Indiscret Actualitate

Liberalii merg la Bucureşti cu gândul la alegerile din Dolj


Oprea, mâna moartă a lui Crin la Craiova


Cu numai câteva zile înaintea Congresului care va desemna conducerea centrală a partidului, liberalii doljeni s-au împărţit în două tabere. Pe de o parte parlamentarii, sub oblăduirea senatorului-preşedinte Mario Ovidiu Oprea, cei care susţin până în pânzele albe moţiunea lui Crin Antonescu, pe de altă parte adepţii lui Ludovic Orban, în frunte cu fostul subprefect Ionel Groza, cei care doresc ca procedura de alegere a conducerii centrale a partidului să fie uninominală. Deocamdată, tabăra lui Groza a repurtat o victorie zdrobitoare, în urmă cu mai mult de o săptămână, Delegaţia Permanentă a PNL Dolj stabilind ca reprezentanţii filialei să meargă la Congres cu un mandat clar: vot uninominal şi menţinerea funcţiei de prim-vicepreşedinte în organigrama centrală a partidului. Cum se vor comporta liberalii doljeni sâmbătă la Bucureşti rămâne de văzut, cert este un lucru: deşi se presupunea că stăpâneşte cu mână de fier filiala, senatorul Oprea i-a dovedit lui Crin că, în în judeţ, puterea nu face casă bună cu el.

de Cosmin Pretorian

Sâmbătă, la Bucureşti, Partidul Naţional Liberal urmează să îşi (re)aleagă conducerea centrală. Conform declaraţiilor, s-au anunţat două candidaturi: Crin Antonescu şi Ludovic Orban. Pe de o parte, actualul preşedinte doreşte ca votul să se facă pe baza moţiunii şi pe liste, iar postul de prim-vicepreşedinte să dispară din organigramă. Pe de altă parte fostul ministru al transporturilor solicită vot uninominal pentru fiecare funcţie şi, evident, păstrarea vice-preşedintelui în structura centrală de conducere a partidului.

O labă peste botul lui Oprea
Deşi iniţial nimeni nu-şi putea imagina o altă variantă, de data aceasta filiala Dolj a PNL a decis, în Delegaţia Permanentă, să se opună dorinţei preşedintelui Crin Antonescu şi să susţină varianta Orban pentru organigrama centrală a partidului. Lucrurile nu au fost la fel de liniştite în timpul Delegaţiei. Sosiţi pe cai mari de la Bucureşti cu lecţia bine învăţată, doi dintre cei trei parlamentari doljeni ai partidului, senatorul Mario Ovidiu Oprea şi deputatul Ionuţ Stroe, au încercat să impună delegaţiei voinţa lui Crin, însă, spre surprinderea lor, în sală s-au lovit de o opoziţie acerbă, bine orchestrată de Orban în persoană. Aşa se face că, la vot, cei doi parlamentari s-au văzut spulberaţi de curentul anti-listă, Orban plecând la Bucureşti cu voturile unei întregi filiale în buzunar.
Mulţi se întreabă, probabil, de unde această îndărătnicie, pentru că, de regulă, în Dolj liberalii execută fără crâcnire ordinele venite de la Bucureşti. De această dată însă, lucrurile au luat o altă întorsătură tocmai pentru că Antonescu a vrut să scoată castanele din foc cu mâna lui Oprea. „Am vrut să arătăm conducerii centrale a partidului că Oprea nu mai are susţinere în filială. Am mai încercat în trecut pe alte căi să dăm de înţeles că lucrurile în judeţ au început să pută, însă nimeni nu a avut urechi să ne audă. Sperăm ca, acum, domnul Antonescu şi alte persoane ce au în mână destinele partidului să realizeze că, de fapt, Oprea nu mai reprezintă pe nimeni din acest judeţ, ci doar îşi conservă propriile interese care nu coincid deloc cu ceea ce vrem noi să devină PNL Dolj“, a declarat unul dintre membrii importanţi ai filialei.

Apele sunt tulburi în Dolj
La prima vedere mulţi ar putea spune că, în baza mandatului dat de Delegaţia Permanentă a filialei, doljenii vor merge pe mâna lui Ludovic Orban pentru preşedinţia partidului. Lucrurile însă nu sunt nici pe departe atât de limpezi pe cât par. „Sincer, nimeni nu poate spune acum pe cine vom vota, pentru că la momentul întrunirii Delegaţiei Permanente a filialei nimeni nu ştia că domnul Orban îşi va anunţa candidatura la preşedinţia partidului. Totuşi, eu cred că va câştiga fără probleme domnul Antonescu“, susţine aceeaşi sursă din cadrul partidului. Din punct de vedere politic, viitorul lui Antonescu pare a fi mult mai promiţător decât cel al lui Orban, motiv pentru care este de aşteptat ca delegaţii doljeni să se orienteze la faţa locului şi, după o rundă de negocieri serioase, să meargă pe mâna actualului preşedinte. În acest caz, semnalul dat de la Dolj este acela că filiala nu şi-l mai doreşte pe Oprea în fruntea sa, dar asta nu înseamnă că ar avea ceva împotriva preşedintelui Antonescu. Pe de altă parte, o eventuală dar improbabilă victorie al lui Orban i-ar pecetlui soarta lui Ovidiu Oprea, ştiut fiind faptul că senatorul craiovean s-a opus vehement moţiunii prezentate la Craiova chiar de către fostul ministru din cabinetul Tăriceanu. Văzut drept un apropiat al lui Orban, Ionel Groza s-ar situa, astfel, în poll-position pentru viitoarele alegeri din filială, în timp ce Horaţiu Buzatu, un alt prieten apropiat al bucureşteanului, ar putea visa frumos la un post de vicepreşedinte după viitoarele alegeri în filială.

Cu Crin în opoziţie?
În mod normal, sâmbătă, Crin Antonescu (foto stânga) va câştiga fără drept de apel preşedinţia partidului. Totodată, echipa sa îşi va intra în drepturi la conducerea PNL-ului, Ludovic Orban (foto dreapta) urmând să ia loc în galeria cu monştri sacri ai liberalilor, acolo unde Tăriceanu i-a rezervat un loc chiar lângă el. Din punct de vedere ideologic, dacă Crin va întruni sufragiile la Congres, mesajul de dreapta al partidului se va radicaliza, fostul candidat la preşedinţie anunţând pe site-ul partidului, în programul moţiunii sale, că principalul adversar politic al PNL va fi Partidul Democrat-Liberal. Astfel, o eventuală intrare la guvernare va fi exclusă până la următoarele alegeri parlamentare, liberalii urmând să rămână în opoziţie. Nimeni nu poate preciza însă care va fi viitorul politic al partidului în cazul câştigării alegerilor de către Orban, deoarece, cel puţin până la închiderea ediţiei, acesta nu îşi lansase o platformă electorală internă.

Pe noi ne intereseaza parerea dumneavoastră! Exprimaţi-vă obiectiv în legatura cu articolul de mai sus, iar dacă "l-am ochit", aveţi colţişorul dumneavoastră de pagină. De ce facem asta? Pentru că lucrul cel mai de preţ care-i lipseşte acestei ţări este conversaţia şi posibilitatea de a citi şi analiza alte păreri ale românilor ei. Şi nu vă daţi la o parte din a ne critica.

Vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

Nume:
Comentariu:
ComentariuIm not easily imperssed. . . but thats impressing me! :
Scris de lPAwkGTQMYkfS
Supravieţuitorul

Supravieţuitorul

Pentru mulţi o figură pitorească a politicii doljene, Sergiu Drăgancea reprezintă, de fapt, un model de perseverenţă şi voinţă. Ajuns în fruntea...
Oprea, mâna moartă a lui Crin la Craiova

Oprea, mâna moartă a lui Crin la Craiova

Sâmbătă, la Bucureşti, Partidul Naţional Liberal urmează să îşi (re)aleagă conducerea centrală. Conform declaraţiilor, s-au anunţat două...

„Dinozaurii“ vor capul lui Gust

Mai discret decât s-ar fi cuvenit, poate, noul preşedinte al Partidului Social Democrat, Victor Ponta, şi-a făcut timp şi a bătut săptămâna trecută la uşa preşedintelui PSD Dolj, Ion Prioteasa, într-o vizită fulger. Mesajul transmis în briefingul cu ziariştii s-a vrut a fi unul foarte clar atât pentru pesediştii doljeni, cât şi pentru...
„Organizaţia de femei a PD-L Dolj este puţin privilegiată”

„Organizaţia de femei a PD-L Dolj este puţin privilegiată”

Reporter: Cum se descurcă organizaţia de femei a PD-L Dolj, având în vedere că evenimentele politice din ultimul timp i-au avut în prim-plan pe bărbaţi?Ileana...
Oraşul sufocat

Oraşul sufocat

Un PUZ inutil?Un proiect PUZ al Zonei centrale, conceput de arhitectul Horia Ciuruş, potrivit criteriilor de urbanism permise de lege, prevede, în genere,...
S-a împărţit sărăcia!

S-a împărţit sărăcia!

Cea mai aşteptată şedinţă de consiliu judeţean din fiecare an este cea în care se împart bugetele localităţilor. Cea mai tensionată atmosferă...
Poliţiştii olteni şi-au scos burţile în stradă

Poliţiştii olteni şi-au scos burţile în stradă

Dintr-un anumit punct de vedere, trebuie să spunem că în ultimul timp s-au făcut ceva paşi înainte privind siguranţa cetăţeanului, prin înfiinţarea...

www.indiscret.ro

Cu o notă de 4,7 din 12 voturi şi 600 de cititori, articolul „Pescarii calafeteni, ţinuţi pe uscat de interesele lui Sorin Ovidiu Vântu” ocupă locul întâi în topul preferinţelor cititorilor. Câteva picanterii în ceea ce priveşte viaţa sexuală sunt bine-venite oricui. Tocmai de aceea, Poziţiile sexului se află pe locul doi în topul...
„Am cerşit bani pentru cărţi“

„Am cerşit bani pentru cărţi“

Reporter: Ce ţi-a venit să te apuci de presă?Mihaela Răducanu: A fost o întâmplare. Aveam 18 ani, tocmai dădusem bacul şi aşteptam să văd la...
 
Rasputin de la Frăsinei-Vâlcea

Rasputin de la Frăsinei-Vâlcea

Tragedia familiei Cârstea, din Râmnicu Vâlcea, a început în 2003, odată cu naşterea primului copil. De atunci, viaţa Danielei Cârstea nu a mai...
APIA Vâlcea subvenţionează falşii fermieri

APIA Vâlcea subvenţionează falşii fermieri

Agricultura bate pasul pe loc, iar Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură (APIA) alocă sute de mii de euro unor falşi fermieri. Foşti...
Pescarii primesc „nedezlegare la peşte”

Pescarii primesc „nedezlegare la peşte”

În urmă cu o săptămână, Indiscret în Oltenia publica un articol legat de situaţia disperată  în care se găsesc cei peste 150 de membri...
Escrocherii on-line

Escrocherii on-line

Vremea mesajelor primite pe telefonul mobil de genul: „Felicitări! Ai caştigat produse în valoare de 5.000 de euro. Tot ce trebuie să faci este să...
Efectul Cernobâl, la un vâlcean

Efectul Cernobâl, la un vâlcean

De mai bine de 18 ani, Lucian Anghel stă ţintuit la pat. Nu mai vede, aude foarte slab, iar de înţeles, este înţeles numai de mama sa care i-a fost...
Pandantivele de Argeş cuceresc Craiova

Pandantivele de Argeş cuceresc Craiova

O tânără a venit din Curtea de Argeş pentru a comercializa o parte dintre pandantivele create de mâinile ei în atelierul propriu. Spune că totul...
Poziţiile sexului

Poziţiile sexului

Poziţia “balansoarului în sărbătoare” se adresează fericiţilor posesori ai unui balansoar adevărat sau ai unuia de grădină, aşa cum întâlnim...
 
7 Sport
Atac la ruşi!

Atac la ruşi!

Cu două etape înainte de finele grupelor principale ale Ligii Campionilor, Oltchim Râmnicu Vâlcea îşi poate asigura calificarea în semifinale, indiferent...
„Verde“, la fotbal în judeţul Dolj

„Verde“, la fotbal în judeţul Dolj

Returul Ligii a IV-a Dolj va începe pe data de 6 martie a.c., având programate următoarele partide pentru prima etapă: CS Sopot - FC Petrom Chimia,...
Ascuţirea săbiilor

Ascuţirea săbiilor

Odată cu partida de la Volgograd (sâmbătă, 6 martie), Dinamo-Oltchim, se intră în a doua jumătate, şi cea mai dificilă, a bătăliei din Liga...
 
Femininele

Femininele

Aţi observat? Cele mai profunde sentimente aparţin genului feminin. Regina lor, dragostea. Până şi nebunii se sfiesc s-o atace pe tabla de şah. Viaţa...
 

Indiscreţii de Dolj

Seismul din TVR ar face „victime“ la CraiovaInevitabila îndepărtare a pesedistului Alexandru Sassu din fruntea TVR se anunţă deja a fi un cutremur de proporţii în viaţa televiziunii publice, asta şi prin prisma numărului de „victime“ ce vor fi înregistrate în perioada imediat următoare. Din câte se pare, Studioul Teritorial Craiova...

Indiscreţii de Vâlcea

Cinci liberale, asuprite tareLiberalul Ion Nicolae, doritor, la alegerile anterioare şi, după toate probabilităţile, şi la cele care vin la postul de primar al municipiului Râmnicu Vâlcea, a împărţit, de 1 Martie, pe stradă, câteva mii de garoafe, „pietoanelor”. L-au însoţit doi bărbaţi şi vreo cinci femei care au cărat „marfa”....

Indiscreţii de Olt

Senatorul Ion Toma şi-a găsit altă victimăActualul preşedinte al PSD Olt şi vicepreşedinte la nivel central (reales), senatorul Ion Toma, mai are puţin şi va păţi la fel ca şi cel pe care l-a sprijinit la şefia PSD - Mircea Geoană. Alegerea lui Victor Ponta în fruntea social-democraţilor nu i-a căzut bine lui Geoană, dar nici senatorului...
 
Indiscret Cele mai citite
Indiscret Comentarii Recente
Indiscret Parteneri
Indiscret Arhiva