Indiscret Dezvaluiri

Studenţii olteni, exilaţi printre şobolani


Din vârful scaunelor confortabile, cu importanţa câştigată de la Dumnezeu, mai-marii Universităţii din Craiova au dat cu pixul ca primarii. Aceştia au hotărât că toţi studenţii care vor rămâne în căminele instituţiei peste vară trebuie să locuiască alături de şobolani, gândaci şi să se scalde în rugină. Asta în timp ce căminele studenţeşti renovate vor sta închise până pe 15 septembrie.

de Ramona Istrate

În fiecare vară, conducerea Universităţii din Craiova are „epuizanta” sarcină de a stabili care dintre căminele studenţeşti va rămâne deschis pentru perioada vacanţei. Cei care îşi fac de lucru în timp ce colegii lor sunt la mare, la munte sau fiecare acasă la el, nu sunt altceva decât studenţi străini veniţi în Craiova pentru stagii practice sau cercetare, cei care nu pot renunţa la joburi pe perioada vacanţei sau cei care participă la şcoli de vară. Aşadar, odată cu terminarea sesiunii, cei amintiţi mai sus sunt adunaţi într-un singur cămin. Anul acesta însă, universitarii au ţinut morţiş să îşi dea cu stângul în dreptul. În loc să păstreze deschis unul dintre căminele renovate, în care condiţiile de cazare sunt egale cu cele din ţările ceva mai răsărite, au preferat să îi arunce pe studenţi într-una dintre cele mai oropsite clădiri: Căminul nr. 2, chiar în curtea Facultăţii de Agronomie.

Dezastru de la intrare
Pentru cei care nu au avut încă ocazia să păşească pe culoarele Căminului nr. 2, vom încerca să înşirăm o descriere cât mai aproape de adevăr. Primul impact înseamnă curtea campusului, cu alei nepavate şi buruieni, peste care s-ar putea trece uşor cu vederea dacă ar exista ceva să compenseze. Urmează Căminul nr. 1, apoi, imediat în faţă, Căminul nr. 2. Două clădiri bătute de soare, cu zugrăveală decolorată, cu tocărie mâncată de vreme, cu o karmă tristă ce aminteşte de comunism. La ferestrele care cu greu se închid atârnă gratii ruginite, de pe care a luat-o la goană şi ultima urmă de vopsea. Cu cât te apropii de intrare, cu atât lucrurile sunt mai dezarmante. În spatele uşii, sprijinit pe o masă acoperită cu o faţă jerpelită, stă unul dintre paznici. În majoritatea timpului se întreţine cu vreunul dintre studenţi. Este sictirit, iar peisajul nu-l ajută deloc. Pe avizierul de lângă uşă stă un anunţ scris de mână: „1.07.2010 Apa caldă sistată”, apoi urmează un pomelnic din care înţelegem că nici apa rece nu curge decât patru ore pe zi.

Mama tuturor celor ştiute
Urmează apoi intrarea pe holul flancat pe o parte şi pe alta cu camere. Singurele surse de lumină pentru acesta sunt o ferestruică şi bliţul camerei foto. Prima dintre camere este chiar biroul administratoarei. Este tipul clasic al funcţionarei mărunte la stat, încruntată, înconjurată de fum gros de ţigară ieftină, mereu cu impresia că slujba pe care o prestează, din indulgenţă, este cea mai importantă. Contactul cu studenţii sau cu orice muritor din afară se face pe o ferestruică joasă a uşii jerpelite şi completate în partea de sus cu o tăblie de altă culoare. Biroul este ticsit de hârtii îngălbenite, dosare şi nimicuri cărora numai ea le ştie rostul. Chiar vizavi este locul sfânt al magaziei, de la care numai administratoarea are cheia şi din care împarte detergent ieftin, dezinfectant şi cârpe, nu înainte de a-şi atenţiona „subordonatele“, adică femeile de serviciu, că trebuie să facă economie. Încă de la intrarea pe hol te inundă un miros puternic de toaletă şi îmbâcseală. Căldura face totul şi mai intens. În camere, toate paturile sunt acoperite cu lenjerii aduse de studenţi de acasă, pe jos sunt mochete cu aceeaşi provenineţă, pe care noaptea se plimbă în voie gândaci de bucătărie, urechelniţe şi libărci. Baia urmează şi ea pe partea dreaptă. Dotată cu duşuri ruginite, fără uşi sau perdele, ca şi când ar promova exhibiţionismul, cu chiuvete la fel de ruginite, în care studenţii se spală laolaltă cu haine şi vasele din care mănâncă. Culoarul scărilor ce urcă spre etajul următor adăpostesc la rădăcină otravă pentru şobolani.

O alternativă europeană
Pentru cei care tocmai au aflat că sunt condamnaţi să facă parte din tabloul de mai sus avem o veste bună. Există alternativă pentru cazarea de vară: căminul Liceului „Henri Coandă“. De la peisajul trist de mai devreme, trecem la alei pavate pe care rolele puştilor din cartier merg strună, pe baza sportivă cu nocturnă mingea sare neîncetat, iar parcul cu gazon şi aranjamente florale este plin seară de seară. Căminul promite încă de la intrare. Are sistem de iluminare cu senzori, camerele au mobilier finisat de curând, băile sunt curate şi îngrijite, iar totul miroase a proaspăt. Pe culoare îşi fac de lucru femeile de serviciu zâmbitoare şi întotdeauna dispuse să te ajute. Cantina arată ca un restaurant primitor, în care igiena este cuvântul de ordine şi în care cu greu poţi crede că mănâncă zi de zi 200 de copii. Internetul, sălile de sport şi toate dotările sunt la dispoziţia „chiriaşilor”. Preţul nu este deloc diferit de cel al căminelor studenţeşti, deşi condiţiile sunt infinit mai bune.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Berceanu stă cu biciul în spatele constructorilor

Berceanu stă cu biciul în spatele constructorilor

Săptămâna ce tocmai a trecut a fost din nou umplută de importanţa unei vizite cât se poate de oficiale. Ministrul transporturilor, Radu Berceanu,...

Investiţie periculoasă

Iniţiativă cu problemeToma a fost surprins de oamenii legii în timp ce efectua lucrări de modificare a drumului public după ce îşi realizase canalizare proprie, fără a avea autorizaţie de construire. “Am strâns bani împreună cu doi vecini şi ne-am făcut canalizare pentru că avem probleme atunci când plouă. De fiecare dată, apa se...

ABA Jiu cu ochii pe ape

Conform diagnozei şi prognozei INHGA, debitul Dunării la intrarea în ţară, în secţiunea Baziaş, va fi în creştere în intervalul 08.07.2010-09.07.1010, situându-se peste media multianuală a lunii iulie.În aval de Porţile de Fier, pe Dunăre debitele au fost în scădere la Gruia, Calafat şi Bechet. Conform prognozei elaborate de INHGA-CNPB...
Craiovence, mame contracost

Craiovence, mame contracost

La 21 de ani, Roxana spune că şi-a găsit vocaţia: vrea să fie bonă. Nu are experienţă în acest domeniu, dar ca o recomandare sunt momentele petrecute...
Reabilitarea termică jupoaie râmnicenii

Reabilitarea termică jupoaie râmnicenii

Reabilitarea termică a blocurilor din cartierul Nord – Râmnicu Vâlcea a început în 2009. Conform adresei nr. 14604/ 30.06.2009, primăria anunţa...
Managementul Oltchim, îngrijorat de jocul acţionarului PCC SE

Managementul Oltchim, îngrijorat de jocul acţionarului PCC SE

Oltchim SA nu este surprinsă de faptul că acţionarul minoritar PCC SE a contestat în instanţă hotărârea Adunării Generale a Acţionarilor prin...
Liricul craiovean în tur de forţă

Liricul craiovean în tur de forţă

Premierele „Rigoletto” de Giuseppe Verdi (din luna februarie), în regia artistică a maestrului Kerstin Jacobssen (Germania), conducerea muzicală...
Filarmonica „Oltenia“ Craiova – instituţie de interes naţional

Filarmonica „Oltenia“ Craiova – instituţie de interes naţional

Prestigiu menţinut la cote superioarePreluarea întregii activităţi a Filarmonicii craiovene la începutul acestui an de către actorul Gabriel Marciu...

Biblioteca „Indiscret“

Niculina Oprea (n. 1957, Negoeşti-Dolj) a publicat prima oară în „Luceafărul” şi a debutat cu volumul „În apele Akheronului” – Editura „Vlad & Vlad”, 1994. Au urmat, evident, alte titluri despre care s-au pronunţat favorabil criticii momentului (Al. Cistelecan, Dan-Silviu Boerescu ş.a.). Lirica sa, decantată atent, fără...
 
„Nulitatea Dobrescu“

„Nulitatea Dobrescu“

De-a lungul vremii, Indiscret în Oltenia a publicat numeroase articole despre Constantin Dobrescu şi isprăvile sale în calitate de director al Direcţiei...
Foc şi indolenţă la Catedrala Arhiepiscopală

Foc şi indolenţă la Catedrala Arhiepiscopală

În schimbul asigurării, se recurge la “banul văduvei”Chiar dacă pagubele sunt minore, situaţia este destul de critică pentru Arhiepiscopie. Mai...
O stafie comunistă bântuie prin IPJ Dolj

O stafie comunistă bântuie prin IPJ Dolj

„Hârtiuţa“ mi-a schimbat destinulLa începutul anilor ’80, tânăr locotenent de miliţie pe atunci, am fost chemat de şeful inspectoratului,...
Studenţii olteni, exilaţi printre şobolani

Studenţii olteni, exilaţi printre şobolani

În fiecare vară, conducerea Universităţii din Craiova are „epuizanta” sarcină de a stabili care dintre căminele studenţeşti va rămâne deschis...
Patron vâlcean acuzat că a furat banii şomerilor

Patron vâlcean acuzat că a furat banii şomerilor

Comuna Vaideeni revine în atenţie cu un nou episod, după ce zilele trecute şefa CEC Bank Vaideeni a fost depistată că ar fi prejudiciat 23 de deponenţi...
 
„Se înmatriculează zilnic 100 de autoturisme“

„Se înmatriculează zilnic 100 de autoturisme“

Reporter: Mulţi vă confundă cu Poliţia Rutieră sau cu Poliţia. Ce înseamnă, de fapt, instituţia pe care o reprezentaţi?Maria Vasile: Este firesc...
„Incompatibilii să   demisioneze, prefectul să ia măsuri“

„Incompatibilii să demisioneze, prefectul să ia măsuri“

„O situaţie care pune în discuţie credibilitatea partidului”Reporter: Domnule ministru, sunteţi, din 15 iunie, membru al PDL Vâlcea. Aţi „aterizat“...
Afacere „ciobănească“ la Popeşti-Vâlcea

Afacere „ciobănească“ la Popeşti-Vâlcea

Opt ani pribeag prin lumeLa puţin timp după Revoluţia din 1989, Dan Ciobanu a decis să plece din România şi să-şi încerce norocul în străinătate:...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Bărbatul se aşază cu picioarele întinse; apleacă puţin corpul în spate, sprijinindu-se în mâini. Trebuie să se afle într-o poziţie confortabilă,...
 
7 Sport
Perioada de aur, „Craiova Maxima“

Perioada de aur, „Craiova Maxima“

În sezonul competiţional 1981-82, Ştiinţa s-a clasat între primele opt echipe ale Europei în Cupa Campionilor Europeni (UEFA Champions League), antrenori...
E Spania!...

E Spania!...

Noua campioană a lumii la fotbal e Spania. Duminică, pe Soccer City, din Johannesburg, Spania a învins Olanda cu 1-0, scor pe care ibericii îl stabiliseră...
„Oltchim este un simbol al României“

„Oltchim este un simbol al României“

„Am ajuns la Chimistul din întâmplare“Reporter: Domnule Berbecaru, vă mai amintiţi cum aţi ajuns la clubul de handbal? Petre Berbecaru: Eu am...
 
Rafala CEDO

Rafala CEDO

Nu cred că e normal ca pentru greşelile grave ale unor magistraţi să plătească statul român. Nici măcar Justiţia, sistemul în interiorul căruia...
 

Indiscreţii de Dolj

„Pachidermul“ Pârvuleţu, la pas spre şomajMircea Pârvuleţu are toate motivele să fie îngrijorat. Longevitatea sa nefirească în fruntea Administraţiei Finanţelor Publice pentru contribuabilii mijlocii a început să bată vârtos la ochii unor persoane cu trecere din fruntea democrat-liberalilor doljeni, funcţia sa fiind luată, deunăzi,...

Indiscreţii de Vâlcea

Ptiu, să nu te deochi !... la IPJLa concursul pentru postul de adjunct al şefului IPJ Vâlcea pe probleme de siguranţă publică, ce va avea loc la IGPR în această lună, s-au înscris trei candidaţi: şeful Poliţiei TF Vâlcea, comisarul Vasile Florica, şeful Serviciului Rutier, comisarul-şef de poliţie Ilie Voica şi… fix comisarul-şef...

Indiscreţii de Olt

Gluma sănătoasă a preşedintelui CJ OltPreşedintele CJ Olt, Paul Stănescu, poate primi în acest an titlul de campion la capitolul ,,glume sănătoase”. Acesta a susţinut la şedinţa Legislativului judeţean din Olt de luna trecută că vrea să depolitizeze... sănătatea olteană. Măcar pe aceea pe care o va păstori. Afirmaţia a fost salutată...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva