Indiscret Indiscretii
Indiscreţii de Vâlcea
Voteaza Articolul

Indiscreţii de Vâlcea


Muzică amăgitoare
Primarul din Vaideeni, Ivan Jinaru, a decis că nu se va auzi muzică de manea la Învârtita Dorului. Luat cu treburile, omul a fost tras pe sfoară de nişte tuciurii care vindeau de toate şi de la a căror tarabă poluarea fonică se manifesta la maximum: “Coniacul şi maneaua/Astea două-mi fac damblaua/ Şi n-am să mă dau bătut/ Nici la dans, nici la… băut.”

Masonică de Vaideeni
Cică s-ar fi creat la Vaideeni o lojă masonică sătească. Răutăcioşii i-au dat şi un nume: „Loja Căcăreaza”

Inspectorii guvernamentali, traşi pe dreapta?
Se aude că vor fi desfiinţate posturile de inspectori guvernamentali, ceea ce înseamnă că circa 300 de înalţi funcţionari publici, majoritatea oameni ai fostelor puteri, vor fi şomeri. Fostul prefect de Vâlcea, Radu Renga, acum inspector guvernamental la Vaslui, spune că măsura este abuzivă şi că va da în judecată guvernul dacă i se va întâmpla aşa ceva.

40 plus 20 la PC
Conservatorii vâlceni au zis-o: ”În această săptămâna, 40 de liberali şi 20 de pesedişti vin la noi”. Învârteală bună, ce mai!

Probleme la inspectorat?
Se zvoneşte că Ene Gabriela, actualul inspector general al Inspectoratului Şcolar Vâlcea, ar putea fi înlocuită din funcţie. Oare, de ce? Pentru că nu a făcut parti-pris-uri la titularizare? Pentru că s-a pronunţat public împotriva micşorării salariilor dascălilor? Pentru că nu a înlocuit ilegal toţi directorii cu doritori de la PDL?

Antena 1, cu oi
În urmă cu cîteva zile, s-au creat premisele deschiderii unui post Antena 1 la Vâlcea. Investitorul principal ar fi, cică, un băiat cu oi multe, doritor de imagine.

„Gunoiul cel mic“ va primi ceva
Lui Prigoană junior, poreclit cam răutăcios “Gunoiul cel mic”, tânărul despre care se zvonea că vrea să fie parlamentar de Vâlcea, i se pregăteşte ceva, bun, bun! Un contract de salubrizare cu Primăria Râmnicu Vâlcea, după rezilierea, iminentă, a contractului cu Urban.

Nicolae, exclus de ,,stingătorii de lampă“
Exclus din PNL prin votul Delegaţiei Permanente, la propunerea preşedintelui Cristian Buican, Ion Nicolae iese la atac. ,,Au stins lampa pe la PNŢCD, vor să o stingă acum şi la PNL”, a spus fostul şef al inspecţiei în construcţii. Deşi este acuzat că ar fi cochetat cu UNPR, Nicolae nu recunoaşte, spunând că sunt pure speculaţii şi că deocamdată aşteaptă decizia Curţii de Onoare şi Arbitraj. Cât va mai trena starea asta de balamuc în partidul Brătienilor?

Ungureanu dă vina pe partid
Într-o discuţie mai ,,intimă”, prefectul Petre Ungureanu a spus că atacurile de presă din ultima perioadă sunt ,,dedicaţii” de la ...partid. Referindu-se, evident, la partidul care l-a propulsat în funcţia pe care o deţine, Ungureanu nu crede nicio clipă că este vinovat cu ceva. Presa îl atacă cu ordin de la PDL. Ei aş...se trezise cine să vorbească. ,,Donna Imaculatta” în variantă masculină.

Consul în Urşani...
Lazăr Comănescu, ambasadorul României în Germania, este cel mai titrat horezean din România. Însă, titrat cum este, în urmă cu câţiva ani, într-o întâlnire a preşedintelui României cu ambasadorii, lua poziţia “drepţi” şi aproape că bătea pintenii atunci când Traian Băsescu i se adresa, superior, ca la armată, şi nemeritat: “Comănescu!”. Prin urmare, cum să îndrăznească Excelenţa Sa să cârtească împotriva măsurilor de austeritate? Doar n-o să îi ofere preşedintelui motive să îl trimită consul în Urşani!

De prin IPJ adunate…
IGPR a scos la concurs postul de adjunct al şefului IPJ Vâlcea pe probleme de ordine publică ocupat actualmente, provizoriu, de comisarul Ion Matei. Concursul va avea loc în data de 22 iulie, iar înscrierile se fac până pe 28 iunie. Prin IPJ Vâlcea se zvoneşte că pentru acest post ar putea candida (posibil singur, nu ar fi prima dată), şi ar şi câştiga (asta ar fi o noutate!), comisarul–şef Eugen Neaţă, actualmente desemnat pe celălalt post de adjunct al IPJ. Se mai zvoneşte că la câştigarea concursului de către Neaţă „îşi dau deja concursul“ primarul Râmnicului, Romeo Rădulescu şi, cum altfel, prefectul apolitic Petre Ungureanu!

Chestorul îşi caută oameni de nădejde?
Pe de altă parte, se zvoneşte că chestorul Ion Stoica încearcă să îşi aducă pe unul din cele două posturi de adjuncţi un fost colaborator din Argeş . Citat din Jurnal de Argeş, postat pe site-ul publicaţiei noastre: „Chestorul Stoica trage de Nedelescu să-l ia adjunct la Vâlcea. Chestorul Stoica, proaspăt comandant al IPJ Vâlcea şi înscăunat şef în judeţul vecin, după ce a trecut razant pe lângă o pensionare forţată, nu-şi uită vechii colaboratori din perioada de la Argeş. Dovadă că s-a întâlnit cu ceva vreme în urmă la popasul Cerbu, la un şpriţ de taină, cu comisarul-şef Costel Nedelescu, actualul adjunct al IPJ Argeş. Bârfa e că Stoica a încercat să-l convingă pe Nedelescu să-l urmeze pe aceeaşi funcţie la Râmnicu Vâlcea, unde să facă echipă ca pe vremuri. Cel mai fericit, după şpriţul de la Cerbu, s-a declarat Roaită, fostul şofer al chestorului Ion Stoica. Acesta, pensionar în momentul de faţă, şi-a dat drumul la gură şi a început să se laude în stânga şi în dreapta că va fi reactivat şi că atât el, cât şi Nedelescu îl vor urma pe chestorul Stoica, precum doi câini credincioşi ce sunt, la Râmnicu Vâlcea. Şi, uite aşa, sirena lui Roaită face concurenţă serioasă Biroului de Presă al IPJ Argeş. CONCLUZIE: AŞA SE ORGANIZEAZĂ CONCURSURI ÎN ROMÂNIA!

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Virgil Boboc îi dă clasă lui Dan Magla

Virgil Boboc îi dă clasă lui Dan Magla

Nu putem să trecem cu vederea că de la ultima zmotoceală încasată de consilierii locali craioveni de la „indiscreţi”, atunci când mai mulţi...
Consilierii craioveni, chemaţi în instanţă de „Fraţii Bacriz“

Consilierii craioveni, chemaţi în instanţă de „Fraţii Bacriz“

„Într-o voioşie demnă de o cauză mai nobilă şi, de ce nu, un pic mai legală, consilierii locali craioveni au fost încă o dată părtaşii unei...
Reformă sanitară cu ameţeli în Vâlcea

Reformă sanitară cu ameţeli în Vâlcea

Preşedintele CJ a cerut, dar nu a primitLa videoconferinţa de săptămâna trecută, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a cerut...

Liberalii doljeni, călare pe „Lista ruşinii“

În numărul trecut al „Indiscretului”, vă povesteam despre planurile pe care liberalii doljeni le coceau după înmormântarea moţiunii de cenzură. La conferinţele de presă promise mediei locale, dar şi opozanţilor, peneliştii au adăugat o acţiune comparabilă cu cele din campaniile electorale. S-au postat în Piaţa Centrală şi au...
Conducerea PSD a făcut “operaţie pe cord deschis” la Olt

Conducerea PSD a făcut “operaţie pe cord deschis” la Olt

Lupta pentru şefia PSD Olt a condus la tensiuni inimaginabile în cea mai puternică organizaţie a PSD, dacă este să ţinem cont de rezultatele obţinute...

Drept la replică

Articolul cu titlul „Prefectul duşmănos“ din data de 22.06.2010 continuă seria atacurilor nefondate la adresa reprezentantului guvernului în judeţul Vâlcea, pe care săptămânalul INDISCRET ÎN OLTENIA le găzduieşte constant în paginile sale.Cu privire la cele publicate anterior, respectiv „Adopţie imorală în familia prefectului de...
Biblioteca „Indiscret“

Biblioteca „Indiscret“

Când mă vei învăţa(16 ianuarie 1999)Când mă vei învăţa pe dinafarăVoi fi cel mai cuminte licean din clasă.Din bancă am să stau de vorbă...

Evenimente

Un debut promiţătorJoi, 24 iunie 2010, s-a desfăşurat ultimul spectacol cu opereta “La Calul Bălan” în cadrul stagiunii 2009 – 2010, cuprins în repertoriul Teatrului Liric “Elena Teodorini” din Craiova. Ineditul reprezentaţiei l-a constituit debutul tenorului Dragoş Dragomirescu în rolul chelnerului-şef Leopold.Component al corului...
Traian Bărbulescu, din via de la Bobiceşti, membru în CA al TVR

Traian Bărbulescu, din via de la Bobiceşti, membru în CA al TVR

Personaj extrem de controversat, Traian Bărbulescu s-a remarcat nu datorită performanţelor mediatice ale studioului teritorial pe care-l păstoreşte...
Arhiereii olteni hărţuiesc sindicatul preoţilor

Arhiereii olteni hărţuiesc sindicatul preoţilor

Pentru că dosarul sindicatului preoţesc ,,Păs    torul cel Bun” din cadrul Mitropoliei Olteniei este aproape de a primi validitatea...
Control ministerial, cu scandal, la Obârşia Lotrului

Control ministerial, cu scandal, la Obârşia Lotrului

Unul dintre cele mai importante controale desfăşurate în ultimii ani pe Valea Lotrului s-a soldat cu scandal şi ameninţări. Comisiile de la Bucureşti...
Găini cu buletin de oraş

Găini cu buletin de oraş

Strada „Ştefan cel Mare” din Craiova este cunoscută ca fiind una dintre puţinele străzi care au rezistat regimului comunist. Vechii locatari îşi...
Ansamblul ,,Doina Oltului“, măcinat de scandaluri

Ansamblul ,,Doina Oltului“, măcinat de scandaluri

Bugetul Ansamblului Profesionist ,,Doina Oltului” aprobat de CJ Olt, la propunerea preşedintelui Stănescu, este unul mai mare decât anul trecut, deşi...
 
TVA-ul între diplomaţie şi realitate

TVA-ul între diplomaţie şi realitate

Reporter: Doamnă Grapini, pensiile rămân neajustate, dar creşte TVA-ul. Este o măsură salvatoare?Maria Grapini: Din păcate, noi am prevăzut acest...
„Dacă Germania şi Franţa înving criza, România îşi revine“

„Dacă Germania şi Franţa înving criza, România îşi revine“

Cu argumente cam nesigure pentru impresionanta sa carte de vizită, vâlceanul Lazăr Comănescu, actualmente ambasador al României în Germania, ne-a...
Cazanele din cupru, în criză

Cazanele din cupru, în criză

Într-o perioadă în care tot mai multe persoane îşi simt ameninţate locurile de muncă, pe fondul crizei financiare prelungite, nici meseriaşilor...
Lubeniţe de Moţăţei, la margine de drum

Lubeniţe de Moţăţei, la margine de drum

Rapid, economic, bun şi scump par să fie cu    vintele de ordine pentru Gheorghe Oncică din localitatea doljeană Moţăţei. Bărbatul,...
Soluţie „dulce“ pentru ieşirea din criză

Soluţie „dulce“ pentru ieşirea din criză

Adrian Dinu are 29 de ani şi de opt ani este învăţător la Şcoala Dozeşti din comuna Fârtăţeşti. Are un salariu de 1.000 de lei, iar de luna...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Ca în toate poziţiile acrobatice, nu uitaţi de preludiul cu sărutări, mângâieri, stimulări ale clitorisului şi lubrifierea vulvei şi a penisului....
 
7 Sport
Universitatea Craiova, un obiectiv „măreţ“!

Universitatea Craiova, un obiectiv „măreţ“!

Se zvonea înaintea numirii lui Ţicleanu că argentinianul Abel Balbo ar fi cel cu care ar negocia patronul Ştiinţei. Suporterii sunt de părere că...
Fiscul a pus sechestru pe bunurile CSM

Fiscul a pus sechestru pe bunurile CSM

Fiscul a pus sechestruZilele trecute, conducerea de la CS Municipal a primit o nouă veste proastă. Fiscul a pus sechestru pe bunurile echipei, până...
Favoritele merg mai departe

Favoritele merg mai departe

Mondialul din Africa de Sud a avansat până în jumătatea „optimilor”, fază eliminatorie. Dintre numele grele s-au calificat în „sferturi”...
 
Presa nu poate fi deturnată

Presa nu poate fi deturnată

Nu sunt de partea celor care iau peste picior Raportul CSAT. Unii colegi de presă au şi anunţat în editorialele lor că se vor bate pentru ocuparea...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Stângă, campion pe telefonOvidiu Stângă, fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, se antrenează de zor. Nu cu Găman şi compania...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Muzică amăgitoarePrimarul din Vaideeni, Ivan Jinaru, a decis că nu se va auzi muzică de manea la Învârtita Dorului. Luat cu treburile, omul a fost...

Indiscreţii de Olt

În sfârşit, şi-a revenitDe doi ani, ne tot chinuim să îi spunem primarului Slatinei că fântânile pe care le-a comandat nu funcţionează şi că nu sunt altceva decât nişte monumente puse în mijlocul străzii ca să dea impresia că municipiul său este cel mai al dracului. Se pare că primarul Darius Vâlcov a luat act de ceea ce am scris...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva