Indiscret Dezvaluiri
Averi de lăudat cu salarii de la stat
Averi de lăudat cu salarii de la stat
Averi de lăudat cu salarii de la stat
Voteaza Articolul

Deşi guvernul le taie un sfert din venituri, şefii din Primăria Craiova nu-şi fac griji


Averi de lăudat cu salarii de la stat


Fluturată sub privirile UE drept arma supremă folosită în lupta cu corupţia din România, Legea ANI pare că a devenit deja istorie. Astfel că, în prezent, nicio instituţie publică din Dolj nu a mai postat pe site declaraţiile de avere ale angajaţilor, aşa cum se întâmplase în anii trecuţi. Şi, deşi ar mai fi câteva zile până când, conform Legii 144/2007, acestea ar trebui publicate pe paginile de internet, este greu de crezut că se va mai întâmpla acest lucru. Ba mai mult, cum judecătorii Curţii Constituţionale au decis că postarea declaraţiilor de avere încalcă dreptul la viaţă privată al persoanelor obligate să le completeze, n-ar fi deloc exclus ca şi cele aferente anilor 2007 – 2009 să fie şterse de pe paginile electronice ale tuturor instituţiilor publice. Tocmai din acest motiv am decis să publicăm în această săptămână un clasament al averilor directorilor şi şefilor de servicii din cadrul Primăriei Craiova, persoane despre care presa, cu mici excepţii, n-a scris prea multe de-a lungul vremii.

de Dan Olteanu

După cum se ştie, majoritatea angajaţilor din instituţiile publice sunt obligaţi să completeze, anual, o declaraţie de avere şi una de interese, documente ce sunt mai apoi publicate pe paginile electronice ale instituţiilor în cauză. Începând cu preşedintele ţării, judecătorii Curţii Constituţionale, deputaţi, senatori, consilieri locali şi judeţeni şi până la ultimul funcţionar public, toţi aveau obligaţia ca, până la sfârşitul lunii mai a fiecărui an, să îşi inventarieze bunurile. Asta până în urmă cu câteva săptămâni, atunci când judecătorii CC au stabilit că „publicarea declaraţiilor de avere pe internet încalcă dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private“ prevăzut de Constituţie. Şi, deşi decizia a fost vehement criticată, hotărârea Curţii Constituţionale pare că a schimbat deja toate datele problemei. Astfel că, deşi anii trecuţi, până la această dată mai toate instituţiile aveau postate declaraţiile de avere ale angajaţilor, acum acestea lipsesc cu desăvârşire.

Primăria Craiova nu vrea să atenteze la viaţa privată a angajaţilor
Aşa cum spuneam încă de la început, odată cu recenta hotărâre a judecătorilor Curţii Constituţionale se iveşte posibilitatea ca şi declaraţiile de avere depuse în ultimii ani să dispară de pe internet, că doar s-a stabilit că publicarea lor „nesocoteşte dreptul la respectul şi ocrotirea vieţii private“. Tocmai pentru că aceasta ar putea fi ultima noastră şansă, am hotărât să aruncăm o privire şi pe declaraţiile de avere ale şefilor de servicii şi ale directorilor din cadrul Primăriei Craiova. Cele de anul trecut, evident, deoarece instituţia de pe strada A.I.Cuza pare că s-a conformat deja noilor reguli, nedorind probabil să atenteze la viaţa privată a angajaţilor.

Nico, secretara cu avere la secret
Primul nume pe care l-am căutat în lista declaraţiilor de avere ale funcţionarilor din Primăria Craiova a fost cel al Nicoletei Miulescu, secretarul instituţiei, una dintre cele mai influente persoane din administraţia craioveană. Numai că, anticipând parcă decizia judecătorilor Curţii Constituţionale, Nicoleta Miulescu n-a completat nicio declaraţie de avere aşa cum cerea legea, preferând s-o ocolească. Mai exact, începând cu 2007, toate rubricile din declaraţiile depuse de secretarul primăriei menţionează doar „nemodificat“ sau „idem 2005“. Interesant este că nici măcar declaraţia de avere completată în urmă cu cinci ani şi la care face trimitere în cele din 2007, 2008 şi 2009 nu conţine informaţiile cerute de lege, ci fix acelaşi „idem 2005“. În mod normal, „eschivele“ Nicoletei Miulescu ar fi constituit un motiv solid pentru o anchetă din partea inspectorilor ANI, însă acest lucru este acum imposibil.

Acrivopol, Văcariu, Motocu şi Bordu – careul de aşi al administraţiei craiovene
Mergând mai departe pe lista averilor şefilor de servicii şi a directorilor din cadrul Primăriei Craiova, ajungem la Ioan Acrivopol, şeful Serviciului resurse umane. Astfel, conform declaraţiei sale de avere din 2009, acesta deţine patru terenuri, dintre care trei aflate în intravilan, un apartament şi două case, una de vacanţă şi una de locuit. Totodată, acesta mai posedă şi două autoturisme, însă are şi de returnat un credit în valoare de 15.000 de euro. La fel de bine o duce şi Adriana Motocu, directorul executiv al Direcţiei servicii publice, care deţine nu mai puţin de opt terenuri în suprafaţă de peste 95.000 metri pătraţi, patru case şi un apartament. Potrivit propriei declaraţii de avere, Motocu se mai poate lăuda şi cu un autoturism de lux, precum şi cu un depozit de 50.000 de lei. Nici despre Sever Bordu, directorul executiv al Direcţiei proiecte programe de dezvoltare, tehnică şi investiţii, nu se poate spune că ar fi un om sărac, ci dimpotrivă. Mai exact, acesta are în proprietate patru terenuri, dintre care unul în intravilan, o garsonieră, trei apartamente, o casă de locuit şi două apartamente. Pe de altă parte, directorul executiv al Direcţiei proiecte programe de dezvoltare, tehnică şi investiţii are de returnat băncilor nu mai puţin de 175.000 de euro, o sumă considerabilă chiar şi pentru un bugetar chibzuit ca Sever Bordu. Plutonul fruntaş este condus însă de Ioan Văcariu, directorul executiv al Direcţiei de impozite şi taxe. Pasionat probabil de agricultură, acesta deţine şase terenuri agricole, tractor şi alte câteva utilaje necesare muncii câmpului. Acestora li se adaugă un teren intravilan, trei case de locuit, două spaţii comerciale şi două autoturisme de lux. În ceea ce priveşte lichidităţile, Văcariu are depozite de peste 11.000 de euro, unul de peste 20.000 de lei, precum şi câteva sute de mii de acţiuni la diferite societăţi comerciale, toate în valoare de câteva sute de mii de lei.

Angajaţii Primăriei Craiova sunt oameni strângători
Deşi, în cele mai multe cazuri, şefii serviciilor şi directorii din Primăria Craiova s-au bazat doar pe salariile de bugetari, acest lucru nu i-a împiedicat să strângă averi consistente, destul de greu de justificat în faţa unui control serios. Poate că exact din acest motiv cei mai mulţi dintre ei au manifestat alergii puternice la legea care-i obliga să-şi publice averile. În această categorie ar putea intra cu uşurinţă Georgeta-Maria Chiciu, director executiv-adjunct în cadrul Primăriei Craiova, posesoare a două terenuri agricole şi a altor două aflate în intravilan, a unui apartament şi a două case de locuit. La toate astea se adaugă un autoturism, un depozit de 148.000 de lei, precum şi unul de 81.000 de euro. Tot în categoria funcţionarilor înstăriţi intră şi Marilena Rozenauer, şeful Serviciului financiar-contabilitate din cadrul Primăriei Craiova. Aceasta deţine, printre altele, două terenuri intravilane şi unul agricol, un apartament şi două case de locuit, însă are şi datorii la bănci de aproape 10.000 de euro. Nici Gheorghe Daici, şef serviciu Direcţia disciplină în construcţii, nu se poate plânge că o duce rău. Acesta este proprietarul a trei terenuri, dintre care două aflate în intravilan, la care se adaugă două apartamente şi două case de locuit. Deşi spune că nu deţine niciun autoturism, la rubrica „datorii“, Daici a trecut, pe lângă un credit de 20.000 de euro, şi un leasing la Porche Leasing România, în valoare de 9.000 de euro. O situaţie financiară de invidiat are şi Ovidiu Vanghelie, directorul executiv al Direcţiei patrimoniu din cadrul Primăriei Craiova. Mai exact, deşi nu deţine niciun teren, acesta este proprietarul a trei apartamente, toate aproape de centrul Craiovei. În plus, Vanghelie mai are şi o casă de locuit, două autoturisme, precum şi un depozit de aproape 600 de milioane de lei vechi la BCR.

Funcţionarii lui zero absolut
Trecând la un alt capitol, ajungem şi la funcţionarii cărora le este probabil indiferent dacă sunt obligaţi sau nu să completeze declaraţii de avere, din moment ce nu au nimic de declarat. Cel puţin oficial, deoarece este greu de crezut că aceştia dorm pe băncuţele din English Park şi doar traversează strada pentru a ajunge la birou. Cu toate astea, declaraţiile lor de avere aferente anului 2009 sunt doar o sumă de liniuţe care acoperă absolut toate rubricile. Unul dintre aceştia este Adrian Mihai Bosun, şef serviciu în cadrul Primăriei Craiova, probabil unul dintre cei mai săraci funcţionari din România. Pe lângă faptul că acesta nu are, conform declaraţiei sale, nici locuinţă, nici maşină, nici teren, trebuie să returneze băncii fix un sfert de miliard de lei vechi. Într-o situaţie asemănătoare este şi Alexandru Cercel, şef birou în cadrul Direcţiei de asistenţă şi protecţie socială, care, cu excepţia unui autoturism, nu are cu ce se lăuda. Mai mult decât atât, ca şi colegul său menţionat mai sus, Cercel are de achitat un credit în valoare de 280 de milioane de lei vechi. La fel de rău par să o ducă şi şefa Serviciului imagine şi relaţii internaţionale, Laura Maria Conu, în a cărei declaraţie de avere nu apare decât data la care a fost completată, dar şi Cristina Creţu, şef birou în cadrul Primăriei Craiova, a cărei avere se reduce la un autoturism vechi de 10 ani. Nici Silviu Giuroiu, şef serviciu în cadrul Direcţiei impozite şi taxe, n-a găsit nimic ce ar fi putut menţiona în declaraţia sa de avere, la fel ca şi colega sa Maria Irina Stuparu, şef serviciu în cadrul Primăriei Craiova, care însă mai are şi niscai datorii către bancă de 7.000 de euro. Iar lista funcţionarilor săraci lipiţi ar putea continua, la fel cum însă putea continua şi cea a angajaţilor potenţi financiar din Primăria Craiova. Sperăm însă că, până la urmă, Parlamentul va găsi o soluţie pentru ca publicarea declaraţiilor de avere să devină iarăşi obligatorie. Nu de alta, dar ar fi interesant de văzut cum au trecut funcţionarii de mai sus peste încă un an de criză.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Prefectul de Vâlcea, controlat la şmecherii

Prefectul de Vâlcea, controlat la şmecherii

Ungureanu către PDL: „Ori mă daţi jos, ori mă susţineţi!”Săptămâna trecută, un comunicat de presă cu accente hilare invada redacţiile:...
Oprea, singur pe craca liberală

Oprea, singur pe craca liberală

„Nu mă ascund şi nici nu vreau să flatez pe nimeni, însă cu senatorul Oprea am avut o colaborare bună de multe ori, dar au existat şi momente...
Gust, susţinut doar pe la colţuri

Gust, susţinut doar pe la colţuri

Pentru cei care au lipsit de la ultimele evenimente, reamintim că actualul lider al PSD Craiova, Florentin Gust, urmează să îşi pună funcţia la...
Mustrată pentru că şi-a legat eleva

Mustrată pentru că şi-a legat eleva

Carmen Matei, profesoară la Şcoala Generală nr. 7 din Caracal, a ajuns în atenţia opiniei publice după ce s-a aflat că a legat o elevă de 11 ani,...
Jiul, „spălat“ de gunoaie

Jiul, „spălat“ de gunoaie

Acţiunea a fost organizată la iniţiativa Fundaţiei nonguvernamentale «Cuvântul care zideşte», patronată de Mitropolia Oltenia, care desfăşoară...
 
„Eco-Groups”, pe ultima sută de metri

„Eco-Groups”, pe ultima sută de metri

De la ultima întâlnire, în care au măsurat şi desenat planuri de reamenajare pentru şcoala puştilor din Popoveni împreună cu partenerii bulgari,...
Finalul unui festivalde tradiţie

Finalul unui festivalde tradiţie

Săptămâna muzicii italiene, desfăşurată în perioada 8-12 mai 2010, la Teatrul Liric „Elena Teodorini” Craiova, se încheie miercuri, 12 mai,...

Evenimente

Cu gândul la glia strămoşeascăMenestrelul Tudor Gheorghe s-a aflat în ultima perioadă într-un lung turneu prin ţară cu premiera „Chemarea păsării de acasă”, un spectacol de Mircea Micu. Luni, 10 mai a.c., spectatorii craioveni au asistat în Sala „Amza Pellea” a Teatrului Naţional „Marin Sorescu” la o gală a cântecelor interpretate...

www.indiscret.ro

Deloc surprinzător, şi de această dată pe primul loc al topului se găseşte articolul ce-l acuză pe ÎPS Gherasim de fapte reprobabile. Articolul însumează 1.400 de cititori, primind o notă de 4,3. Comentariile postate pe site sunt dintre cele mai acide şi destul de numeroase, aşa că vă arătăm numai o parte dintre acestea: „Toată conducerea...
Averi de lăudat cu salarii de la stat

Averi de lăudat cu salarii de la stat

După cum se ştie, majoritatea angajaţilor din instituţiile publice sunt obligaţi să completeze, anual, o declaraţie de avere şi una de interese,...
Rebeliune şi greva foamei la Arhiepiscopia Râmnicului

Rebeliune şi greva foamei la Arhiepiscopia Râmnicului

Conducerea Arhiepiscopiei Râmnicului i-a comunicat luna trecută PC Nicolae State Burluşi să elibereze biroul în care îşi desfăşoară zilnic activitatea,...
Justiţia vâlceană apără infractorii

Justiţia vâlceană apără infractorii

Suntem în posesia unui document care certifică faptul că familia secretarei Georgeta Creţan, mai precis tatăl acesteia – Vasile Enăcică –, a...
 
Stigmatizat de gripa aviară

Stigmatizat de gripa aviară

Din 2006 şi până în prezent, medicul veterinar din Cetate a muncit mult pentru a recâştiga încrederea locuitorilor. Grigore Stanciu povesteşte...
Erou de 730 de lei

Erou de 730 de lei

Constantin Uşurelu este unul din puţinii veterani de război din comuna Lăpuşata, care încă îşi mai poate povesti amintirile de pe front. A ajuns...
Reclamele şi oltenii

Reclamele şi oltenii

Prin intermediul unui panou de mari dimensiuni amplasat în apropierea celebrului bloc S 200, fiecare trecător este întrebat: „Te-ai săturat să cauţi...
Tsunami în Poiana lui Iocan

Tsunami în Poiana lui Iocan

Reducerea cu un sfert a salariilor şi cu câte 15 procente în cazul pensiilor şi indemnizaţiilor de şomaj ar putea scoate, în opinia şefului statului,...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Cine oare n-a văzut faimoasa scenă din filmul „Poştaşul sună întotdeauna de două ori”, în care Jack Nicholson şi Jesica Lange se lasă mânaţi...
 
7 Sport
Execuţie cu public

Execuţie cu public

Campioana en titre a Danemarcei şi a Europei, Viborg, a pornit ca mare favorită în finala Ligii Campionilor din acest sezon în faţa Oltchimului, formaţie...
Universitatea Craiova, ring de box

Universitatea Craiova, ring de box

Eugen Trică, fost jucător la CFR Cluj, nu a intrat prea mult la inima patronului, dovadă fiind parbrizul pe care acesta i l-a spart lui Mititelu după...

Renasc performanţele pugiliştilor olteni

Timp de o săptămână şi anume în perioada 26 aprilie-2 mai 2010, municipiul Târgu Mureş a găzduit finala Campionatului Naţional de Box - categoria juniori. Pugiliştii craioveni de la Clubul Sportiv Municipal, pregătiţi de antrenorii emeriţi Vasile Fântână, Constantin Buzduceanu şi Ion Joiţa, s-au comportat remarcabil, obţinând patru...
A fost Oltchin!

A fost Oltchin!

La Herning, în Danemarca, Oltchim Râmnicu Vâlcea a disputat, sâmbătă, partida tur a Ligii Campionilor. Cu Viborg, vedeta competiţiei. Statisticile...
Ţopăind pe cărbuni încinşi

Ţopăind pe cărbuni încinşi

Miercurea trecută a fost Ziua Bărbatului. Cu ,,B’’, aşa cum scriem Blaga, Bucureşti, Brazilia. Adică nu ne jucăm! Intră şi Bărbatul în rândul...
 
Indiscreţii de Dolj

Indiscreţii de Dolj

Generalul Ion Constantin dă piept cu soartaÎntors de pe patul spitalului unde fusese exilat ca urmare a unei „expediţii“ bahice prelungite prin...

Indiscreţii de Vâlcea

Va „progresa“ la DNA?Cică deputatul Constantin Mazilu, recent demisionat din PSD şi înscris în Uniunea Naţională pentru Progresul României (UNPR), ar fi fost sunat de către unul din liderii din PSD Vâlcea şi ameninţat că va fi dat pe mâna DNA. Mazilu a râs şi l-a îndemnat pe cel care l-a ameninţat, şi care până nu de mult i-a...

Indiscreţii de Olt

 Paul Stănescu face pe ,,mortul în păpuşoi“Media locală din Olt a trecut de câteva săptămâni la dezvăluiri incendiare cu privire la afacerile ilegale ce se derulează în instituţiile din subordinea CJ Olt. Cu toate acestea, în loc să anunţe controale la respectivele instituţii: pentru a verifica cele semnalate, preşedintele administraţiei...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva