Indiscret Actualitate

O parte din spitale au trecut în administrarea primăriilor


Reformă sanitară cu ameţeli în Vâlcea


În aceste zile, o parte din primăriile judeţului Vâlcea, dar şi Consiliul Judeţean Vâlcea, primesc, printr-o decizie a guvernului, o povară: spitalele. Astfel, Consiliul Judeţean Vâlcea se va pricopsi cu Spitalul de Urgenţă Vâlcea, Spitalul de Obstetrică-Ginecologie Râmnicu Vâlcea, Spitalul de Pneumoftiziologie „C. Anastasatu” Mihăeşti şi Spitalul de Psihiatrie Drăgoeşti. Deja, la sfârşitul săptămânii trecute, spitalele din Brezoi, Drăgăşani, Horezu şi Bălceşti au fost predate comunităţilor locale. Şi, odată cu ele, incertitudinea care planează în privinţa datoriilor acestor unităţi sanitare, unele istorice, dar şi în ce priveşte administrarea.

de Marielena Popa

Preşedintele CJ a cerut, dar nu a primit
La videoconferinţa de săptămâna trecută, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a cerut ca protocolul de predare-preluare a celor patru spitale, şi implicit a celorlalte din Vâlcea, să fie semnat de ministrul sănătăţii şi de reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice, iar plata datoriilor spitalelor să fie făcută nu până la 31.03.2010, aşa cum a decis guvernul, ci până la data preluării spitalelor. De asemenea, Ion Cîlea a mai solicitat ca termenul de reducere a cheltuielilor de personal până la limita de 70% din sumele decontate de casele de asigurări de sănătate să fie prelungit dincolo de data prevăzută în actele normative, respectiv 1.01.2011. Însă propunerile sale nu au fost luate în seamă, la scurt timp apărând Ordonanţa 48/2010, care reglementa preluarea spitalelor.

Directorul Spitalului Horezu, sceptic: „Cuci! Păsărici!”
Spitalul Horezu face parte din cele 373 de spitale din totalul de 435 existente în România care vor trece de sub tutela Ministerului Sănătăţii în administrarea autorităţilor locale. Deserveşte 17 localităţi, are 160 de paturi şi este una dintre cele mai mari unităţi sanitare din Oltenia. Însumează datorii de 621.000 lei, însă directorul interimar, dr. Ovidiu Onac, spune că situaţia se află sub control, această sumă însemnând “credite angajate, datorii planificate”.
Cât priveşte decizia preluării spitalului de către primărie, dr. Onac este sceptic în privinţa succesului: „Cuci! Păsărici! Sănătatea şi întreg sistemul au în continuare de pierdut.” În opinia doctorului Onac, principala problemă pe care autoritatea locală ar trebui să o rezolve este sistemul de încălzire, care s-a dovedit o sugativă de bani în Horezu: „Să te încălzeşti cu combustibil lichid este o problemă imensă a întregului oraş”.

Primarul Niţu crede că banii vor fi mai bine drămuiţi
Cu Ordonanţa de Urgenţă 48/2010 în faţă, act care dă, mai mult sau mai puţin, lămuriri în privinţa preluării spitalelor, primarul oraşului Horezu, Constantin Niţu, vede partea bună a situaţiei: “În principiu, sunt de acord să preluăm spitalul, însă fără datorii. Cred că prin această măsură calitatea actului administrativ al Spitalului Horezu se va îmbunătăţi şi, mai ales, banii vor fi bine drămuiţi şi controlaţi, pentru că orice cheltuială va trece prin votul Consiliului local”.

Datoriile, achitate doar până la 31 martie
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă 48/2010, datoriile spitalelor vor fi achitate la prima rectificare de buget, astfel încât autorităţile locale să primească aceste unităţi „curate”. Sistemul este greoi şi birocratic, însă. Astfel, la prima rectificare Ministerul de Finanţe va da banii Ministerului Sănătăţii, care îi va vira Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care, prin Fondul Naţional de Asigurari Sociale de Sănătate, va plăti contractele de finanţare cu spitalele. Vor fi achitate doar arieratele care existau la data de 31 martie 2010. Autorităţile locale vor avea un rol decisiv în numirea directorilor. Managerul spitalului va fi numit în urma unui concurs organizat de Consiliul de Administraţie, în care reprezentanţii autorităţii locale vor deţine majoritatea.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Virgil Boboc îi dă clasă lui Dan Magla

Virgil Boboc îi dă clasă lui Dan Magla

Nu putem să trecem cu vederea că de la ultima zmotoceală încasată de consilierii locali craioveni de la „indiscreţi”, atunci când mai mulţi...
Consilierii craioveni, chemaţi în instanţă de „Fraţii Bacriz“

Consilierii craioveni, chemaţi în instanţă de „Fraţii Bacriz“

„Într-o voioşie demnă de o cauză mai nobilă şi, de ce nu, un pic mai legală, consilierii locali craioveni au fost încă o dată părtaşii unei...
Reformă sanitară cu ameţeli în Vâlcea

Reformă sanitară cu ameţeli în Vâlcea

Preşedintele CJ a cerut, dar nu a primitLa videoconferinţa de săptămâna trecută, Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, a cerut...

Liberalii doljeni, călare pe „Lista ruşinii“

În numărul trecut al „Indiscretului”, vă povesteam despre planurile pe care liberalii doljeni le coceau după înmormântarea moţiunii de cenzură. La conferinţele de presă promise mediei locale, dar şi opozanţilor, peneliştii au adăugat o acţiune comparabilă cu cele din campaniile electorale. S-au postat în Piaţa Centrală şi au...
Conducerea PSD a făcut “operaţie pe cord deschis” la Olt

Conducerea PSD a făcut “operaţie pe cord deschis” la Olt

Lupta pentru şefia PSD Olt a condus la tensiuni inimaginabile în cea mai puternică organizaţie a PSD, dacă este să ţinem cont de rezultatele obţinute...

Drept la replică

Articolul cu titlul „Prefectul duşmănos“ din data de 22.06.2010 continuă seria atacurilor nefondate la adresa reprezentantului guvernului în judeţul Vâlcea, pe care săptămânalul INDISCRET ÎN OLTENIA le găzduieşte constant în paginile sale.Cu privire la cele publicate anterior, respectiv „Adopţie imorală în familia prefectului de...
Biblioteca „Indiscret“

Biblioteca „Indiscret“

Când mă vei învăţa(16 ianuarie 1999)Când mă vei învăţa pe dinafarăVoi fi cel mai cuminte licean din clasă.Din bancă am să stau de vorbă...

Evenimente

Un debut promiţătorJoi, 24 iunie 2010, s-a desfăşurat ultimul spectacol cu opereta “La Calul Bălan” în cadrul stagiunii 2009 – 2010, cuprins în repertoriul Teatrului Liric “Elena Teodorini” din Craiova. Ineditul reprezentaţiei l-a constituit debutul tenorului Dragoş Dragomirescu în rolul chelnerului-şef Leopold.Component al corului...
Traian Bărbulescu, din via de la Bobiceşti, membru în CA al TVR

Traian Bărbulescu, din via de la Bobiceşti, membru în CA al TVR

Personaj extrem de controversat, Traian Bărbulescu s-a remarcat nu datorită performanţelor mediatice ale studioului teritorial pe care-l păstoreşte...
Arhiereii olteni hărţuiesc sindicatul preoţilor

Arhiereii olteni hărţuiesc sindicatul preoţilor

Pentru că dosarul sindicatului preoţesc ,,Păs    torul cel Bun” din cadrul Mitropoliei Olteniei este aproape de a primi validitatea...
Control ministerial, cu scandal, la Obârşia Lotrului

Control ministerial, cu scandal, la Obârşia Lotrului

Unul dintre cele mai importante controale desfăşurate în ultimii ani pe Valea Lotrului s-a soldat cu scandal şi ameninţări. Comisiile de la Bucureşti...
Găini cu buletin de oraş

Găini cu buletin de oraş

Strada „Ştefan cel Mare” din Craiova este cunoscută ca fiind una dintre puţinele străzi care au rezistat regimului comunist. Vechii locatari îşi...
Ansamblul ,,Doina Oltului“, măcinat de scandaluri

Ansamblul ,,Doina Oltului“, măcinat de scandaluri

Bugetul Ansamblului Profesionist ,,Doina Oltului” aprobat de CJ Olt, la propunerea preşedintelui Stănescu, este unul mai mare decât anul trecut, deşi...
 
TVA-ul între diplomaţie şi realitate

TVA-ul între diplomaţie şi realitate

Reporter: Doamnă Grapini, pensiile rămân neajustate, dar creşte TVA-ul. Este o măsură salvatoare?Maria Grapini: Din păcate, noi am prevăzut acest...
„Dacă Germania şi Franţa înving criza, România îşi revine“

„Dacă Germania şi Franţa înving criza, România îşi revine“

Cu argumente cam nesigure pentru impresionanta sa carte de vizită, vâlceanul Lazăr Comănescu, actualmente ambasador al României în Germania, ne-a...
Cazanele din cupru, în criză

Cazanele din cupru, în criză

Într-o perioadă în care tot mai multe persoane îşi simt ameninţate locurile de muncă, pe fondul crizei financiare prelungite, nici meseriaşilor...
Lubeniţe de Moţăţei, la margine de drum

Lubeniţe de Moţăţei, la margine de drum

Rapid, economic, bun şi scump par să fie cu    vintele de ordine pentru Gheorghe Oncică din localitatea doljeană Moţăţei. Bărbatul,...
Soluţie „dulce“ pentru ieşirea din criză

Soluţie „dulce“ pentru ieşirea din criză

Adrian Dinu are 29 de ani şi de opt ani este învăţător la Şcoala Dozeşti din comuna Fârtăţeşti. Are un salariu de 1.000 de lei, iar de luna...
 
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Ca în toate poziţiile acrobatice, nu uitaţi de preludiul cu sărutări, mângâieri, stimulări ale clitorisului şi lubrifierea vulvei şi a penisului....
 
7 Sport
Universitatea Craiova, un obiectiv „măreţ“!

Universitatea Craiova, un obiectiv „măreţ“!

Se zvonea înaintea numirii lui Ţicleanu că argentinianul Abel Balbo ar fi cel cu care ar negocia patronul Ştiinţei. Suporterii sunt de părere că...
Fiscul a pus sechestru pe bunurile CSM

Fiscul a pus sechestru pe bunurile CSM

Fiscul a pus sechestruZilele trecute, conducerea de la CS Municipal a primit o nouă veste proastă. Fiscul a pus sechestru pe bunurile echipei, până...
Favoritele merg mai departe

Favoritele merg mai departe

Mondialul din Africa de Sud a avansat până în jumătatea „optimilor”, fază eliminatorie. Dintre numele grele s-au calificat în „sferturi”...
 
Presa nu poate fi deturnată

Presa nu poate fi deturnată

Nu sunt de partea celor care iau peste picior Raportul CSAT. Unii colegi de presă au şi anunţat în editorialele lor că se vor bate pentru ocuparea...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Stângă, campion pe telefonOvidiu Stângă, fostul jucător şi antrenor al Universităţii Craiova, se antrenează de zor. Nu cu Găman şi compania...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Muzică amăgitoarePrimarul din Vaideeni, Ivan Jinaru, a decis că nu se va auzi muzică de manea la Învârtita Dorului. Luat cu treburile, omul a fost...

Indiscreţii de Olt

În sfârşit, şi-a revenitDe doi ani, ne tot chinuim să îi spunem primarului Slatinei că fântânile pe care le-a comandat nu funcţionează şi că nu sunt altceva decât nişte monumente puse în mijlocul străzii ca să dea impresia că municipiul său este cel mai al dracului. Se pare că primarul Darius Vâlcov a luat act de ceea ce am scris...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva