Indiscret Editorial
Barcelona
Voteaza Articolul

Barcelona


de Virgil Dumitrescu

Cultură, civilizaţie, multilingvism. Astea mi s-au părut a fi cele trei caracteristici emblematice, dintre multe altele generoase şi ele, ale unei metropole absolut fascinante precum Barcelona. De la vechea Catedrală purtând numele oraşului la Sagrada Familia, de la Casa Mila sau „La Pedrera”, binecuvântate de geniul lui Antoni Gaudi, la Muzeul Pablo Picasso, şi de la Fundaţia Juan Miro la Muzeul Naţional de Artă Catalană, de pe colina Montjuic, o mare cultură încântă ochiul şi sensibilizează seminţiile poliglote. Mi-ar fi mai uşor să vă spun că doar laponi sau indieni sioux n-am zărit (sau nu i-am recunoscut eu) în mulţimea pestriţă luând cu asalt imensele palate care adăpostesc opere de nepreţuit, terasele şi grădinile mângâiate de razele unui soare îmbietor la promenadă sau plajă, chiar la început de octombrie.
Ar fi de-a dreptul imposibil ca această zestre nativă, slujită cu zel şi competenţă secole de-a rândul, să nu se reverse şi asupra barcelonezului obişnuit. El urcă în autobuz după ce a stat la rând şi, silenţios, se îndreaptă spre uşa din spate. Pe la mijlocul autobuzului nu coboară decât persoanele vârstnice sau cu dizabilităţi. Pentru acestea, fiecare intrare în bloc e prevăzută cu o rampă specială. Ca nu cumva să oboseşti până la prima staţie de metrou, păşeşti în lift direct din stradă şi cobori înaintea benzilor rulante.
Strada are trăirile ei. Orice trecere de pieton e prevăzută cu semafoare. Ai ceva de aruncat la pubelă, nu arunci la întâmplare. Sticlele, hârtiile, resturile menajere se depun separat. Ceea ce se poate recicla, se reciclează şi se foloseşte din nou. Am văzut la „gunoi” piese de mobilă, îmbrăcăminte şi televizoare care ar face deliciul oricărui pretins pensionar român. Pentru că tot veni vorba, am rămas cu impresia că Barcelona chiar se mândreşte cu bătrânii săi - eleganţi, distinşi, dispuşi la şuetă. Mai ales „ele”. La micul dejun, pe care ţi-l asigură orice bar, ai şi informaţia zilei. La fiecare măsuţă îşi aşteaptă cititorii ediţiile gratuite din Gente, 20 Minute, ADN ş.a. La Vanguardia (80 pag.) sau el Periodico (68 pag.), a 1,20 euro exemplarul, presupun un alt regim, şi mai aşezat, al lecturii.
Are şi Catalunya problemele ei, nici Barcelona nefiind scutită. În răgazul celor 10 zile petrecute aici şi facilitate de săptămânalul Indiscret în Oltenia, am asistat şi la o „huelga general” în transporturi, provocată de efectul în derulare al măsurilor „para superar la crisis”, departe însă de dramatismul celor de la noi. Din câte mi-am sat seama, El Gobierno espanol nu a rămas insensibil, mai ales că provincia Catalunyei, cea mai bogată şi stilată dintre toate, are întotdeauna un cuvânt greu de spus. Apoi, sunt capriciile generaţiei „nici” („ni estudian, ni trabajar”), în intervalul de vârstă 15-24 de ani.
Dar cu asta îmi pare că mă apropii de realităţile româneşti şi de ceea ce oferă internetul. Detaliile, atât cât le-am putut filtra cu ochiul liber, au constituit sarea şi piperul unor zile de neuitat.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
ComentariuLectia fiecarei zile/// Banii de caldura de se-mpart egal,/ La intreg poporul, cate grade, oare,/ Sub acoperisuri, are fiecare?/ Sau nu se ajunge, nici atunci, de-un bal?/ Banii de mancare, de se-mpart si dansii,/ Tot egal, la lume, oare se ajung?/ E de-ajuns mancarea celor care plang?/ Sunt egali la foame rasii si cu plansii?/ Banii pentru scumpa noastra sanatate,/ De se-mpart si dansii, tot egal, in parte,/ Oare vor ajunge? Va fi echitate/ Cel putin in viata? Sau doar dupa moarte?/ Si de nu se-ajunge painea, gradul, leacul,/ Cum sa se ajunga cate sunt pe lume?/ Cum sa se imparta dragostea, anume?/ Nu fatarnicia, lacoma cat veacul?/ Mai catam firescul? Mai catam ce doare?/ Sau de-ajuns ne este golul ce ne-mbraca?/ Imparat pe strada, este fiecare,/ Si copiii striga: De e gol, ce daca?/
Scris de Cititor
ComentariuVeniturile, in Epoca Cresterilor Negative /// Venitul, mic si pricajit, /Tot scade, si cand suie! /"Era pe cand nu s-a zarit, /Azi," il "vedem, si nu e !"
Scris de Cititor
Bolşevicul Predescu, groparul pensionarilor

Bolşevicul Predescu, groparul pensionarilor

Îl vedeţi mergând agale pe străduţele din centrul Craiovei, cu privirea fixată pe o dungă imaginară trasată pe trotuar şi bolborosind nişte...
Cum şi ce visează deputaţii de Olt

Cum şi ce visează deputaţii de Olt

Iordache, cel mai eficient deputatDeputatul de Olt ales în Colegiul V Caracal, Florin Iordache (PSD), este cel mai eficient ales al nostru, luând în...
Ministerul Turismului prestează suspect la Vâlcea

Ministerul Turismului prestează suspect la Vâlcea

Un serviciu public?Daniela Mitră Amza şi Gheorghe Naneş sunt experţi în evaluare şi examinare în cadrul Direcţiei control, verificare şi monitorizare...
Reabilitarea blocurilor din Brezoi, oprită de legea patrimoniului

Reabilitarea blocurilor din Brezoi, oprită de legea patrimoniului

Cu trei săptămâni în urmă, Primăria oraşului Brezoi începea reabilitarea şi consolidarea exterioară la şapte blocuri dintr-un cartier central...
„BCR va deveni acţionar al Combinatului Oltchim“

„BCR va deveni acţionar al Combinatului Oltchim“

BCR, care este principalul nostru creditor şi dorit să verifice dacă strategia de dezvoltare a Oltchim este corectă, a angajat firma de consultanţă...
La o cafea despre drepturile omului

La o cafea despre drepturile omului

Open Café 4 Human Rights este un proiect ce urmăreşte implicarea tinerilor în viaţa societăţii civile şi promovarea drepturilor omului în rândul...
La Traviata, pe scena Liricului craiovean

La Traviata, pe scena Liricului craiovean

Dragostea neţărmurită a Violettei Valery faţă de Alfredo Germont generează o serie de conflicte, fiind catalogată la un moment dat ca o „legătură...
„Unde-i revolverul?“

„Unde-i revolverul?“

Scrisă de furie, potrivit afirmaţiilor talentatului dramaturg, în condiţiile unei boli nemiloase, piesa a contribuit într-un fel la vindecarea sa...

Evenimente

Oltenia. Interferenţe culturaleÎn zilele de 7 şi 8 octombrie 2010, s-a desfăşurat la Muzeul Olteniei Craiova, prin Secţia de istorie-arheologie, în colaborare cu Consiliul Judeţean Dolj, prima ediţie a Conferinţei Naţionale sub genericul „Oltenia. Interferenţe culturale”. Întâlnirea specialiştilor din acest domeniu a avut loc pe patru...
 
Băsescu scufundă „pachebotul portocaliu“

Băsescu scufundă „pachebotul portocaliu“

„Măsura de creştere progresivă, până în 2030, a vârstei de pensionare până la 65 de ani, precum şi de egalizare a acesteia la femei şi bărbaţi...
Robeşti-Vâlcea, hidrocentrala bugetivoră

Robeşti-Vâlcea, hidrocentrala bugetivoră

Începând cu 1988, construirea hidrocentralei din Robeşti – Vâlcea a fost o adevărată “mană cerească” pentru firmele clientelare oricărei...
„S-V Oltenia a atras cele mai multe fonduri europene“

„S-V Oltenia a atras cele mai multe fonduri europene“

Reporter: Cum e să schimbi locul de muncă la aproape 180 de grade?Mihaela Mocanu: Când eşti de partea presei, vezi cu ochi foarte critici ceea ce fac...
Învăţământul merge bine

Învăţământul merge bine

La Liceul „George Şt. Marincu”, începerea anului şcolar 2010-2011 a adus cu sine câteva noutăţi pozitive. Directoarea instituţiei, Lila Gligă,...
Doctorul din Berbeşti

Doctorul din Berbeşti

Doctorul Nicolae Criveanu este o adevărată personalitate a oraşului Berbeşti şi este cunoscut în toate localităţile limitrofe. Are cabinet particular...
Olteni „oţi“ şi cu oltenii!

Olteni „oţi“ şi cu oltenii!

Gheorghe Dumitriu are 50 de ani şi locuieşte într-un imobil de pe strada Ştefan cel Mare. Craioveanul povesteşte că în cei cinci ani de când locuieşte...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Că locul amorului lichid este piscina sau marea, se recomandă o apă călduţă şi liniştită şi... un minimum de intimitate! Totul poate începe...
 
7 Sport
Etapa a XI-a, FC Braşov - Universitatea Craiova

Etapa a XI-a, FC Braşov - Universitatea Craiova

În returul sezonului trecut de Liga I, Universitatea învingea la Severin pe FC Braşov cu un scor de masă verde, 3-0. Au marcat atunci Găman, Barbu...
Probleme la Oltchim!

Probleme la Oltchim!

Echipa de handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea a obţinut cinci victorii lejere în această ediţie a Ligii Naţionale, dar a înregistrat un eşec...
Oltchim, ce deziluzie!

Oltchim, ce deziluzie!

Ran 10 – Val 5, astfel a început transmisia partidei de sâmbăta trecută, întârziată de condiţiile meteo. Randers, vicecampioana Danemarcei, şi...
 
Barcelona

Barcelona

Cultură, civilizaţie, multilingvism. Astea mi s-au părut a fi cele trei caracteristici emblematice, dintre multe altele generoase şi ele, ale unei...
 

Indiscreţii de Dolj

La anul, popii vor avea sindicat!Deşi oficial s-au retras din prigonitul sindicat al preoţilor, o bună parte din popii olteni sprijină demersul câtorva colegi în ale celor sfinte de a-şi susţine dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Procesul se află pe rolul acestei înalte instanţe, sentinţa ce urmează a se da pe parcursul...

Indiscreţii de Vâlcea

L-au prins…nu l-au prins…Simpatică o ştire dintr-un comunicat de presă al IPJ Vâlcea. Cică poliţiştii din Horezu au descoperit în cala unui autocar două genţi de voiaj în care se găseau 940 pachete de ţigări, de provenienţă Serbia.Din comunicat se subînţelege că pasagerii fie că nu au suflat o vorbă, fie că au dat vina unul...

Indiscreţii de Olt

Şoferii CJ Olt, jecmăniţi de bonurile pentru benzinăUnul dintre şoferii de la CJ Olt se plânge de ceva timp de faptul că stă pe tuşă din lipsă de benzină. Şi asta nu din cauza exclusivă a crizei economice care a subţiat sumele destinate diverselor cheltuieli, ci a faptului că şi amărâta aia de cotă de benzină le este înjumătăţită...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva