Indiscret Special
Finalul unui festivalde tradiţie
Voteaza Articolul

Finalul unui festivalde tradiţie


de George Mitricof

Săptămâna muzicii italiene, desfăşurată în perioada 8-12 mai 2010, la Teatrul Liric „Elena Teodorini” Craiova, se încheie miercuri, 12 mai, cu prezentarea operei în concert „Norma”, de V. Bellini. „Deşi până în prezent acest festival a avut loc în fiecare an, din cauza recesiunii economice de acum încolo va deveni bianual, alternând cu Festivalul «Elena Teodorini»”, a precizat la recenta conferinţă de presă Florian-George Zamfir, managerul Liricului craiovean.  Opera în concert „Norma”, dirijată de maestrul Leonardo Quadrini (Italia), cuprinde o distribuţie alcătuită din solişti de elită ai teatrelor de operă şi operetă din Italia şi România.  În rolul principal, Norma, spectatorii craioveni vor avea prilejul s-o admire pe soprana italiană Maria Dragoni, ale cărei calităţi interpretative i-au permis să abordeze un repertoriu ce se întinde de la baroc la verism. Deţinătoarea premiului I la concursurile de canto „Bellini” din Catania şi „Maria Callas”, artista Maria Dragoni a repurtat numeroase succese pe scenele teatrelor din Tokyo, Catani, Toronto, Linz, Sankt-Petersburg etc.În rolul Pallione va apărea tenorul italian Antonio de Palma, considerat drept ambasador al verismului în Belgia. Artist versatil, se dedică interpretării lucrărilor realizate de clasicii napoletani şi tangoului argentinian, cu grupul NUEVO TANGO ENSEMBLE. Mezzosoprana Angela Bonfitto (Italia), în personajul Adalgisa, a susţinut numeroase roluri în operele „Bărbierul din Sevilla”, „Nunta lui Figaro”, „Văduva veselă” şi multe altele. Deţine un palmares consistent în colaborările cu o serie de teatre din Italia şi Spania.
Alături de interpreţii italieni, pe scena Liricului craiovean vor mai evolua artiştii Sorin Drăniceanu (alias Oroverso), Anca Pârlog (Clotilde) şi Dragoş Dragomirescu (Flavio).
Opera „Norma” a fost tradusă din limba franceză după tragedia „Norma” a lui Soumet. Acţiunea se petrece în trecutul îndepărtat al Galiei, cucerită şi subjugată de romani. Puternicul sentiment al dragostei dintre Norma şi Pallione, mândria şi trădarea duc în final la un deznodământ tragic, cei doi îndrăgostiţi găsindu-şi sfârşitul prin arderea pe rug.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Prefectul de Vâlcea, controlat la şmecherii

Prefectul de Vâlcea, controlat la şmecherii

Ungureanu către PDL: „Ori mă daţi jos, ori mă susţineţi!”Săptămâna trecută, un comunicat de presă cu accente hilare invada redacţiile:...
Oprea, singur pe craca liberală

Oprea, singur pe craca liberală

„Nu mă ascund şi nici nu vreau să flatez pe nimeni, însă cu senatorul Oprea am avut o colaborare bună de multe ori, dar au existat şi momente...
Gust, susţinut doar pe la colţuri

Gust, susţinut doar pe la colţuri

Pentru cei care au lipsit de la ultimele evenimente, reamintim că actualul lider al PSD Craiova, Florentin Gust, urmează să îşi pună funcţia la...
Mustrată pentru că şi-a legat eleva

Mustrată pentru că şi-a legat eleva

Carmen Matei, profesoară la Şcoala Generală nr. 7 din Caracal, a ajuns în atenţia opiniei publice după ce s-a aflat că a legat o elevă de 11 ani,...
Jiul, „spălat“ de gunoaie

Jiul, „spălat“ de gunoaie

Acţiunea a fost organizată la iniţiativa Fundaţiei nonguvernamentale «Cuvântul care zideşte», patronată de Mitropolia Oltenia, care desfăşoară...
 
„Eco-Groups”, pe ultima sută de metri

„Eco-Groups”, pe ultima sută de metri

De la ultima întâlnire, în care au măsurat şi desenat planuri de reamenajare pentru şcoala puştilor din Popoveni împreună cu partenerii bulgari,...
Finalul unui festivalde tradiţie

Finalul unui festivalde tradiţie

Săptămâna muzicii italiene, desfăşurată în perioada 8-12 mai 2010, la Teatrul Liric „Elena Teodorini” Craiova, se încheie miercuri, 12 mai,...

Evenimente

Cu gândul la glia strămoşeascăMenestrelul Tudor Gheorghe s-a aflat în ultima perioadă într-un lung turneu prin ţară cu premiera „Chemarea păsării de acasă”, un spectacol de Mircea Micu. Luni, 10 mai a.c., spectatorii craioveni au asistat în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” la o gală a cântecelor interpretate...

www.indiscret.ro

Deloc surprinzător, şi de această dată pe primul loc al topului se găseşte articolul ce-l acuză pe ÎPS Gherasim de fapte reprobabile. Articolul însumează 1.400 de cititori, primind o notă de 4,3. Comentariile postate pe site sunt dintre cele mai acide şi destul de numeroase, aşa că vă arătăm numai o parte dintre acestea: „Toată conducerea...
Averi de lăudat cu salarii de la stat

Averi de lăudat cu salarii de la stat

După cum se ştie, majoritatea angajaţilor din instituţiile publice sunt obligaţi să completeze, anual, o declaraţie de avere şi una de interese,...
Rebeliune şi greva foamei la Arhiepiscopia Râmnicului

Rebeliune şi greva foamei la Arhiepiscopia Râmnicului

Conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului i-a comunicat luna trecută PC Nicolae State Burluşi să elibereze biroul în care îşi desfăşoară zilnic activitatea,...
Justiţia vâlceană apără infractorii

Justiţia vâlceană apără infractorii

Suntem în posesia unui document care certifică faptul că familia secretarei Georgeta Creţan, mai precis tatăl acesteia – Vasile Enăcică –, a...
 
Stigmatizat de gripa aviară

Stigmatizat de gripa aviară

Din 2006 şi până în prezent, medicul veterinar din Cetate a muncit mult pentru a recâştiga încrederea locuitorilor. Grigore Stanciu povesteşte...
Erou de 730 de lei

Erou de 730 de lei

Constantin Uşurelu este unul din puţinii veterani de război din comuna Lăpuşata, care încă îşi mai poate povesti amintirile de pe front. A ajuns...
Reclamele şi oltenii

Reclamele şi oltenii

Prin intermediul unui panou de mari dimensiuni amplasat în apropierea celebrului bloc S 200, fiecare trecător este întrebat: „Te-ai săturat să cauţi...
Tsunami în Poiana lui Iocan

Tsunami în Poiana lui Iocan

Reducerea cu un sfert a salariilor şi cu câte 15 procente în cazul pensiilor şi indemnizaţiilor de şomaj ar putea scoate, în opinia şefului statului,...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Cine oare n-a văzut faimoasa scenă din filmul „Poştaşul sună întotdeauna de două ori”, în care Jack Nicholson şi Jesica Lange se lasă mânaţi...
 
7 Sport
Execuţie cu public

Execuţie cu public

Campioana en titre a Danemarcei şi a Europei, Viborg, a pornit ca mare favorită în finala Ligii Campionilor din acest sezon în faţa Oltchimului, formaţie...
Universitatea Craiova, ring de box

Universitatea Craiova, ring de box

Eugen Trică, fost jucător la CFR Cluj, nu a intrat prea mult la inima patronului, dovadă fiind parbrizul pe care acesta i l-a spart lui Mititelu după...

Renasc performanţele pugiliştilor olteni

Timp de o săptămână şi anume în perioada 26 aprilie-2 mai 2010, municipiul Târgu Mureş a găzduit finala Campionatului Naţional de Box - categoria juniori. Pugiliştii craioveni de la Clubul Sportiv Municipal, pregătiţi de antrenorii emeriţi Vasile Fântână, Constantin Buzduceanu şi Ion Joiţa, s-au comportat remarcabil, obţinând patru...
A fost Oltchin!

A fost Oltchin!

La Herning, în Danemarca, Oltchim Râmnicu Vâlcea a disputat, sâmbătă, partida tur a Ligii Campionilor. Cu Viborg, vedeta competiţiei. Statisticile...
Ţopăind pe cărbuni încinşi

Ţopăind pe cărbuni încinşi

Miercurea trecută a fost Ziua Bărbatului. Cu ,,B’’, aşa cum scriem Blaga, Bucureşti, Brazilia. Adică nu ne jucăm! Intră şi Bărbatul în rândul...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Generalul Ion Constantin dă piept cu soartaÎntors de pe patul spitalului unde fusese exilat ca urmare a unei „expediţii“ bahice prelungite prin...

Indiscreţii de Vâlcea

Va „progresa“ la DNA?Cică deputatul Constantin Mazilu, recent demisionat din PSD şi înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), ar fi fost sunat de către unul din liderii din PSD Vâlcea şi ameninţat că va fi dat pe mâna DNA. Mazilu a râs şi l-a îndemnat pe cel care l-a ameninţat, şi care până nu de mult i-a...

Indiscreţii de Olt

 Paul Stănescu face pe ,,mortul în păpuşoi“Media locală din Olt a trecut de câteva săptămâni la dezvăluiri incendiare cu privire la afacerile ilegale ce se derulează în instituţiile din subordinea CJ Olt. Cu toate acestea, în loc să anunţe controale la respectivele instituţii: pentru a verifica cele semnalate, preşedintele administraţiei...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva