Indiscret Sport
E Spania!...
Voteaza Articolul

E Spania!...


de Virgil Dumitrescu

Noua campioană a lumii la fotbal e Spania. Duminică, pe Soccer City, din Johannesburg, Spania a învins Olanda cu 1-0, scor pe care ibericii îl stabiliseră şi în sferturi, cu Paraguay, şi în semifinală, cu Germania. Diferenţa constă în faptul că acest 1-0 cu batavii a venit târziu de tot, abia în minutul 116. Încă doar câteva zeci de secunde şi departajarea s-ar fi făcut la penaltyuri. Cel care i-a salvat pe campionii Europei de emoţiile loviturilor de pedeapsă a fost Iniesta. Plasat în zona din care Heitinga tocmai plecase la cabine, în urma unui fault comis din spate, şesarul lui Del Bosque a înscris printr-un şut plasat în diagonală, aruncându-şi compatrioţii în aer.
„Furia roşie”, devenită ad-hoc „furia albastră”, a tremurat în câteva rânduri, când inabilitatea lui Robben şi inspiraţia de zile mari a lui Casillas au amânat pentru totdeauna deschiderea scorului de către „portocalii”. E la fel de adevărat că, de partea cealaltă, Ramos a trimis şi el peste transversală un jabulani pe care de asemenea scria gol. Puţin totuşi pentru o finală de campionat mondial. Ambele combatante au temporizat cât au putut, spaniolii etalându-şi ţesătura de pase, iar batavii pândind contraatacul. Stilurile însă au interferat de la jumătatea primei reprize, pentru a se confunda mai apoi. Am revăzut astfel cu ochii minţii moştenirea tacticizată a unor mari vedete ale fotbalului olandez cu amprentă pe fotbalul iberic, Johann Cruyf, de exemplu, fiind unul dintre ei. A rezultat, în majoritatea timpului, o luptă surdă pe gazonul lui Soccer City, de jur împrejurul căruia doar vuvuzelele s-au făcut remarcate. Într-o oarecare măsură, şi erorile brigăzii de arbitri englezi în frunte cu ezitantul H. Webb.
Am urmărit o finală inedită, dar plictisitoare. Dacă Spania a figurat printre echipele cu şansă la ultima reprezentaţie a Cupei, mai puţin s-a vorbit despre Olanda. „Bătrânul continent” a dat lovitura acolo unde până acum nu a avut acces. Poate că o confruntare Europa-America de Sud, cu Brazilia sau Argentina „cap de afiş”, ar fi oferit mai mult „material didactic” specialiştilor. Cu Brazilia sau Argentina în formă, doar că excentricul selecţioner Maradona şi fadul selecţioner Dunga n-au ştiut să-şi motiveze elevii. Europa a punctat şi prin aceea că actuala ei campioană s-a încununat şi cu laurii mondiali, ceea ce nu e puţin lucru. Spania rămâne purtătoarea de cuvânt a fotbalului european, iar din 11 iulie, şi a celui planetar, la nivel de reprezentativă. Doar la nivelul echipelor de club a perforat şi a performat Italia, fosta regină a lumii.
Africa de Sud ne-a apropiat din nou de fotbalul reprezentat de culorile naţionale. Aşa cum, peste doar doi ani, Polonia şi Ucraina, gazde ale Campionatului European, vor face acelaşi lucru. Oricât de rivali am fi între noi, „dulce ca mierea e glonţul patriei”, ca să cităm dintr-un remarcabil prozator de-al nostru.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Berceanu stă cu biciul în spatele constructorilor

Berceanu stă cu biciul în spatele constructorilor

Săptămâna ce tocmai a trecut a fost din nou umplută de importanţa unei vizite cât se poate de oficiale. Ministrul transporturilor, Radu Berceanu,...

Investiţie periculoasă

Iniţiativă cu problemeToma a fost surprins de oamenii legii în timp ce efectua lucrări de modificare a drumului public după ce îşi realizase canalizare proprie, fără a avea autorizaţie de construire. “Am strâns bani împreună cu doi vecini şi ne-am făcut canalizare pentru că avem probleme atunci când plouă. De fiecare dată, apa se...

ABA Jiu cu ochii pe ape

Conform diagnozei şi prognozei INHGA, debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, va fi în creştere în intervalul 08.07.2010-09.07.1010, situându-se peste media multianuală a lunii iulie.În aval de Porţile de Fier, pe Dunăre debitele au fost în scădere la Gruia, Calafat şi Bechet. Conform prognozei elaborate de INHGA-CNPB...
Craiovence, mame contracost

Craiovence, mame contracost

La 21 de ani, Roxana spune că şi-a găsit vocaţia: vrea să fie bonă. Nu are experienţă în acest domeniu, dar ca o recomandare sunt momentele petrecute...
Reabilitarea termică jupoaie râmnicenii

Reabilitarea termică jupoaie râmnicenii

Reabilitarea termică a blocurilor din cartierul Nord – Râmnicu Vâlcea a început în 2009. Conform adresei nr. 14604/ 30.06.2009, primăria anunţa...
Managementul Oltchim, îngrijorat de jocul acţionarului PCC SE

Managementul Oltchim, îngrijorat de jocul acţionarului PCC SE

Oltchim SA nu este surprinsă de faptul că acţionarul minoritar PCC SE a contestat în instanţă hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor prin...
Liricul craiovean în tur de forţă

Liricul craiovean în tur de forţă

Premierele „Rigoletto” de Giuseppe Verdi (din luna februarie), în regia artistică a maestrului Kerstin Jacobssen (Germania), conducerea muzicală...
Filarmonica „Oltenia“ Craiova – instituţie de interes naţional

Filarmonica „Oltenia“ Craiova – instituţie de interes naţional

Prestigiu menţinut la cote superioarePreluarea întregii activităţi a Filarmonicii craiovene la începutul acestui an de către actorul Gabriel Marciu...

Biblioteca „Indiscret“

Niculina Oprea (n. 1957, Negoeşti-Dolj) a publicat prima oară în „Luceafărul” şi a debutat cu volumul „În apele Akheronului” – Editura „Vlad & Vlad”, 1994. Au urmat, evident, alte titluri despre care s-au pronunţat favorabil criticii momentului (Al. Cistelecan, Dan-Silviu Boerescu ş.a.). Lirica sa, decantată atent, fără...
 
„Nulitatea Dobrescu“

„Nulitatea Dobrescu“

De-a lungul vremii, Indiscret în Oltenia a publicat numeroase articole despre Constantin Dobrescu şi isprăvile sale în calitate de director al Direcţiei...
Foc şi indolenţă la Catedrala Arhiepiscopală

Foc şi indolenţă la Catedrala Arhiepiscopală

În schimbul asigurării, se recurge la “banul văduvei”Chiar dacă pagubele sunt minore, situaţia este destul de critică pentru Arhiepiscopie. Mai...
O stafie comunistă bântuie prin IPJ Dolj

O stafie comunistă bântuie prin IPJ Dolj

„Hârtiuţa“ mi-a schimbat destinulLa începutul anilor ’80, tânăr locotenent de miliţie pe atunci, am fost chemat de şeful inspectoratului,...
Studenţii olteni, exilaţi printre şobolani

Studenţii olteni, exilaţi printre şobolani

În fiecare vară, conducerea Universităţii din Craiova are „epuizanta” sarcină de a stabili care dintre căminele studenţeşti va rămâne deschis...
Patron vâlcean acuzat că a furat banii şomerilor

Patron vâlcean acuzat că a furat banii şomerilor

Comuna Vaideeni revine în atenţie cu un nou episod, după ce zilele trecute şefa CEC Bank Vaideeni a fost depistată că ar fi prejudiciat 23 de deponenţi...
 
„Se înmatriculează zilnic 100 de autoturisme“

„Se înmatriculează zilnic 100 de autoturisme“

Reporter: Mulţi vă confundă cu Poliţia Rutieră sau cu Poliţia. Ce înseamnă, de fapt, instituţia pe care o reprezentaţi?Maria Vasile: Este firesc...
„Incompatibilii să   demisioneze, prefectul să ia măsuri“

„Incompatibilii să demisioneze, prefectul să ia măsuri“

„O situaţie care pune în discuţie credibilitatea partidului”Reporter: Domnule ministru, sunteţi, din 15 iunie, membru al PDL Vâlcea. Aţi „aterizat“...
Afacere „ciobănească“ la Popeşti-Vâlcea

Afacere „ciobănească“ la Popeşti-Vâlcea

Opt ani pribeag prin lumeLa puţin timp după Revoluţia din 1989, Dan Ciobanu a decis să plece din România şi să-şi încerce norocul în străinătate:...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Bărbatul se aşază cu picioarele întinse; apleacă puţin corpul în spate, sprijinindu-se în mâini. Trebuie să se afle într-o poziţie confortabilă,...
 
7 Sport
Perioada de aur, „Craiova Maxima“

Perioada de aur, „Craiova Maxima“

În sezonul competiţional 1981-82, Ştiinţa s-a clasat între primele opt echipe ale Europei în Cupa Campionilor Europeni (UEFA Champions League), antrenori...
E Spania!...

E Spania!...

Noua campioană a lumii la fotbal e Spania. Duminică, pe Soccer City, din Johannesburg, Spania a învins Olanda cu 1-0, scor pe care ibericii îl stabiliseră...
„Oltchim este un simbol al României“

„Oltchim este un simbol al României“

„Am ajuns la Chimistul din întâmplare“Reporter: Domnule Berbecaru, vă mai amintiţi cum aţi ajuns la clubul de handbal? Petre Berbecaru: Eu am...
 
Rafala CEDO

Rafala CEDO

Nu cred că e normal ca pentru greşelile grave ale unor magistraţi să plătească statul român. Nici măcar Justiţia, sistemul în interiorul căruia...
 

Indiscreţii de Dolj

„Pachidermul“ Pârvuleţu, la pas spre şomajMircea Pârvuleţu are toate motivele să fie îngrijorat. Longevitatea sa nefirească în fruntea Administraţiei Finanţelor Publice pentru contribuabilii mijlocii a început să bată vârtos la ochii unor persoane cu trecere din fruntea democrat-liberalilor doljeni, funcţia sa fiind luată, deunăzi,...

Indiscreţii de Vâlcea

Ptiu, să nu te deochi !... la IPJLa concursul pentru postul de adjunct al şefului IPJ Vâlcea pe probleme de siguranţă publică, ce va avea loc la IGPR în această lună, s-au înscris trei candidaţi: şeful Poliţiei TF Vâlcea, comisarul Vasile Florica, şeful Serviciului Rutier, comisarul-şef de poliţie Ilie Voica şi… fix comisarul-şef...

Indiscreţii de Olt

Gluma sănătoasă a preşedintelui CJ OltPreşedintele CJ Olt, Paul Stănescu, poate primi în acest an titlul de campion la capitolul ,,glume sănătoase”. Acesta a susţinut la şedinţa Legislativului judeţean din Olt de luna trecută că vrea să depolitizeze... sănătatea olteană. Măcar pe aceea pe care o va păstori. Afirmaţia a fost salutată...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva