste persoane care se duc la el,au creierul partie, si poti sa te dai cu schiurile cat vrei,ca ele tot nu realizeaza pe ce lume traiesc.
Scris de sisu
ComentariuLa Manastirea PELISOR,nu viata monahala si implicit slujbelele sunt principalele preocuparile ale PREOTULUI IULIAN,ci banii–masinile,casa personala a dansului.Rusine pentru un monah sa–si faca casa personala.Pacat de oamenii de buna credinta care ajuta manastirea pentru ca,PREOTUL IULIAN cheltuie banii lor.Oare MITROPOLITUL LAURENTIU cum poate ingadui asa ceva?Manastirea PELISOR nu poate fi considerata manastire ci propia afacere a PREOTULUI IULIAN.
Scris de ADAM
ComentariuCunosc bine monahii de la Frasinei si implict pe PREOTUL–IULIAN,nu mi–a placut niciodata felul lui de a se apropia prea tare mai ales de femei pt ca el nu prea are nici o treaba cu barbatii majoritatea lui in prop de 90% toti "ucenicii " lui sunt femei.Am detestat faptul ca se baga prea mult in viata intima a femeilor,majoritatea il suna sa il intrebe sa le dea binecuvantare la orice lucru minor banal care nu are legatura cu mantuire,practic le coordoneaza viata,nu vorbesc si de aspectele intime pe care le controleaza in detaliu ,in schimb daca un crestin un barbat merge sa se spovedeasca la dansul in 5 minute e gata daca intra o femeie la spovedit dureaza de la 30 min – 1 ora...e prea lipicos cu femeile,eu daca as fi episcop sau exarh i–as recomanda sa nu mai plece de la manastirea sa ramana in rugaciune acolo pt ca deaia a venit in manastire sa se mantuiasca nu sa sminteasca pe altii..
Scris de zuzu
Comentariu Monahia–Teoctista de la Manastirea–Tiganesti,traia in desfrau,cu paznicul–Mitu.Nu stiu cum a putut fi numita–STARETA?Este o responsabilitate prea mare pentru ea.
Scris de NINA
Comentariu Surorile de sange ale Teoctistei stau ca,niste parazite sa le care ea de la schitul pelisor si mai cara si la neamurile de la moldova.Traiasca oamenii si sa dea bani la schitul pelisor sa aibe si monahia teoctista si calugarul iulian bani pentru cheltuit–IUBIREA DE ARGINTI!!!!Surorile de sange ale teoctistei nu au lucrat niciodata la covoare.
Scris de cretu
ComentariuMaica Teoctista,cara tot ce se poate cara La Tiganesti,acolo sunt celelalte surori de sange unde se administreaza singure intr–o casa si tre sa munceasca ca sa se intretina,fac covoare,cum nu prea se mai cauta nu au ce manca si cineva tre sa le ajute,asa ca de la Pelisor se cara noaptea cu dubita toate cele necesare ca sa nu mai fie criticata ca de ce cara a dat toate maicile afara ,cele care comentau ,iar acum are verde la carat ,desfrau,bataie de joc
Scris de Augustina
Comentariupacatuieste s–au nu cu patronul de la mobila Maica Teoctista? cel care i–a vandut masina de lux.. ce stiti?ca totusi mi se pare prea apropiata relatia dintre cei doi.
Scris de DIMITRIE
ComentariuAm stat o perioada la Schitul–Pelisor,numai viata de manastire nu a fost!Slujbele religioase nu se savarseau conform tipicului si traditiei monahale calugarul–duhovnic Iulian ne controla viata intru totul.Am fost nevoita sa fug ca,sa scap
Scris de RALUCA
ComentariuAm vietuit o perioada la schitul–pelisor cat a fost de calugari si de atunci,preotul iulian strangea bani pentru casa dansului si familia sa.Veneau ucenicile dansului si stateau cu saptamanile la manastire,noi am fost nevoiti sa plecam din cauza lor.Venea sora dansului,monahia teoctista si cara cam tot ce se putea lua de la manastire.Calugarul iulian are casa personala si in satul pelisor si masini.
Scris de cretu
ComentariuLa Schitul–Pelisor,sunt abateri grave de la normele vietii monahale.Sfanta–Liturghie,nu se savarseste decat duminica si in zile de sarbatoare pentru ca,Preotul–IULIAN,este plecat din manastire sa stranga bani pentru casa personala a dansului si face slujbe de dezlegari.Schitul–Pelisor,poate fi considerat o "mica afacere"pentru familia–ABABEI–STARETA TEOCTISTA SI FRATELE EI–CALUGARUL IULIAN.
Scris de ZOSIM
ComentariuSTARETA TEOCTISTA are copil si estee crescut la BACAU.
Scris de anonim
ComentariuOare stie MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU ce se intampla la Manastirea PELISOR–nu este viata monahala,PREOTUL IULIAN–se duce sa faca slujbe pe bani.Pacat de efortul financiar al fam.PILOIU care a construit manastirea.
Scris de zuzu
ComentariuPrislea ....mai mari preotilor.... nu trebuie sa ia spaga.... ca altfel unde ajunge omenirea aceasta... ce–a construit Parintele Iulian e lucru mare pentru omenirea aceasta,munca dansului cu siguranta v–a fi rasplatita.....ca sa fi bun trebuie sa fi prigonit,cu siguranta acest esec il v–a ridica pe parinte si mai sus. Maica teoctista v–a ajunge in iad ,cu audi cu tot ,masina de fite ii trebuia dansei????cu boxe si cd–player?? nu–si merita hainele bisericesti
Scris de dimitrie
Comentariu ACEST PREOT IULIAN ABABEI FOLOSESTE HIPNOZA PENTRU A INBOLNAVI OAMENII CU DEOCHIURI SI USTURIMI ,SUFOCARI LA COPII,PENTRU A MERGE LA EL LA DOFTORICIT.CHESTILE ASTEA SUNT DEOSEBIT DE GRAVE PENTRU OMENIRE .MAI DEMULT SE ARDEAU PE RUG SA NU MAI RAMINA NIMIC DIN OCIRMUIREA LOR DUMNEZEU TEA VAZUT .MAI MARI PREOTILOR NU TREBUIE SA LASE PREOTI DE ASEMENEA SCRUPULE ,SI FETE ASCUNSE,IN SLUJBA BISERICI.ESTE O RUSINE SI UN PACAT PENTRU BISERICA.DACA NU CIND VA COBORI ISUS PE PAMINT VOR FI JUDECATI SI EI.UNDE AJUNGE OMENIREA IN FELUL ACESTA?
Scris de prislea
ComentariuPREOTUL–IULIAN,de la MANASTIREA–PELISOR,a uitat de cele 3voturi monahale!Pacat de tinerii nostri pe care el i–a nenorocit.Ucenicile lui sunt depedente de el,le manipuleaza cum vrea el.Minte oamenii cu slujbe de dezlegari,profita de suferinta oamenilor.SALVATI MANASTIREA PELISOR DE LA DESFRAU!!!!!
Scris de MACARIE
ComentariuPREOTUL–IULIAN de la MANASTIREA–PELISOR,pleaca din manastire si vine la Pitesti,mai mereu sa stranga bani pentru casa personala a dansului.Nu stie sa vorbeasca cu crestinii.La MANASTIREA–PELISOR–nu este viata monahala este mare tulburare si sminteala!
Scris de GHITA
ComentariuLa MANASTIREA PELISOR–nu este viata monahala!STARETA–TEOCTISTA–umbla bauta,nu vine la slujbe si traieste in desfrau.
Scris de RALUCA
ComentariuFelicitari pentru comentariile domnilor anonim si Dometie. Eu locuiesc in Targoviste. Cazul manastirii Pelisor este identic cu cazul manastirii Dealu de la noi. Preotul Chiril si stareta Emanuela fac legea in manastire, celelalte calugarite asistand socate la excentricitatile celor doi. Am auzit ca pana si la Arhiepiscopie s-a auzit despre idila lor mai veche dar nu se ia nici o masura pentru ca sunt buni platnici. Aloo! Parinte Nifon, ce faceti domnule?!
Scris de Livia
ComentariuOameni de nimic sunt–STARETA TEOCTISTA si IEROMONAHUL IULIAN care au uitat de DUMNEZEU!Nu duc o viata monahala si sfanta!Nu trebuie sa o deranjeze pe STARETA TEOCTISTA,adevarul–mai bine ar fi fost sa duca cu adevarat o viata sfanta!Cei care aveti curajul sa spuneti ca,nu este adevarat ce s–a scris,spuneti–ADEVARUL!Sfanta Liturghie nu este facuta la Schit–decat si duminica si in zilele de sarbatoare,nu este randuiala.STARETA TEOCTISTA cand isi face canonul calugaresc?NICIODATA!PREOTUL IULIAN face slujbe pe bani in tara?
Scris de BUCUR
ComentariuCa sa fii calugar si stareta in ziua de azi exista posibilitatea sa te imbogatesti rapid,sa traiesti confortabil,sa–ti permiti orice.Asta da,viata!Ajutati–MANASTIREA PELISOR–CU BANI!este la inceput de drum!sa–si poata face si PREOTUL IULIAN SI STARETA TEOCTISTA ABABEI–tot ce doresc!MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FACETI?NU PUTETI SA LUATI NICIO MASURA CA,ATI PRIMIT MITA?DOAR STITI CE SE INTAMPLA ACOLO?RUSINE SI ESTE O MARE PATA PENTRU MITROPOLIA AREDEALULUI.
Scris de DOMETIE
Comentariu STARETA TEOCTISTA–oare de ce cateodata pleaca noaptea de la SCHIT–sa doarma in alta parte si se intoarce dis de dimineata?E,unde sa se duca la o petrecere cu bautura si DESFRAU!Este mai usor de cat sa invete randuiala la Slujbe sau sa–si faca obste.
Scris de anonim
ComentariuSa vedeti ce scandal cu batai si tipete a fost la Schitul Pelisor Stareta Teoctista s–a batut cu o maica pana a venit Politia.
Scris de anonim
ComentariuAm convingerea ca manastirile au ajuns cuiburi pentru frustrati,carieristi,slabi la minte sau homosexuali.Din pacate manastirile s–au transformat cel mult in obiective turistice,pentru ca numai oaze de liniste sau curatenie sufleteasca nu sunt.Oamenii ar trebui sa cunoasca adevarul,dar cred ca ar fi socati de ceea ce ar afla.Spun acestea cu amaraciune,dar n–as mai calca intr–o asa locatie.
Scris de anonim
ComentariuFaptul ca parintele calugar iulian ababei a oferit asistenta religioasa si in alte orase a insemnta, se pare, o incalcare a regulamentelor impuse de normele calugariei. Manifestarile duhohvnicesti lasa de dorit si nu sunt demne pentru un preot,iar pentru un calugar nici atat!? Dar pentru–BANI–este in stare sa se duca toata tara si nu–si faca datoria de preot la SCHITUL–PELISOR. Casa pe care si–a construit–o este o mare rusine pentru calugarul iulian–din banii oamenilor amarati si din dontiile de la SCHIT?!
Scris de ADAM
ComentariuSchitul Pelisor=PENSIUNEA ABABEI–CALUGARULUI IULIAN si a MONAHIEI TEOCTISTA.DONATI–NE BANI SA PUTEM SA NE MODERNIZAM CASA DIN COMUNA ONICENI JUD.NEAMT,NE FACEM SI NOI CA,FACEM CEVA SLUJBE SI CA,DUCEM O VIATA MONHALA–CU MULT DESFRAU.aceasta este viata in SCHITUL PELISOR,PROPRIETATEA PERSONALA A CALUGARULUI IULIAN ABABEI!
Scris de anonim
Comentariu Casa proprietate personala a – CALUGARULUI IULIAN–se afla in comuna ONICENI sat LUNCA si este pe numele dansului–ABABEI SANDU.Calugarul–adica monahul nu are voie sa detina proprietati!VOTUL SARACIEI!Asa ca,donati bani la SCHITUL PELISOR–cat se poate de mult sa se imbogateasca–IEROMONAHUL IULIAN!MITROPOLIA ARDEALULUI–vegheaza la buna functionare a vietii monahale!?
Scris de anonim
ComentariuSCHTIUL PELISOR–continua cu abaterile de la normele vietii monahale si cu defiente de ordin administrativ finaciar.STARETA–TEOCTISTA si CALUGARUL–DUHOVNIC IULIAN,nu stiu ce atributii au si care este menirea lor la SCHIT.Maici nu mai sunt,doar STARETA si sora Fira,Slujbele nu se fac pentru ca,MONAHIA TEOCTISTA nu cunoaste randuiala si nu are cunostinte religioase.Caracterul–MONAHIEI TEOCTISTA si a MONAHULUI IULIAN–nu este pentru o viata monahala.
Scris de anonim
ComentariuPREOTUL IULIAN–si–a facut casa cu banii de la SCHITUL–PELISOR.RUSINE!Monahul nu trebuie sa detina proprietativotul saraciei.Masinile le are pe numele altor persoane.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FAC?Au primit si ei mita si trec cu vederea totul!PREOTUL IULIAN se duce in continuare prin tara sa stranga bani ,SFANTA LITURGHIE nu se face la SCHITUL–PELISOR,DECAT DUMINICA.
Scris de BUCUR
ComentariuDECI POPA IULIAN ABABEI ESTE UN SHARLATAN FATA DE DUMNEZEU. CONCLUZIE ESTE CA IULIAN ESTE ATEU, NU CREDE IN D–ZEU. SINGURUL "ZEU" AL LUI IULIAN "AL SIBIULUI" , ESTE BANUUUUUUUL !!!!!!!!!
Scris de ANONIM
Comentariu STARETA TEOCTISTA A PICAT IN DESFRAU NU,NUMAI CU,CUMNATUL SAU–SOTUL SOREI DE SANGE–CHIAR LA SCHITUL PELISOR, CI SI CU NEPOTUL–ANUL TRECUT 2009–TOT LA SCHIT.ANUL ACESTA NU I–A MAI PRIMIT LA SCHIT,PENTRU CA,SI–A FACUT ALTI AMANTI.STARETA TEOCTISTA TOT CU BAUTURA SI CU DESFRAUL SE OCUPA!?
Scris de VINTILA
ComentariuCasa exista pe numele Ieromonahului–IULIAN–adica–ABABEI SANDU–curand o sa apara poze cu ea.Maicile au fost date afara de Stareta–Teoctista care traieste in desfrau.La Alma se duce la Nicusor,la ferma,doar este vaduv–dupa desfrau,urmeaza–avort.Oamenii stiu si au vazut multe nereguli si abateri la SCHITUL–PELISOR.Doar se stie ca,Stareta–Teoctista,iubeste–BAUTURA,DESFRAUL,BANUL.Doar se stie ca,a picat in pacat cu nepotul ei–baiatul sorei de sange si cu cumnatul–sotul sorei de sange.Numai liniste si armonie nu este intre –PREOTUL IULIAN si STARETA–TEOCTISTA sau intre STARETA–TEOCTISTA si maicile care au plecat sau care le–a dat ea afara.Care muncitori?Nu i–a dat afara,STARETA–TEOCTISTA,pentru ca,nu tinea cu ea,ci cu PREOTUL–IULIAN.
Scris de MEDIAS
Comentariu SCHITUL–PELISOR:Sfanta–Liturghie nu se savarseste decat duminica/Nu este viata monahala si randuiala/Nu este obste/Stareta Teoctista nu stie randuiala la strana–nu stie sa cante,nu vine la slujbe decat duminica si atunci iese de mai multe ori din Biserica/Stareta Teoctista umbla bauta,traieste in desfrau si nu poarta perimanul.
Scris de ANONIM
ComentariuContrar canoanelor bisericesti, popa din Dabuleni face politica PD-L!...
Scris de Isus
ComentariuDaca,stareta teoctista si calugarul iulian, "ard"pentru DUMNEZEU–lucrurile ar sta altfel! De ce nu este o obste la Schitul–Pelisor? Doar sora Ana si maica Damiana au fost date afara de stareta teoctista,restul au plecat pentru ca,nu este viata monahala!bine ca,Schitul–Pelisor nu sunt vietuitoare dar a devenit–PENSIUNE! Cele 2maici care sunt acum au venit sa o ajute pe stareta–teoctista,ce era sa faca sora fira–nu stie nici sa citeasca,iar stareta teoctista nu stie randuiala la strana.
Scris de BUCUR
ComentariuIn momentul in care, acasa, el nu si–a permis sa se imbrace oricum, sa traiasca oricum, sa aiba orice fel de lucru, sa mearga oriunde si sa faca orice, pentru ca era un simplu om cu un simplu serviciu, s–a trezit peste noapte bogat, stapan peste toate, s–a trezit econom peste casa lui Dumnezeu si isi permite, cum spune Evanghelia, "sa vina Dumnezeu si sa–l gaseasca batand sau chinuind slugile, iar el mancand si band la mese si la ospete, fara bagare de seama.Aceastia sunt–STARETA TEOCTISTA si IEROMONAHUL IULIAN ABABEI!
Scris de ADAM
ComentariuNu este–desfrau cand stareta–teoctista,bauta–facea baie cu cumnatul–constantin de la bacau?
Scris de VINTILA
ComentariuAnul trecut sa vedeti ce desfrau era la schitul pelisor–sora de sange a staretei teoctista si a calugarului iulian–mihaela traia in desfrau cu muncitorul criti,iar fiica ei ionela la fel desfrau pin curtea schitului noaptea iar dimineata cand stareta teoctista se intorcea de la desfrau o vedea pe nepoata ei cum se pitea dupa cotetul la porci.Schitul pelisor–loc de desfrau!
Scris de VINTILA
ComentariuDaca Preotul–Iulian,ardea pentru–DUMNEZEU,nu FURA,banii SCHITULUI–PELISOR si donatiile si nu isi facea casa pe numele lui si nu cumpara atatea masini!Sau nu isi tinea "UCENICILE"–cu el la SCHIT–cand au fost calugarii!ADEVARUL–doare?RUSINE pentru–MITROPOLIA ARDEALULUI–ca are asa vietuitori in manastiri sau se bucura si ei de cate o atentie din partea Preotului–Iulian si inchid ochii!
Scris de BUCUR
Comentariudraga "Pastorule cel Bun" ai un pseudonim caruia nu-i faci cinste, cum itzi permitzi sa jignesti preotii de mai jos amintiti numindu-i ca sunt cei mai slabi preoti ai Craiovei, de unde-i cunosti de unde ai referintze despre ei? ai grija la ceea ce spui, fiinca nu-i injosesti pe ei, ci Sfanta Biserica ai carei slujitori sunt, deci, nu esti in "lupta" cu ei ci cu Dumnezeu,...... dar cand vei intampina probleme in viatza ta , sa-ti aduci aminte ca o data ai judecat gresit oameni care nu tzi-au facut nici un rau, DAR... pana atunci noi ne vom ruga Bunului Dumnezeu pentru tine,....deci...."Pastorule cel Bun".... Bunul Dumnezeu sa te tzina in pace, intreg, cinstit, sanatos, indelungat in zile, drept invatand cuvantul adevarului Sau....
Scris de slujitorul Domnului
Comentariue sindicatul solutia, dar nu cu preotii aceststia la conducere. daca se renunta la mafiotii actuali si apar unii preoti curati atunci da, dar ca sa apara sindicatul pentru a acoperii sarlataniile lui dica, motorga, mocanu si toana mai bine nu. astia vor sa fie si ei la putere, numai asa pot ca altfel nu-i duce capul. uitati-va la ei n-au facut nimic in campul teologiei, doar in curtea lor, vile, masini de toate, in rest nimic pentru Biserica. jos cu ei si pusi cei de la tara care intr-adevar sufera. astia halal preoti, nu credeam ca exista asa ceva in Biserica, niste incometenti cu aere de destepti.
Scris de george
Comentariusindicatul e solutia
Scris de lup
ComentariuCa sa fii calugar si stareta in ziua de azi exista posibilitatea sa te imbogatesti rapid,sa traiesti confortabil,sa–ti permiti orice.Asta da,viata!Ajutati–MANASTIREA PELISOR–CU BANI!este la inceput de drum!sa–si poata face si PREOTUL IULIAN SI STARETA TEOCTISTA ABABEI–tot ce doresc!MITROPOLIA ARDEALULUI–INALPRESFINTITUL LAURENTIU,ARHIEPISCOPIA SIBIULUI–PRESSFINTITUL ANDREI SI PARINTELE–EXARH VISARION CE FACETI?NU PUTETI SA LUATI NICIO MASURA CA,ATI PRIMIT MITA?DOAR STITI CE SE INTAMPLA ACOLO?RUSINE SI ESTE O MARE PATA PENTRU MITROPOLIA AREDEALULUI.
Scris de DOMETIE
ComentariuTe ingrozesti de ce auzi ca se intimpla prin manastiri .Numai credinta nu este nu mai vorbim de smerenie .Vin oamenii necajiti si plini de durere si lasa bani ca vazi este pentru manastire si ei se lafaiesc in lux si in excursii in strainatate.Pai asta este nevointa si saracia de bunavoie.Mitropolitii si prefericitul stiu toate acestea dar nu le pasa pentru ca si ei tot de acolo sunt alesi pe ce criterii si cum nu intereseraza pe nimeni.Au dus de ripa credinta sau mai bine zis ei au distrus–o prin comportamentul pe care il afiseaza visavis de credinciosi.A–ti depus un juramint dar a doua zi a–ti uitat de el nu va este frica de DUMNEZEU.
Scris de CRESTIN
Comentarius–au calugarit sa fuga de munca si de greul vietii, jecmaneala e mai usoara daca esti in sutana!
Scris de hoti in sutane
Comentariuscursurile societatii........... dc se ajunge tot mai des la astfel de cazuri????.............. pt ca in biserici, multi dintre "slujitorii Domnului" urmaresc doar beneficiile materiale ..........nu sunt multi cei care mai slujesc din dragoste fatza de Dumnezeu si fatza de semenii lor...........
Scris de anonim
Comentarius–au incarcat manastirile de dezaxati si de homosexuali, de oameni de nimic care se ascund in spatele hainelor sfinte. chiar nu–i controleaza nimeni, chiar este primit oricine sa imbrace haina lui Dumnezeu? m–am saturat sa tot vad orgii in manastiri, maicute care au copii cu preotul, sau care fac avorturi...te duci si te spovedesti, si ceri sfatul unui preot care are o viata mai dezordonata ca a ta.RUSINE SISTEMULUI!
Scris de ANONIM
ComentariuNimic nu mai surprinde in tara asta... Daca unii fac ce fac, ce sa ne mai asteptam la recidivisti sau la unii tigani??? Pacat, ca Biserica e murdarita de astfel de oameni... Ei se lafaie in averi si noua ne spun se fim saraci. Manastirile sunt lux, toti fara adapost se retrag acolo, unde, doar ei stiu cu adevarat daca se roaga... Nu ii generalizez, dar credinta deja pare "comerciala". Preotii spun sa nu interpretam Biblia, mai bine ar spune sa tina oamenii la igiena, sa ne respectam unii pe altii, EDUCATIA sa fie f importanta...ei tot cu cele 10 porunci au ramas care sunt si ele bune, dar nu e de ajuns...parerea mea.Calugari gen Iulian de la Pelisor sunt la moda racolatori de prima clasa care nu au nimic in comun cu divinitatea.
Scris de anonim
ComentariuCasa proprietate personala a – CALUGARULUI IULIAN–se afla in comuna ONICENI sat LUNCA si este pe numele dansului–ABABEI SANDU.Calugarul–adica monahul nu are voie sa detina proprietati!VOTUL SARACIEI!Asa ca,donati bani la SCHITUL PELISOR–cat se poate de mult sa se imbogateasca–IEROMONAHUL IULIAN!MITROPOLIA ARDEALULUI–vegheaza la buna functionare a vietii monahale!?
Scris de ANONIM
ComentariuIn manastiri este adevarata destrabalare, . In aceste lacasuri desfraul este la el acasa. Toti dar absolut toti calugarii , sant homaxecsuali, pedofili – deoarece pervertesc tineretul care vine proaspat [ cu toate ca la seminarul de teologie , baietii sant scoliti in desfrau si nelegiuire ] in manastiri . Manastirile , au ajuns LOCURI SIGURE DE EXCROCHERII, CUIBURI DE HOMOXECSUALI, DE PEDOFILI SI DEZMATUL SE ASCUNDE DUB SUTANA CALUGAREASCA,.Toti nenorocitii, toti borfasii, toti bolnavii mintali, i–au calea manastirilor, ca doar in ziua de azi , dai banul la capetenia manastirii si te face peste noapte calugar. Oare de unde au ei atata banet , incat sa–si permita sa faca AFACERI, MASINI SCUMPE, APARATURA DE ULTIMA ORA,SI PLIMBARI IN TOATA LUMEA ? Duceti–va si vedeti , ce mananca ei in timpul posturilorsi cum se pervertesc. Manastirile sant UN CUIB DE PUTREZICIUNI AI SOCIETATII, AI SARLATANILOR, AI VOLNAVILOR MINTALI CU ORIENTARI SEXUALE DEVIATE ,,MOSOCHISTE SI ANIMALI
Scris de anonim
ComentariuToti Sfintii Parinti spun ca rugaciunea trebuie impletita cu rocodelia,insa munca nu trebuie sa depaseasca maximum sase ore pe zi,suficient trupului pentru a–si stavili patimile si suficient duhului pentru a psalmodia...in manastirile romanesti, de atata munca,monahii cad franti,zdrobiti de oboseala si nu mai au puterea sa spuna altceva decat un Tatal Nostru.Este foarte grav ce se intampla in manastiri,unde gasesti iadul pepamant,cat despre duhovnicie,nici vorba de asa ceva!
Scris de CLEMENT
Comentariu Patriarhul Daniel vede in manastiri doar o vaca de muls ! Nu il intereseaza latura apiritualael insusi fiind un materialist convins! Considera ca manastirile trebuie sa i se supuna neconditionat,sa–i dea lui tot ce au si gata! Nu e interesat de manastirile de maici , decat cand are de luatel nu da niciodata!. Fiind homosexual pasiv declarat, se intereseaza de manastirile de calugari, de unde isi racoleaza partenerii !
Scris de CLEMENT
ComentariuA se citi cu mare atentie ce scrie Clement. Ideile sale sunt numai sentinte. In cateva cuvinte a reusit sa caracterizeze complet o lume care numai crestina nu se poate numi. Afirmatiile domniei sale sunt reale si isi gasesc aplicatia in asa-zisa viata monahala contemporana - o frauda spirituala de la inceput pana in final. Felicitari Dl. Clement pentru capacitatea de sinteza si mai cu seama pentru franchetea ideilor. Chiar asa stau lucrurile... Trist.
Scris de Atentul
ComentariuLA IASI AU FOST 300.000 DE CREDINCIOSI IAR LA VALCEA AU FOST 300 DE CREDINCIOSI CU POPI SI PRIOTESE CU TOT.
Scris de ANONIM
ComentariuDe ce a dat afara maicile?Sa nu vada cum fura–MONAHIA TEOCTISTA si duce la MANASTIREA–TIGANESTI?De ce nu si–a facut obste 2ani?de ce nu sta la slujbe si nu canta–NU STIE!De ce nu poarta–PERIMANUL?De ce este tulburare,scandal si sminteala la Schit?Daca MONAHIA–TEOCTISTA,ar fi o adevarata monahie nu si–ar ura,cleveti si dispretui fratele–IEROMONAHUL IULIAN–cu care se cearta mereu pentru diverse motive–BANII,UCENICILE LUI CARE NU LE PLACE EA SI SPUNE CA,SUNT CU CAPUL–EA ESTE SINGURA SANATOASA SI CORECTA!?SE INSEALA AMARNIC,MAI SUNT MULTE LUCRURI DE SPUS DESPRE LIPSA DE VIATA MONAHALA–A MONAHIEI TEOCTISTA!
Scris de ANONIM
ComentariuStareta–Teoctista sa se teme mai mult de DUMNEZEU si sa caute sa Ii placa lui DUMNEZEU!STARETA–TEOCTISTA s–a abatut de la slujirea lui HRISTOS!Cei care au scris li se poate reprosa ca au spus lucrurilor pe nume!gigi,marcel,mioara si LILIANA–si–au petrecut cateva zile la SCHITUL–PELISOR,pardon–PENSIUNEA ABABEI si acum scriu impresiile de acolo!Au primit binecuvantari si cuvinte de invatatura de la PREOTUL–IULIAN?!la cat stie si el!si STARETA–TEOCTISTA,i–a povatuit sa faca fapte bune si sa–si iubeasca aproapele si sa nu–l barfeasca–ceea ce face ea zilnic si i–a mai invitat la–MANASTIREA PELISORU–cum spune ea
Scris de CARINA BOTEA
ComentariuMONAHIA–TEOCTISTA este o STARETA nevrednica!Haina calugareasca nu este un pasaport pentru–RAI!?Manastirile ar trebui sa fie lumini care sa straluceasca in intuneric!La SCHITUL–PELISOR,nu se poate vorbi si nu este o viata monahala–este ceva improvizat din care sa se poata scoate bani si sa–ti satisfaca–STARETA TEOCTISTA–toate capriciile si sa poata sa–si tina si surorile si nepoatele–de la MANASTIREA–TIGANESTI,iar PREOTUL–IULIAN,este avid dupa bani.Poate ar fi bine sa mai puna mana sa invete sa citeasca si sa puna in practica regulile de comportament si de viata monahala,dupa care mirenii sa–si dea cu parerea si o sa constate ca,sunt mari abateri si nu este randuiala de viata monahala.
Scris de BUCUR
ComentariuMAICA STEFANA–MIHAELA CRETU,a invatat desfraul de la matusele ei,monahia TEOCTISTA si monahia MACARIA,care a facut un copil cat timp era in manastire,dupa care s– a aflat si a fost data afara din manastire.Monahia STEFANA–de la MANASTIREA TIGANESTI traieste in desfrau cu SICA de la grajduri.Monahia–Teoctista cat timp a fost vietuitoare la MANASTIREA–TIGANESTI,a trait in desfrau cu paznicul–MITU,a facut si avort.A venit la casa unde locuia si sotia unuia din Ciolpani si i–a atras atentia sa–i lase sotul in pace.Doar pe desfrau a putut sa–si aranjeze casa de la MANASTIREA–TIGANESTI.Oricum daca nu pleca de la MANASTIREA–TIGANESTI,cu noua Stareta numai avea cum sa faca asa desfrau!
Scris de NINA
ComentariuPreotul–Iulian,la fel ca,Stareta–Teoctista–iubeste banulsi plimbatul prin lume.De multe ori era la SCHIT–si nu facea–SFANTA LITURGHIE.Nici nu stie sa vorbeasca cu crestinii!La SCHIT–cand au fost calugari tot nu era liniste pentru ca,veneau ucenicile–DRAGAN ELENA si cu ei statea–ANA–tiganca cum o facea–STARETA TEOCTISTA.Preotul–Iulian s–a batut cu nepotul,tot monah–PARTENIE,care este la MANASTIREA FRASINEI.Pe Raluca,a batut–o la clevetirea si minciunile pe care le spunea–STARETA TEOCTISTA.ANA,cat a stat la SCHIT–era informatorul PREOTULUI–IULIAN–cat timp plecat de la SCHIT
Scris de VINTILA
ComentariuCata mobila donata de–Duca de la Agnita–are magazin de mobila second hand din Germania–nu a carat la casa din Moldova,Stareta Teoctista.Tot pe desfrau i–a dat mobila si termopane.Si masina nu prin desfrau si–a luat–o.Si parchet a donat Duca.Ce rusine pentru MITRIOPOLIA–ARDEALULUI!!
Scris de anonim
ComentariuMONAHIA PARTENIA ABABEI sora de sange a STARETEI TEOCTISTA,traia in desfrau cu CALUGARUL PROTOSINGHEL JUSTIN,de la CATEDRALA PATRIRHALA!Stareta Teoctista este o mesalina,munfa si stioala!Evitati sa mai mergeti la acest SCHIT!STARETA TEOCTISTA sa consulte un dictionar daca nu intelege!SCHITUL–PELISOR–DESFRAU,BAUTURA,LIPSA DE LA SLUJBE!STARETA TEOCTISTA–URLA SI TIPA!Doar a picat in desfrau si cu muncitorul–tinerel!?
Scris de RATZ
ComentariuNepotul cu care Stareta Teoctista a picat in desfrau–Danut Cretu–este fratele de sange la Monahiilor–Stefana si Paisia de la MANASTIREA–TIGANESTI si a Monahului–Partenie de la MANASTIREA–FRASINEI.A facut avort dupa desfrau.Ce desfrau este pe Monahia Stefana ca Monahia Mitrodora este la SCHITUL–PELISOR.Daca vreti sunt deschisa dialogului si pot sa va spun multe despre viata Staretei Teoctista.De multe ori vin o dubita–Iveco si le aduce alimente de la SCHITUL PELISOR,Monahiilor–Stefana si Paisia.Monahia Stefana uda gradina in vara asta pana tarziu ca sa vina la grajduri Sica si sa vina la casa pe care o au la gradina.
Scris de NINA
ComentariuNepoata mea cat timp a stat la Schitul Pelisor a fost o adevarata teroare,nu viata de manastire.Preotul Iulian ai spunea sa faca numai ce dorea el si trebuia sa–i spuna tot ce face,nu avea voie sa faca ceva fara sa–i spuna lui.Le controla viata la toate care erau acolo.Erau frecvente scandalurile intre Preotul Iulian si Stareta Teoctista care pleca mereu de al manastire si venea tarziu si bauta.Cam toate rudele se perindeau pe la Schit.Maicile trebuiau sa faca slujbele si sa munceasca cat se poate.Dupa ce a plecat i–a trebuit o perioada sa–si revina prin ce a trecut.
Scris de DANIELA
ComentariuNu este nicio schimbare in bine la Schitul–Pelisor!Tot agitatie,haos,tulburare,sminteala,dezordine,lipsa de la slujbe.Preotul Iulian nu face Sfanta Liturghie zilnic–plecat prin tara si face slujbe de dezlegari pe bani.Se asteapta cate un crestin sa vina la Schit sa dea un ban si lase un pomelnic–daca o fi citit de cineva!?doar duminica ce vin.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPRESFINTITUL LAURENTIU–EPISCOPIA SIBIULUI–PREASFINTITUL ANDREI si PARINTELE–EXARH VISARION sunt multumiti ca,este cineva la Schitul Pelisor si il pazeste de hoti!
Scris de MEDIAS
ComentariuSTARETA TEOCTISTA–oare de ce cateodata pleaca noaptea de la SCHIT–sa doarma in alta parte si se intoarce dis de dimineata?E,unde sa se duca la o petrecere cu bautura si DESFRAU!Este mai usor de cat sa invete randuiala la Slujbe sau sa–si faca obste
Scris de anonim
ComentariuCei de la schitul pelisor sunt o adunatura de neispraviti pentru ca s–au intamplat atatea lucruri nedemne pentru o manastire.Batai de a venit politia sa dea afara o maica,certuri,maicile care pleaca,bautura si multe altele.Acum sunt neamuirile la schit si fac slujbe,este un fel de manastire
Scris de MARIANA
ComentariuVictor a fost prezentat la Schitul–Pelisor ca fiind nepotul,Staretei Teoctista–chiar de catre ea–MINCIUNA.Preotul Iulian nici nu stia ca ar fi nepotul lui.Stareta Teoctista mai face un pacat,minciuna!Victor cum a putut sa ajute la Schit,dupa ce s– drogat in Bucuresti si fuma tot timpul si era tatuat peste tot.A fost obligat sa fuga din Bucuresti si sa se ascunda la Pelisor.De la Schit la fel a fost obligat sa plece.A picat si el in desfrau,prin sat cu fetele.
Scris de HARALAMBIE
ComentariuStareta Teoctista–nu stie la strana, umbla bauta,nu poarta–PERIMANUL, traieste in desfraunepotul DANUT CRETU si cumnatul CONSTANTIN–de la Bacau,Bogan–muncitorul,Duca,etc tipa,urla,face mai mereu scandal, a dat maicile afara,iar altele au plecat singure. Nu vine la Slujbe,decat duminica! Fura din ce aduc oamenii si duce la MANASTIREA–TIGANESTI!? Mananca carne in sat,unde sta cu orele,se uita la televizor si cleveteste–barfeste. Se cearta mereu cu Preotul–Iulian,pe care la fel il barfeste de tot ce face Aceasta este viata–monahala la MANASTIREA–PELISORUasa zice cuvioasa Monahie Teoctista Ababei,care a facut avorturi.
Scris de ANONIM
ComentariuPreotul–Iulian,pleaca de la Schit sa faca slujbe de dezlegari–pe bani,nu face Sfanta Liturghie nici daca se intampla sa fie la Schit si–a facut casa pe numele lui–ABABEI SANDU,a trait in desfrau cu Ana,Raluca si Flori. Doarme la Sibiu la ucenica,DRAGAN ELENA–tot in desfrau.Nu prea are multa scoala,zice–"SUPRIZE"si multe alte cuvinte gresite.Spune,la cei care il cred ca,a fost ucenicul–PARINTELUI LAVRENTIE de la Manastirea–Frasinei.Preotul–Iulian,s–a batut cu nepotul Partenie,cu Raluca si cu Stareta Teoctista,s–a mai inpins.Aceasta este viata duhovniceasca la Schitul Pelisor,Manastirea PARTICULARA=ABABEI.
Scris de anonim
Comentariu SCHITUL PELISOR=loc de unde si–a putut face casa–Ieromonahul Iulian.Traieste un monahism–numai de el stiut si dupa regulile lui.Mergeti sa luati binecuvantari si cuvinte de invatatura–pe care nici el nu le stie,nu prea a fost la scoala si nici nu prea stie sa citeasca si nici sa se comporte.
Scris de ANONIM
ComentariuSCHITUL PELISOR,o gloata si o sleahta,care mananca banii oamenilor.Sa puna mana sa demonstreze ca,nu este adevarat ce s–a scris despre ei.Daca tot le sare in ajutor unii si altii sa puna mana si sa traiasca cu adevarat o viata monahala si duhovniceasca!La Schit nu este liniste si pace duhovniceasca!Viata pe care o duc ei, zi de zi nu este de manastire!Comportamentul,vorbirea si faptele lor sunt de mireni lipsiti de bun–simt.Doar nu a venit degeaba–EPISCOPUL ANDREI si PARINTELE EXARH VISARION la Schit si le–a atras atentia.Doar se cearta de atatea luni si este o adevarata tulburare la Schit.Numai incercati sa mintiti ca ar avea cineva ceva cu ei si ar scrie minciuni!Totul este adevarat si mai sunt multe de spus si de o gravitate mai mare,ce s–a intamplat aici!Motive de smintire sunt vizibele!STARETA TEOCTISTA si PREOTUL IULIAN incalca–REGULILE BISERICESTI si de MORALA!Confunda Schitul Pelisor cu propria mosie!Nu trebuie sa fii de acord cu toti oamenii–depinde de pregatirea
Scris de BUCUR
Comentariustareta teoctista,nu este capabila sa respecte regulile vietii monahale, nu este apta sa se incadreze in viata de manastire. stareta teoctista si preotul iulian sunt oameni de nimic–fara dram de de demnitate si curaj!dar ca sa ai curaj,trebuie sa fii omul lui HRISTOS!
Scris de CARINA BOTEA
ComentariuVietuitorii din manastiri au ei oare moralitate, au ei oare discernământ când se joacă cu cele sfinte? Ar trebui să le facă tuturor teste psihologice şi se va vedea în ce lume dedublată trăiesc. Ei şi–au făurit lumea lor... făcută din legi nescrise. Preoţii îndeamnă credincioşii la post, în timp ce ei se înfruptă cu toate delicatesele pe bază de carne. Îi îndeamnă să fie cinstiţi, în timp ce ei nu ştiu cum să facă peste noapte bani mai mulţi. În mănăstiri, stareţii şi stareţele racolează prin oamenii lor tineri şi pun stăpânire pe ei. Îi consideră obiecte, iar dacă familiile vor să–i recupereze, răspunsul lor e că se mai gândesc dacă da sau nu. E de–a dreptul uluitor. Se pare că au devenit adevăraţi traficanţi de persoane. Până unde vor să ajungă?
Scris de CALOIAN GEORGIAN
ComentariuAlo ce se intimpla prin manastiri sunt lucruri reale.Mitropolitii acestor manastiri nu au nimic de spus ca de facut nu fac nimic.Oare de ce nu cumva fac si ei tot asa sau poate ca fac lucruri si mai grave decit acestea.Marele Alb[prefericitul DANIEL]stie ce are in turma sau o lasa in gura lupilor.Ati distrus credinta cu nebuniile voastre.Contat cu mare durere ca ati transformat unele manastiri in bordele si case de odihna pentru lenesi si dezacsati.Guvernantii nostrii stiu ca lumea moare de foame si prin manastiri nebunii se lafaie.Controlati manastirile si taiati–le salariile ca oricum lor le aduc oamenii necajiti tot ce le trebuie.Oameni buni si cu frica de dumnezeu treziti–va si nu le mai dati lor nimic ca nu merita lasatii sa munceasca si sa numai huzureasca ca nu este pomana cu ei.Daca aveti surplus indreptati–va cu el la orfelinate de copii sau la azile de batrini.Asta este pomana adevarata ci nu cu lenesii din manastisi care au fugit din lume din cauza lenii si a responsab
Scris de adriana
ComentariuSTARETA–TEOCTISTA ascunde un mare–PACAT– savarsit de ea,ce s–a scris pana acum este nimic1Daca se va afla acest–PACAT–nu va mai purta haina monahala!?
Scris de LIVIU
ComentariuSTARETA TEOCTISTA ARE COPIL SI ESTE CRESCUT LA BACAU.
Scris de ANONIM
ComentariuManastirile romanesti,din pacate,sunt veritabile C.A.P–uri,unde tinerii care voiesc o viata curata in Hristos,sfarsesc prin a identifica duhovnicia cu prasitul sau cu sclavia in numele "ascultarii".Dupa ce sunt omorati de munca,dupa ce le rup oasele si se capata cu boli incurabile,care ii fac inapti de munca,sunt aruncati afara din manastire pe motiv ca "manastirea nu e bolnita".
Scris de CLEMENT
Comentariu Aveti mare grija ce scrieti despre Stareta teoctista sa nu suferiti–este foarte razbunatoare si nu umbla cu lucruri curate.Sufara de invidie,razbunare si rautate!Se trage din neam de tigani.
Scris de EUGENIA
ComentariuVerisoara mea a stat o perioada la schitul pelisor.Va spun ce a auzit,vazut si simtit pe pielea ei nu poate fi exprimat in cuvinte.Stareta se certa mereu cu ele,pleca de la schit in sat sa manance si venea dupa 4–5 ore bine bauta sau pleca cu zilele la surorile ei la manastirea tiganesti.La fel preotul era plecat si ramaneau singure.Pentru ce aveau nevoie trebuia sa–i spuna preotului sa le cumpere.Stareta spunea tot in sat ce se intampla la schit si le barfea:din curve nu le scotea,tiganci,bolnave cu capul,adunaturi,podoabe,madone si multe altele.Veneau la schit neamurile si atunci sa vezi ce zapaciala era,ziceai ce esti la nebuni.Mama staretei se punea pe baut cand venea.Cand numai a putut sa indure umilintele,jignirile a plecat–a fugit de la o bataie data de preotul iulian,pus de stareta teoctista.Daca se putea ca,maicile sa munceasca non–stop,slujbe si sa nu prea manance.
Scris de VIOLETA
ComentariuStareta teoctista nu dorea sa aibe obste prea mare,vedeau ce face ea si dorea mai proaste sa fie maicile,sa nu fie cineva mai desteapta decat ea,doar sa faca slujbe si sa munceasca.Verisoara mea terminase,facultatea de teologie si stia la slujbe,dar tot nu–i era pe plac staretei.Stareta teoctista avea parerea ca,schitul este al ei particular si amicile sunt sclavele ei.Erau zile cand le incuia bucataria sau ea se incuia in camera ei si nu iesea afara,daca maicile aveau nevoie de ceva.Cu un cumnat al ei s–a inchis in camera,dupa care a spus ca,i s–a rupt patul.Stareta teoctista dorea ca,totul sa fie al ei si maicile sa nu prea folosesca nimic,sa munceasca si sa faca slujbe.
Scris de VIOLETA
ComentariuVICTOR–cel care s–a drogat si este tatuat,a revenit din nou la SCHITUL–PELISOR,sta ascuns de recuperatori.Da o mana de ajutor–STARETEI TEOCTISTA–la desfrau.Ce viata monahala este la SCHTUL–PELISOR!
Scris de MARIANA
ComentariuSchitul pelisor–casa de odihna pentru neamuri,rude,prieteni si refugiu pentru urmariti.Donatiile,banii de la pomelnice ajuta si sunt buni pentru toata suflarea schitului.Oare al cui copil este–VICTOR, de este ascuns la schit!?Poate mai are o doza de droguri la el sa le dea si celor de la schit.
Scris de MEDIAS
ComentariuDANUT–nepotul Staretei Teoctista si a Preotului Iulian,nu mai are voie sa vina la SCHITUL–PELISOR.Cand a plecat s–a batut cu Preotul–Iulian si Preotul i–a pus cutitul la gat.Stareta a motivat la maici desfraul cu nepotul–DANUT ca a intrat peste ea in camera si era baut si are probleme cu capuldoar din partea ei nu a fost de placere–desfraul,a fortat–o.DANUT–cat a stat la SCHIT,bea de rupea.Genetic au probleme!
Scris de LARISA
ComentariuPatriarhul Daniel vede in manastiri doar o vaca de muls ! Nu il intereseaza latura apiritualael insusi fiind un materialist convins! Considera ca manastirile trebuie sa i se supuna neconditionat,sa–i dea lui tot ce au si gata! Nu e interesat de manastirile de maici , decat cand are de luatel nu da niciodata!. Fiind homosexual pasiv declarat, se intereseaza de manastirile de calugari, de unde isi racoleaza partenerii !
Scris de CLEMENT
ComentariuBANUL–SI DESFRAUL=sunt la loc de cinste la MITROPOLIA ARDEALULUI,inchide ochii la tot ce se intampla la SCHITUL–PELISOR,pentru "COTIZATIA"–care o primeste,mai un pic de desfrau si asa lucrurile merg mai departe.PREOTUL–IULIAN,umbla prin tara sa stranga bani,mai face si el o slujba.STARETA TEOCTISTA,numai poate de mandra ce este,mai minte si ea oamenii sa o ajute,mai trage un scandal,doar este stareta si isi permite?!
Scris de CLEMENT
ComentariuMoanahia teoctista,barfeste si cleveteste,nu numai maicile si surorile de la schit,ci si surorile ei de sange,le dispretuieste si denigreaza.chiar si pe preotul iulian,la prietenele ei din pelisor.Monahia teoctista nu iubeste nici pe Dumnezeu nici pe aproapele sau.De ce continua sa nu se duca la slujbe?Iubeste mai mult bautura,banul,plimbatul,desfraul,luxul si tinereii!!
Scris de anonim
ComentariuBine ca,cei de la Schitul Pelisor,nu au obste si nu stau si nu fac slujbe ca,s–a transformat in centru de refugiati!Ce minciuni se poate spune ca,a venit ca,este un loc de liniste si pace sufleteasca!Doar Stareta Teoctista,stapaneste bine arta minciunii asa ca si pe ucenicii i–a invatat sa minta.Schitul Pelisor,devine din zi in zi un loc de odihna si adapost pentru cei care fug din Bucuresti.Rusine pentru–MITROPOLIA ARDEALULUI–EPISCOPIA SIBIULUI!
Scris de CARINA BOTEA
ComentariuCine are urechi de auzit–bine!Cine vrea sa citeasca–bine!Cine nu sa–si vada de treaba lui!Este in natura umana sa lauzi pe cineva–indiferent ca,nu este asa,sau sa incerce sa se spuna ca,ce s–a scris aici nu este adevarat!Eu personal am ajutat foarte mult acest SCHIT si am mai dus persoane care au ajutat.Nu am nevoie de lauda si nici nu vreau sa ma laud dar vreau sa va argumentez ca,cunosc foaret bine situatia de la SCHIT.Nu vorbesc din auzite,santuri si colturi!Sunt o persoana decenta si nu urmaresc niciun interes!Ma simt oligat si am o datorie morala fata de Dumnezeu si Maica–Domnului si de cei care au ajutat cu multe,multe acest SCHIT–sa apar "CASA LUI DUMNEZEU".Nu ma voi repeta din nou cu ce s–a intamplat si se intampla la acest SCHIT!Daca va fi necesar o sa fac si alte dezvaluiri care nu sunt deloc favorabile pentru vietuitorii de la acest–SCHIT.Este liber in Romania sa te exprimi si sa spui–ADEVARUL!Cei care au curaj,demnitate,constiinta sa scrie ce n
Scris de DOMETIE
ComentariuDegeaba se lauda si vrea sa impresioneze oamenii–Preotul Iulian ca,a vietuit la Manastirea–Frasinei pentru ca,nu are un caracter monahal–duhovnicesc,a lenevit atatia ani in zadar!!!Nebunie curata si lipsa de respect fata de cele sfinte e sa intri in Altar si sa pui mana pe–Sfanata Evanghelie,Potirul,Sfantul Disc–cum face Preotul Iulian–cand uraste,barfeste si cum se comporta si la ce face!Scandaluri,batai cu furtunul,cutitul si multe.De vine e cine permite si ingaduie toate la Schitul Pelisor–MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL LAURENTIU–EPISCOPIA SIBIULUI–PREASFINTITUL LAURENTIU–PARINTELE EXARH–VISARION JOANTA!Lucru rusinos este sa furi banii schitului si sa–ti faci casa particulara pe numele tau–ABABEI SANDU.Preotul Iulian doar se lauda si bate in piept ca,un fariseu ca,el a construit tot la Schitul Pelisor–din banii oamenilor cu frica de DUMNEZEU!Ceea ce Preotului Iulian nu ai este din moment ce si–a facut casa!Oare cum are nesimtirea si obraznic
Scris de BUCUR
Comentariuschitul pelisor–ferma,casa de odihna,pensiune,lac de peste,sere si solare–asta este!viata monahala nu este!unele sunt necesare si de trebuinta,dar nu trebuie sa se laude atata,stareta teoctista!!?slujbele ,rugaciunea,bunul–simt,smerenia ar trebuie sa fie pe primul loc pentru–stareta teoctista si ieromanahul iulian–nu barfa,clevetirea,ura,dispretul si certurile,bautura,dispretul,banul,lipsa de la slujbe!!!!
Scris de BUCUR
ComentariuGenetic in familia ABABEI–este bautura,desfraul,nebunia si minciuna.Doar au un frate bolnav cu capul inchis intr–un centru iar o sora care e monahie la Manastirea Tiganesti are grave probleme cu capul–nebunie.Doar cand au venit parintii lor la Schitul Pelisor au baut si mama si tatal–Ababei Ion si Elena–de nu mai stiau de ei.Sa nu mai nege–Stareta Teoctista ca nu bea doar au vazut–o si muncitorii si maicile.Sa vedeti ce bea si nepoata–MONAHIA STEFANA de la MANASTIREA TIGANESTI.
Scris de DRAGHICI IULIA
ComentariuOare ce cauta Stareta Teoctista mai mereu la Hotelul Bulevard din Sbiu,mai ales seara??? Trebuie intr–un fel sa–si plateasca toate neregulile!? Staretia pentru–Monahia Teoctista Ababei ESTE TOTUL! Este ceva ce nu a visat si imaginat niciodata! Nu este meritul ei! Doar s–a proclamat singura si nu a avut cine sa conduca Schitul Pelisor si atunci,mai mult fortat–INALTPRESFINTITUL LAURENTIU a numit–o in 2009
Scris de anonim
ComentariuSTARETA TEOCTISTA–oare de ce cateodata pleaca noaptea de la SCHIT–sa doarma in alta parte si se intoarce dis de dimineata?E,unde sa se duca la o petrecere cu bautura si DESFRAU!Este mai usor de cat sa invete randuiala la Slujbe sau sa–si faca obste
Scris de ANONIM
ComentariuAnul trecut stareta teoctista strangea bani in dealul PATRIARHIEI de la bucuresti impreuna cu o maica.O stiam de la M.TIGANESTI–pentru ca eu merg de multi ani aici.M–a rugat daca pot sa o ajut.La vreo 2saptamani a venit la bucuresti cu o dubita si eu cu niste crestine stransesem–mobila,lenjerii–ce au dat oamenii si bani.Am fost si eu odata acolo la pelisor–o atmosfera foarte incordata,maici care nu vorbeau,preotul nici macar nu a vorbit cu noi m–am dus cu un autocar,la masa preotul iulian a binecuvantat fara sa poarte epitrahilul.Am ramas cu o impresie foarte proasta–stareta teoctista anul trecut cand strangea banii in bucuresti–zicea ca pentru–BISERICA.Dar cand am fost acolo nici vorba de BISERICA!?Cam multa minciuna si lauda!Dupa ce am citit imi dau seama ca a cheltui banii pe altceva!Oricum si la M.TIGANESTI–maicile nu au parere buna!?
Scris de CEZARA VERGU
ComentariuVICTOR–tot la manastire sta–doar o ajuta pe "MAICUTA".Prietenele staretei teoctista o ajuta la treburi ,cand pleaca mai cara si ele ce se poate de la schit.Preotul iulian tot prin tara umbla dupa bani!?Stareta teoctista tot nu sta la slujbe,prin sat cu treburi–ceva de mancat–carne,uitat la televizor,un pahar cu must,o barfa,clevetire.Acum numai poate sa bea bere ca s–a racit afara.Se vaita la lume ca nu stie cine scrie.de ce scrie!?doar ea este nevinovata–zice ea!!!Poate in curand–MITROPOLIA ARDEALULUI o sa propuna–SFANTULUI SINOD–sa faca SCHITUL PELISOR–manastire mixta–calugari si maici.Asa incearca si Victor–cel drogat,tatuat,ceva nou?!Acum stareta teoctista are–"ucenic".
Scris de MARIANA
ComentariuStareta teoctista si preotul iulian ar trebui sa fie fara invidie si iubitori de Dumnezeu!Din cauza mandriei si iubirii de arginti nu mai pot sa–L iubeasca pe DUMNEZEU si aproapele!E lipsa de constiinta dogmatica si de intelegere ortodoxa patristica, canonica, liturgica!!!! imaginati–va ce s–ar fi intamplat daca Sfintii Apostoli nu se suportau intre ei!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!! a fi preot inseamna sa slujesti lui Hristos in comuniune cu alti slujitori! nu te poti impartasi daca porti dusmanie pe cineva, sau o faci si intra cel rau in tine!
Scris de BUCUR
ComentariuPersista starea aceea de amorteala, tipica celor ce nu se mantuiesc, a caldiceilor, care se simt bine in confortul si luxul–de la Schitul Pelisor! Dumnezeu nu va mantui pe nimeni din audi!!??frecangeala de prin unele manastiri–gen Schitul Pelisor!!!! Cam ce se intlampa pe sus pe la patriahie asa e si prin manastirle de maici si de calugari afaceri,lux mandrie si sex HISTOS S_A nascut in pestera ...........numai una a fost FECOARA si totusi a nascut dar a ramas FECIOARA mai gasim azi prin manastiri copiii ai maicilor \"adica copiii orfani\ da ei au mama si tata printre slujitori asta e un caz fericit .....
Scris de MEDIAS
ComentariuStareta teoctista si–a angajat–paznic,ucenic,sofer,bodyguard,asistent personal.Este specialist,scolit la Bucuresti.Doar paznicul care l–a avut din sat nu putea sa faca de toate!?ar fi vrut si putut dar sotia este prietena cu ea.Nimic nu este intamplator!Dintr–un om pierdut o sa iasa un monah adevarat!Doar are exemple unicate–stareta teoctista–31 de ani de manastireieromonahul iulian–30de ani de manastire!?Dar mai asculta si el victor,despre el este vorba–B.U.G.MAFIA,la schitul pelisor.Doar vad si oamenii din sat si aud!
Scris de DOMETIE
ComentariuStareta Teoctista–nu este demna de calitatea de STARETA!Stareta Teoctista are sufletul intinat si murdar de cate pacate a facut–cele vazute de oameni si cate vorbe rostite!Stareta Teoctista–merge cateodata mai mult duminica,la sluja sa fie vazuta de oameni si sa nu spuna ca,ea nu vine–PREOTULUI EXARH VISARION–dar arde de nerabdare sa iasa mai repede–dar duminica de 4–5 ori iese din Biserica.Nu are deloc smerenie
Scris de CARINA BOTEA
ComentariuCu sufletul sau aprins–stareta teoctista–se ofera in fiecare zi ca jertfa pentru–PACATE! Stareta teoctista–nu respecta DECALOGUL! Faptele si cuvintele–PACATE!A parjolit si murdarit tot la SCHITUL PELISOR–prin tot ce face!!!Chilia unei monahii trebuie sa fie un loc sacru–stareta teoctista are sticle de bautura.
Scris de BUCUR
ComentariuSTARETA TEOCTISTA–sa urmeze poruncile Bisericii,sfaturile evanghelice,voturile sau juramintele monahale!!!Trebuie sa fie un bun teolog!!Poate dupa ce o sa termine si ea facultatea,daca o s–o termine!!!!Sa cunoasca Sfanta–Scriptura,daca a deschis–o?!STARETA sa cunoasca dogmele BISERICII–ORTODOXE,SFINTELE CANOANE,INVATATURILE SFINTILOR PARINTI,RANDUIELILE SI SLUJBELE BISERICESTI.Cand mai citeste,dar foarte rar se vede ca,nu are dictie–nu a citit deloc in cei 30de ani de manastire!!??Doar se plange ca,nu este usoara viata de manastire!!!
Scris de anonim
ComentariuSCHITUL–PELISOR=INSUFICIENTE,DEVIERI SI CADERI!SCHITUL–PELISOR=ASOCIATIA FAMILIALA–ABABEI.Stareta teoctista si ieromonahul iulian–ar trebuie sa fie pilde de urmat!!!dar ei cultiva–ura,dezbinarea,tulburarea,sminteala,cearta,dispretul,mania,invidia,iubirea de arginti,desfraul,bautura,furtul,bataile.Stareta teoctista face ce vrea la schitul pelisor,nu ce trebuie,nu are experienta si nu a dus o viata monahala!
Scris de DOMETIE
Comentariucei de schitul pelisor sunt niste loaze de oameni,la ce se fapte au facut si se continua tot in pacate. daca au furat banii schitului si si–au facut casa particulara?!!!! ce cauta un drogat,tatuat si care fumeaza sa stea la schit????? trebuie pitit si unde putea la–"MAICUTA" MITROPOLIA ARDEALULUI–acorda prea multa clementa!!
Scris de anonim
ComentariuStareta Teoctista si Ieromonahul Iulian in fata oamenilor sunt veritabili farisei,sunt intruchiparea minciunii,hotiei,desfraului.Nu au caracter de oameni!!!!SCHITUL PELISOR=SCHITUL ABABEI==S.N.C.DE FACUT BANI SI DE PACALIT OAMENII.
Scris de DOMETIE
ComentariuSunt multi "improvizati" in calugarie si in viata manastireasca in general, mai ales in ultimii ani, cand s–au infiintat foarte multe manastiri si schituri numai ca sa fie si au fost primiti oameni fara uce*nicie, fara verificare, ce au fost promovati uneori chiar in functii de conducere inainte de a fi fost ei insisi condusi oameni care au ajuns mari fara sa fie mici. Acestia sunt oamenii care vor reprezenta monahismul in continuare si bineinteles ca nu o vor face cum trebuie, precum se cuvine unui lucru de felul acesta. Multi dintre cei care intra in viata calugareasca sunt influentati de cunostinte, de rude si, in gene*ral, acestia nu depasesc viata comuna, iar in viata monahala sunt niste nechemati, adica traiesc o viata negativa intr–o infatisare pozitiva, fapt care nu promite nici pentru viitor si nu serveste nici in prezent.
Scris de BUCUR
Comentariustareta teoctista si preotul iulian ababei sunt doar purtatori de haine calugarestipregatirea teologica a lor este nulavoturile monahale numai conteaza pentru ei.la schitul pelisor sunt vanduta obiecte neinregistrate comercializeaza fara aprobare a unor carti,obiecte,icoane,iconite si matanii.
Scris de anonim
ComentariuVictor in continuare sta la Schitul Pelisor.Nu are ce cauta un barbat sa stea la o manastire de maici.Doar este baiat de Bucuresti,destept si se lauda prin sat ca,este smecher.Saracul de el?!Doar consuma droguri,fumeaza.O ajuta pe stareta la treburi si duce cu ea peste tot.Stareta teoctista este o prefacuta si vrea sa impresioneze pe toti ca,ea este sfanta si chiar este o monahie adevarata–DOAR CA,POARTA HAINELE–ATAT!!!!
Scris de MEDIAS
ComentariuOare de ce tot se chinuie cineva si in acelas timp vrea sa ne duca de nas ca,nu ar fi adevarat ce s–a scris?Doar nu toate lumea este proasta sau bolnava cu capul–cum barfeste,monahia teoctista.Acesti binevotori si laudatori sa–si vada de treaba lor sa numai minta,linguseasca si laude prost pe "MAICUTA"–doar din interes si sunt bine tratati cand vin la SCHITUL PARTICULAR PELISORU–nu–PELISOR.Poate le–a facut preotul iulian o–SUPRIZA–nu–SURPRIZA–saracul nu poate sa pronuntesi acum ei lauda frumusetea locului–sunt binecuvantati de ieromonahul iulain si din cauza asta vorbesc prost.Monahia teoctista a mintit si in fata –PREOTULUI EXARH VISARION si PREASFINTITULUI ANDREI–EPISCOPUL SIBIULUI–si contra fratelui de sange–preotul iulian–l–a barfit.Nu degeaba i–a spus sa plece de la Schit,de atatea ori!!!Nu poate fi vorba la Schitul Pelisor–de viata de manastire!!!!Sa fim seriosi si sa avem bunul–simt!!!Din moment ce s–au intamplat atatea si in
Scris de BUCUR
ComentariuCare este osteneala staretei teoctista?–MINCIUNA,BAUTURA,DESFRAUL,URA,DISPRETUL,CLEVETIREA,BARFA,BANUL,PLIMBATUL,LUXUL,MANDRIA,DENIGRAREA UNOR PERSOANE,INVIDIA,ZGARCENIA,NECURATIA,LACOMIA,MANIA.Pacatul este o infidelitate si o nedreptate fata de Dumnezeu si semenii nostri.Doar spune stareta teoctista mai bine zis se lauda ca si daca este adevarat tot ce s–a scris nu recunoaste!?Se simte bine si in acelas timp are impresia ca este cineva daca s–a scris despre ea–oricum numai poate ea?!Deci nu are CONSTIINTA si RESPECT!!!
Scris de LIVIU
ComentariuSufletul monahiei teoctista este murdar si patat de tot ce a facut si a zis!La fel si ieromonahul iulian care a furat banii schitului si si–a facut casa. Stareta teoctista este o podoaba care a stricat imaginea Schitului–Pelisor
Scris de anonim
ComentariuOare de ce au plecat–sora R.,sora A.,sora M.,maica S.,maica A.,–din cauza staretei teoctista–nu este viata de manastire,nu se comporta frumos,vorbea urat cu ele si le considerea sclavele ei.Veneau neamurile si cunostintele la schit si atunci se transforma intr–o adevarata nebunie–bautura,mancare si odihna.
Scris de BUCUR
ComentariuLasati-ne sa comentam subiectul nu mai bateti campii cu ce va dicteaza IPS VIRINEU.
Scris de Otillo
Comentariusa va manance viermii intrusi obsedati de pielisor si maici curve si betive.
Scris de .
Comentariupacat de preotii care se zbat sa aveti cine va apara si inteleg ca sindicatul e solutia
Scris de levant
ComentariuCARE E LEGATURA CU SINDICATUL??LATRATI CA NISTE VULPI TURBATE DE PE MARGINE IN LOC SA SOLIDARIZATI.
Scris de Alice
ComentariuEste inacceptabil si neadmisibil cum–MITROPOLIA ARDEALULUI–pri–I.P.S.LAURENTIU STREZA,P.S.ANDREI FAGARASANUL–EPISCOP–VICAR,ARHIMANDRIT VISARION–JOANTA–EXARH–poate trata tot ce se intampla la–SCHITUL PELISOR cu indiferenta si nu stabileste ordine si randuiala.Nu trebuie sa se supere nimeni ca,unii au dorit sa spuna ce se intampla aici.Eu cunosc toata situatia si am mai incercat sa mai indrept cate ceva–dar din pacate nu s–a putut.STARETA–TEOCTISTA si IEROMONAHUL–IULIAN nici ei nu se inteleg si de aici au pornit si multe alte abateri.Au fost destule persoane care au ajutat cum au putut si ar fi mare pacat de osteneala lor!In primul rand–Slujbele bisericesti ar trebui sa se oficieze intru totul dupa tipicul manastiresc!Maicile au pecat pentru ca,nu aveau de ce sa stea aici–nu exista viata monahala!!
Scris de BUCUR
ComentariuNoi faceam slujbele si toata treaba iar stareta–teoctisa ,se plimba toata–ziua sau se ducea prin sat la barfa cu prietenele ei si cand venea la Schit incepea sa tipe si ne punea sa muncim aproape toata noaptea,asa stia sa dea ascultari.Dorea noaptea sa–i satisfacem anumite mofturi de ale ei–oricum era bauta uneori si nu aveai cu cine sa te intelegi si trebuia sa faci ce zicea ea.Asta era viata monahala la Schitul–PELISOR!
Scris de RALUCA
ComentariuSTARETA–TEOCTISTA,nu participa la slujbe ca,nu stia randuiala si nici sa cante.MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–trebuia sa aiba in vedere aceste lucruri esentiale si necesare pentru o monahie.
Scris de RALUCA
ComentariuTot ce s–a scris despre–SCHITUL PELISOR,este–ADEVARAT!Este vazut,trait,controlat si verificat.Nu exista niciun interes,dar trebuie spus–ADEVARUL!STARETA–TEOCTISTA si IEROMONAHUL–IULIAN,acesti–ABABEI–au uitat sa–l iubeasca pe–DUMNEZEU si pe APROAPELE LOR!DUMNEZEU–exista peste tot!
Scris de RALUCA
ComentariuBine ca,nu sunt maici la SCHITUL–PELISOR,ca,au venit rudele,neamuri,prieteni si cunostinte sa stea sa nu fie pustiu si sa dea o mana de ajutor–STARETEI TEOCTISTA si IEROMONAHULUI–IULIAN, adica ,acesti– ABABEI.Donatiile noastre sunt bune si de folos pentru ei!
Scris de MEDIAS
ComentariuParintii mei locuiesc in Pelisor si merg destul de des la dansii si am vazut de multe ori cum Stareta–Teoctista vine la cineva din sat si sta cu orele–mananca se iuta la televizor.Deasemenea pot sa va spun ca,am vazut multe maici la Schit,dar pe urma au disparut,au aparut altele si la fel au disparut.Stareta–Teoctista cand are ceva de facut la Schit vine in sat si ia femei sa o ajute pentru ca,nu are cu cine sa faca pentru ca,nu stie sa–si pastreze maicile.
Scris de MARIANA
ComentariuTot ce s–a scris despre acest schit este adevarat!Adevarul deranjeaza?Sa aiba curaj sa spuna cineva ce nu este adevarat?Mai bine ar fi schit de calugari si s–ar face slujbe mereu.Maica Teoctista traiste in desfrau,nu vine la slujbe.Cand nu era dansa mergeam si discutam in liniste cu PARINTELE–IULIAN si era de apreciat simplitatea in care traiau,nu luxul ce l–a facut acum maica–teoctista si noi cei care suntem ucenicii PARINTELUI nu suntem primiti cu dragoste de dansa.
Scris de GHEORGHE
ComentariuCel mai indicat ar fi sa fie schit de calugari,asa cum a fost de la inceput.Monahia–Teoctista cu donatiile noastre isi satisface mofturile–plimbari,masina,papagali,acvariu cu pesti si multe altele care nu sunt necesare si de trebuinta pentru viata monahala.Ar trebui adus la cunostiinta–MITROPOLIEI ARDEALULUI–INALTPREASFINTITULUI PARINTE LAURENTIU.Acest–SCHIT PELISOR–este o sursa de venituri pentru–MONAHUL IULIAN si MONAHIA TEOCTISTA,sa–si poata permite ce vor dupa bunul plac!
Scris de DOMETIE
Comentariuda, cum de in timp de doi ani nu a reusit Maica Teoctista sa–si faca Obste? o mare parte din vina o are Parintele Iulian,nu ar mai trebui sa arunce donatiile din contul schitului Pelisor pe mofturile sorei cum se poate face ca aceasta maica sa plece si sa revenim din nou in Pelisor cu acelasi curaj ca acum un an doi?
Scris de Augustina
ComentariuMITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum o fi avuta ideea si inspiratia proasta sa o numeasca–STARETA pe MONAHIA TEOCTISTA–pentru ca,ea nu stie randuiala la strana.La MANASTIREA–TIGANESTI,ea nu a fost niciodata la strana si nu a avut nici un comportament monahal.Sansa acetei monahi a fost ca,la SCHITUL–PELISOR, erau calugari si maici era ceva mixt si atunci ea venind chipurile?!sa–si ajuta fratele–MONAHUL IULIAN si mai fiind cateva vietuitoare s–a decis sa fie schit de maici.MONAHUL–IULIAN avea atunci "UCENICILE" cu el pentru ca,calugari a ales sa plece,deoarece nu era mormal sa stea cu femei.MONAHIA–TEOCTISTA nu a fost in stare si capabila timp de 2ani sa–si faca obste?!
Scris de DOMETIE
ComentariuAm asistat la o asa zisa slujba de dezlegare pe care o face Preotul–Iulian,mi s–a parut foarte superficil facuta ,in graba,daca intelegeai bine cuvintele pe care le rostea.Nu stiu daca are facultate,dar mi–a lasat o impresie foarte proasta.Era mai mult grabit si nerabdator sa stranga banii si sa vina soferul sa–l duca in alta parte unde se ducea sa faca alte slujbe de dezlegare???Ne–a zis sa dam pomelnice ca,le pomeneste la schit???
Scris de IOSIF
ComentariuUnele maici au plecat ele singure pentru ca,nu aveau cum sa stea–nu este viata monahala,randuiala,Sfanta–Liturghie nu se face dacat duminica.Stareta–TEOCTISTA numai urla si tipa la ele si trebuia sa–i faca cam tot ce dorea ea si ele maicile trebuiau sa serveasca si sa satisfaca toate poftele ei si la toate neamurile si musafirii pe care ii avea.Verisoara mea a fost acolo dar a plecat la M.Casiel.Ce a indurat ea la acest schit nu se poate povesti in cuvinte.
Scris de DANIELA
ComentariuSunt coleg de facultate cu Stareta–Teoctista,Ababei–Cristina,la–FACULTATEA DE TEOLOGIE "ANDREI–SAGUNA"din Sibiu–nu are un comportament de monahie,vine la facultate cu incaltaminte cu tocuri si se comprta ca,un mirean in multe situatii.Nici un vocabular adecvat unei maici.Nu stiu cine a hotarat atat de gresit sa fie numita stareta la acest schit?Afiseaza mult fariseism si multa opulenta–nu smerenie caracteristica monahului.
Scris de COLEG
Comentariu MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU–cum poate tolera situatia de la–SCHITUL PELISOR si nu ia nicio masura???Ce exemplu da,STARETA TEOCTISTA,la obste si la crestinii care vin la Schit?
Scris de SILVIAN
Comentariuura ura.cea mai mare veste pe care mi-ati dat-o.hai sindicatul
Scris de Alice
ComentariuAm fost colega de seminar la–SEMINARUL TEOLOGIC SF.ECATERINA PRISLOP,cu Monahia Teoctista–pe nume CRISTINA ABABEI–si din perioada seminarului avea un caracter care nu era prea pentru o monahie.Doamna Directoare Monahia Petronia Orzea mereu era nevoita sa–i treaca cu vedere toate abaterile pe care le savarsea,iar cunostintele ei religioase erau cam nule pentru cati ani spunea ea ca,a stat in manastire.Din perioada seminarului avea dorinte pentru desfrau si iubea banii mai presus decat pe Dumnezeu
Scris de MIRUNA STOICESCU
Comentariuacest calugar iulian are o atractie fata de femei la spovedit, le ispiteste sa spuna lucruri intime din viata de cuplu,disperate cred ca asta poate sa le purifice de pacate,aceste persoane care se duc la el,au creierul partie, si poti sa te dai cu schiurile cat vrei,ca ele tot nu realizeaza pe ce lume traiesc
Scris de sisu
ComentariuLa Manastirea PELISOR,nu viata monahala si implicit slujbelele sunt principalele preocuparile ale PREOTULUI IULIAN,ci banii–masinile,casa personala a dansului.Rusine pentru un monah sa–si faca casa personala.Pacat de oamenii de buna credinta care ajuta manastirea pentru ca,PREOTUL IULIAN cheltuie banii lor.Oare MITROPOLITUL LAURENTIU cum poate ingadui asa ceva?Manastirea PELISOR nu poate fi considerata manastire ci propia afacere a PREOTULUI IULIAN.
Scris de ADAM
ComentariuSurorile de sange ale Teoctistei stau ca,niste parazite sa le care ea de la schitul pelisor si mai cara si la neamurile de la moldova.Traiasca oamenii si sa dea bani la schitul pelisor sa aibe si monahia teoctista si calugarul iulian bani pentru cheltuit–IUBIREA DE ARGINTI!!!!Surorile de sange ale teoctistei nu au lucrat niciodata la covoare.
Scris de cretu
ComentariuMaica Teoctista,cara tot ce se poate cara La Tiganesti,acolo sunt celelalte surori de sange unde se administreaza singure intr–o casa si tre sa munceasca ca sa se intretina,fac covoare,cum nu prea se mai cauta nu au ce manca si cineva tre sa le ajute,asa ca de la Pelisor se cara noaptea cu dubita toate cele necesare ca sa nu mai fie criticata ca de ce cara a dat toate maicile afara ,cele care comentau ,iar acum are verde la carat ,desfrau,bataie de joc
Scris de Augustina
ComentariuSA TE ARDA FOCUL STAVROFOARE
Scris de LSM
ComentariuAm stat o perioada la Schitul–Pelisor,numai viata de manastire nu a fost!Slujbele religioase nu se savarseau conform tipicului si traditiei monahale calugarul–duhovnic Iulian ne controla viata intru totul.Am fost nevoita sa fug ca,sa scap.
Scris de RALUCA
ComentariuAm vietuit o perioada la schitul–pelisor cat a fost de calugari si de atunci,preotul iulian strangea bani pentru casa dansului si familia sa.Veneau ucenicile dansului si stateau cu saptamanile la manastire,noi am fost nevoiti sa plecam din cauza lor.Venea sora dansului,monahia teoctista si cara cam tot ce se putea lua de la manastire.Calugarul iulian are casa personala si in satul pelisor si masini.
Scris de cretu
ComentariuLa Schitul–Pelisor,sunt abateri grave de la normele vietii monahale.Sfanta–Liturghie,nu se savarseste decat duminica si in zile de sarbatoare pentru ca,Preotul–IULIAN,este plecat din manastire sa stranga bani pentru casa personala a dansului si face slujbe de dezlegari.Schitul–Pelisor,poate fi considerat o "mica afacere"pentru familia–ABABEI–STARETA TEOCTISTA SI FRATELE EI–CALUGARUL IULIAN.
Scris de ZOSIM
Comentariunu cred in vrajitori,dar psihoza se poate face.nu sint de acord ca un preot calugar sa controleze viata cuiva ..da este bine sa asculti de sfaturile lor dar cu limita .este foarte jenant si nici nu imi vine sa cred ca un preot se ocupa cu asa ceva.sotul meu sa dus si el la minastirea PELISOR dintro pura intimplare. acolo i s–a intimplat un lucru ciudat.a trebuit sa mergem pe urma la alti preoti sa ne ajute .dumnezeu a avut grija de noi
Scris de maria
ComentariuOare stie MITROPOLIA ARDEALULUI–INALTPREASFINTITUL PARINTE LAURENTIU ce se intampla la Manastirea PELISOR–nu este viata monahala,PREOTUL IULIAN–se duce sa faca slujbe pe bani.Pacat de efortul financiar al fam.PILOIU care a construit manastirea.
Scris de zuzu
ComentariuPrislea ....mai mari preotilor.... nu trebuie sa ia spaga.... ca altfel unde ajunge omenirea aceasta... ce–a construit Parintele Iulian e lucru mare pentru omenirea aceasta,munca dansului cu siguranta v–a fi rasplatita.....ca sa fi bun trebuie sa fi prigonit,cu siguranta acest esec il v–a ridica pe parinte si mai sus. Maica teoctista v–a ajunge in iad ,cu audi cu tot ,masina de fite ii trebuia dansei????cu boxe si cd–player?? nu–si merita hainele bisericesti
Scris de dimitrie
ComentariuACEST PREOT IULIAN ABABEI FOLOSESTE HIPNOZA PENTRU A INBOLNAVI OAMENII CU DEOCHIURI SI USTURIMI ,SUFOCARI LA COPII,PENTRU A MERGE LA EL LA DOFTORICIT.CHESTILE ASTEA SUNT DEOSEBIT DE GRAVE PENTRU OMENIRE .MAI DEMULT SE ARDEAU PE RUG SA NU MAI RAMINA NIMIC DIN OCIRMUIREA LOR DUMNEZEU TEA VAZUT .MAI MARI PREOTILOR NU TREBUIE SA LASE PREOTI DE ASEMENEA SCRUPULE ,SI FETE ASCUNSE,IN SLUJBA BISERICI.ESTE O RUSINE SI UN PACAT PENTRU BISERICA.DACA NU CIND VA COBORI ISUS PE PAMINT VOR FI JUDECATI SI EI.UNDE AJUNGE OMENIREA IN FELUL ACESTA?
Scris de prislea
ComentariuPREOTUL–IULIAN,de la MANASTIREA–PELISOR,a uitat de cele 3voturi monahale!Pacat de tinerii nostri pe care el i–a nenorocit.Ucenicile lui sunt depedente de el,le manipuleaza cum vrea el.Minte oamenii cu slujbe de dezlegari,profita de suferinta oamenilor.SALVATI MANASTIREA PELISOR DE LA DESFRAU!!!!!
Scris de MACARIE
ComentariuNiciunul nu mai are loc in Sindicat din cei care s-au dat inapoi si mai ales dica sau toana.Ionescu,Stan,Guse si Parvu o sa cam decida multe.Din sursa sigura sunt croiti pe irineu si daca pleaca si daca sta sa cheme DNA-ul si ANAF-ul sa-l ia din urma.A delapidat multi bani.CURAJ.
Scris de conecs
ComentariuPREOTUL–IULIAN are numai ucenice–care le tine la Manastire.Nu face Slujbe,merge prin Sibiu,Pitesti si Rm.Valcea si strange bani–chipurile pentru manastire dar si–a facut vila.La MANASTIREA–PELISOR este mare tulburare si sminteala
Scris de MAGDALENA
ComentariuPREOTUL–IULIAN de la MANASTIREA–PELISOR,pleaca din manastire si vine la Pitesti,mai mereu sa stranga bani pentru casa personala a dansului.Nu stie sa vorbeasca cu crestinii.La MANASTIREA–PELISOR–nu este viata monahala este mare tulburare si sminteala!
Scris de GHITA
ComentariuLa MANASTIREA PELISOR–nu este viata monahala!STARETA–TEOCTISTA–umbla bauta,nu vine la slujbe si traieste in desfrau.
Scris de RALUCA
Comentariu Stareta Teoctista si Ieromonahul Iulian in fata oamenilor sunt veritabili farisei,sunt intruchiparea minciunii,hotiei,desfraului.Nu au caracter de oameni!!!!SCHITUL PELISOR=SCHITUL ABABEI==S.N.C.DE FACUT BANI SI DE PACALIT OAMENII
Scris de DOMETIE
ComentariuSunt multi "improvizati" in calugarie si in viata manastireasca in general, mai ales in ultimii ani, cand s–au infiintat foarte multe manastiri si schituri numai ca sa fie si au fost primiti oameni fara uce*nicie, fara verificare, ce au fost promovati uneori chiar in functii de conducere inainte de a fi fost ei insisi condusi oameni care au ajuns mari fara sa fie mici. Acestia sunt oamenii care vor reprezenta monahismul in continuare si bineinteles ca nu o vor face cum trebuie, precum se cuvine unui lucru de felul acesta. Multi dintre cei care intra in viata calugareasca sunt influentati de cunostinte, de rude si, in gene*ral, acestia nu depasesc viata comuna, iar in viata monahala sunt niste nechemati, adica traiesc o viata negativa intr–o infatisare pozitiva, fapt care nu promite nici pentru viitor si nu serveste nici in prezent.
Scris de BUCUR
ComentariuO sa-i loveasca Dumnezeu pe rand pe toti.Cum?Lui pr Toana i-a luat copilul,pe pr Stan cu accidentul cerebral l-a doborat la pat si mare pacat de copilul lui pr Parvu ca e un suflet nevinovat.Toti urmeaza sa ii ajunga blestemele lui IPS Irineu.
Scris de stavrofor
ComentariuL-am cunoscut pe popa Toana acum 3 ani cand l-am luat de la biserica de la electro sa-mi faca o pomana la cimitirul Ungureni.Cat ai zice peste a facut slujba , cred ca nici 2 minute nu a durat.Cand a venit vorba despre onorariu mi-a cerut 1,5 mil. De rusine i-am dat ,dar niciodata nu am mai apelat la el.Pur si simplu am ramas dezgustat de el, parca era un recuperator, nu preot. E rusinos ca nimeni nu se sesizeaza.
Scris de titel
ComentariuCe preot este acest toana cand acum o luna in ziua crucii cand toti credinciosii ne inchinam in biserica ,el aducea oameni sa-i munceasca la casa in curtea bisericii iar cand l-am intrebat in biserica mai multi credinciosi de ce face asta, mi-a zis mie sa ne vedem de treaba noastra.Asa face un preot?Sa nu mai vorbesc ce taxe cere de la oameni, ca pana la urma o sa ne mutam la aventisti.Asta e preot domnule episcop irineu?
Scris de sonia
ComentariuMister jud te superi, dar aceasta este realitatea. Faptele lor sunt cele care vorbesc, ci nu eu, iar dupa cum mi-a duc eu bine aminte spusele Mantuitorului Hristos: "Dupa faptele lor ii veti cunoaste". Dar limbajul tau lasa de dorit si se vede clar ca esti rau intentionat. Hai sa jucam cu cartile pe fata: cei patru sunt cei mai slabi preoti ai Craiovei, daca ii protejezi sau simpatizezi nu ai decat, dar nu are rost ca o lupta a ideilor pe care o ducem aici sa fie injosita de unul ca tine prin viziunea si limbajul suburban.
Scris de Pastorul cel Bun
ComentariuDaca Irineu nu ia masuri urgente cu acesti patru preoti pomeniti mai jos, e posibil sa se creada ca e prieten cu ei sau are afaceri cu ei.Irineu, ia masuri pana nu e prea tarziu.
Scris de ianulea
Comentariupastorule,esti teofanist libidinos iar acum fiind pe tusa jignesti pe cei cu sindicatul.Stai pitit ca un vierme si versi veninul din tine Esti o secatura tu, nevastata si toti urmasii, daca o sa ai.
Scris de jud
Comentariuvar au avut intentii bune. Totusi IPS Irineu trebuie sa dea un semnal si sa arate ca nu este cu sindicalisti. Pana acum nu a aratat acest lucru. Cred ca preoti curati sunt putin dezorientati, cand au vazut ca cei patru Motorga, Mocanu, Toana si Dica au fost promovati, ce sa mai creada ei saracii. IPS este iubit de preotii corecti ai Craiovei dar trebuie sa renunti la parsivii astia patru si sa numai aplece urechea la Pr Grigorie Carstea care se lauda tot timpul cu Indiscretul.
Scris de Pastorul cel Bun
ComentariuSunt doua tipuri de preoti in sindicat: 1. preotii saraci care intr-adevar au nevoie de sprijin 2. hotii si mafiotii care se ascund dupa intentii bune pentru as urmari interesul si a tinti la functiile inalte din mitropolie vezi Dica, Mocanu, Motorga, Toana. Acestia din urma s-au folosit de primii si i-au scos la inaintare. Din surse sigure stiu ca primii i-au renegat pe cei din categoria inferioara si ca pozitionare, dar si ca moralitate, asa ca atunci cand va veni rezultatul final hotii vor fi dati la o parte. Sa fim seriosi, credeti ca Dica, Toana, Motorga si Mocanu vor binele preotilor? Cata milostenie au facut ei pana acum ca sa aiba garantia ca pot sa ajute in continuare? Sunt ultimii preoti nu numai ai Craiovei, dar cred ca si ai tarii. Daca ii luam si pe rand si la gramada vedem ca nu este nimic de capul lor, niste smecheri, falseori, farisei, materialisti si imorali din toate punctele de vedere. Imi pare rau de saraci preoti care au fost tarati in acest sindicat, care intr-ade
Scris de Pastorul cel Bun
Bolşevicul Predescu, groparul pensionarilor

Îl vedeţi mergând agale pe străduţele din centrul Craiovei, cu privirea fixată pe o dungă imaginară trasată pe trotuar şi bolborosind nişte...
Cum şi ce visează deputaţii de Olt

Cum şi ce visează deputaţii de Olt

Iordache, cel mai eficient deputatDeputatul de Olt ales în Colegiul V Caracal, Florin Iordache (PSD), este cel mai eficient ales al nostru, luând în...
Ministerul Turismului prestează suspect la Vâlcea

Un serviciu public?Daniela Mitră Amza şi Gheorghe Naneş sunt experţi în evaluare şi examinare în cadrul Direcţiei control, verificare şi monitorizare...
Reabilitarea blocurilor din Brezoi, oprită de legea patrimoniului

Cu trei săptămâni în urmă, Primăria oraşului Brezoi începea reabilitarea şi consolidarea exterioară la şapte blocuri dintr-un cartier central...
„BCR va deveni acţionar al Combinatului Oltchim“

BCR, care este principalul nostru creditor şi dorit să verifice dacă strategia de dezvoltare a Oltchim este corectă, a angajat firma de consultanţă...
La o cafea despre drepturile omului

La o cafea despre drepturile omului

Open Café 4 Human Rights este un proiect ce urmăreşte implicarea tinerilor în viaţa societăţii civile şi promovarea drepturilor omului în rândul...
La Traviata, pe scena Liricului craiovean

Dragostea neţărmurită a Violettei Valery faţă de Alfredo Germont generează o serie de conflicte, fiind catalogată la un moment dat ca o „legătură...
„Unde-i revolverul?“

„Unde-i revolverul?“

Scrisă de furie, potrivit afirmaţiilor talentatului dramaturg, în condiţiile unei boli nemiloase, piesa a contribuit într-un fel la vindecarea sa...

Evenimente

Oltenia. Interferenţe culturaleÎn zilele de 7 şi 8 octombrie 2010, s-a desfăşurat la Muzeul Olteniei Craiova, prin Secţia de istorie-arheologie, în colaborare cu Consiliul Judeţean Dolj, prima ediţie a Conferinţei Naţionale sub genericul „Oltenia. Interferenţe culturale”. Întâlnirea specialiştilor din acest domeniu a avut loc pe patru...
 
Băsescu scufundă „pachebotul portocaliu“

„Măsura de creştere progresivă, până în 2030, a vârstei de pensionare până la 65 de ani, precum şi de egalizare a acesteia la femei şi bărbaţi...
Robeşti-Vâlcea, hidrocentrala bugetivoră

Începând cu 1988, construirea hidrocentralei din Robeşti – Vâlcea a fost o adevărată “mană cerească” pentru firmele clientelare oricărei...
„S-V Oltenia a atras cele mai multe fonduri europene“

Reporter: Cum e să schimbi locul de muncă la aproape 180 de grade?Mihaela Mocanu: Când eşti de partea presei, vezi cu ochi foarte critici ceea ce fac...
Învăţământul merge bine

Învăţământul merge bine

La Liceul „George Şt. Marincu”, începerea anului şcolar 2010-2011 a adus cu sine câteva noutăţi pozitive. Directoarea instituţiei, Lila Gligă,...
Doctorul din Berbeşti

Doctorul din Berbeşti

Doctorul Nicolae Criveanu este o adevărată personalitate a oraşului Berbeşti şi este cunoscut în toate localităţile limitrofe. Are cabinet particular...
Olteni „oţi“ şi cu oltenii!

Olteni „oţi“ şi cu oltenii!

Gheorghe Dumitriu are 50 de ani şi locuieşte într-un imobil de pe strada Ştefan cel Mare. Craioveanul povesteşte că în cei cinci ani de când locuieşte...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Că locul amorului lichid este piscina sau marea, se recomandă o apă călduţă şi liniştită şi... un minimum de intimitate! Totul poate începe...
 
7 Sport
Etapa a XI-a, FC Braşov - Universitatea Craiova

În returul sezonului trecut de Liga I, Universitatea învingea la Severin pe FC Braşov cu un scor de masă verde, 3-0. Au marcat atunci Găman, Barbu...
Probleme la Oltchim!

Probleme la Oltchim!

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a obţinut cinci victorii lejere în această ediţie a Ligii Naţionale, dar a înregistrat un eşec...
Oltchim, ce deziluzie!

Oltchim, ce deziluzie!

Ran 10 – Val 5, astfel a început transmisia partidei de sâmbăta trecută, întârziată de condiţiile meteo. Randers, vicecampioana Danemarcei, şi...
 
Barcelona

Barcelona

Cultură, civilizaţie, multilingvism. Astea mi s-au părut a fi cele trei caracteristici emblematice, dintre multe altele generoase şi ele, ale unei...
 
Indiscreţii de Dolj

La anul, popii vor avea sindicat!Deşi oficial s-au retras din prigonitul sindicat al preoţilor, o bună parte din popii olteni sprijină demersul câtorva colegi în ale celor sfinte de a-şi susţine dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Procesul se află pe rolul acestei înalte instanţe, sentinţa ce urmează a se da pe parcursul...

Indiscreţii de Vâlcea

L-au prins…nu l-au prins…Simpatică o ştire dintr-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea. Cică poliţiştii din Horezu au descoperit în cala unui autocar două genţi de voiaj în care se găseau 940 pachete de ţigări, de provenienţă Serbia.Din comunicat se subînţelege că pasagerii fie că nu au suflat o vorbă, fie că au dat vina unul...

Indiscreţii de Olt

Şoferii CJ Olt, jecmăniţi de bonurile pentru benzinăUnul dintre şoferii de la CJ Olt se plânge de ceva timp de faptul că stă pe tuşă din lipsă de benzină. Şi asta nu din cauza exclusivă a crizei economice care a subţiat sumele destinate diverselor cheltuieli, ci a faptului că şi amărâta aia de cotă de benzină le este înjumătăţită...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva