Indiscret Actualitate

Senatorul Oprea bântuie neliniştit prin sediul pustiu al PNL Dolj


Se rupe căruţa liberală!


Pentru senatorul Mario Ovidiu Oprea, ziua de vineri a fost un coşmar. Nici colegul său de colegiu, deputatul Mihai Voicu, nu s-a simţit deloc în largul său. Evident, nu a fost vorba despre nicio coincidenţă bizară, ci doar de decizia celor trei primari de pe malul Dunării - Mircea Guţă (Calafat), Gheorghe Mungiu (Ciuperceni) şi Marin Vintilă (Poiana Mare) - de a aplica politicile economice şi sociale ale cabinetului Boc în comunităţile pe care le conduc. Pe româneşte, liberalii de pe colegiul Calafat s-au săturat de impotenţa politico-administrativă a preşedintelui Oprea şi de tutela direct interesată a fostului ministru Mihai Voicu şi au ales să-şi rupă destinele de liberalii doljeni. Veşnic buimac, Ovidiu Oprea încă nu înţelege ce se întâmplă şi priveşte cu teamă spre alegerile din filială.

de Cosmin Pretorian

Vineri a reprezentat un punct de cotitură pentru liberalii doljeni. Trei dintre cei mai importanţi primari ai filialei - Mircea Guţă, Marin Vintilă şi Gheorghe Mungiu - şi-au făcut intrarea triumfală în „inima“ portocalie, sediul Partidului Democrat-Liberal, filiala Dolj, declarând, la unison, că susţin politica economico-socială a cabinetului Boc. Flancaţi de europarlamentarul Marian-Jean Marinescu, edilii liberali au subliniat că, dacă la nivel judeţean şi naţional PDL şi PNL au mari divergenţe în cele trei aşezări din sudul judeţului – Calafat, Poiana Mare şi Ciuperceni – cele două forţe politice colaborează nestingherite, formând majorităţi în consiliul local. Dincolo însă de declaraţiile-tip oferite jurnaliştilor la conferinţa de presă, în exclusivitate pentru Indiscret în Oltenia, Mircea Guţă a detaliat cauzele pentru care a ales tabăra democrat-liberală.
 „Sunt mai multe motive care m-au determinat să aleg această cale. În primul rând, consider că este singura şansă pentru cetăţenii Calafatului de a vedea pus în practică un program investiţional puternic, sprijinit de la Bucureşti. Vom face centrala, vom investi în infrastructură, domnul Marinescu şi domnul ministru Berceanu promiţându-mi ajutor necondiţionat în acest sens. Mă bucur că am găsit înţelegere aici şi îi mulţumesc domnului Marian-Jean Marinescu. Pe de altă parte, la noi, în PNL Dolj, lucrurile nu sunt nici pe departe atât de roze pe cât vrea cineva să le prezinte. Trăim într-o promiscuitate şi o minciună continuă, acceptăm cu seninătate orice dictat de la Bucureşti. Sunt luni bune de când PNL-ul nu mai este un partid democratic. Un exemplu elocvent vor fi alegerile următoare pentru conducerea filialei doljene. De la centru, din nu ştiu ce motive, ni se sugerează din ce în ce mai apăsat să-l realegem pe domnul Oprea, fără ca cineva să vină să se intereseze de activitatea domniei sale în teritoriu. Or, eu nu pot accepta aşa ceva! Din acest motiv nici nu voi mai candida la preşedinţia PNL Calafat, ci voi rămâne un simplu membru“, a declarat, în exclusivitate pentru Indiscret în Oltenia, Mircea Guţă.
Ceea ce acuză edilul calafetean reprezintă o imagine clară a liberalilor doljeni. De teama unei eventuale dezertări parlamentare, de la centru se încearcă impunerea unui nou mandat în fruntea filialei pentru senatorul Oprea. Indiferent de mijloace şi cu orice sacrificiu, Mario Ovidiu Oprea trebuie să rămână preşedintele filialei, este mesajul clar şi necondiţionat transmis de conducerea centrală a partidului. Din păcate pentru liberalii de rând, preţul plătit va fi unul foarte mare. Conform unor surse din cadrul PD-L Dolj, în săptămâna care urmează alţi primari liberali vor face pasul spre democrat-liberali, lucru absolut firesc şi în mare măsură normal în condiţiile actuale. Atunci, întreb eu, cum va reuşi onorat domnul senator Ovidiu Oprea visul lui Crin: 30%? Iar domnia sa, domnul deputat Voicu, mesagerul centrului la Craiova, cum îşi va conserva scorul electoral în colegiu?

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
Ciocan şi Băndoi – luptă-n doi pentru şefia IPJ Dolj

Ciocan şi Băndoi – luptă-n doi pentru şefia IPJ Dolj

Considerată iniţial o speculaţie de presă, menită să tulbure apele în curtea Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj, schimbarea comisarului-şef...
Soţul doamnei Oana Dincă, un fel de „primărică“

Soţul doamnei Oana Dincă, un fel de „primărică“

Din păcate pentru fiecare dintre noi, arestarea primarului Antonie Solomon nu ne aduce doar un serios deficit de imagine la nivelul ţării (oricum, la...
PDL Dolj îi mai taie lui Păloiu din mustăţi

PDL Dolj îi mai taie lui Păloiu din mustăţi

Ca în multe alte dăţi, la ultima şedinţă de consiliu judeţean, consilierul pedelist dornic de afirmare Dan Păloiu a vrut să devină fioros, sărind...
Centru nou la Filiaşi pentru persoanele cu handicap

Centru nou la Filiaşi pentru persoanele cu handicap

În 2006, DGASPC Dolj era prima direcţie care investea în centre rezidenţiale de recuperare motorie. Primul centru de acest fel a fost înfiinţat la...
Se rupe căruţa liberală!

Se rupe căruţa liberală!

Vineri a reprezentat un punct de cotitură pentru liberalii doljeni. Trei dintre cei mai importanţi primari ai filialei - Mircea Guţă, Marin Vintilă...
Specialişti în computer

Specialişti în computer

Edilii a şapte localităţi din judeţul Vâlcea constituite, în urmă cu patru ani, în Asociaţia Pro Dezvoltare Valea Oltului, au anunţat, recent,...
O constelaţie de-a pururi strălucitoare

O constelaţie de-a pururi strălucitoare

Desfăşurată timp de 12 zile, începând cu data de 23 aprilie, cea de-a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Shakespeare”, intitulată „Constelaţia...

Programul manifestărilor prilejuite de „zilele municipiului Calafat“

Vineri - 07.05.201010:00 - Deschiderea oficială a festivităţilor prilejuite de Zilele Municipiului Calafat - locaţie: faţa Primăriei Municipiului Calafat:intonarea Imnului de Stat al României;discursul primarului;marşul “Ziua Europei” - Şcoala Nr. 2 - “Constantin Gerota”10:30 -“Crosul Primăverii”, care se va desfăşura cu elevii...
„Vom avea o televiziune cu identitate“

„Vom avea o televiziune cu identitate“

Reporter: Eşti vedeta presei craiovene?Laurenţiu Barbu: Nu mi-am dorit niciodată să fiu vedetă, nici nu îmi doresc. Îmi doresc să fiu foarte bun...
 
Masonul Grig, sub obedienţa prefectului de Vâlcea?

Masonul Grig, sub obedienţa prefectului de Vâlcea?

În această săptămână, mai precis joi, într-o şedinţă de partid, democrat-liberalii vâlceni ar trebui să stabilească cine îi va lua locul...
ÎPS Gherasim, acuzat de fapte reprobabile

ÎPS Gherasim, acuzat de fapte reprobabile

În rândurile de mai jos, redăm discuţia dintre un enoriaş, căruia nu îi vom dezvălui numele (îl vom denumi X), şi părintele Adrian Făgeţeanu....
Statuia de un miliard amendă

Statuia de un miliard amendă

Amplasarea monumentului ridicat în memoria muncitorului silvic din Brezoi a născut controverse şi scandaluri. După ce a căutat prin orice mijloc să...
Jaf

Jaf

Staicu a ajuns după gratii... după ce a băgat mâna până la cot în vistieria amărâţilorCristina Staicu a fost directorul instituţiei până prin...
„Prefer să avem  profesionişti în deconcentrate,decât copii şi neveste!“

„Prefer să avem profesionişti în deconcentrate,decât copii şi neveste!“

Rep.: Mai candidaţi la şefia PDL Dolj?Gelu Vişan: În cazul în care o să candidez, o să anunţ lucrul ăsta. De fiecare dată am folosit termenul...
Mănăstirea din Popânzăleşti, loc de legendă

Mănăstirea din Popânzăleşti, loc de legendă

Mulţi dintre noi am face orice efort să ajungem să vizităm măcar o dată în viaţă anumite obiective turistice din ţară sau de „aiurea“, fără...
Podul interzis din Malu-Mare

Podul interzis din Malu-Mare

Să traversez sau să nu traversez podul? Asta se întreabă fiecare localnic din Malu-Mare după ce citeşte pe un indicator montat la capăt de pod „Interzis...
Vâlceanul Vâlcea, stupar de la doi ani

Vâlceanul Vâlcea, stupar de la doi ani

”Tata m-a băgat la stupi când abia puteam vorbi ”Pentru Marian Vâlcea albinele nu mai au de mult secrete, apicultura fiind o afacere moştenită...
Poziţia indolentului

Poziţia indolentului

Câteodată, plăcerea se poate descoperi în leneveală. Mai ales când te abandonezi frumos voinţei altuia, mai zelos. În poziţia indolentului, Doamna...
 
7 Sport
Ziua judecăţii!

Ziua judecăţii!

Acum cinci sezoane, Oltchim Râmnicu Vâlcea a început un proiect interesant în sportul românesc. După trei ani de secetă, oficialii vâlceni au decis...
Patru etape pentru tot atâtea puncte!

Patru etape pentru tot atâtea puncte!

Mititelu are dreptate când spune că au nevoie de patru puncte, dar cu cine să le iei dacă nu cu Internaţional, Oţelul sau Ceahlăul? Urmează meciul...
Succes, Oltchim!

Succes, Oltchim!

La finele săptămânii, vom respira aer de Liga Campionilor. Nu în fotbal, în handbal. În handbalul feminin, acolo unde Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana...
 
Apă grea

Apă grea

Săptămâna trecută, pentru o zi şi alte câteva ore de noapte, mare parte din Craiova a rămas fără apă.N-ar fi ceva ce nu s-a mai pomenit, peste...
 

Indiscreţii de Dolj

Solomon junior, în treburile murdare ale tatălui?Săptămâna trecută, după ora 16:00, când primăria era deja golită de funcţionari, iar poliţistul comunitar cu atribuţii de portar îşi făcea turele obişnuite de plictiseală prin faţa instituţiei, am asistat la un dialog discret, dar extrem de interesant. Din senin, lângă poliţistul...
Indiscreţii de Vâlcea

Indiscreţii de Vâlcea

Scandal şi greva foamei la ArhiepiscopiePreotul Nicolae State Burluşi, un fel de Gică-contra în Arhiepiscopia Râmnicului, ameninţă cu greva foamei....

Indiscreţii de Olt

Poliţiştii din Olt şi-au propus să cerceteze penal şi sugariiCică poliţiştii din Olt s-au apucat să-i cerceteze penal pe minori, că de seniori s-au săturat. Nu pentru furtişaguri, ci pentru vătămări corporale din culpă. Potrivit deştepţilor cu epoleţi, copiii au făcut prostii. Cum  s-au plimbat ei cu bicicletele, fie au dat...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva