Indiscret Reportaj

Au apărut pepenii verzi marcă românească


Lubeniţe de Moţăţei, la margine de drum


Pepenii verzi autoh-toni au ieşit pe piaţă mult mai repede decât în anii precedenţi. Printre producătorii şi vânzătorii de lubeniţe îl regăsim şi pe septuagenarul Gheorghe Oncică din Moţătei. Omul apreciază că va face treabă bună anul acesta, ţinând cont de faptul că marfa pe care o vinde apărea în mod obişnuit pe piaţă aproape de luna august.

de Horaţiu Pîrvulescu

Rapid, economic, bun şi scump par să fie cu    vintele de ordine pentru Gheorghe Oncică din localitatea doljeană Moţăţei. Bărbatul, în vârstă de 71de ani, spune că se îndeletniceşte cu cultivarea lubeniţelor de-o viaţă, preluând această ocupaţie de la tatăl său. Instalaţia de udat sistem picătură cu picătură, folia întinsă pe cei 44 de ari pe care cultivă pepenii verzi şi tratamentul aplicat plantaţiei l-au ajutat să scoată pe piaţă rodul muncii sale cu două luni mai devreme decât eram obişnuiţi.

În trei luni, de la sămânţă la pepene
Bătrânul spune că a început să înfiinţeze cultura din acest an în luna martie, când a pus seminţele de pepeni în vase. Spune că nu-i uşor să-ţi treacă prin mână sute de seminţe, dar face asta de ani de zile şi s-a obişnuit deja. „Am pus seminţele în ulcică în luna martie. Le-am cumpărat cu 1.500 de lei (n.r. – 15 bani noi) sămânţa. Costă o grămadă de bani şi una răsare, alta nu răsare. Trebuie să pui mai multe ca să fii sigur că ai de unde să alegi mai târziu. Am aproape o jumătate de pogon cultivat cu lubeniţe, mai exact 44 de ari. E muncă multă. Trebuie folie întinsă pe sol ca să le ţină cald la plante, că altfel nu faci nimic. Am instalaţie de apă picătură cu picătură care costă o mulţime de bani. În plus, tratamentele sunt foarte scumpe“, spune bărbatul care, făcând un calcul rapid, zice că a investit până acum în cultura de bostan peste 1.500 de lei. „Numai ca să le stropesc o dată mă costă tratamentul şapte-opt sute de mii (n.r. – 70-80 de lei noi), dacă nu chiar milionu’ (n.r. – 100 de lei noi). Şi le-am stropit de cinci-şase ori. Cred că am cheltuit pe puţin 15 milioane de lei din martie până acum“.

Speră să dea lovitura
Punctul de desfacere a mărfii este la trei kilometri de locul cultivat cu pepeni verzi, după cum ne spune nea Gheorghe, undeva pe marginea drumului Craiova-Calafat. Aolo şi-a adus bătrânul două mese şi şi-a montat un pavilion care să-l apere de soare ori de ploaie în timpul vânzării, iar ca dormitor îi serveşte o dubiţă. Un kilogram de pepeni verzi costă la nea Gheorghe doi lei, iar omul spune că preţul este destul de rezonabil. Era la început de sezon după cum ne-a mărturisit, dar spera ca investiţia făcută pentru înfiinţarea şi întreţinerea culturii de bostan să fie amortizată cât mai repede. „Sunt venit de ieri şi nu prea am făcut vânzare, că nu mai au oamenii bani. De-azi dimineaţă vândui de 500 de mii (n.r. –50 de lei noi). Anu’ trecut am făcut treabă bună şi sper să reuşesc şi anu’ ăsta. Mai fac şi eu un ban că pensia de CA.P. e mică. Am 420 de lei (n.r. – de această dată omul vorbeşte despre bani în varianta denominată) şi dacă îmi mai ia şi din ăştia 15 la sută, nu mai rămân cu nimic“, spunea bătrânul în data de 25 iunie 2010.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
ComentariuToata stima si respectul pentru ,, bace Gheorghe", numai ca pe langa multa munca si multi bani investiti, a uitat sa spuna de noptile petrecute in camp cu milioane de tantari roind in jurul sau, pazind cultura de lubenita.
Scris de jeni
Virgil Boboc îi dă clasă lui Dan Magla

Virgil Boboc îi dă clasă lui Dan Magla

Nu putem să trecem cu vederea că de la ultima zmotoceală încasată de consilierii locali craioveni de la „indiscreţi”, atunci când mai mulţi...
Consilierii craioveni, chemaţi în instanţă de „Fraţii Bacriz“

Consilierii craioveni, chemaţi în instanţă de „Fraţii Bacriz“

„Într-o voioşie demnă de o cauză mai nobilă şi, de ce nu, un pic mai legală, consilierii locali craioveni au fost încă o dată părtaşii unei...
Reformă sanitară cu ameţeli în Vâlcea

Reformă sanitară cu ameţeli în Vâlcea

Preşedintele CJ a cerut, dar nu a primitLa videoconferinţa de săptămâna trecută, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a cerut...

Liberalii doljeni, călare pe „Lista ruşinii“

În numărul trecut al „Indiscretului”, vă povesteam despre planurile pe care liberalii doljeni le coceau după înmormântarea moţiunii de cenzură. La conferinţele de presă promise mediei locale, dar şi opozanţilor, peneliştii au adăugat o acţiune comparabilă cu cele din campaniile electorale. S-au postat în Piaţa Centrală şi au...
Conducerea PSD a făcut “operaţie pe cord deschis” la Olt

Conducerea PSD a făcut “operaţie pe cord deschis” la Olt

Lupta pentru şefia PSD Olt a condus la tensiuni inimaginabile în cea mai puternică organizaţie a PSD, dacă este să ţinem cont de rezultatele obţinute...

Drept la replică

Articolul cu titlul „Prefectul duşmănos“ din data de 22.06.2010 continuă seria atacurilor nefondate la adresa reprezentantului guvernului în judeţul Vâlcea, pe care săptămânalul INDISCRET ÎN OLTENIA le găzduieşte constant în paginile sale.Cu privire la cele publicate anterior, respectiv „Adopţie imorală în familia prefectului de...
Biblioteca „Indiscret“

Biblioteca „Indiscret“

Când mă vei învăţa(16 ianuarie 1999)Când mă vei învăţa pe dinafarăVoi fi cel mai cuminte licean din clasă.Din bancă am să stau de vorbă...

Evenimente

Un debut promiţătorJoi, 24 iunie 2010, s-a desfăşurat ultimul spectacol cu opereta “La Calul Bălan” în cadrul stagiunii 2009 – 2010, cuprins în repertoriul Teatrului Liric “Elena Teodorini” din Craiova. Ineditul reprezentaţiei l-a constituit debutul tenorului Dragoş Dragomirescu în rolul chelnerului-şef Leopold.Component al corului...
Traian Bărbulescu, din via de la Bobiceşti, membru în CA al TVR

Traian Bărbulescu, din via de la Bobiceşti, membru în CA al TVR

Personaj extrem de controversat, Traian Bărbulescu s-a remarcat nu datorită performanţelor mediatice ale studioului teritorial pe care-l păstoreşte...
Arhiereii olteni hărţuiesc sindicatul preoţilor

Arhiereii olteni hărţuiesc sindicatul preoţilor

Pentru că dosarul sindicatului preoţesc ,,Păs    torul cel Bun” din cadrul Mitropoliei Olteniei este aproape de a primi validitatea...
Control ministerial, cu scandal, la Obârşia Lotrului

Control ministerial, cu scandal, la Obârşia Lotrului

Unul dintre cele mai importante controale desfăşurate în ultimii ani pe Valea Lotrului s-a soldat cu scandal şi ameninţări. Comisiile de la Bucureşti...
Găini cu buletin de oraş

Găini cu buletin de oraş

Strada „Ştefan cel Mare” din Craiova este cunoscută ca fiind una dintre puţinele străzi care au rezistat regimului comunist. Vechii locatari îşi...
Ansamblul ,,Doina Oltului“, măcinat de scandaluri

Ansamblul ,,Doina Oltului“, măcinat de scandaluri

Bugetul Ansamblului Profesionist ,,Doina Oltului” aprobat de CJ Olt, la propunerea preşedintelui Stănescu, este unul mai mare decât anul trecut, deşi...
 
TVA-ul între diplomaţie şi realitate

TVA-ul între diplomaţie şi realitate

Reporter: Doamnă Grapini, pensiile rămân neajustate, dar creşte TVA-ul. Este o măsură salvatoare?Maria Grapini: Din păcate, noi am prevăzut acest...
„Dacă Germania şi Franţa înving criza, România îşi revine“

„Dacă Germania şi Franţa înving criza, România îşi revine“

Cu argumente cam nesigure pentru impresionanta sa carte de vizită, vâlceanul Lazăr Comănescu, actualmente ambasador al României în Germania, ne-a...
Cazanele din cupru, în criză

Cazanele din cupru, în criză

Într-o perioadă în care tot mai multe persoane îşi simt ameninţate locurile de muncă, pe fondul crizei financiare prelungite, nici meseriaşilor...
Lubeniţe de Moţăţei, la margine de drum

Lubeniţe de Moţăţei, la margine de drum

Rapid, economic, bun şi scump par să fie cu    vintele de ordine pentru Gheorghe Oncică din localitatea doljeană Moţăţei. Bărbatul,...
Soluţie „dulce“ pentru ieşirea din criză

Soluţie „dulce“ pentru ieşirea din criză

Adrian Dinu are 29 de ani şi de opt ani este învăţător la Şcoala Dozeşti din comuna Fârtăţeşti. Are un salariu de 1.000 de lei, iar de luna...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Ca în toate poziţiile acrobatice, nu uitaţi de preludiul cu sărutări, mângâieri, stimulări ale clitorisului şi lubrifierea vulvei şi a penisului....
 
7 Sport
Universitatea Craiova, un obiectiv „măreţ“!

Universitatea Craiova, un obiectiv „măreţ“!

Se zvonea înaintea numirii lui Ţicleanu că argentinianul Abel Balbo ar fi cel cu care ar negocia patronul Ştiinţei. Suporterii sunt de părere că...
Fiscul a pus sechestru pe bunurile CSM

Fiscul a pus sechestru pe bunurile CSM

Fiscul a pus sechestruZilele trecute, conducerea de la CS Municipal a primit o nouă veste proastă. Fiscul a pus sechestru pe bunurile echipei, până...
Favoritele merg mai departe

Favoritele merg mai departe

Mondialul din Africa de Sud a avansat până în jumătatea „optimilor”, fază eliminatorie. Dintre numele grele s-au calificat în „sferturi”...
 
Presa nu poate fi deturnată

Presa nu poate fi deturnată

Nu sunt de partea celor care iau peste picior Raportul CSAT. Unii colegi de presă au şi anunţat în editorialele lor că se vor bate pentru ocuparea...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Stângă, campion pe telefonOvidiu Stângă, fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, se antrenează de zor. Nu cu Găman şi compania...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Muzică amăgitoarePrimarul din Vaideeni, Ivan Jinaru, a decis că nu se va auzi muzică de manea la Învârtita Dorului. Luat cu treburile, omul a fost...

Indiscreţii de Olt

În sfârşit, şi-a revenitDe doi ani, ne tot chinuim să îi spunem primarului Slatinei că fântânile pe care le-a comandat nu funcţionează şi că nu sunt altceva decât nişte monumente puse în mijlocul străzii ca să dea impresia că municipiul său este cel mai al dracului. Se pare că primarul Darius Vâlcov a luat act de ceea ce am scris...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva