Indiscret Indiscretii
Voteaza Articolul

Indiscreţii de Vâlcea


Va „progresa“ la DNA?
Cică deputatul Constantin Mazilu, recent demisionat din PSD şi înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), ar fi fost sunat de către unul din liderii din PSD Vâlcea şi ameninţat că va fi dat pe mâna DNA. Mazilu a râs şi l-a îndemnat pe cel care l-a ameninţat, şi care până nu de mult i-a fost amic (pe bani mulţi, zic unii), să treacă la treabă.

Grig, subprefect peste 10 zile
Peste vreo zece zile, consilierul local Grigore Crăciunescu, zis „Grig”, zis şi „Teren degeaba”, va fi subprefect al judeţului. Conducerea PDL Vâlcea a discutat, deja, luni, cu premierul Boc, această propunere şi se pare că nu sunt probleme. Evident, prezumtivul subprefect se încadrează destul de bine în portretul-robot al politicianului local înavuţit: „Nu ştie să folosească acuzativul, este mason, firma lui a primit unele facilităţi de la primărie, emite aere de suficienţă. Cică singurul din PDL Vâlcea care ar mai fi vrut funcţia de subprefect ar fi fost profesorul Gheorghe Vieru, de la Drăgăşani. Care, după ce a votat, în şedinţa de partid, de joia trecută, pentru Grig, s-a trezit vociferând pe la uşă, şi apoi în mass-media, că propunerea şi votul nu au fost statutare.

Călimăneşteanul bingo-milionar
Duminică seara, la emisiunea Super Bingo Metropolis, difuzată pe Antena 1, un călimăneştean a aflat că a ieşit din criză. Gheorghe Scârlea este fericitul câştigător al unui premiu de 900 de milioane de lei vechi. Felicitări!

Maica „Dă cu pumnu’“ a avansat la Arhiepiscopie
PS Emilian şi-a găsit o maică pentru menaj. O cheamă Fausta, zisă şi „Dă cu pumnu’“, pentru că face parte din comandoul de bătăuşe al Mihaelei Tamaş, stareţa Mânăstirii Bistriţa. Celelalte camarade în ale luptei corp la corp sunt Zenaida, Gabriela şi Irina. Cele patru şi-au demonstrat forţa de mai multe ori, punând la punct, cu pumnii, orice călugăriţă ceva mai rebelă. Dar odată ajunsă maică de episcop, unii trag nădejde că Fausta va fi liniştită de PS Emilian. Duhovniceşte vorbind…desigur.

1.850 de lei, plus înjurături
Primăria Vlădeşti are cel mai mic număr de angajaţi din România: şapte. Primarul Sorin Ghiţă spune că, decât să nu primească salariile, mai bine muncesc mai mult. Pe de altă parte, oricât ar munci, primarul încasează o jenă de salariu de 1.850 lei lunar. Este adevărat, la asta se adaugă, precum în cazul oricărui edil-şef, şi înjurăturile localnicilor.

Şi spionii riscă… asumat
Vineri, 7 mai, fostul şef al contraspionajului românesc din perioada ,,Epocii de Aur” – Filip Teodorescu – şi-a lansat la Vâlcea cartea ,,Un risc asumat”. Volumul cuprinde mai multe documente şi mărturii referitoare la evenimentele din decembrie 1989 de la Timişoara. Sala mare a Bibliotecii Judeţene ,,Antim Ivireanul” a fost înţesată de securişti – care mai vechi, care mai noi –, dar şi de liderii judeţeni ai PSD.

PDL nu-l vrea pe Nik
PDL Vâlcea nu îl vrea, aşa cum se zvonise, pe Ion Nicolae, recent propus pentru suspendarea, pe timp de un an, din PNL. Cineva din conducerea democrat liberalilor argumentează astfel: „Noi avem nevoie în PDL de oameni, dar de oameni de nădejde”.

Neputinţă
Intervenţie nonconformistă a deputatului PDL Cezar Preda la postul VTV din Râmnicu Vâlcea. Cunoscut pentru modul direct, considerat uneori lipsit de tact, în care îşi exprimă opiniile, Preda a comis-o şi de data aceasta. A spus că este incredibil că, pentru prima dată după 70 de ani, guvernul taie din pensiile oamenilor şi că nu prea vede măsuri de redresare a României. Mai mult, a dat de înţeles că PDL nu este capabil să facă faţă situaţiei şi a chemat la colaborare celelalte partide, sindicatele, societatea civilă etc.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Prefectul de Vâlcea, controlat la şmecherii

Prefectul de Vâlcea, controlat la şmecherii

Ungureanu către PDL: „Ori mă daţi jos, ori mă susţineţi!”Săptămâna trecută, un comunicat de presă cu accente hilare invada redacţiile:...
Oprea, singur pe craca liberală

Oprea, singur pe craca liberală

„Nu mă ascund şi nici nu vreau să flatez pe nimeni, însă cu senatorul Oprea am avut o colaborare bună de multe ori, dar au existat şi momente...
Gust, susţinut doar pe la colţuri

Gust, susţinut doar pe la colţuri

Pentru cei care au lipsit de la ultimele evenimente, reamintim că actualul lider al PSD Craiova, Florentin Gust, urmează să îşi pună funcţia la...
Mustrată pentru că şi-a legat eleva

Mustrată pentru că şi-a legat eleva

Carmen Matei, profesoară la Şcoala Generală nr. 7 din Caracal, a ajuns în atenţia opiniei publice după ce s-a aflat că a legat o elevă de 11 ani,...
Jiul, „spălat“ de gunoaie

Jiul, „spălat“ de gunoaie

Acţiunea a fost organizată la iniţiativa Fundaţiei nonguvernamentale «Cuvântul care zideşte», patronată de Mitropolia Oltenia, care desfăşoară...
 
„Eco-Groups”, pe ultima sută de metri

„Eco-Groups”, pe ultima sută de metri

De la ultima întâlnire, în care au măsurat şi desenat planuri de reamenajare pentru şcoala puştilor din Popoveni împreună cu partenerii bulgari,...
Finalul unui festivalde tradiţie

Finalul unui festivalde tradiţie

Săptămâna muzicii italiene, desfăşurată în perioada 8-12 mai 2010, la Teatrul Liric „Elena Teodorini” Craiova, se încheie miercuri, 12 mai,...

Evenimente

Cu gândul la glia strămoşeascăMenestrelul Tudor Gheorghe s-a aflat în ultima perioadă într-un lung turneu prin ţară cu premiera „Chemarea păsării de acasă”, un spectacol de Mircea Micu. Luni, 10 mai a.c., spectatorii craioveni au asistat în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” la o gală a cântecelor interpretate...

www.indiscret.ro

Deloc surprinzător, şi de această dată pe primul loc al topului se găseşte articolul ce-l acuză pe ÎPS Gherasim de fapte reprobabile. Articolul însumează 1.400 de cititori, primind o notă de 4,3. Comentariile postate pe site sunt dintre cele mai acide şi destul de numeroase, aşa că vă arătăm numai o parte dintre acestea: „Toată conducerea...
Averi de lăudat cu salarii de la stat

Averi de lăudat cu salarii de la stat

După cum se ştie, majoritatea angajaţilor din instituţiile publice sunt obligaţi să completeze, anual, o declaraţie de avere şi una de interese,...
Rebeliune şi greva foamei la Arhiepiscopia Râmnicului

Rebeliune şi greva foamei la Arhiepiscopia Râmnicului

Conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului i-a comunicat luna trecută PC Nicolae State Burluşi să elibereze biroul în care îşi desfăşoară zilnic activitatea,...
Justiţia vâlceană apără infractorii

Justiţia vâlceană apără infractorii

Suntem în posesia unui document care certifică faptul că familia secretarei Georgeta Creţan, mai precis tatăl acesteia – Vasile Enăcică –, a...
 
Stigmatizat de gripa aviară

Stigmatizat de gripa aviară

Din 2006 şi până în prezent, medicul veterinar din Cetate a muncit mult pentru a recâştiga încrederea locuitorilor. Grigore Stanciu povesteşte...
Erou de 730 de lei

Erou de 730 de lei

Constantin Uşurelu este unul din puţinii veterani de război din comuna Lăpuşata, care încă îşi mai poate povesti amintirile de pe front. A ajuns...
Reclamele şi oltenii

Reclamele şi oltenii

Prin intermediul unui panou de mari dimensiuni amplasat în apropierea celebrului bloc S 200, fiecare trecător este întrebat: „Te-ai săturat să cauţi...
Tsunami în Poiana lui Iocan

Tsunami în Poiana lui Iocan

Reducerea cu un sfert a salariilor şi cu câte 15 procente în cazul pensiilor şi indemnizaţiilor de şomaj ar putea scoate, în opinia şefului statului,...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Cine oare n-a văzut faimoasa scenă din filmul „Poştaşul sună întotdeauna de două ori”, în care Jack Nicholson şi Jesica Lange se lasă mânaţi...
 
7 Sport
Execuţie cu public

Execuţie cu public

Campioana en titre a Danemarcei şi a Europei, Viborg, a pornit ca mare favorită în finala Ligii Campionilor din acest sezon în faţa Oltchimului, formaţie...
Universitatea Craiova, ring de box

Universitatea Craiova, ring de box

Eugen Trică, fost jucător la CFR Cluj, nu a intrat prea mult la inima patronului, dovadă fiind parbrizul pe care acesta i l-a spart lui Mititelu după...

Renasc performanţele pugiliştilor olteni

Timp de o săptămână şi anume în perioada 26 aprilie-2 mai 2010, municipiul Târgu Mureş a găzduit finala Campionatului Naţional de Box - categoria juniori. Pugiliştii craioveni de la Clubul Sportiv Municipal, pregătiţi de antrenorii emeriţi Vasile Fântână, Constantin Buzduceanu şi Ion Joiţa, s-au comportat remarcabil, obţinând patru...
A fost Oltchin!

A fost Oltchin!

La Herning, în Danemarca, Oltchim Râmnicu Vâlcea a disputat, sâmbătă, partida tur a Ligii Campionilor. Cu Viborg, vedeta competiţiei. Statisticile...
Ţopăind pe cărbuni încinşi

Ţopăind pe cărbuni încinşi

Miercurea trecută a fost Ziua Bărbatului. Cu ,,B’’, aşa cum scriem Blaga, Bucureşti, Brazilia. Adică nu ne jucăm! Intră şi Bărbatul în rândul...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Generalul Ion Constantin dă piept cu soartaÎntors de pe patul spitalului unde fusese exilat ca urmare a unei „expediţii“ bahice prelungite prin...

Indiscreţii de Vâlcea

Va „progresa“ la DNA?Cică deputatul Constantin Mazilu, recent demisionat din PSD şi înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), ar fi fost sunat de către unul din liderii din PSD Vâlcea şi ameninţat că va fi dat pe mâna DNA. Mazilu a râs şi l-a îndemnat pe cel care l-a ameninţat, şi care până nu de mult i-a...

Indiscreţii de Olt

 Paul Stănescu face pe ,,mortul în păpuşoi“Media locală din Olt a trecut de câteva săptămâni la dezvăluiri incendiare cu privire la afacerile ilegale ce se derulează în instituţiile din subordinea CJ Olt. Cu toate acestea, în loc să anunţe controale la respectivele instituţii: pentru a verifica cele semnalate, preşedintele administraţiei...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva