Indiscret SExpert
Poziţia indolentului
Poziţia indolentului
Voteaza Articolul

Poziţiile sexului


Poziţia indolentului


Cu poziţia indolentului, femeia este cea care trebuie să facă dovada sentimentală faţă de bărbatul care i se abandonează. O bază care deschide infinite posibilităţi sexuale cuplului.

de Dr. I. Love

Câteodată, plăcerea se poate descoperi în leneveală. Mai ales când te abandonezi frumos voinţei altuia, mai zelos. În poziţia indolentului, Doamna este cea care dirijează operaţiunea. Ceea ce dă naştere la o multitudine de jocuri erotice, până la orgasm...

Caracteristicile
Bărbatul este întins pe pat, iar genunchii, pe marginea patului, permit picioarelor să atingă solul. El aşteaptă ca Doamna să se aşeze pe el, cu spatele, cu picioarele desfăcute. Ea dirijează astfel penetrarea şi deţine controlul. Ea îşi poate atinge clitorisul în timpul mişcării de du-te-vino sau poate stimula zona anală a bărbatului. Ea este cea care are mâinile libere şi un control total. Domnul profită de o vedere plăcută a amantei sale şi o poate mângâia delicat. Ea este gata atunci să cedeze mângâierilor, sprijinindu-se cu mâinile în spate, favorizând uniunea cu amantul său. Domnul se poate consacra sânilor, bazinului sau clitorisului ei. Altfel, Doamna se va opinti în genunchi pentru a da mai multă amplitudine în stimulare. Poziţia indolentului oferă numeroase posibilităţi pentru o şedinţă de sex care nu se termină uşor.

Avantajele
Poziţia indolentului oferă, mai ales femeii, posibilitatea de a găsi mijloacele cu care să-l fericească pe bărbatul leneş, îi suscită imaginaţia şi capacitatea de a-şi dovedi dragostea. Poziţia îl determină să-i răspundă unei aşa cedări, abordând o altă poziţie din Kamasutra în care va dărui, la rândul său, amantei plăcerea pe care ea i-a oferit-o.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Ciocan şi Băndoi – luptă-n doi pentru şefia IPJ Dolj

Ciocan şi Băndoi – luptă-n doi pentru şefia IPJ Dolj

Considerată iniţial o speculaţie de presă, menită să tulbure apele în curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, schimbarea comisarului-şef...
Soţul doamnei Oana Dincă, un fel de „primărică“

Soţul doamnei Oana Dincă, un fel de „primărică“

Din păcate pentru fiecare dintre noi, arestarea primarului Antonie Solomon nu ne aduce doar un serios deficit de imagine la nivelul ţării (oricum, la...
PDL Dolj îi mai taie lui Păloiu din mustăţi

PDL Dolj îi mai taie lui Păloiu din mustăţi

Ca în multe alte dăţi, la ultima şedinţă de consiliu judeţean, consilierul pedelist dornic de afirmare Dan Păloiu a vrut să devină fioros, sărind...
Centru nou la Filiaşi pentru persoanele cu handicap

Centru nou la Filiaşi pentru persoanele cu handicap

În 2006, DGASPC Dolj era prima direcţie care investea în centre rezidenţiale de recuperare motorie. Primul centru de acest fel a fost înfiinţat la...
Se rupe căruţa liberală!

Se rupe căruţa liberală!

Vineri a reprezentat un punct de cotitură pentru liberalii doljeni. Trei dintre cei mai importanţi primari ai filialei - Mircea Guţă, Marin Vintilă...
Specialişti în computer

Specialişti în computer

Edilii a şapte localităţi din judeţul Vâlcea constituite, în urmă cu patru ani, în Asociaţia Pro Dezvoltare Valea Oltului, au anunţat, recent,...
O constelaţie de-a pururi strălucitoare

O constelaţie de-a pururi strălucitoare

Desfăşurată timp de 12 zile, începând cu data de 23 aprilie, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Shakespeare”, intitulată „Constelaţia...

Programul manifestărilor prilejuite de „zilele municipiului Calafat“

Vineri - 07.05.201010:00 - Deschiderea oficială a festivităţilor prilejuite de Zilele Municipiului Calafat - locaţie: faţa Primăriei Municipiului Calafat:intonarea Imnului de Stat al României;discursul primarului;marşul “Ziua Europei” - Şcoala Nr. 2 - “Constantin Gerota”10:30 -“Crosul Primăverii”, care se va desfăşura cu elevii...
„Vom avea o televiziune cu identitate“

„Vom avea o televiziune cu identitate“

Reporter: Eşti vedeta presei craiovene?Laurenţiu Barbu: Nu mi-am dorit niciodată să fiu vedetă, nici nu îmi doresc. Îmi doresc să fiu foarte bun...
 
Masonul Grig, sub obedienţa prefectului de Vâlcea?

Masonul Grig, sub obedienţa prefectului de Vâlcea?

În această săptămână, mai precis joi, într-o şedinţă de partid, democrat-liberalii vâlceni ar trebui să stabilească cine îi va lua locul...
ÎPS Gherasim, acuzat de fapte reprobabile

ÎPS Gherasim, acuzat de fapte reprobabile

În rândurile de mai jos, redăm discuţia dintre un enoriaş, căruia nu îi vom dezvălui numele (îl vom denumi X), şi părintele Adrian Făgeţeanu....
Statuia de un miliard amendă

Statuia de un miliard amendă

Amplasarea monumentului ridicat în memoria muncitorului silvic din Brezoi a născut controverse şi scandaluri. După ce a căutat prin orice mijloc să...
Jaf

Jaf

Staicu a ajuns după gratii... după ce a băgat mâna până la cot în vistieria amărâţilorCristina Staicu a fost directorul instituţiei până prin...
„Prefer să avem  profesionişti în deconcentrate,decât copii şi neveste!“

„Prefer să avem profesionişti în deconcentrate,decât copii şi neveste!“

Rep.: Mai candidaţi la şefia PDL Dolj?Gelu Vişan: În cazul în care o să candidez, o să anunţ lucrul ăsta. De fiecare dată am folosit termenul...
Mănăstirea din Popânzăleşti, loc de legendă

Mănăstirea din Popânzăleşti, loc de legendă

Mulţi dintre noi am face orice efort să ajungem să vizităm măcar o dată în viaţă anumite obiective turistice din ţară sau de „aiurea“, fără...
Podul interzis din Malu-Mare

Podul interzis din Malu-Mare

Să traversez sau să nu traversez podul? Asta se întreabă fiecare localnic din Malu-Mare după ce citeşte pe un indicator montat la capăt de pod „Interzis...
Vâlceanul Vâlcea, stupar de la doi ani

Vâlceanul Vâlcea, stupar de la doi ani

”Tata m-a băgat la stupi când abia puteam vorbi ”Pentru Marian Vâlcea albinele nu mai au de mult secrete, apicultura fiind o afacere moştenită...
Poziţia indolentului

Poziţia indolentului

Câteodată, plăcerea se poate descoperi în leneveală. Mai ales când te abandonezi frumos voinţei altuia, mai zelos. În poziţia indolentului, Doamna...
 
7 Sport
Ziua judecăţii!

Ziua judecăţii!

Acum cinci sezoane, Oltchim Râmnicu Vâlcea a început un proiect interesant în sportul românesc. După trei ani de secetă, oficialii vâlceni au decis...
Patru etape pentru tot atâtea puncte!

Patru etape pentru tot atâtea puncte!

Mititelu are dreptate când spune că au nevoie de patru puncte, dar cu cine să le iei dacă nu cu Internaţional, Oţelul sau Ceahlăul? Urmează meciul...
Succes, Oltchim!

Succes, Oltchim!

La finele săptămânii, vom respira aer de Liga Campionilor. Nu în fotbal, în handbal. În handbalul feminin, acolo unde Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana...
 
Apă grea

Apă grea

Săptămâna trecută, pentru o zi şi alte câteva ore de noapte, mare parte din Craiova a rămas fără apă.N-ar fi ceva ce nu s-a mai pomenit, peste...
 

Indiscreţii de Dolj

Solomon junior, în treburile murdare ale tatălui?Săptămâna trecută, după ora 16:00, când primăria era deja golită de funcţionari, iar poliţistul comunitar cu atribuţii de portar îşi făcea turele obişnuite de plictiseală prin faţa instituţiei, am asistat la un dialog discret, dar extrem de interesant. Din senin, lângă poliţistul...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Scandal şi greva foamei la ArhiepiscopiePreotul Nicolae State Burluşi, un fel de Gică-contra în Arhiepiscopia Râmnicului, ameninţă cu greva foamei....

Indiscreţii de Olt

Poliţiştii din Olt şi-au propus să cerceteze penal şi sugariiCică poliţiştii din Olt s-au apucat să-i cerceteze penal pe minori, că de seniori s-au săturat. Nu pentru furtişaguri, ci pentru vătămări corporale din culpă. Potrivit deştepţilor cu epoleţi, copiii au făcut prostii. Cum  s-au plimbat ei cu bicicletele, fie au dat...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva